Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (6)

             La al şaselea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Van Der Graaf Generator (care a luat naştere în 1967), cu albumulPawn Hearts (1971), considerat a fi una dintre capodoperele formaţiei. Dominată de vocea specială a lui Peter Hammill (artist de excepţie, probabil cea mai nuanţată voce din rockul progresiv dintotdeauna, trecând de la sonorităţi dure şi răguşite la sonorităţi delicate şi suave) şi avantajată de experimentalismul muzical promovat de Guy Evans şi Hugh Banton, muzica formaţiei Van Der Graaf Generator (chiar dacă această formaţie a avut doar două perioade ample de creaţie: 1967-1972, 1975-1978) a fost catalogată în relaţie cu rockul programatic promovat de formaţia King Crimson, dar cu variaţii mai spectaculoase decât aceasta. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Van Der Graaf Generator, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Marius Conkan
cimitirul nu mă obsedează deşi am locuit trei luni în preajma lui
omul ăsta e un măscărici cu trompă îngustă 
ai împletit şi tu coama păpuşilor când erai mic
primul mormânt în faţa căruia m-am confesat s-a ferit de mine ca de iarbă 
dansează cu părul vâlvoi vopsit pe unghii în negru şi fără cămaşă de noapte
îl şi văd ducându-şi capul în mână în cercul nenumit se pare că ioana m-a dat afară atunci
puteam să mă sinucid lângă mormântul care se răstea la mine 
mă-nghitea şi mă expulza apoi ca pe un avorton
măscăriciul are vene pronunţate şi conectat la oxigen poate scrie o noapte întreagă
prefer iubirea dintre fecioare e mai plăpândă şi nu lasă urmaşi
dârdâiam de foame şi prin ceaţă se plimbau câini castraţi 
chiar dacă te fardezi tot urâtă rămâi şi eu rămân la fel de laş
măscăriciul scrie pe nas poeme zgârcite ca un monolog de biserică
dansez cu părul vâlvoi deşi m-ai dat afară din casă 
şi o să dorm în noaptea asta lângă mormânt
era o arătare cu trei guri moarte de foame 
şi eu mă distram copios pe seama iubirii noastre 
ai împletit şi tu coama păpuşilor când erai mic
te cinstesc măscăriciule cu o duşcă de cola înfierbântată
soră-mea se uită la mine cât de frumos îmi stă în cămaşa de forţă proaspăt spălată 
pe care mi-o pun doar de paşte cu părul vâlvoi de strigoi şi unghii înnegrite cu ciocanul
dansez de parc-aş fi trăit în cimitir dar cimitirul nu mă obsedează

Notă: 
Nu m-am putut concentra aproape deloc pe muzică. Ceea ce am reuşit să redau este dansul haotic al dementului. Mă imaginam într-un ospiciu, privind terifiat acest dans. Îmi imaginam viaţa ca pe o nebunie, de unde elementele autobiografice.

 

Cristina Vidruţiu

Listening and writing

 

O molie îmi ţopăie pe pleoapele-cufăr în care odihneşte iepuraşul roz de pluş. Împachetată în celofan încerc să eclozez sub privirile lămpii de birou. Mi-ar fi plăcut să mă nasc într-o pătură de scoici, într-o pătură de mâini. Paşii pe un coridor întunecat se îmbibă de mirosurile gâturilor care au valsat pe acolo. Să-ţi licitezi căldura pielii într-o piaţă, să-ţi îngropi în grădină unghiile visând că într-o zi acestea vor fi mai tari decât lama ce-o porţi sub limbă ca Sfânta Împărtăşanie. Mai curat decât sângele spălat în depărtarea dintre 2 ochi. Îngerii ăştia cu aripile făcute la traforaj se chinuie să mă înveţe pe mine să-mi iau zborul de pe malul tăcerilor. Picioarele se afundă în pământ, urechile încep să roadă la ochii mijiţi în cloaca zilei de azi.. S-a tăiat curentul şi nu mai văd vaporul din televizor; doar o criptă pe fundul paharului cu vin băut în seara asta; briceagul bunicului uitat lângă chiuvetă, mama cu hainele de biserică în genunchi la colţul străzii. Cutii cu organe mergând pe stradă înconjurate de câinii care le adulmecă. O mie de jocuri pe calculator şi vecinul cu pian de jos. Carnea melcilor doarme. Aripile mor dacă le speli în leşie. Numărul puricilor dresaţi concurează caruselul furnicilor. Scârbit de fulgii mortăciunilor alunec pe  scările grădinii din spatele măcelăriei. Ciorchini de clipe frumoase depuse în beciul bătrânesc pe nisipul călcat de copii.

 

Notă:

Mi-a fost foarte greu să mă concentrez şi să scriu datorită fragmentării ritmului muzical şi aglomeraţiei deranjante uneori a sunetelor care împiedicau formarea de imagini stabile. Imaginile nu au reuşit să se coaguleze datorită schimbărilor bruşte de ritm care produceau un efect de debusolare şi iritare a ascultătorului.

 

Sonia-Doris Andraş

Alfabetul chinezesc

De fiecare dată când închideam ochii,
Oameni gri, semi-transparenţi şi fără feţe
Veneau la mine şi-mi recitau alfabetul chinezesc
Se aranjau în forme de ideograme polifonice şi eu le dădeam note.

După aceea mă vizitau fraţii lor bordeaux.
Treceau prin mine şi aveau gust de vin.
Ei nu îmi recitau alfabetul chinezesc.
Imitau animale pe pereţi albi şi eu le dădeam note.

Apoi apărea fantoma albastră.
Se aşeza la pian şi-mi spunea
Aici puteai fi tu, dar ai dat bir cu fugiţii.
Nici ea nu-mi recita alfabetul chinezesc.
Eu nu-i dădeam note, doar ascultam.

Uneori veneau în altă ordine.
Alteori apăreau deodată.
Îmi plăcea mult când veneau toţi la un loc.
Kaboom cosmic şi trei luminiţe palide în întuneric…

Într-o noapte m-au dus în lumea lor.
Am zburat între culori care se iubeau între ele,
Năşteau alte culori, care la rândul lor…
Dar nu, nu-mi recitau alfabetul chinezesc.

Când am deschis ochii, fantomele au dispărut.
Nu mi-au mai recitat alfabetul chinezesc,
Nu mai vedeam animale bordeaux,
Nu mai ascultam muzica albastră.
Doar întuneric, tăcere şi moi.
Am încercat să-mi recit alfabetul chinezesc
Plângând ca o fugă de Bach
Până am rămas fără lacrimi
Nu am mai găsit altele.
S-a lichidat stocul.

De fiecare dată când deschid ochii,
Văd lângă mine o faţă palidă ce aduce a Jeremy Irons
Care zâmbeşte şi moare.
În fiecare zi o înmormântez,
În fiecare noapte vine înapoi.
Pielea îi e albă, ochii albaştri de sticlă, colţii plini de sânge.
Dar nu-mi recită alfabetul chinezesc…

 

Notă:
Muzica nu m-a ajutat foarte mult, la un moment dat mi s-a părut chiar deranjantă, şi am avut momente în care am violentat poezia, ştergând pasaje întregi. Înspre sfârşit mi-a venit în minte imaginea lui Jeremy Irons din Time Machine (cu Guy Pearce).

 

Lavinia Rogojină

dezacord

ha, ha
râde şi zboară o muscă
avion cu reacţie 
oprit pe mâna mea
a găsit aeroportul şi linia de aterizare
pe mâinile mele vineţiişi viermănoase
pe care nu le mai ung 
cu creme şi poţiuni parfumate
(ăst de lângă mine
îmi şopteşte că nu se potrivesc literele
magneţi ce se resping)
crezi că-mi pasă?
m-am săturat de toate
de păpuşi cu două codiţe 
de rochiţe colorate apretate
şi călcate pe piele.
păpuşile de cauciuc emanau o
miasmă de dragoste bolnavă
şi ape trupeşti.
n-am avut ce face
le-am împachetat
într-un plastic negru
le-am pus o fundă
şi le-am aruncat.
au aterizat 
printre alte gunoaie
cu resturi din mine
rămase în dinţii de cauciuc
musca?
i-am ciuntit aripile
cu vreo 400 de litere
prăbuşite peste ea
într-o foaie albă
şi s-a dus micuţa

Notă: 
Muzica mi s-a părut foarte complicată la început, dar am încercat să urmăresc vocea solistului, tentativă ce a lăsat în mine o povară de ordin fizic. Respiram când erau fragmente pur instrumentale şi atunci nu am scris deloc. Am scris când vocea, muzica şi ideile mele s-au amestecat îngrozitor, aproape fără sens. Mi-am dat seama că nonsensul avea un sens şi o finalitate (cel puţin pentru mine), scriind ultimele rânduri.

 

Valentin Moldovan

(fără titlu)

 

soldăţei de plumb trăgeau în  ţeapă morminte
îşi gravau prada sub pleoapele ciupercilor
lilieci plouau cu negi
se aşezau ca ghirlande peste furnale
înecarea cădea precum o chiciură clopotitoare
clănţăneam prin crengile multor vise
întotdeauna îmi rămâneau după aceea becuri arse printre dinţi 
pe potecă îmi sorbeam genunchii din care clocoteau copii
aveau pe limbi păpuşi fără clepsidre

 

                                                            
Notă:

Muzica a fost greu de “digerat”, cel puţin pentru mine. La sfârsit am simţit efectiv cum capul îmi e cuprins de un vârtej, m-am simţit epuizat. Imaginarul atât de morbid-scabros din poem s-a născut tocmai din muzica lor cu ecouri sumbre, imaginile din mintea mea erau neclare, parcă în cerneală, acoperite de  multe punctuleţe mici şi negre. Muzica m-a deprimat destul de tare, de aici şi imaginarul cu morminte, desişuri, decoruri de coşmar. Nu am putut să mă concentrez bine pe muzică, parcă aş fi fost zdrobit şi închis într-o curte din ce în ce mai mică, fără scăpare, şi singurul lucru pe care puteam să-l fac era să mă refugiez în amintirile mele din copilărie, dar în cele în care locuiau gheonoaie şi balauri.

 

Visky Zsolt

pentru bucuria muzicii

 

pentru bucuria muzicii
transa
în transă nu mă simt acasă
pentru bucuria muzicii torturăm corzile
pentru bucuria muzicii?
există tentaţia de a ieşi din transă, când
nici nu sunt în ea. în optimus trans
din optimus trans aş ieşi după ce m-am aşezat
un pic în ea, fiindcă atunci rămân aici, acasă,
clujul, aerul curat nu mă cheamă, crede că
nu
trebuie
să mă cheme
are dreptate
din optimus trans n-aş ieşi. de obicei mă duc la 
budapesta, e un loc bun, fiindcă-i îndepărtat
că-i viaţă şi motociclete cu 1500 PC
(bine nu chiar)
fum şi trans şi zgomot.
mă cheamă, crede că 
trebuie 
să mă cheme
să mă cheme
rămîn
*
pescăruş
pescăruş cu saxofon
nu, pescăruş. numai pescăruş
sirály
despre asta nu pot scrie, deşi numai despre asta
aş avea ce să scriu
muzica nu-i bună pentru a mă face să scriu despre ce
de altfel nu pot scrie.
atunci de ce şi de ce acum
pentru că aceasta mă leagă
de gândurile mele
şi
de voi
*
liniştea
Bach semănă cel mai mult cu liniştea – spunea tata
a semăna cu liniştea se poate cel mai bine în linişte
(cel mai bine- aici – nu absolut, uman)
şi cineva a arătat că şi dincolo de ea este
ceva e, în timpul trezirii, pare a fi de dinaintea ei
cuvântul răsună acum şi din boxe sună
astfel:
silence
silence
şi Lance Armstrong sucind pedala
asta 
înseamnă 
linişte