Introducere
Gulag şi Holocaust în conştiinţa românească
Termenii Gulag şi Holocaust (un alt termen echivalent pentru Holocaust este acela de Shoah) au devenit astăzi emblematici pentru ideea de extremism totalitar de stânga şi de dreapta. Este vorba despre nişte termeni-efigie, deoarece conţinutul lor s-a amplificat faţă de accepţia originară. Astfel, Gulagul (termenul, preluat din limba rusă, semnifică Direcţia Generală de Muncă a Lagărelor din URSS) este utilizat pentru a desemna spaţiul prototipal al detenţiei comuniste sub toate formele ei (lagăr de muncă, închisoare, colonii de muncă, deportare). Holocaustul (termenul provine din greaca veche şi înseamnă ”sacrificiu cu ardere de tot”) este folosit terminologic pentru a desemna spaţiul şi timpul (dar şi metoda) în care au fost exterminaţi în principal evreii, o dată cu instaurarea regimurilor de tip nazist, în timpul celui de-al doilea război mondial. Dacă în cadrul Gulagului s-au folosit metode de exterminare variate, Holocaustul s-a particularizat prin atrocele camere de gazare (de aici, propunerea venită din partea unor oameni de ştiinţă de a înlocui termenul Holocaust – ideea de sacrificiu este inadecvată, întrucit evreii nu s-au sacrificat singuri, ci au fost sacrificaţi – cu cel de Shoah, care înseamnă ”catastrofă”).
Paralela între comunism şi nazism este necesară pentru a înţelege mecanismele sistemelor totalitare şi consecinţele lor. Istoria acestei comparaţii, de-a lungul secolelor XX şi XXI, este însă sinuoasă. Prima punere în pagină a celor două totalitarisme a fost făcută după încheierea celui de-al doilea război mondial, apoi, de la jumătatea secolului XX, în timpul Războiului Rece, Holocaustul a fost proclamat oroarea secolului, iar paralelismul între Gulag şi Holocaust a fost considerat inadecvat. La sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI au apărut din nou cercetări care demonstrau că cele două extremisme au mai multe puncte comune decât deosebiri. În acest sens, s-a susţinut şi demonstrat că Pactul Ribbentrop-Molotov, între Germania nazistă şi imperiul sovietic stalinist, nu a fost o întâmplare, ci a subliniat tocmai afinităţile celor două ”isme” şi îngemănarea lor. Acest pact a demonstrat că nazismul şi comunismul pot fi văzute ca o reflectare în oglindă unuia a celuilalt. Obsesia pentru puritate rasială, socială sau ideologică şi soluţia lichidării adversarilor vizau şi într-un caz şi în celălalt confecţionarea unui om nou, pe care atât comunismul, cât şi nazismul râvneau să-l obţină în eprubeta social-politică a sistemelor respective.
Hannah Arendt, în Originile totalitarismului, a fost cel dintâi cercetător de anvergură care a făcut paralela între comunism şi nazism, între Gulag şi Holocaust, considerând că acestea au depins decisiv de panslavism, respectiv de pangermanism. Hannah Arendt a deconstruit structura comunismului şi a nazismului prin intermediul câtorva criterii precum: atomizarea maselor, propaganda, teroarea, Partidul Unic, Conducătorul ca lider totalitar, Poliţia politică şi sistemul concentraţionar. Alţi analişti de marcă, precum Alain Besançon, François Furet şi Ernst Nolte, au procedat, la sfârşitul secolului XX, la noi puneri în paralelă. Alain Besançon, în Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea Shoahului, a evidenţiat faptul că deconstrucţia nazismului a beneficiat de o bibliografie impresionantă la nivel internaţional, în timp ce aceea a comunismului a fost deficitară. Alain Besançon a încercat în analiza sa comparativă să facă o paralelă amănunţită între comunism şi nazism la nivel de represiune, factorii comparaţi fiind: concentrarea victimelor în spaţii aparte, operaţiunile mobile de ucidere, tehnica masacrului (promovată atât de comunismul de tip leninist-stalinist, cât şi de nazismul de tip hitlerist), deportarea, execuţia judiciară, anonimatul impus victimelor şi reducerea acestora la condiţia de cifră, distrugerea morală, mentală şi sufletească a victimelor. Un alt istoric, Pierre Chaunu, a afirmat că bolşevismul şi nazismul au constituit nişte gemeni heterozigoţi, iar aserţiunea sa a făcut oarecare carieră în istoria paralelismului între cele două extremisme. În ceea ce îi priveşte pe François Furet (autorul lucrării Trecutul unei iluzii) şi Ernst Nolte (autorul lucrării Fascismul în epoca sa), aceştia au participat la o celebră polemică pe marginea comunismului şi a nazismului, publicată sub titlul Fascism şi comunism. Polemica a pornit de la afirmaţia lui Ernst Nolte că nazismul ar fi fost o reacţie strictă la comunism astfel încât, dacă comunismul leninisto-stalinist nu ar fi existat, nici nazismul hitlerist nu ar fi luat naştere. François Furet a respins vehement această idee, precizând faptul că o catastrofă istorică (precum nazismul) nu poate fi explicată cauzal prin intermediul altei catastrofe istorice (comunismul). La începutul secolului nostru, un alt cercetător, Bernice Glatzer Rosenthal, a publicat lucrarea Noi mituri. De la Nietzsche la Stalin, în care susţine că filosofia supraomului (care a fost de obicei ataşată strict nazismului) este valabilă şi pentru bolşevici. Atât comunismul, cât şi nazismul au cultivat un entuziasm destructiv la nivelul societăţii, promovând ideea de ”om nou” atât pe cale ideologică, cât şi cu forţa. (Am menţionat aici doar câteva nume, dar, fireşte, dosarul paralelei între comunism şi nazism, sau dosarul polemicii legate de această comparaţie este mult mai amplu decât ne putem permite în această Introducere).
În România, două reviste au publicat cu precădere texte de comparatism politic despre comunism şi nazism. Este vorba de revistele 22 şi Observator Cultural. Revista 22 a publicat, de pildă, în traducere, în 2003, eseul lui Martin Malia, preluat din The National Interest, intitulat Despre nazism şi comunism. Martin Malia afirmă că, indiferent de ideologie, genocidul este genocid, şi că între comunism şi nazism există un semn de egalitate din acest punct de vedere. Între cercetătorii români care s-au pronunţat asupra paralelismului dintre comunism şi nazism, comparând implicit Holocaustul şi Gulagul (la nivelul memoriei ororii) trebuie amintit Caius Dobrescu, al cărui eseu intitulat Holocaust şi Gulag, publicat în 2004 în revista Observator Cultural, face o analiză profundă la nivel de mentalităţi. Caius Dobrescu este interesat, în analiza sa, de receptarea Holocaustului în Occident (versus ecoul minimal pe care l-a avut Gulagul) şi, în oglindă, de receptarea Gulagului în Estul european (versus dezinteresul faţă de Holocaust în fostele ţări comuniste). Tensiunea născută între comemorarea Holocaustului, demonstrează Caius Dobrescu, şi comemorarea Gulagului nu este doar o disfuncţie de suprafaţă, o neînţelegere pasageră, ci revelează o diferenţă profundă de dispoziţii interioare, de modele de comprehensiune şi de identificare empatică ţinând de forme de societate în care secularizarea a luat cursuri diferite. Ceea ce desparte cele două poziţii este modalitatea în care suferinţa provocată a fost concepută, rememorată şi retrăită până astăzi.
Acest volum tematic din Caietele Echinox, Gulag şi Holocaust în conştiinţa românească, reuneşte o parte din lucrările prezentate în cadrul simpozionului cu acelaşi titlu, organizat de către Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, între 25-27 mai 2007 la Cluj. Simpozionul a fost susţinut financiar de către CNCSIS, Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Institutul Cultural Român, Fundaţia Aspera şi Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj. Prin tema propusă, Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj şi-a propus racordarea la cercetările de mentalitate de ultimă oră, care să explice traumele mondiale declanşate de funcţionarea totalitarismului, cu cele două direcţii ale sale. Proiectul de cercetare a prilejuit pentru întâia dată în România un simpozion în care paralela între cele două orori ale secolului XX a fost radiografiată la nivel naţional. Abordările au fost, la rândul lor, inovatoare, implicând o cercetare comparativă transfrontalieră, care utilizează teorii şi metode existente într-o nouă aplicaţie. În mod previzibil, simpozionul a provocat şi câteva polemici ardente, care sunt, de altfel, reprezentate din plin în corpusul de texte publicate în acest volum.
Care sunt reacţiile românilor faţă de Gulag şi Holocaust? Unei asemenea întrebări îi poate da răspuns doar o abordare comparată şi o cercetare adecvată. Ţările Europei de Est, dintre care face parte şi România, se află încă într-o perioadă de tranziţie, fiind lipsite de repere social-politice ferme. Acest fapt este posibil datorită absenţei unei monitorizări de anvergură a trecutului şi istoriei recente. Mesajele ideologice din secolul XX au prilejuit nu doar masacre în masă, ci şi manipulări şi formatări ale mentalului colectiv, cu efecte devastatoare asupra umanităţii noastre. Cercetarea prilejuită de proiectul Gulag şi Holocaust în conştiinţa românească are ca misiune tocmai deschiderea unor cercetări şi analize care să permită deconstrucţia rezistenţelor şi stereotipiilor remanente, prin cuantificarea asemănărilor şi a diferenţelor dintre cele două cataclisme anti-umaniste. El are, de aceea, nu doar o dimensiune istorică şi social-politică, ci şi una etică.
Ruxandra Cesereanu