Atelier de creative writing (5)
In cadrul celui de-al cincilea seminar, am analizat tehnica delirului in poemul Marea palida de Paul Paun. A fost semnalata o oarecare tehnica cinematografica, realizata prin fluidizarea imaginilor si prin scurgerea fiecarui vers in versul urmator, prin molipsirea imaginilor una de la alta. Delirul lui Paul Paun, prin amploarea lui (si a poemului Marea palida), iesea, insa, dintr-un tipar exact, asa cum fusese cazul in poemele analizate anterior (apartinând lui Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Virgil Teodorescu). Acvatismul poemului putea fi, insa, proiectat si la nivelul tehnicii delirului, prin “inmuierea” imaginilor.
Dat fiind ca Marea palida este, in subsidiar, un poem de dragoste, participantilor la seminar li s-a cerut sa produca un poem de dragoste, in versuri lungi, care sa se molipseasca unele pe altele, pe cât posibil cu ajutorul unei tehnici cinematografice, desi nu neaparat. Toate textele obtinute in eprubeta, cum s-ar spune, au produs câte un poem coerent (in sensul delirului, fireste) pe lânga balastul previzibil. Se pare ca poemul lui Paul Paun i-a stimulat vizibil pe participanti. Transcriu aici textele tuturor, dupa ce ele au fost eliberate de balast. Atrag atentia in mod special asupra textelor produse de Andrada Fatu-Tutoveanu, Cristina Chirtes si Lavinia Braniste.
Andrada Fatu-Tutoveanu
Plimbare printre papusi
Scotocesc orasul cu bratele mele taiate din cot
intâlnirea aceea dintre apele fetelor noastre goale
dintre caii absenti
Totul s-a nascut ieri, când am oprit ziua
ramasa intre ferestrele ninse de pe bratele scheletului meu.
Am construit o ceata-miasma, plouând intre palmele
noastre
Alerg prin aburul noptilor goale de degetele tale deschise,
marsaluind pe pavajele fara ecouri
Aproape ca scot din mine cu toate unghiile
Carnea albastra pe care-ai uitat-o in subteran
Sub lanternele demodate catre golul acela negru
Astept sa rasari cu picoarele tale incrucisate
din fumul unei tigari pe care nu stiai s-o fumezi,
cu bratele balanganindu-se,
cu zâmbetul tau de film.
Sap dupa tine prin firele parului meu alb
cu degetele in tacerea din care nu-mi amintesc nimic,
si, totusi, aruncam cu cutite negre de circ
si, totusi urlam ca niste paduri
curgeau dansurile noastre din miscarile gurilor
care urau si zâmbeau printre lamele verzi
scoate cu bratele tale de apa incolacita
si fugi de zilele pe care mi le dadeai
am sa ma preling catre cladirile fara geamuri
am sa ma asez in bancile mobilate sumar de
liniile trase prea drept in caietul tau
Initialele curgeau una in alta in goana aceea
speriata a cântecului de seara
ca sa mai ravasesti din nou
dansul absent de sâmbata seara
când cutreier prin toate strazile fara masca
Caut cu bratele mele taiate din cot in cosul cu
ingeri nehotarâti
Bucura-te stând impaiat in galeria ta goala
pe când impungi trupurile galbene
care inca respira in aerul vid
eu cânt fals,
linia de tramvai
simuleaza muzica clasica a drumurilor pustiite
Cristina Chirtes
Apropierea prin aer
Zadarnic ascuns indaratul pielii lasate
in atârnare
esti
un casalot in deriva pe apa uscata.
Arunc râzând dupa tine cu urcioare care se frâng in balti rosiatice
O pasare trece pe rând prin noi, inspre
pestele care ni s-a inecat in sânge.
Ma uit la scurgerea ochilor tai peste obrajii
sapati in santuri de cauciuc
imi raspunzi cu un zâmbet de ceara prelinsa
in vreme ce eu incerc sa te apar de calul transparent
iscat din apele oglinzii.
Cuvintele ni se topesc in helestee
intre fecioare vinete agatate de ramurile vreunui copac subacvatic.
Ne apropiem in barci de hârtie care se indeparteaza
pe fluvii de lapte.
Lavinia Braniste
Poem
Dmineata rod masa pe care tu ma scrii
Cu dintii
Si ochiul de la spate infundându-se in penele din coasta ta.
Nu a plouat niciodata mai incet
Ca acum.
Lacrimile din coltul gurii se gândesc
La talpile tale incoltite si la negrul de sub unghiile mele
Sub care zace initiala numelui tau.
Cerul a aruncat tot rumegusul din lume,
Sa nu aluneci pe pântecele meu inghetat
Lustruit de fruntile taietorilor de lemne
imi intind mâinile zgâriate
Si buzele crapate de respiratia ta,
Iar intre noi, pântecele meu care nu intelege
Ca trebuie sa te nasca
Si tu care nu intelegi ca eu am pântece.
Mai musc si azi din forcepsul dat de bunica
Fiicei pe care mi-ai calcat-o in picioare
Si-ti cresc in continuare degete
Cu inele pe care le oferi sotiilor din tine.
Mai trec prin fata ta uneori
Când ochiul de la spate se inveleste.
Rares Craiut
Declaratie
Despre toate cele vazute si nevazute de la inceperea lumii,
Despre verbul care usuca orice intentie umeda,
Despre minore si majore, dominante si efemere,
despre toti si despre noi, care priveau in alta directie decât a mea,
Despre starea de greata si verde a bisericii,
Despre puful poligrafiat al antebratului tau care amintea vag mitologia corpului tau,
Despre melanjul prelung si greu, dorit si nedorit,
Despre covorul pe care misuna toate cele nascute gratuit din diversele noastre intâlniri,
Despre degetele mai abile decât ale mele,
Despre toate cele verbale si artificiale,
Despre uitarea permanenta a dorintei si a raspunsului incarcat,
Despre ura (si nu iubirea cum ar crede unii) care ne va ramâne si ne va folosi la pensie
Teofil Pintilie
Noiembrie sfârsit
Tu tii parfumul spre albul nesigur al palmei
când incep mâinile sa fie pasi in vis
bea tu vinul din unghii
si lumineaza-mi somnul cu ceara si sânge
Au inceput sa cada din palme aripile,
ti-ai asezat dintii pe marginea oglinzii,
te-am incercat cu degetul si stiam ca esti.
Te-am strigat intreaga in marginea gurii, pe frunzele din ochi,
de ultima umbra si de carne prabusita
in abisul ceasului.
Emil Salageanu
Lut
Mi-as fi dorit sa-ti pot smulge de pe trup
pânza de iedera
De care-mi lipisem buzele crezând ca esti tu.
Luna se scurgea incet pe fiecare frunza crescuta din trupul tau.
Siroaie.
Poti simti in palme caldura linistii din incapere, din noi.
Din coltul ochiului tau o picatura sapa sant in obraz
N-am sa am curajul sa-ti smulg cu dintii pânza in care te-nvalui
Tu te-ai scurs odata cu picaturile tale de luna
Mi-e spaima c-au sa mi se amestece in cap
Carnea si gândurile.
Cristina Novac
Insomnie in gri
M-adorm in ochi de zi si ceas de umbra,
in glezna jupuita a unei amintiri lichide
Mi-am rupt un brat si l-am pastrat in coltul inmuiat al ochiului stâng
sa imi afund palmele somnambule pâna la cot
Cautându-te in raza supurânda a lunii
in mar de somn
in joc de pietre moi de seara
stiu ca-mi vii in doze mici, pitita grijuliu: o frunza stacojie
radacina copacului putrezit in vis
un vârf de ceara
si arlechinul sfâsiat in parti
Ti-am presarat mari de ochi nebotezati
Si te privesc cum imi surâzi banal
Din asternuturi de degete neinflorite
Te uit in soapte verzi de mâine si
te-amintesc in zvon de rosu vechi
Mirela Balas
Imaculata placenta
Culeg din altare aschii din tine plesuve si tocite
si din ruginitele pânze gesturi infipte in smalt;
doar in placenta, cu tine, respir, când ma-ntorc
acelasi cântec suspendat,
mângâind aceeasi carare ce duce spre hau;
culegând temelia de ceata
sorbind, fara plânset, tinctura de sens
din orice crapatura de oblon sau de iris,
din orice lumina pe care o curge culoarea.
Culeg dintre zaturi anemone ucise cu saruturi,
sarcofage bântuite
chipul tau incearca sa urce,
dar are talpile uscate in marmura;
mâinile zimtate ies din macel,
alunec prin cheaguri de umbre-alterate
si prin perdele de clipire.
Nu rup pelicula de lacrimi
iti culeg din nou mirosul si il repun in lemn,
in voci lichefiate in tandari rozmarine de vazduh
ramâne din tine o dâra de ieri
topita in azi
sau in alataieri
astept sa ma gasesti:
nu in albie,
nu pe dig,
ci intr-o noua placenta,
in placenta unsa de tine cu mir,
scufundata ea insasi in geamanul pletos,
in spargatorul de vise sau de placente,
in scârtâitul intrarii in lume