Category Archives: Creative writing

Atelier de creative writing (1)

            În urmă cu trei ani de zile am iniţiat în cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, un atelir de creative writing pe poezie onirică. Atelierul a fost publicat integral în serial în revista Steaua. Anul acesta am redeschis atelierul de creative writing, tot pe poezie, dar cu miză pe alţi autori decât cei de acum trei ani; dacă în prima serie lucrasem cu studenţii pe autori precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Paul Păun, Constant Tonegaru, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu şi alţii, de data aceasta se va lucra pe autori precum Nora Iuga, Nichita Stănescu, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Judith Meszaros şi mai sunt destui. Ca şi data trecută, şi acum participanţii au diferite orientări profesionale şi provin de la diferite facultăţi: Litere, în primul rând, dar şi Jurnalism, Ştiinţe Politice, Informatică. Dacă acum trei ani au participat constant în jur de 10 studenţi (deşi iniţial au fost 17 selectaţi), acum este vorba de 22 de participanţi (dintre care se va vedea câţi vor şi rezista până la capăt).
La primul atelier de adaptare şi familiarizare unii cu alţii, participanţilor li s-a prezentat manifestul delirionismului şi structura unui poem construit după tehnica delirului. Ca şi data trecută, şi acum metafora utilizată a fost aceea a submarinului scufundat şi inundat. La a doua întâlnire, am lucrat concret pe un poem de Nora Iuga (noaptea ferigile, selectat de mine în antologia Deliruri şi delire, coordonată şi publicată în 2000 la Editura Paralela 45 – aceeaşi antologie de poezie onirică românească pe care am folosit-o şi în 2003 în cadrul primei serii a atelierului de creative writing). Temele analizate în poemul respectiv au fost: alienarea, căutarea identităţii (şi a posibilei metamorfoze), structura angoasei, inventarierea elementelor aparţinând unui arheoinconştient latent (ferigile, aeroplanele, jucăriile), simbolismul vânătorii, animalizarea umanului. Versurile-cheie ale poemului Norei Iuga au fost identificate ca fiind următoarele: “o femeie cu picioare de câine”, “dacă ţi-ai descoase încă odată ochii din mâneci/ dacă ţi-ai descoase mânecile din trup”.
În a doua parte a primului atelier concret de creative writing, participanţilor li s-a dat ca experiment “să confecţioneze” un poem de unsprezece versuri (fără rimă), scris exclusiv cu minuscule şi fără semne de punctuaţie, poemul fiind axat pe ideea de alienare, apoi de confruntare cu un geamăn imaginar în ipostază animalică. Timpul de redactare: o jumătate de oră. Poemele obţinute nu au fost perfecte, după cum era de altfel previzibil. Unii studenţi participanţi au înţeles structura delirului în poem, dar nu au folosit imagini, ci au mizat pe un discurs gol. Majoritatea au comis încă măcar două-trei-patru versuri izbutite. Dintre acestea le voi aminti pe cele mai interesante (multe dintre versurile citate sunt disparate în poemul de origine, dar pentru o mai mare uşurinţă în perceperea lor de către cititor, le-am citat ca şi cum ar fi fost versuri legate între ele, înşiruite unele după altele), într-o ordine aleatorie a autorilor citaţi. Iată mostrele: “deşi ştiu că nu ai murit încă/ te văd zăcând într-un crematoriu de sticlă/ având ochi de salamandră/ visez copii ce îmi par simpatici” (Valerica Mărginean); “aerul de vrăjitoare/ ajuns în cameră/ m-am apucat să cresc pisici multe şi negre” (Evelina Porumb); “un balet de păpuşi mecanice/ îmbrăcate în cearşafuri albe/ pisica mea iese călcând indiferent” (Alexandra Anisie); “îţi orbecăiau intestinele prin întuneric/ mestecam cioburi/ râtul adulmeca strigătele de igrasie/ ne apropiam şi solzii tăi scrâşneau la înfulecarea/ oaselor noastre cu cârlige” (Valentin Moldovan); “şi mi-a cântat în miez de noapte/ un cântec cu solzii depuşi/ pe faţa îngropată în coaja de nucă/ poveri mici şi voioase/ care lustruiesc în cădere/ ţepuşa ce-mi stă înfiptă-n spinare” (Cristina Vidruţiu); “jucând ruleta rusească cu oglinda/ îmi descheie carnea la piept/ făptura nouă şi dementă poruncea linguri de soare oblic în cafea/ aş fi vrut să îmi fumeze timpul cu bunică-mea în loc de filtru/ urlă că vrea în infern cu troleul/ c-o să-mi composteze îngerul păzitor cu caninii/ ruleta rusească cu oglinda/ şi-un chirurg priceput îmi cârpiră prea repede gura cu prăpăstii” (Gabriela Bădica); “tuberculii ochilor mei închişi/ ne-am jucat cu aceleaşi creioane/ o troacă din lemn lustruit/ se umple cu tuberculi înmuguriţi/ te-aş alinta spunându-ţi ouroboros/ dar mi-e teamă să nu-ţi cadă greu la stomac” (Radu Maza); “îţi legi şireturile argintii pe hol/ muşcând din unghiile-mi roşii/ mi-ai zis c-absenţa sângelui mă văduveşte” (Alina Baciu); “s-au născut deodată/ unul roşu altul alb/ spălaţi în urină de cămilă/ cel roşu ţinându-l de călcâi pe cel alb/ iar cel alb cu o aripă de gâscă în loc de mână” (Marcel Hontău); “smulgea din maxilar/ când mi-a despicat în patru gura/ mi-am văzut năpârlitura verde/ cozile fierbeau oglinda cu elicea lor/ sunt numai noaptea unei gheare” (Laurenţiu Malomfălean); “un animal de praf cu ochi de cârpă/ uşa roşie s-a deschis în mine” (Alexandra Constandache); “risipind în creier imaginaţia acestui verb/ blana ta răsărea ca o pădure/ din mijlocul ochilor mei/ o parte infimă din trupul tău/ o pot la guler/ în semn de supunere” (Marius Conkan); “până când eu-tu-tu-eu am hătărât doream despărţirea/ ne-am luptat lovit îmbrâncit mutilat/ ne-am desprins mai întâi picioarele apoi ne-am scos ochii şi dinţii/ ne-am decupat reciproc mâinile tot ce era stricat am aruncat” (Ramona Ionescu); “erai o imagine în mişcare/ precum trenurile deraiate/ din mine din enormităţile prezente/  în secvenţele cu pui de raţă sălbatică/ bezna unui trup fără pene” (Diana Mărculescu); “ai forţat uşa închisă cu fermoarul de pe ochi/ ca şi cum aş fi o gaură neagră de hârtie roz/ să te consum să intri-n mine/ deşi eşti deja acolo măi şoricel isteric răsfoind o carte de tarot” (Sonia Andraş); “în apa fierbinte printre dinţii mamei/ ne agăţam de punctele cardinale/ rar când închidem ochii/ nu avem ecuator” (Mark); “să pot trece dincolo de cuiele ochilor tăi/ să le scot unul câte unul/ ca pe nişte fire de iarbă/ în turme de lilieci/ mă sâcâie/ raportul/ frunzelor cu sufletul tău ciopârţit” (Simina Raţiu); “atunci în palme scuipăm mentă/ şi le dăm voie să lingă aerul/ de pe spatele furnicilor/ de pe faţa ta de şoarece/ de pe faţa mea de pisică” (Ana-Maria Tăut); “întotdeauna port cămăşile tale/ când inteţionez să-mi tai venele/ te târai mereu pe sub pat/ ciocănind în pereţi şi blestemând dumnezei/ îmi muşcai degetele picioarelor/ râdeai apoi şi spuneai că pământul nu este rotund” (Cristina Ciucurescu).

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (11)

 La al unprezecelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost tot cea a formaţiei Muse (audiată şi la al zecelea atelier), cu albumul Black Holes and Revelations. În a doua parte, am mixat melodii din Manfred Mann’ Earth Band, Uriah Heep, Dead Can Dance şi recitativuri din Jim Morrison, toate aceste extrase fiind gândite ca “vârtejuri” sonore cu diferite nuanţe.
Mai jos prezint textele comise de studenţi, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Raluca Ferentinos

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită
Străpungând pieptul violonistului ameţit de vaporii de alcool.
Armă a vieţii şi a morţii, a revelaţiilor şi a confuziilor,
Lovi apoi în cădere sticla verde ce ţinea captivă
Corabia din beţe de chibrit, plutindă pe focul demonic
Al descărnaţilor şi scheletronilor, dansatori ai dansului ultim.
Căpitanul corabiei privea de la tribord printr-un binoclu din ochi de furnică jocul lor macabru.
Prinse apoi vâslele din piele de om şi se aruncă în marea de Busuioacă de Bohotin,
Purtătoare a bileţelelor tuturor rătăciţilor,
Prizonieri în burţi de peşte uriaş.
Sânge, carne, trompete şi flaşnete formau amalgamul vrăjitoresc.
Dansatorii s-au prins de mâini şi acum trăiau unul prin celălalt,
Prin prelungirea fiecărei mâini în cealaltă.
Mâinile lor contopite hrăneau şleahta descărnată
Cu dansul lor frenetic şi muzica de care erau posedaţi
Până ce toţi deveniră unul.

Lavinia Rogojină

caruselul

nebunie lucidă rece şi transpirată am trecut prin zeci de oameni
ne-am înecat cu gândurile lor lăsate să putrezească în noi
ne-am urcat pentru ultima dată în caruselul ce se învărtea cu moartea
alegând ziua când ne vom pierde fiecare în mâinile ei dezlegând lanţurile vieţii
ne învârteam în jurul nimănui călăream animale sângerânde şi ne ţineam strâns de ele
nu eram speriaţi vedeam doar feţe lungite distorsionate şi răstignite în spaimă
cineva îmi spunea că suntem rude dar nu eram străine
de mici ne dădeam în carusel fără voi ţipam şi cântam până leşinam în cor
lanţurile ne ţineau strâns ca să nu ne prăbuşim când o să ameţim
respiram în blana animalelor ucise pentru ca jocul nostru să existe
caruselul avea oglinzi desenate de copii era învelit în crusta animalelor marine
acolo unii se dezlegau şi dansau pe scoici mestecate flămând de picioarele lor
alţii lipsiţi de curaj nu îndrăzneau căci despletindu-se deveneau vulnerabili
puteau aluneca în braţe străine moartea se-nvârtea cu noi şi ne cerea înapoi
trăgea după ea suflete-făclie lipsite de regrete care nu plângeau
ci râdeau pentru că dansaseră pe scoici şi atinseseră crusta sirenelor moi.
caruselul nu s-a mai oprit nu mai ştiam cum am urcat pentru ultima dată în el
şi nu am mai coborât animalele eliberate de noi dispăreau rând pe rând
mirosul de mare putrezită din scoicile cărnoase ne atrăgea pe mulţi dintre noi
habar n-aveam dacă mai există o lume ceva timpul se plictisise de noi
nici un soare sau lună nu mai treceau peste câţiva oameni uitaţi nicăieri
în negură un carusel colorat era singurul viu adăpostind copii cu păr argintiu
caruselul fusese fermecat de viaţă şi el omorâse moartea dacă asta se poate.

Notă:  
Iniţial muzica nu a avut nici un efect asupra mea. La un moment dat, cam pe la jumătatea albumului formaţiei Muse, a început un vârtej muzical, întreţinut excelent de melodiile pe care le-am ascultat în continuare. A fost ceva foarte puternic, un ritm constant care m-a dus cu gândul la un carusel aflat deja în mişcare care a început să se învârtă apoi într-un ritm din ce în ce mai ameţitor. Aş fi vrut să mai ascult, dar cercul trebuia închis. Cred ca la acest atelier am reuşit cel mai bine să mă concentrez şi să experimentez o formă de vârtej muzical…

Cristina Vidruţiu

Listening and writing  
                                                                                                       

     Să tai venele tornadei aterizate în papucii mei de când eram copil – la un pas pleoapa bunicii picotind în tigaia cu sarmale. Să crape cerul exact în punctul de deasupra mea şi să ningă cu bulgări de cireşe. Dimineaţa îmi întind aripile şi-mi iau zborul de pe marginea patului nostru acordeon. Vreau un pahar gâtuit cu regret în care să înec mâţa miorlăită a vecinei. Creierul la borcan fără conservanţi într-o pungă uitată în troleu se agită producând un foşnet identic cu rumegatul melcilor. Clipeşte din verde şi lasă-mă să mă instalez în muşchii tăi tapetaţi cu poze de pe vremea când eram la grădi. Să nu moară niciodată banca de sub brazi! Să dorm într-o căpiţă de paie până când soarele ar schimba locul cu greierii mici din care să-mi fac o pereche de cercei. Caii mei negri dorm sub coasta timpului închis într-o cutiuţă alături de balerină. Caii tăi albi mânaţi de genele strecurate între 2 buze. Strâng clopotele mari de aramă în braţe ca să-mi aduc aminte de toţi taţii mei pierduţi între cearceafuri. Îngroapă-mă în nisip să pot visa la 3 coaste de porc măcinate la moara tăicuţului. M-ai mobilat cu amintiri la fel cum umpli un calorifer cu apă. Oare ce-i după carne, după vis, după cerneală? Geamul bunicii e mai etanş decât sunt eu cu lumea. Sticla aburită mă învineţeşte când mă privesc. Spune-mi la megafon câţi paşi îmi dai împărate, iar eu să cobor cu liftu din turnul meu de budincă cu migdale. Lasă-ţi genele împletite, lasă-ţi unghiile moi sub papucii cu ţinte. Aleg să cad. Aleg să zbier. Aleg. Să nu trebuiască să-ţi pui monede pe ochi niciodată oare cum ar fi? Naşte-mă sub o aripă de cărăbuş şi uită-mă sub pleoape. Cârcei de viţă de vie în păr, iarbă sub tălpi şi nisip în palme. Sub coji de nucă stângă se înghesuie potopul din ochii mei. Pleoape de cheaguri spălate la chiuveta unei băi proaspăt zugrăvite în roz. Îmi năpârlesc gândurile sub căciulă înainte să apuc să spun ce vreau. M-aş mulţumi cu o chilie şi un braţ de flori la picioare, măceşe cu vin. Îmbrăcată în Fa sub o piatră mestec din mine. Să tacă iedera din pălmi până când nucul îmi spune poveşti. Cioburi de faianţă în lobul urechii. Păşind sub urechile elefantului prins într-un glob de lumină.

Marius Conkan
(ultimul atelier)

aş putea să te iau la bătaie îmbrăcat femeieşte nici nu s-ar vedea că zac băieţaş
barba mea ţi-ar lăsa în piele tăieturi şi faţa sângerie mi-ar deveni dintr-o dată prea fină
pentru mâinile unor bărbaţi schimbat la sex mai întâi aş seduce orice jigodie apoi m-aş prostitua
pentru cei mai frumoşi nu m-ar salva din această orgie nicio muiere fie ea şi nebună
feminizat m-aş păstra de virilă doar pentru cei misogini veninoşi din mascul în ratat
fumuseţea mea tricotată va fi lege şi promisiune bolnăvicioasă din fire aş comite incestul 
c-un maimuţoi de cârpe lipsa de carne mi-ar incita şi mai tare instinctul viril
aş dansa dezbrăcată prin casă în semn de mândrie pentru sânii mei voluptoşi 
de fapt aş fi un amestec de miere şi cântec de viclenie şi desfătare
n-aş iubi în bărbaţi decât taina brutală de-a sfârteca de-a rămâne în tine şi când se fac nevăzuţi
la bătrâneţe nesătulă şi cu pofta în vene aş vrăji tineri supli şi i-aş cufunda în pene
nu m-aş căsători cu vreun moş burtos trupul meu frăgezit doar în fragede trupuri
zi şi noapte ar fi o orgie şi aş duce-o aşa până când o boală incurabilă mi-ar pătrunde în oase
lumea s-ar tăvăli de durere şi-ar scoate ochii mai ales bărbaţii plini de angoase
ar deveni călugări şi în abstinenţa lor m-ar regăsi pe mine o combinaţie de mortăciune şi pofte
de uşurări clandestine numai că atunci când mă veţi strecura pătimaşi în sicriu
să-mi puneţi deasupra maimuţoiul de cârpe la fel de masculin şi de viu.

Notă:

Finalul unui experiment epuizant, dar plin de trăiri pătimaşe. Concentraţie: 0%. Eram suspendat dincolo de muzică şi poezie… acest experiment a legat, în primul rând, frumoase prietenii. În al doilea rând, randamentul lui constă în îmbogăţirea noastră spirituală (culturală). Pentru mine, cel puţin, a fost o îmbogăţire. În al treilea rând, experimentul a apropiat fibra noastră poetică de sfera muzicală. Chiar şi după ce s-a încheiat atelierul, mai scriu poeme pe muzică.

Valerica Mărginean

Câinilor din cer cândva femeile opace

câinilor din cer cândva femeile opace

le-au ţesut vitralii podoabe şi sicrie cu aer din nord

doar că în viaţa cu bâlbâieli

tot mai des călătoria e o mână lipită în umbră

o dantelă nevăzută din incestul fluturilor căzuţi în urma ploii

nu ştiu dacă s-a uscat încă nu ştiu nici despre fericirile lor

în cârlige s-au oprit tristeţile de polen livide

zebrele arborilor şi şoarecele cu ochii buclaţi au

mâncat urzicile ieşite din femei

ce se piaptănă la cimpoiul cu păr negru

lebăda din candelă jerpeleşte schelete scoţiene

desculţi buchetele de draci chinezi

rostesc rugăciunea măruntă a ploii cu dulceaţă

dinţii spălaţi ai păpuşilor siameze se oglindesc în

emisfera din fructe dulci a păianjenului

îmi dezvelesc unghiile de ochii

închişi cu fermoarul oaselor macerate

m-am îndrăgostit nebuneşte de colţul ascuns

al capetelor ce sângerează

răspândite printre mumiile deşucheate

aşezate în poziţii de jur împrejur deocheate

făcându-mă să aleg alternativele morţii din foile volante

perna cusută frumos de bunica cu bucăţi de sânge

am purtat-o la subsuoară ca pe-un talisman sortit doar iniţiaţilor

femeile foşnitoare cu rochii carnivor-vegetale

sforăie pe gâtul bărbatului cu cămăşi africane

împrumutate de la o pisică ce toarce

iubirea prin fibre de orez gălbui

zâmbetul tău desprins din bucăţi de chitară ruptă

îşi derulează mersul prin paharul cu vodcă

îmi alterează suburbiile coapselor

descusute din alte câteva pulovere

croşetate finuţ de bunicul flamand dansator de flamenco

întors din pribegie acum o sută de ani

să-i construiască bunicii o casă

cu pliuri de evantai găsite

pe spirala insulei unde toţi croşeteaza

cu aţă albă neagră maro roşie verde

morţile şi vieţile cu ochii capsaţi

în zig-zaguri pe o tablă de şah

mie mi-au plăcut cel mai mult orbitele

ieşite din bărbatul cu mânuţe thailandeze

făgăduit de soţ mătuşii mele – zgripţuroaice

şi lalelele albe păstrate de străbunicii mei în gheaţă neagră

aceasta este planeta bunicului meu 

ce şi-a scos ţoalele din sticlă transparentă

asediată fiind de erosul bunicuţei demente

Notă:

Acest poem conţine imagini ce fac trecerea de la delir la luciditate şi invers, sunt călătorii imaginare într-un spaţiu al obsesiilor şi al fobiilor. Iubirea este pervertită în urma ţipetelor crescânde de nebunie. O cale de salvare ar fi evadarea în spaţii onirice, într-o transă din care să nu te mai trezeşti sau în manifestări dionisiaco-apolinice.

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (10)

 La al zecelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Muse (care a luat naştere în 1997, în Marea Britanie, alcătuită fiind din Matthew Bellamy, Chris Wolstenholme şi Dominic Howard), cu albumul Origin of Simmetry(2001-2002). Spre deosebire de celelalte întâlniri din cadrul atelierului de scriere creativă pe muzică psihedelică, de data aceasta unul dintre studenţii participanţi la atelier au propus muzica produsă de formaţia Muse, caracterizată ca fiind rock progresiv, rock alternativ, indie rock. S-a mizat pe o concentrare pe sound-uri insidioase, trenând obsesiv, şi pe schisma vocii principale, trecând spectaculos de la răguşeală şi ton grav, la ascuţiş strident.
Mai jos prezint textele comise de studenţi şi de mine însămi pe muzica formaţiei Muse, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

cântecel

unghiile ţi le-aş tăia cu limba dac-ai şti să fii un dumnezeu mic uns cu ciocolată
dac-ai fi o chitară electrică explodând cu oscioare de vultur la glezne
dac-ai avea părul ca o pivniţă vâlvoi cu jucării
limba mi-aş tăia-o cu lama de ras
ca resturi din barba ta să-mi intre pe gât şi să-mi căptuşească ficatul
cutiuţa din inimă s-ar închide şi deschide hopa-mitică
s-ar învârti titirez până ar ajunge pe sirius
cu frânghia de spânzurat atârnând balerină
în urechea ta m-aş ghemui ca un cercel de rebel certat cu legea
şi ţi-aş şopti moi cuvinte de ceaţă şi dulce greaţă
am o gaură-n cap am un burghiu delicat
pe-aici trece un trenuleţ care nu opreşte niciodată
doar luminile lui le simt atingându-mi dinţii şi spărgându-i cu unde sonore
pe-aici trece o caravană de tinere cămile duse la împreunat
blana lor aspră e o plantă de cerebel stacojiu
culoarea mea favorită pentru scrâşneala singurătăţii şi-a maturităţii
un carusel de sticlă pisată pe care un fachir păşeşte-n foc negru
lanţuri de degete lipite intrând în gură
scoţând de-acolo o pungă plină cu patimă interzisă şi langoare proscrisă
iubiţeii zac ca viţeii sticloşi pe care îi mângâie un măcelar cu cizme de rege
de când eram mică i-am împuşcat pac-pac şi i-am silit să facă oac-oac
să fie broscuţe părăluţe stăncuţe
să nu se mire nici de polul nord nici de japonia nici de laponia
ci doar de odaia ultimului sânge chircit în cubuleţe de gheaţă.
şopârle dansează cu pisici siameze
miorlăie cu răguşeli de aligator în petrol
aşa şi eu mă-nvârt mă-nvârt
înecată-n spirt şi-n fierbinţeala mult prea vie a unui cuvânt
care-mi stă pe frunte ca o maimuţică de foc
ea n-aude nu vede nu vorbeşte
ci doar cu dumnezeul galben al lumilor pe dedesubt şi pe dinlăuntru se războieşte.

Cristina Vidruţiu

Listening and writing

     Când căpiază oile e vremea poveştilor la gura cuptorului cu microunde. Papucii pufoşi în jurul gleznelor gospodinelor frustrate din cauza tornadei care le-a întrerupt şiroaiele şi oftaturile din faţa tv-ului decorat cu balerine de porţelan. Puradeii reveniţi la foamea cea de toate zilele după cornuleţul cu lapte îşi pironesc ochii pe motanul gras din vecini poposit pe pervazul termopanului colibei lor. Îţi mai aduci aminte când te-am îmbrăcat în rugina fierelor prinse de bunicul în vis, fierele alea apărute lângă văniţa noastră de plastic după o noapte în care m-am rugat să am noroc să-l întâlnesc în viaţa asta pe Galoşu – cuceritorul canalelor. Mama zice că mă dă afară. Mai afară de atât unde? Când şobolanii se fac bucăţi de plapumă şi învăţătoarea îţi trage în jurul băncii un cerc cu creta. mai afară de atât unde? Genoflexiuni cu creieru nu fac, tătuca spune că trebui să-mi fac bani de buzunar. Banii nu se fac din piatră, unghiile nu cresc din pâine – asta spune bunica. Mai bine mă năşteam atunci fără unghii! Munţi de gunoaie escaladaţi cu ajutorul unor frânghii de aur – asta visez mai nou de când e la modă simbioza asta între lanţurile de aur şi ridicarea către cer călcând pe capul vecinului.
Cum o fi să dormi în iaurt? Şi după să-ţi taie picioarele frăgezite ca să nu mai simţi niciodată nici măcar încercarea asta de a te face alb. La votu ăsta se dă pomană? Cum de ce? Ca la orice înmormântare… ceva tot îngropăm noi. Asta facem noi: eu îngrop, tu mă îngropi, el te îngroapă, noi suntem îngropaţi de voi pe când ei le dau raportu la ele despre cum e să fii îngropat. Când nu vezi şi nu auzi, nu are nici un sens să vorbeşti. La focul de tabără ni se coc creierele uitate să mucegăiască în plasa cu zarzavat. Bade cumpără-ţi laptop să-ţi rezemi caşu de el – cică zice Europa asta ce ne-o primit la Cina cea de taină la strâns de firimituri în palma pentru confecţionarea de dopuri destinate urechilor. Închide ochii şi scuipă! Deschide ochii şi scuipă! Scuipă! Elimină-mă din sistem!

Notă:
Nu m-am putut concentra pe muzica distorsionată, motiv pentru care rolul muzicii a fost mai mult acela de a acţiona asupra mea asemeni unei tornade sau a unei cârtiţe care mi-a înlesnit vizualizarea unei avalanşe de imagini culese în ultimele zile din diferite surse.

Sonia-Doris Andraş

Muhammad Ali Baba şi cele 100 de portaluri semi-deschise

*Inflamaţia pârâie în interiorul coconului de gheaţă ce pluteşte peste canonul occidental. Rosetta şi Faetonul joacă şah din cranii de cristal laminat cu părul roşu de furie ancestrală.

*Oh, Imhotep, Imhotep, dă-mi secretul tău! Cât m-ar costa astăzi în lei sud africani o piramidă în trepte de mărime şi greutate medie? Mumia grohăia şi horcăia despre Mefistofel, purta ţinte de tir şi laţe nepieptănate din Regatul de Mijloc încoace. Îşi spunea Mick, sau Brian, nu mai ştiu.

*Vetuţa s-a sculat din morţi. Era cam supărată. O violase tot satul până la moarte, acum era hotărâtă să nu-i lase să scape nepedepsiţi. Aşa că s-a deghizat în mercenar mongol şi i-a jupuit de vii pe toţi, după care s-a oprit la Starbucks pentru un Caramel Frappuccino mediu la 6 Euro jumate.

*Uneori mă întreb cine a inventat scotchul. M-aş întoarce în timp şi aş lipi un “I bow to thy glory” pe uşa lui Johnnie Walker.

*Trei paraşutişti şi patru paraşute stau pe gard şi croşetează praz într-un nap. Paraşutistul 1 îi spune paraşutei 3 că are ochi frumoşi. Paraşuta 1 începu să plângă şi îl împuşcă în cap pe Paraşutistul 3.

*Oameni fără faţă şi pelerine de latex mărşăluiau în tăcere hardcore şi pe alocuri punk. Unul din ei ducea Luna, celălalt Turnul. Moartea venea singură pe calul din dotare. O urma îndeaproape Harap Alb aducând lopata cu jăratec.

*Am întrebat poetul de şarpele lung de 7 mile. A zâmbit şi a spus să-l caut în mina de aur de mătase.

*Turnul dansa tango cu Marea Preoteasă, iar Nebunul se întorcea în sud cu bandeonul său iubit. Când a apărut rivalul, Soarele, Zecele de monede a pălmuit Asul de bâte. Atunci Diavolul i-a aruncat pe toţi în aer.

*Trei plante carnivore nu reuşeau să cadă de acord cui îi va reveni musca ţeţe. După o dezbatere de 3 zile şi 3 nopţi plus transport, nu s-a ajuns la nici un rezultat şi musca şi-a făcut bagajele şi a plecat în vacanţă în Bahamas.

etc.

Notă:
Am intrat în starea mea obişnuită când ascult Muse, un fel de transă comică, pe alocuri violentă. Nu ştiu cât a fost muzica şi cât a fost starea de oboseală pe care o simţeam.

Lavinia Rogojină

raport neoficial. nu poem

C. nu mai face duşuri clocotite
crede că poate să îmbrăţişeze iar viaţa
pielea a început să i se lege
are răni adânci însă
şi-o ustură tot timpul şi mi se plânge.
D. e trist nu mai trăieşte printre noi demult
nu vrea să ne mai vadă
nu mai iubeşte pe nimeni
mi-a spus că dacă boala îl doboară
o să o termine el înainte
şi c-o să zboare.
M. strânge cruciuliţe mătănii şi icoane
dar nu crede în nimic
odată a vrut să smulgă o cruce argintie
dintr-un lemn tămâiat
undeva într-o biserică pustie
îi plăcea cum străluceşte
în lumina de ceară obosită
nu crede în nimic nici azi.

Notă: 
Nu am reuşit să mă concentrez. Nu ştiu cât am reuşit să ascult muzica, m-a deranjat foarte mult calitatea proastă a sunetului (my fault!). Nu ştiu ce a ieşit, am scris ceva la început şi după aceea nu prea am mai făcut nimic.

Valerica Mărginean

poem

ieri am iubit somnul cărăbuşului fără semne

azi mi-am visat pălăria aşezată pe ultimul etaj al capului

mâine diacriticele sângelui îmi vor zgudui măştile căptuşite

de prelungiri ale femeii de apă greu de ţinut în frâu

ieri mireasma din vorbele mari ale celor mici

a făcut loc zidului de dinaintea nopţii

doar când vorbele mici ale celor mari

sunt răpuse de obrazul mânjit cu fluturi tăbăciţi

de un animal mic scos din cutia roz

mă ispitesc obsesiile ce-şi iau zborul

din nisipul amestecat cu diamante

azi guma de mestecat lipită pe muchia osului făcea să ţâşnească

veneţia vieţii din boabele de struguri negri ai gondolei

mâine un câine miop perforează intrarea

în copita cerului în care nu se plânge nu se râde

azi paradisul din coji de nucă

poartă mănuşi albe şi negre ca pe tabla de şah

ieri bărbatul cu picioare japoneze intrat pe uşa din spate

mă lăsa să-i ating ceafa cu degetele albe

doar când asculta refrenul din nopţile

în care îl muşca sărutul ploii

azi ţi-ai dus spre ochiul care râde

o floare transparentă cu petale

ce cad precum corpul tău şi al meu

atârnat de-un pantof cu tocul sfărâmat

am luat în grabă liftul

pentru a ajunge la dulapul budist

în care ţi-am păstrat văzul într-o sticluţă cu lichid roşu

din care am sa beau când voi fi

cercetător la institutul de studiere a cicatricilor

dintre viaţă şi moarte de dincolo de viaţă de dincolo de moarte

sau din viaţă şi din moarte sau cum vrei tu

şi ieri şi azi am adus panglici ca laude şi jertfe

maladiei tale intrate în cursa cu obstacole verzi

să vă dezvălui un secret acum

uite-aşa am primit magna cum laude

cu o teză de doctorat despre ,eternitatea şi unitatea

şi consubstanţialitatea intelectului cu pasiunea şi cu

voinţa şi cu obsesia şi cu sexul şi cu maladia şi cu

tot ce vreţi voi a înţeleptului meu iubit cu chip de

ursuleţ sfios şi armonios cântând din liră

Notă:

Această poezie mizează pe imagini ale spaimei, angoasei împinsă până la delir,spaimele se ascund sub forma diverselor scene halucinante. Fiecare scenă e o mască aşezată subtil pe feţele contrastante ale unor spaime de orice fel, acestea în loc să fie exorcizate sunt înlocuite cu diferite suprapuneri de măşti.

Atelier de creative writing (9)

 La al nouălea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Dead Can Dance (care a luat naştere în 1981, în Australia, alcătuită fiind din Lisa Gerrard şi Brendan Perry). Am optat pentru Dead Can Dance, deşi nu intră în stilul muzicii psihedelice, ci în acela darkwave sau NewAgeEthnic, pentru varietate, dar şi pentru că formaţia cu pricina oferă prilejul un potpuriu cultural inedit şi straniu (glosolalic), atipic, care construieşte posibilitatea unei transe aproape psihedelice ori măcar înrudită cu aceasta. Albumul ales spre audiţie a fost The Mirror Pool (1996).
Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Dead Can Dance, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Marius Conkan

(fără titlu)

aş scrie despre cum în mintea mea şerpii se înlănţuie într-un vârtej îmi sufocă mamele şi taţii femeile şi bărbaţii vai de plozii mamelor căzute-n orgie vai de taţii care mor în numele pâinii şi-al tatălui vai de mutra femeilor bătute şi vai de bărbaţii care înfulecă rămăşiţele altor bărbaţi aş scrie despre cum trupul meu de animal dezosat gata-i să explodeze am prădat până şi ultimul copil nemâncat lumea stă în mintea mea ca monstru al terorii şi-al vinului veţi spune ce e toată porcăria asta şi eu îmi voi despica atunci cutia craniană şi vă voi da creierul spre mâncare aş scrie despre cum boala începe să semene cu un simplu privit sau un simplu mestecat de gumă acum vom scoate spinarea somonului cu degetele adânc înfipte în carne vom trage cu forţa noastră de bărbat spinarea somonului ne va izbi peste faţă se pare că lumea se va prăbuşi într-un bagaj mirosind a târfă ţi-am digerat fardurile şi tinereţea să nu mai arăţi pentru altul ca pentru mine aş scrie despre cum pe muzică nu se poate scrie decât disecând-o cu bisturiul lucidităţii vai de dolofanul sau pistruiatul care se naşte scriind pe muzică veţi spune că toată porcăria asta va face din noi nişte damnaţi şi eu vă voi cere să-mi regurgitaţi creierul şi eu îmi voi pune creierul la loc în cutia craniană aş scrie despre cum toată porcăria asta nu e de nebun ci de om care se vrea nebun şi atunci lumea ca monstru al terorii şi-al vinului nu ar mai semnifica nimic vai de fiii care mor în numele fiului vai de taţii care mor în numele tatălui vai de carnea mea care se împotmoleşte în aceleaşi cuvinte

Notă:

Muzica a decis incantaţia poemului. În rest substraturile violente s-au bazat pe anumite trăiri de dinainte existente şi pe care le-am coagulat în produsul de faţă.

Sonia-Doris Andraş

Dianetikon

Mulţimea se adună să contemple creaţia
O masă de năframe şi coate-n coaste
Urlă Trăiască! Trăiască!
Condamnatul se târăşte pe coate
Copiii aduc lumânări şi îşi dau foc.
Marele preot bate cu bastonul în humus
Ascultaţi! Ascultaţi, păcătoşi!
Astăzi toţi vom arde şi vom urca
Zetele ne aşteaptă, se dilată!
Pregătiţi-vă lumânările cu calm
Elicopterele vor arunca benzină
Luaţi cetăţeanul de faţă ca exemplu.
El plângea resemnat.
Renunţase de mult la fugă.
Se aruncă în genunchi
Renunţase demult la fugă.
Se aruncă în genunchi.
Îndurare! Îndurare, cred, cred!
Marele preot îi aruncă lumânarea
El o prinde o aprinde cu un chibrit,
două, trei, patru, zece…
Nu vedeţi? Nu se aprinde!
Marele preot o aprinde.
Pompierii şi benzina…
Foc, omul arde! Arde!
Poporul urlă! Se calcă în picioare!
Îşi smulg năframele!
Opriţi-vă! Profetul Elron a sosit!
Ascultaţi cuvântul său
Ascultaţi mesajul său
A doua venire a profetului!
La început a fost Ardealul…
Şi Tunisia şi Alaska.
Apoi au venit Zetele.
Ei sunt fraţii noştri mai mari
Au venit să ne ia acasă!
Dar pentru asta de trupuri să ne lepădăm!
O, yey, ameney! strigă mulţimea.
Fraţii şi surorile mele, voi deţineţi cheia!
Aţi descoperit marele secret
Voi ştiţi, dar cei mulţi au uitat
Prin ce vom face acum
Le vom arăta calea
Înspre Zete!

Notă:
Probabil pentru că mă durea măseaua destul de tare, am avut probleme de concentrare. Mi-a fost foarte greu să nu ascult muzica din punct de vedere critic, dar până la urmă am atins un soi de transă.

Lavinia Rogojină

(fără titlu)

pereţi de moarte
stânci cu voi tatuate
dumnezeu mic cusut în inimă
nu idol nu prostie
dumnezeu respiră ei nu se roagă
el zâmbeşte ei trăiesc
nimeni nu moare.
pupila se dilată
acum e moarte
în ochii convulsivi
şi-n visele tăioase
în foaie literele mint
sunt învăţate prost
mint, întotdeauna mint!
în piele am desenat semne necunoscute
privite atent încep să povestească
patru-s de toate
mi-e frig
sau poate că mi-e altceva
ultimul semn tace
îl privesc îndelung
tace 
spune  lasă-mă-n pace

Notă:
Muzica pe care am ascultat-o a fost într-adevăr altceva, cel puţin pentru mine. A fost o combinaţie neobişnuită, o muzică globală şi atemporală, a tuturor şi în acelaşi timp a nimănui.  Aveam senzaţia că mă aruncă de pe un continent pe altul, în diferite momente din trecut pe care nu le puteam lega între ele. A fost ciudat pentru că am încercat să înţeleg ceva şi mi-am dat seama că nu o să pot, cel mult o să reuşesc să-mi dau seama de anumite influenţe şi atât. Am vrut să redau ceva din starea aceea, mi s-a părut că nu reuşesc şi am făcut altceva… şi s-a terminat.

Valerica Mărginean

Blasfemii de dincolo de moarte

vrăjitoarele grase se duc mereu la biserica

greco-catolică din centru

să-şi faca manichiura când părul li se rostogoleşte

de-a lungul altarului

amantul uneia e preot el îmbălsămează

şi lipeşte dimensiunea sângelui de urechile

desfundate cu ocazia manifestului anticomunist

am fost şi eu acolo îmi venea să mă îmbrac în pielea

cusută de ambele părţi

sa înghit pe inima goala un şoricel sentimental

ce sta de pază în ?ara scobitului-în-nas

ieşeau toţi spiriduşii plini de rujeolă din pântecele femeiesc

făcând o bună impresie unui bărbat cu pielea haşurată

penele lipite de pisica halucinogenă

au schimbat mersul trenurilor de noapte

capul de bărbat biciuit de păsările de stradă

mai vrea şi-acum să citească tratatul de

eroticoretoricoerotica

presărat cu petale de viermi înamoraţi

scoşi din ceasornicul păros legat de piciorul nici

stâng nici drept

am locuit acum un veac în pielea ta cu o mie de oglinzi

aici era insula cu aer sinucigaş

bătută de vânturile ce aeriseau

puricii din blana pisicii tale de noapte

aici stăteam în aşteptarea unui trup cu dioptrii crescute

aici mi-ai suspendat viza de intrare

în burta de lux a mamei spiriduşe

tot aici ţi-am legat şiretul carnivor gasit în metrou

îţi aminteai mereu nămolul curgând din colivia papagalului

uneori mi-ai povestit legenda pisicilor căţărătoare din ochii tai

reduşi la precizia îmbinării dintre zborul femeii şi al barbatului

cine îşi simte mai vie ca oricând

demenţa femeilor din pielea peticită

decât zeul conservat ce a dansat drăceşte trei zile la rând

dar nu i-a fost de ajuns să moară

decât după şapte zile de dănţuiri

şi jocuri de şah şi table

pisicuţa aceea ucisă de tine în tinereţe

a fost o mare vrăjitoare neînţeleasă

ea alerga prin buzunarele de la blugii tăi spălăciţi

să-şi caute molarul de minte căzut înainte de vreme

nu şi-a cunoscut fantasma vieţii

un motan francez cu blana despletită de feţele zilei

în care plouă.

Notă:

Imaginile acestui poem s-au născut din contactul cu realitatea concretă şi cu unele supoziţii fantasmatice, ele sunt nişte explozii de conştiinţă, în care spiritul imaginar este sclavul alienării, al bolii, al patologicului.

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (8)

 La al optulea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Nirvana (care a luat naştere în 1988). Precum în cazul formaţiei The Doors, nu am oferit spre audiere un album anume, din cele două (cât a trăit Kurt Cobain, cântăreţul cheie al formaţiei), respectiv patru (întrucât alte două albume au apărut, la intervale mari de timp, după moartea lui Cobain în 1994), ci am mizat pe un potpuriu prin intermediul căruia am propus spre audiere cele mai importante melodii ale formaţiei, în principal de pe albumele Nevermind (1990) şi In Utero (1993). Intenţionat am oferit spre audiere muzica celor de la Nirvana după experienţa The Doors, întrucât am considerat că a existat o înrudire vizibilă (ca poeţi şi cântăreţi care mizau pe dereglarea simţurilor, în sens psihedelic) între Jim Morrison şi Kurt Cobain. Totuşi muzica lui Cobain este de altă factură, cu sound-uri răguşite şi groase, alteori, sparte, menţinute în mod leitmotivic, pentru a puncta genul rock alternativ numit grunge. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Nirvana, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Lavinia Rogojină
metamorfoză

am încercat să-mi leg gândurile
aşa cum mâinile cerate ale librarului
au legat cartea cu o mie de poveşti
inventate de tine o mie de nopţi
n-am reuşit
m-am prăbuşit în cioburile
din oglinda spartă de tine aseară
şapte ani de ghinion sau alţi o mie
alături de tine.
m-am scăldat în sosul picant
al gândurilor mele eliberate
m-am îmbătat cu tequila
şi am căzut din lume
(braţele tale plecaseră)
am muşcat din lămâia 
învelită în piele aurie mustind a tine
dar nu mi-am revenit.
ai vândut lumea aseară şi pe mine o dată cu ea
m-ai vânat în vieţi trecute 
şi m-ai găsit de fiecare dată
între infern şi paradis
câte vieţi
eu şi tu.
acum sunt doar eu
un şi îmi sângerează urechea
ştiu că nu o să se termine 
atunci însă eu am murit
în sosul picant al gândurilor mele eliberate 
de tine

Notă: 
Cunoşteam foarte bine vocea solistului şi piesele, însă m-am lăsat ameţită de fiecare în parte, once more. Am reuşit să mă concentrez foarte bine, probabil şi datorită faptului că m-am izolat într-un spaţiu doar al meu, într-un hol cu pereţi scorojiţi, unde am putut să respir şi să scriu.

Marius Conkan

în timp ce dormi porţi la tine cuţitul
erai un îngeraş în pijamale sau un diavol în pijamale
cuţitul îl ţineai drept ca nu cumva să-ţi scape vreo lovitură
aşa mă gândesc să descânt umilinţa la un pahar de bere cu tine
ai intrat în casă şi aş fi vrut să mă ascund în ţigară
(tot ce am scris până acum s-a mai scris
cine pe cine n-a înşelat vreodată)
n-aş suporta să-ţi înfigi din greşeală cuţitul în cap
ţi-ar curge mult sânge şi ţi-ai pierde senzualitatea
nu vi se pare că trişez mimând o experienţă eşuată
generaţia mea unge rahat pe pâine
rahat de ratat
rahat de curvă
rahat de om fără demnitate
generaţia mea e mai curată decât generaţia ta
tocmai pentru faptul că mănâncă o groază de rahat
scenariul ar fi fost să bagi cuţitul în mine să mă înjuri golăneşte
să mă iei în braţe şi să-mi spui câte ceva despre sacrificiul din dragoste
n-aş suporta o lume fără violenţă şi vicii
o lume cu sexul nedefinit incită mai mult decât o lume împărţită
în masculi şi desfrânate
tot ce am scris până acum s-a mai scris
prefer vocea mortului în schimbul vocii de laş
prefer hainele mortului în schimbul hainelor de bărbat în potenţă
aşa mă gândesc să descânt vina de-a te fi iubit
vina descreieratului care-şi bate femeia la 5 dimineaţa
şi imploră iertare-n genunchi
dormi purtând la tine cuţitul şi poate mi-l vei înfige odată în tâmplă
să simt şi eu cum nebunia mea se rupe ca un staniol
nu ştiu ce înseamnă să mori cu gândul că ai avut o singură femeie
cu gândul că viaţa ta a fost o rufă spălată de prea multe ori
aplauze de final pentru curve şi vinovaţi

Notă:

Am furat muzicii elementele de nevrotic. Construcţia autobiografică a poemului a fost declanşată de construcţia tulburătoare a muzicii. De aici violenţa şi timbrul foarte agresiv.

Valentin Moldovan

(fără titlu)

smoala îşi muşcă pumnii prin firide
umbra căzută se cuibăreşte cu unghiile 
în fiecare verigă a ciupercii atomice cu spume la gură
inima e o tigaie în care se zbat ochi de câine prin uleiul prins
gratiile îşi asmut dinţii spre febra unui clovn din clanţe
vine cu un picior al uşilor înaripate
cu buricul desfăşurat pe care ţopăie în cerc
seringi în lenjerie
îmi decupează urechile cu ţepuşe
numai aşa se poate priza sexul unei chitări electrice
sub scalpul pipelor legate la gât cu lacrimi
praf şi fum fum şi cenuşă
clovnul mă deschide din spate până sus
ia ochii prăjiţi şi-i pune în locul roţilor de la patine
pe măsură ce adulmecă scrijeleşte taie fermoarul
psihozei prinsă în tren fără bilet
o violează ca un şaman şarmant şerpuitor
din mijloc până jos trage o cortină
se joacă de-a umbrele
îmi fură blana moştenită de la corb
nu te speria stai puţin să-ţi spălăm creierul
doctorii se-nmulţeau se ofileau ca nişte katiuşe
săreau unul într-altul se jucau pe tine şotron
desenat cu scâncetul medicamentelor
nu nu l-ai văzut pe che guevara cum înghitea mărgele
nu l-ai văzut pe ceauşescu pe un glonţ călare spre lună
n-ai auzit cum îti găureşte cheia părinţii pereţii
n-ai auzit salcia cum îşi avortează drogaţii
n-ai simţit frigul cum te ţine sub limbă
păpuşa din cârpe

Notă:

Acest poem a fost scris pe muzica celor de la Nirvana. M-am concentrat foarte bine pe timbrul lui Kurt Cobain, oarecum asemănător celui al lui Jim Morrison. Unele ritmuri şi succedări de sunete mai stranii (însă, per ansamblu, toate piesele) mi-au creat sentimentul că mă aflam într-un spital de nebuni şi că mă luptam cu propriile temeri, obsesii, viziuni. Unele dintre acestea mi-au apărut foarte clar în faţa ochilor în timp ce ascultam şi scriam dar, ciudat, parcă le mai trăisem şi văzusem undeva sau cândva, deşi în afară de 2-3 piese de-ale lor, nu mai ascultasem altceva. Imaginile nu au fost prinse într-un vertij, ci aruncate pe o autostradă, autostrada minţii mele, paralela cu celula unde mă aflam de fapt. Pe măsură ce mă exorcizam, luptându-mă cu creaturile coşmareşti venite de peste tot, celula se surpa şi, într-un final, am reuşit să scap de doctorii care mă ţineau acolo, dar lumea de afară a dispărut odată cu sfârşitul autostrăzii şi am murit. 

Sonia-Doris Andraş

Mărturisiri din lanul de porumb

Ramses doi jumate pe trei
marcat de ultimul turneu în Japonia
Laponia şi Sidonia
taie din malul secolului plâns

Miercuri dimineaţă la 11:45
se repartizează grişul

Madonna de la Patima Mundi
MY friend, miercuri la doişpe făr’ un sfert!

Fumând ursuleţii vomează în tomberoane
tricotează un cântec despre plăcinte
ucigaşe cu porumb şi napi roz
caietele elevei ce conduce armata
română de zombie hippioţi
Armand îl cheamă, sau Joi.

Hardcore scrie pe zidul chinezesc
O ploaie de cuţite de plastic
Linguri de hârtie şi farfurii de nailon
Eşantioane pierdute în neant ieri,
Tot ieri, Sâmbătă la 23:44:02
Relativitatea e calea spre mântuire
Un poet îşi izbeşte capul de pneuma mundi
Karma şi cameleoni pe Luni!

Lângă tine îmbrăcaţi în cardigan de fum
Iată femeia locotenentului congolez Ubu
Tânără şi colţuroasă cu napi evisceraţi
Hardcore, hardcore, erocdraH
Iubitul ei caută placenta din tort
Unchiul Tom se autoflagelează de ieri
Mâine  se va sinucide chirurgical

Nătărăi sodomiţi şi puritani de-a
nimic vă jucaţi cu crosa de tren
credeţi în nemurirea lui Urania
e devalorizat cursul tigrului mov
Lunea viitoare reveniţi măcar 
imaginaţia să v-o-ndoi
lamentaţia ochiului de vin

Tirbuşonul solstiţiului cu restricţie de viteză
Ave! Ave! Ave!
Au venit caii de poker
Vom arunca în soare cu porumb
Până în vecii vecilor amin!
Gloria secerătoare crapă postcolonialismul
Mâine la 21:30, da, mâine la zece făr’ jumate.

Am viziuni cu rozaru-n mână
Aud un profet blond măcelărind sfârşitul
Ave! Ave! Ave! Amin!

Subsemnatul Eu
Declar pierdut plămân de mijloc.
Îl declar nul.
Nul… nulitate… nul… nulitate…
Trădare! Jaf! Inadmisibil!
Execuţie publică!
Poporul cere spectacol!
Aduceţi ghilotina şi tăiaţi prazul!
Joi la 18:45 sau la şapte făr’ un sfert.
Nu veniţi azi! Cositoarea-i în deplasare!
Ave! Ave! Ave!
Avicola…

Notă:
Pe muzică m-am concentrat destul de bine, în sensul că am intrat într-o transă violentă şi la un moment dat aveam tendinţe auto-distructive, probabil şi datorită faptului că auzisem de Nirvana înainte şi ştiam pe unde bat.

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (7)

 La al şaptelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei The Doors (care a luat naştere în 1965). Nu am oferit spre audiere un album anume, din cele şase scoase de formaţie, ci am compilat un potpuriu cu câte una sau două melodii de pe albumele The Doors, Strange Days, Waiting for the Sun, The Soft Parade, Morrison Hotel, L.A. Woman. Am mizat atât pe vocea specială a lui Jim Morrison (în câteva din sonorităţile sale extravagante: The End, Break on Through to the Other Side, Riders on the Storm,The Soft Parade etc.), cât şi pe intenţionalitatea întregii formaţii de a apela la o formulă rebelă de dereglare psihedelică a simţurilor (deloc în zadar numele formaţiei fiind împrumutat de la Aldous Huxley şi a sa The Doors of Perception, care Huxley, la rândul său, împrumutase formula cu pricina dintr-un poem al lui William Blake). Nu am insistat, totuşi, asupra felului în care Jim Morrison a apelat la droguri, practicând, uneori, pe scenă, din această pricină, secvenţe exhibiţioniste riscante. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei The Doors, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Sonia Doris Andraş

Prophete Swing

Viva la relativity striga nebunul.
Viva Las Vegas, răspunse Elvis.
Trei cai tricolori zburau în cerc
Şi cădeau în sânge şi organe putrezite
Fiinţa behemoţilor se scurgea încet
Din lanuri de porumb săreau ursuleţi
Toţi sunt down şi down sunt toţi!

E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toţi şi aruncau cu bani.
El continua să strige în limba lui
Vishnula la la…
E nebun, e nebun, e nebun!

Mi-era frică Umbre de tot felul mă înconjurau, mă atacau
Douăzeci de ciocane fugeau după mine.

Eu sunt zeul vostru, închinaţi-vă gloriei mele!
Nu vă împotriviţi, vă aduc un mesaj de dincolo.
Veţi arde cu toţii la foc mic.
Visele vi se vor nărui.
Armatele iadului vor veni
Vor rade totul în cale
Pe voi vă vor transforma în broaşte.
Ascultaţi-mă şi pocăiţi-vă!
Nu mai zbieraţi, nu mai şoptiţi!
Nu mai muriţi, nu vă mai naşteţi!
Ascultaţi profetul!
Nu-l ignoraţi! E nebun!

E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toţi şi aruncau cu păr de ţap negru.

În pas de step profetul cu pălărie şi costum
de culoare albă şi dungi negre
Îşi legăna bastonul şi omora câte o dansatoare.
Gotta dance! Gotta dance!
Gotta die!

Mulţimile se agitau, cântau şi ele.
Profetul bătu cu bastonul în cuier
Apăru vagabondul, frişca, drujbele.
Caii muşcau din timp şi spaţiu
Turnul ardea în flăcări şubrezite
Speriaţi de foc, oamenii se aruncau în groapa cu şerpi.
Anaconda se încolăcea în jurul profetului
Şi îi promitea Zanzibarul în schimbul vieţii.
Sufletul nu-mi trebuie, e o chestiune răsuflată.
Vreau viaţa ta cu frişcă şi Grasă de Cotnari.

femei verzi cântând imnuri argintii
urcau în turn să atingă soarele
ciorchini de fluturi se părăseau între ei
kilometri de lanuri de floarea lunii băteau măsura

ortografia apocalipsei se pierdea
fugărită de femei cu năframe şi
flori de cactus de Bruxelles

sistemul unui jos de prăpastie
uşile, uşile, aşa să v-ajute Dumnezeu
cred ca exişti, ştiu că eşti aici la
kilogram, la litru în mine şi în tine
ah, stăpâne nu mă uita, eu sunt tot
ah, eu sunt zeul vostru!

Nu fugiţi, nu fugiţi, nu fugiţi!

E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toţi şi aruncau cu scaune.

trâmbiţele armatei negre se auzeau din nori
heruvimi şi diavoli deopotrivă
incantau imnul muzei-regină
salvaţi copiii, salvaţi copiii!

islamul căzu primul, apoi bairamul
sumerul, tanzania, armenia

tancurile călcau mările în
hora timpului prăjit
e el!

e el!
nebunul!
da, e el!

Notă:
M-am concentrat destul de bine pe muzică, în afara faptului că mă gândeam serios la dansuri indiene cu tot tacâmul.

Cristina Vidruţiu

Listening and writing 
                                                                                                       

     Să te trezeşti că habar n-ai dacă eşti în picioare sau pe jos, că azi o fi mâine sau ieri faţă de momentu în care ghemuit într-un tufiş de mure ţi-ai promis că o să prinzi pisica din vecini şi o să o bagi în lada cu cărţile colorate de poveşti pentru ca să dezghioace rozătorii născuţi pe grâul bunicului mort ca toţi bunicii într-un război a cărui importanţă n-o mai ştie nici poştăşiţa cu 5 copii neşcolarizaţi, nici preotu hirotonisit în biserica nouă acoperită cu paie şi ticsită de babe până la refuz.
Când mă culegi de pe jos mi se întâmplă să rămân acolo chiar şi după ce m-ai ridicat şi mi-ai înfăşat ochii într-o pieliţă de rugină moştenită din vremea bunicii şi păstrată cu sfinţenie pe capacul borcanului cu dulceaţă de lângă patul nostru.
Actul de a-i croi copilului una când se răţoieşte la vecina pensionară fostă profesoară de matematică, fostă premiantă, fostă, răsfostă, dar totuşi încă actuală scorpie cu impresii de balerină şi brăţări din oase de balenă la picioare, se justifică prin deducţia cea mai economică: dacă ăsta micu, tornada ambulantă, rămâne de căruţă, fără cai la matematică, bătrânica o să-i dea nişte meditaţii la preţul de la reducerile din toamnă când pentru o pereche de şlapi dădeai 5 borcane de iaurt de ăla scump primit de la nepoatele venite în vizită la casa găinii care făcea într-o vreme ouă de aur şi iepuraşi de ciocolată. Numai că toate minunile ţin până stingi televizoru.. după nota la electricitate îţi produce o iluminare definitivă astfel încât ajungi să te muţi cu mama şi soacra în beciul nepotului de unde timid la ocazii festive o să lasi radioul să se audă ca să acoperi din clipocitul sunetului mâzgos care ţi se depune pe viaţă, pe viaţa pe care tu ai impresia că ai trăit-o când de fapt n-ai făcut altceva decât să schimbi găurile: din beci în pod, din pod în drum, din drum sub maşină şi dacă ai noroc iar într-o gaură aproape de cineva care a fost probabil cândva în mai multe locuri decât ţine în timpul vieţii: în beci, în pod, în drum, în canal, în container, în pădure.
Fluturii fac curse între pleoapele celor adormiţi pentru ca să fure culorile din visele eclozate la umbra genelor de ieri.

Notă:

Mi-a fost greu să mă concentrez datorită unei prea bune dispoziţii; acesta este motivul pentru care textul rezultat este jucăuş, copilăresc, simplu. Muzica a stimulat, de asemenea, un flux fragmentar de gânduri ludice care hoinăresc fără vreun scop anume. Fiecare dintre paragrafe corespunde unei bucăţi muzicale.

Marius Conkan

şopârla cu rochiţă şi ochelari pofteşte carnea unui sodomit
şi bere cât pentru un cal
m-a îndulcit cu un strop de tămâie mi-a scos dinţii şi m-a ras în cap
m-a rujat ca pe-o fată bătrână şi mi-a înfundat în gură un nap
m-a încălţat cu pantofiori şi mi-a pus unghii false 
de pe vremea când ea cocheta cu bărbatul ei decedat
m-a învăţat să scot un limboc de şopârlă de să sperie toţi masculii pe stradă
pielea verde nu mi-a fost niciodată nici mustaţa n-o lăsam să se vadă
şopârla cu rochiţă şi ochelari m-a transformat în fetiţă vegetariană
nu cumva să poftesc şi eu carnea vreunui sodomit
mă plăcea mai ales pentru scrisul meu născut prin cezariană 
şi pentru alte măgării de nepovestit
am stat împreună până când şopârla a murit de diabet
nu mai port unghii false şi nici pantofi lăcuiţi
ras în cap scriu doar nebunii pentru cei sodomiţi
gluma asta mi-a spus-o odată unul ce-şi căuta calul pierdut la mine prin casă
un cal care bea multă bere poartă ochelari şi rochiţă
ce-i drept omul era o fetiţă şi scotea un limboc de să sperie orice jivină
încă miros a tămâie şi rujul nu mi s-a dus
par o şopârlă de plastilină îndrăgostită de carnea unui sodomit
nu cred însă că sunt magician
fetiţei mele n-o să-i scot dinţii şi n-o să-i înfund în gură un nap
o las să spună gluma mai departe

Notă:

Nu m-am putut concentra suficient pe The Doors şi din cauza momentului haios de dinainte de a scrie (am făcut poze cu participanţii la atelier, veniţi îmbrăcaţi ca-n perioada hippie). Am stors muzica de anumite substraturi absurde, pe care le-am inserat apoi în poezie.  

                                    Valerica Mărginean

        destăinuiri pentru adormit demenţii

în loc să guste din visele oraşului disecat
canibalul în lesă maro preferă să cânte la pian 
mistuirea greţoasă a viciului dement
destrămarea infamă înghite singurătatea şifonată
de radăcinile senzualităţii ce-şi purtau coroniţele de carton de-a lungul cascadelor
voi de ce muşcaţi unghia deşirată de sub mantaua de oase
de ce rupeţi supapa durerii din aroma ochilor împuşcaţi ai rândunicii
iar plâng nu l-am văzut pe scribul paradisului
distrugând zdrenţele frunzelor de adormit râsul nevrotic
nici perlele ce ating stofele visului deşirate
în toată spendoarea făţişă a somnului pervers
acum se alege mortul sublim al lumii
şi-un vrăjitor desculţ îmbrăcat în lemn
ei vor întinde fericirea pe umerii rezemaţi de cutia cu bomboane
săgeţile din mâinile strânse ale statuii din hârtie creponată vindecă rănile
şi adună algele ce pier în focul dulce al pleoapelor înnegrite
caii glorioşi ai mării rumegă spasmele din bucăţi de zahăr ars
prin burta încărunţită a ultimelor blesteme
ţiganii vărgaţi strănută melancolici
urechilor voastre teoretice le-au căzut
până şi dinţii de vânzare din visele albe
lipite pe vitrina amintirilor putrede
văd iar sclipirea isterică a iubitului legat de raftul bibliotecii
n-am ştiut că înainte ca sugativa morţii să absoarbă cerneala vieţii
ţi-ai torturat şi ţi-ai dus la vulcanizat rafinatele obsesii în formol
iar şi iar ai scuipat ca un scelerat
când ţi-am tăiat cu foarfeca secretele necoapte încă.

               Notă:
              Conceptul-cheie care mi-a inspirat această poezie a fost cuvântul ,,coşmar”, având ca temă nebunia ca fantasmă şi vis, în care halucinaţiile se îmbină cu stări diferite şi reveniri la realitate. M-am văzut în ipostaza unei asistente medicale la ospiciu care trebuie să le aplice pacienţilor diverse terapii, dar în tot acest timp, ea înnebuneşte, ajungând să le vorbească acestora într-un limbaj nevrotic, de criză, de anxietate. Poezia este o invitaţie de continuare a fantasmei, adresându-se spiritului imaginar al cititorului.

Lavinia Rogojină
(fără titlu)

saturnian prăbuşit în lume
timp pierdut încercând să fii 
tu
jocul n-avea reguli
te-au minţit
ţi-au întins venele până s-au rupt
deşirându-se ca visele atinse de soare
îţi plăceau jocurile
te-ai pierdut în torentul lor
plângând cu regulile-n mână
ucigându-le chiar tu 
într-un pumn înfuriat
de multe ori mi-ai spus că 
ai vrea să cunoşti un singur cuvânt
niciodată nu l-ai rostit
e doar al tău
cu el ai plecat din lume
era doar un alt joc

Notă: 
Nu m-am putut concentra absolut deloc. Cercul creat de câţiva dintre noi, în mod involuntar, m-a deranjat. A fost un cerc claustrofob. Mi-a lipsit muzica şi izolarea. Am improvizat lamentabil, încercând să adun cuvinte.

Valentin Moldovan

(fără titlu)

e ultimul meu concert
imagini din fum aromat de chitară
electrizează oul microfon
luminile îmi construiesc în spate o piramidă
cu piranha ce urcă şi coboară pe vertebre
e bine că în păr mai am încă zâmbetele paşilor
le-am primit când am muşcat din inima unei note
era cu umplutură de ciocolată şi brandy
şi ambrozia mi s-a prelins pe piept
mi-au înmugurit corzi
pe care mai apoi le-am folosit
să leg pantofii visului nostru
s-a prelins pe cravată pe curea
cu lasoul ăsta am intrat pe la fiecare din voi
ne-am drogat cu dansuri irlandeze
un buchet de tăciuni îmi creşte sub fiecare unghie
aşa pot să vă culeg şi
cu apusul scrâşnind în oglinzi
putem să fredonăm umbra scenei
am făcut-o din isteriile voastre bătute în cuie
aveţi mare grijă cum şerpuiţi pe pista asta de chipuri
ar putea să se deschidă o trapă
şi o clepsidră piromană să vă exileze pe soarele gol
să nu mai aveţi încredere în măruntaiele voastre
rulează pe nişte mori de vânt
şi macină avortonul muzical insula de sub pleoape
pe autostrada asta clipicioasă când furtuna vitrinelor 
vă arată calea

                                                                                    
Notă:

Acest poem a fost scris pe muzica celor de la The Doors. Mi i-am imaginat pe toţi la concertul lor de adio, unde trebuia neapărat să ne dăruiască sufletul lor prin muzică. Fiind cu toţii (spectatorii şi componenţii trupei) extaziaţi – din motive lesne de ghicit -, ne-am imaginat luminile şi sunetele că plăsmuiesc un decor suprarealist, exact în ton cu concertul. Iubeam şi îi aduceam ofrande scenei pe care i-am văzut de atâtea ori. Odată “băuţi” sau “sorbiţi de toţi”, s-a deschis Trapa şi ei au dispărut, în acelaşi moment cu ultimul clic al casetofonului. 

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (6)

             La al şaselea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Van Der Graaf Generator (care a luat naştere în 1967), cu albumulPawn Hearts (1971), considerat a fi una dintre capodoperele formaţiei. Dominată de vocea specială a lui Peter Hammill (artist de excepţie, probabil cea mai nuanţată voce din rockul progresiv dintotdeauna, trecând de la sonorităţi dure şi răguşite la sonorităţi delicate şi suave) şi avantajată de experimentalismul muzical promovat de Guy Evans şi Hugh Banton, muzica formaţiei Van Der Graaf Generator (chiar dacă această formaţie a avut doar două perioade ample de creaţie: 1967-1972, 1975-1978) a fost catalogată în relaţie cu rockul programatic promovat de formaţia King Crimson, dar cu variaţii mai spectaculoase decât aceasta. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Van Der Graaf Generator, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Marius Conkan
cimitirul nu mă obsedează deşi am locuit trei luni în preajma lui
omul ăsta e un măscărici cu trompă îngustă 
ai împletit şi tu coama păpuşilor când erai mic
primul mormânt în faţa căruia m-am confesat s-a ferit de mine ca de iarbă 
dansează cu părul vâlvoi vopsit pe unghii în negru şi fără cămaşă de noapte
îl şi văd ducându-şi capul în mână în cercul nenumit se pare că ioana m-a dat afară atunci
puteam să mă sinucid lângă mormântul care se răstea la mine 
mă-nghitea şi mă expulza apoi ca pe un avorton
măscăriciul are vene pronunţate şi conectat la oxigen poate scrie o noapte întreagă
prefer iubirea dintre fecioare e mai plăpândă şi nu lasă urmaşi
dârdâiam de foame şi prin ceaţă se plimbau câini castraţi 
chiar dacă te fardezi tot urâtă rămâi şi eu rămân la fel de laş
măscăriciul scrie pe nas poeme zgârcite ca un monolog de biserică
dansez cu părul vâlvoi deşi m-ai dat afară din casă 
şi o să dorm în noaptea asta lângă mormânt
era o arătare cu trei guri moarte de foame 
şi eu mă distram copios pe seama iubirii noastre 
ai împletit şi tu coama păpuşilor când erai mic
te cinstesc măscăriciule cu o duşcă de cola înfierbântată
soră-mea se uită la mine cât de frumos îmi stă în cămaşa de forţă proaspăt spălată 
pe care mi-o pun doar de paşte cu părul vâlvoi de strigoi şi unghii înnegrite cu ciocanul
dansez de parc-aş fi trăit în cimitir dar cimitirul nu mă obsedează

Notă: 
Nu m-am putut concentra aproape deloc pe muzică. Ceea ce am reuşit să redau este dansul haotic al dementului. Mă imaginam într-un ospiciu, privind terifiat acest dans. Îmi imaginam viaţa ca pe o nebunie, de unde elementele autobiografice.

Cristina Vidruţiu

Listening and writing

O molie îmi ţopăie pe pleoapele-cufăr în care odihneşte iepuraşul roz de pluş. Împachetată în celofan încerc să eclozez sub privirile lămpii de birou. Mi-ar fi plăcut să mă nasc într-o pătură de scoici, într-o pătură de mâini. Paşii pe un coridor întunecat se îmbibă de mirosurile gâturilor care au valsat pe acolo. Să-ţi licitezi căldura pielii într-o piaţă, să-ţi îngropi în grădină unghiile visând că într-o zi acestea vor fi mai tari decât lama ce-o porţi sub limbă ca Sfânta Împărtăşanie. Mai curat decât sângele spălat în depărtarea dintre 2 ochi. Îngerii ăştia cu aripile făcute la traforaj se chinuie să mă înveţe pe mine să-mi iau zborul de pe malul tăcerilor. Picioarele se afundă în pământ, urechile încep să roadă la ochii mijiţi în cloaca zilei de azi.. S-a tăiat curentul şi nu mai văd vaporul din televizor; doar o criptă pe fundul paharului cu vin băut în seara asta; briceagul bunicului uitat lângă chiuvetă, mama cu hainele de biserică în genunchi la colţul străzii. Cutii cu organe mergând pe stradă înconjurate de câinii care le adulmecă. O mie de jocuri pe calculator şi vecinul cu pian de jos. Carnea melcilor doarme. Aripile mor dacă le speli în leşie. Numărul puricilor dresaţi concurează caruselul furnicilor. Scârbit de fulgii mortăciunilor alunec pe  scările grădinii din spatele măcelăriei. Ciorchini de clipe frumoase depuse în beciul bătrânesc pe nisipul călcat de copii.

Notă:

Mi-a fost foarte greu să mă concentrez şi să scriu datorită fragmentării ritmului muzical şi aglomeraţiei deranjante uneori a sunetelor care împiedicau formarea de imagini stabile. Imaginile nu au reuşit să se coaguleze datorită schimbărilor bruşte de ritm care produceau un efect de debusolare şi iritare a ascultătorului.

Sonia-Doris Andraş

Alfabetul chinezesc

De fiecare dată când închideam ochii,
Oameni gri, semi-transparenţi şi fără feţe
Veneau la mine şi-mi recitau alfabetul chinezesc
Se aranjau în forme de ideograme polifonice şi eu le dădeam note.

După aceea mă vizitau fraţii lor bordeaux.
Treceau prin mine şi aveau gust de vin.
Ei nu îmi recitau alfabetul chinezesc.
Imitau animale pe pereţi albi şi eu le dădeam note.

Apoi apărea fantoma albastră.
Se aşeza la pian şi-mi spunea
Aici puteai fi tu, dar ai dat bir cu fugiţii.
Nici ea nu-mi recita alfabetul chinezesc.
Eu nu-i dădeam note, doar ascultam.

Uneori veneau în altă ordine.
Alteori apăreau deodată.
Îmi plăcea mult când veneau toţi la un loc.
Kaboom cosmic şi trei luminiţe palide în întuneric…

Într-o noapte m-au dus în lumea lor.
Am zburat între culori care se iubeau între ele,
Năşteau alte culori, care la rândul lor…
Dar nu, nu-mi recitau alfabetul chinezesc.

Când am deschis ochii, fantomele au dispărut.
Nu mi-au mai recitat alfabetul chinezesc,
Nu mai vedeam animale bordeaux,
Nu mai ascultam muzica albastră.
Doar întuneric, tăcere şi moi.
Am încercat să-mi recit alfabetul chinezesc
Plângând ca o fugă de Bach
Până am rămas fără lacrimi
Nu am mai găsit altele.
S-a lichidat stocul.

De fiecare dată când deschid ochii,
Văd lângă mine o faţă palidă ce aduce a Jeremy Irons
Care zâmbeşte şi moare.
În fiecare zi o înmormântez,
În fiecare noapte vine înapoi.
Pielea îi e albă, ochii albaştri de sticlă, colţii plini de sânge.
Dar nu-mi recită alfabetul chinezesc…

Notă:
Muzica nu m-a ajutat foarte mult, la un moment dat mi s-a părut chiar deranjantă, şi am avut momente în care am violentat poezia, ştergând pasaje întregi. Înspre sfârşit mi-a venit în minte imaginea lui Jeremy Irons din Time Machine (cu Guy Pearce).

Lavinia Rogojină

dezacord

ha, ha
râde şi zboară o muscă
avion cu reacţie 
oprit pe mâna mea
a găsit aeroportul şi linia de aterizare
pe mâinile mele vineţiişi viermănoase
pe care nu le mai ung 
cu creme şi poţiuni parfumate
(ăst de lângă mine
îmi şopteşte că nu se potrivesc literele
magneţi ce se resping)
crezi că-mi pasă?
m-am săturat de toate
de păpuşi cu două codiţe 
de rochiţe colorate apretate
şi călcate pe piele.
păpuşile de cauciuc emanau o
miasmă de dragoste bolnavă
şi ape trupeşti.
n-am avut ce face
le-am împachetat
într-un plastic negru
le-am pus o fundă
şi le-am aruncat.
au aterizat 
printre alte gunoaie
cu resturi din mine
rămase în dinţii de cauciuc
musca?
i-am ciuntit aripile
cu vreo 400 de litere
prăbuşite peste ea
într-o foaie albă
şi s-a dus micuţa

Notă: 
Muzica mi s-a părut foarte complicată la început, dar am încercat să urmăresc vocea solistului, tentativă ce a lăsat în mine o povară de ordin fizic. Respiram când erau fragmente pur instrumentale şi atunci nu am scris deloc. Am scris când vocea, muzica şi ideile mele s-au amestecat îngrozitor, aproape fără sens. Mi-am dat seama că nonsensul avea un sens şi o finalitate (cel puţin pentru mine), scriind ultimele rânduri.

Valentin Moldovan

(fără titlu)

soldăţei de plumb trăgeau în  ţeapă morminte
îşi gravau prada sub pleoapele ciupercilor
lilieci plouau cu negi
se aşezau ca ghirlande peste furnale
înecarea cădea precum o chiciură clopotitoare
clănţăneam prin crengile multor vise
întotdeauna îmi rămâneau după aceea becuri arse printre dinţi 
pe potecă îmi sorbeam genunchii din care clocoteau copii
aveau pe limbi păpuşi fără clepsidre

                                                            
Notă:

Muzica a fost greu de “digerat”, cel puţin pentru mine. La sfârsit am simţit efectiv cum capul îmi e cuprins de un vârtej, m-am simţit epuizat. Imaginarul atât de morbid-scabros din poem s-a născut tocmai din muzica lor cu ecouri sumbre, imaginile din mintea mea erau neclare, parcă în cerneală, acoperite de  multe punctuleţe mici şi negre. Muzica m-a deprimat destul de tare, de aici şi imaginarul cu morminte, desişuri, decoruri de coşmar. Nu am putut să mă concentrez bine pe muzică, parcă aş fi fost zdrobit şi închis într-o curte din ce în ce mai mică, fără scăpare, şi singurul lucru pe care puteam să-l fac era să mă refugiez în amintirile mele din copilărie, dar în cele în care locuiau gheonoaie şi balauri.

Visky Zsolt

pentru bucuria muzicii

pentru bucuria muzicii
transa
în transă nu mă simt acasă
pentru bucuria muzicii torturăm corzile
pentru bucuria muzicii?
există tentaţia de a ieşi din transă, când
nici nu sunt în ea. în optimus trans
din optimus trans aş ieşi după ce m-am aşezat
un pic în ea, fiindcă atunci rămân aici, acasă,
clujul, aerul curat nu mă cheamă, crede că
nu
trebuie
să mă cheme
are dreptate
din optimus trans n-aş ieşi. de obicei mă duc la 
budapesta, e un loc bun, fiindcă-i îndepărtat
că-i viaţă şi motociclete cu 1500 PC
(bine nu chiar)
fum şi trans şi zgomot.
mă cheamă, crede că 
trebuie 
să mă cheme
să mă cheme
rămîn
*
pescăruş
pescăruş cu saxofon
nu, pescăruş. numai pescăruş
sirály
despre asta nu pot scrie, deşi numai despre asta
aş avea ce să scriu
muzica nu-i bună pentru a mă face să scriu despre ce
de altfel nu pot scrie.
atunci de ce şi de ce acum
pentru că aceasta mă leagă
de gândurile mele
şi
de voi
*
liniştea
Bach semănă cel mai mult cu liniştea – spunea tata
a semăna cu liniştea se poate cel mai bine în linişte
(cel mai bine- aici – nu absolut, uman)
şi cineva a arătat că şi dincolo de ea este
ceva e, în timpul trezirii, pare a fi de dinaintea ei
cuvântul răsună acum şi din boxe sună
astfel:
silence
silence
şi Lance Armstrong sucind pedala
asta 
înseamnă 
linişte

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (5)

             La al cincilea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost Pink Floyd (formaţie care a luat naştere în 1965) cu albumul Wish You Were Here (1975). Dintre toate formaţiile şi albumele audiate până acum, Pink Floyd se circumscrie cel mai bine rockului psihedelic, mai cu seamă în prima perioadă de creaţie, dominată de solistul Syd Barrett, dar şi după aceea, datorită cvartetului David Gilmour, Roger Waters, Richard Wright si Nick Mason. Muzica formaţiei Pink Floyd mizează pe un experimentalism sonor care a făcut carieră, probabil cea mai strălucită carieră în ansamblul formaţilor deja celebre audiate până acum. Şi în acest caz, aranjamentele sonore sunt complexe: însă doar în perioada Barrett s-a pedalat pe o muzică psihedelică în sens clasic. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Pink Floyd, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Marius Conkan

venea o turmă de femei să mă dezbrace de pielea nebuniei 
gol puşcă alerg printre femei diabolice mă târăsc 
şi ochii mi-i scot orb să vă spun această poveste
în pântecul mamei eram un biet eunuc sălbăticit printre cuţite şi lovituri
albastru ca o mână tăiată plin de pene şi aruncat pe fereastră
mult prea devreme treceam din burtă în burtă 
fără să zgârii măcar gâtul de girafă devora întreaga beznă
veneau femei diabolice şi mă lăsau ca un miel fără piele
în pântecul mamei eram un bărbat cu sânii crescuţi mult prea uşor
muzica asta îmi spintecă nebunia mult prea uşor creşteam ca bărbat
viu acoperit cu pene cădeam pe fereastră în braţele tale
veneau femei diabolice şi-mi muşcau din carne râzând 
o lume în piaţă plângea moartea mea
în pântecul mamei eram un biet eunuc plin de vânătăi şi creiere sparte 
urlam la auzul unei asemenea muzici mă sfâşia când mai viu cât mai viu
urlam la vederea femeilor diabolice pătrunse în mama ca într-un leş
nebun fără spaima morţii treceam din burtă în burtă fără să zgârii
răstignire cu femei goale puşcă stând de veghe lângă mormânt
din pântecul mamei auzeam muzica asta 
ştii să cânţi pentru femeia ce sunt ştiu să mor ca un bărbat
fumau de parcă eram răstignit printre cuţite şi lovituri
albastru ca o mână tăiată cădeam pe fereastră în braţele tale
veneau femei diabolice cu zeci de cuţite în mâini şi mă tranşau ca pe un miel
nebun să vă spun această poveste orb în pântecul mamei alerg
nebun să vă spun eram eunuc plin de vânătăi şi de pene

Notă: 
Muzica formaţiei Pink Floyd a fost pentru mine o revelaţie. Am încercat să transpun poemul muzical întru totul. Eram divizat în franje; de aici, realităţile multiple (post şi prenatale) care se suprapuneau. Starea prin care am trecut are un corespondent în fizică: interferenţa luminii. Muzica era dispozitivul Young prin care mă dispersam.

Cristina Vidruţiu
Listening and writing  
                                                                                                        

Şarpele ciupit ca o coardă mi se zbate în ochiul de plastic. Rujul strident muşcă din felia de pâine păstrată în săculeţul de la picior. Eu ciobesc figuri copiilor mestecând între buze aluatul bunicii. Sub felinar tăcerea se deşiră atunci când fluturii adorm în paturile lor mortuare. Sfârâitul unui corp aproape putrezit într-o betonieră. O ţeavă suspendată între ochii celor 2 străini care trec pe stradă fără să-şi recunoască fâşâitul hainelor, forma pe care o lasă în cearceaf dimineaţa. Să te tot împiedici printre visele demontate de curentul sistat. Desculţă simţind sub talpă toate pietrele crescute din tine. Azi îmi licitez ridurile şi ascult radio, mâine am să studiez pereţii scorojiţi ai amintirilor depuse într-o cutiuţă de lemn: scot un zâmbet şi pun cerul albastru la naftalină pentru zile ploioase. Cel mai plăcut e să-ţi torni în ceai minutele uscate ale clipelor fericite. Vântul îţi piţigă venele şi-ţi muşcă măruntaiele. Să te învârţi pe loc ţinându-ţi piciorul de lemn în găurile canalului din curtea mănăstirii până când vezi lumile din pleoape. 5 pui de focă morţi adulmecaţi de inorogii viselor mele.

Notă:

Când am scris am încercat să evit fragmentările şi am dorit să realizez un flux al imaginilor, flux care a devenit vertij datorită ansamblului unitar, dar cadenţat progresiv al muzicii. Muzica mi-a indus o stare de relaxare-înălţare opusă stării rigide de concentrare clasică. Imaginile s-au proiectat de la sine, iar eu am încercat să le prind în cuvinte.

Sonia Doris Andraş

Jurnal de bord

Femeia dormea între stele.
Gurile îi erau cusute cu laptele Căii Lactee.
Copiii fugeau, urlau, plângeau,
dar cerului nu-i păsa.

Am luat trenul înspre miazăzi
şi am plutit, am plutit
până ce am închis ochii.

S-a întunecat. “Nu-ţi fie frică”, îmi spun oamenii în gri.
Bătrânii fugeau, urlau, plângeau
dar mie nu-mi păsa.

Am citit undeva despre o chitară roşie care a salvat lumea.
Cât de narcisist poate fi un astronom-muzician.
În luptă am pierit şi eu şi geniul cu părul roşu şi chitara argintie.

Am luat vaporul înspre miazăzi
şi am plutit, am plutit
până am închis ochii.

Eu voi pleca acum.
Atunci când mă voi întoarce voi veţi fi deja istorie.
Să nu vă fie dor de mine.
Copiii voştri mă vor recunoaşte.
Voi avea parte de o paradă întocmai ca la Dallas.
Nu plângeţi, irosiţi prea multe lacrimi.
Veţi avea nevoie de ele.
Şi da, mă voi întoarce.
Gloria mă va aduce înapoi şi voi spune: Cum, n-aţi murit încă?
Am luat racheta înspre miazăzi 
şi am plutit, am plutit,
până am închis ochii.

Sunt singură într-o cutie.
O cutie de geamuri şi oglinzi.
În jurul meu lumini colorate, o gaură de vierme agitată.
Ameţesc… totul devine negru…
şi…
…şi mă trezesc… oameni în gri adunaţi în jurul meu,
îmi măsoară tot felul de componente pe care nici nu ştiam că le am…
Nu s-au schimbat prea mult oamenii.
Ei drăcie! Tot femei şi bărbaţi au rămas…
Blesteme! Blesteme!
Luaţi-mă de aici!
Omorâţi-mă!
Vreau înapoi acasă!

Corpul femeii plutea între stele.
Gurile îi erau cusute cu laptele Căii Lactee.
Copiii şi bătrânii fugeau, urlau, plângeau,
dar cerului nu-i păsa.

Am luat trăsura înspre miazăzi
şi am plutit, am plutit
până când am deschis ochii.

Şi i-am deschis. Oamenii în gri dispăruseră.
Nu mai era nici soare, nici lună, doar eu şi stelele…
Am avut impresia că mă strigă cineva.
Îmi spunea numele.
Dar nu mai ştiam, nu-mi mai ştiam numele.
Şi cădeam, cădeam, la infinit.
Mi-era cald, nu mă mai durea…
M-a durut vreodată ceva?
Zeci de îngeri cântând mă-nconjoară în grabă.
Am început să cânt şi îngerii au plecat.
Urlam fără sunete, urlam cât mă ţineau corzile vocale.
Nimeni… e frig şi întuneric…

Am luat pluta înspre miazăzi
şi am plutit, am plutit,
până am închis ochii definitiv…

Notă:
De fiecare dată când ascult foarte mult Pink Floyd într-un timp (relativ) scurt intru într-un fel de transă cosmică (cu tot ce include aceasta). În timp ce ascultam, mi s-au perindat tot felul de imagini, de la Big Bang şi alte evenimente specifice, la Brian May (cu melodia lui ’39 care se referă la călătoria cu viteza luminii – sau cel puţin foarte aproape de aceasta – şi implicaţiile acesteia) salvând lumea cu Red Special-ul (una din obsesiile mele actuale, despre narcisismul chitaristului de la Queen – în musicalul We Will Rock You, lumea decadentă este salvată de chitara cu valenţe excalibureşti construită de însuşi Brian May, numită Red Special), la Matt Bellamy de la Muse (care are la rândul său o obsesie pentru conspiraţii, mai ales cele legate de extratereştri – chitara lui trademark este argintie şi are raze de laser, de la care am preluat şi imaginea căderii în gol – din videoclipul melodieiBliss, unde are părul roşu, care m-a marcat foarte tare), îmi veneau în minte şi imagini din2001: Space Odyssey (la un moment dat am fost tentată să numesc poezia 2007: Odiseea Temporală), mai ales scena de sfârşit unde personajul principal pluteşte în spaţiu, deşi mi-am amintit şi de trezirea finală din Ploşniţa (şi felul în care sunt trataţi cei ce se întorc din trecut, care până la urmă vor fi asasinaţi în stil JFK, mai mult sau mai puţin subtil) etc. M-am imaginat pe mine într-o asemenea călătorie în spaţiu şi timp şi astfel am ajuns la forma de mai sus.

Lavinia Rogojină

(fără titlu)

nişte umbre pierdute
se agăţau de ore
fără să fie
urmăreau timpul 
în vitrinele cu bomboane
crezând că o să-l cumpere 
cândva şi niciodată
nu era deschis
se răneau călcându-şi urmele viselor
lăsate pe pietre
plângeau fără lacrimi
şi râdeau fără suflet

ştiau că umbrele 
urmăresc alte trupuri

Note: 
Mi-a fost imposibil să mă concentrez. Cunoşteam muzica celor de la Pink Floyd mult prea bine şi în mintea mea s-au înnodat involuntar versurile unor melodii de pe alte albume, ritmuri, contexte. Nu voiam să trişez şi să mă îndepărtez de ceea ce am făcut până acum şi am preferat mai mult să ascult. Am râs, am mai şoptit câteva versuri, m-am enervat că nu am putut scrie şi am aşteptat să se termine.

Valerica Mărginean
pisicile bufonului

pisicile bufonului se chinuie în oracolul cărnii mici 
încep oficial demontarea trompetelor din sicriele palatelor 
pisicile bufonului pun în funcţiune maşinuţa lor de întins mătasea sângelui 
foiţele de fluturi decadenţi muşcă imaginaţia organelor din faguri de miere
orice nătărău crede că poţi face monede din excrementul piticilor 
pisicile bufonului îşi leagănă spinarea
astfel încât doar cozile lor blochează intersecţia oraşului 
pisicile bufonului au uitat parola de la card
iar acadelele cavalerilor de rang 
au rămas blocate-n bancomatul de vizavi 
pisicile bufonului înjunghie comerciantul ce vinde 
lămâile scoase din maţele sale prăfuite
întinse de-a lungul tarabelor pline cu ouă clocite de lilieci descărnaţi
pisicile bufonului urcate-n tomberon cu porcii
se joacă apoi şotron pe alee
feeria continuă cu babele ieşite din muzeul de istorie 
ce-şi scutură graţios păduchii precum o lebădă
pisicile bufonului cheamă şoriceii cocheţi
pentru a accesa memoria calculatorului încărcată
de burdihanele capsate ale convalescenţei
scotocesc în geantă caută discheta 
ling profund monitorul 
bufonul efeminat bea Coca-Cola
îi mai creşte-un dinţişor de lapte
pisicile bufonului şi-au dat jos lenjeria intimă
au sugrumat cu cozile lor înnodate 
poetul ce n-a mai ajuns azi să citească în cenaclu
pisicile bufonului scot la plimbare bastarzii regelui 
în cărucioare împletite din maţele comerciantului ucis cu tandreţe 
citesc evangheliile în ritm de jazz şi salsa
ţigănuşii joacă samba pe urnele de vot prezidenţiale
pisicile bufonului şi-au găsit amanţii
stând cu burta la soare şi mâncând ciocolata amăruie
cumpărată la negru de la femeia firavă
ce-şi demontează ochii orbi de strălucirea florii de cireş
demult pisicile bufonului dorm duse 
pe prispa pielii mele desprinsă
din marşul triumfal al armatei roşii

 Notă:

Pisicile bufonului pentru mine nu sunt altceva decât năluci ale iniţierii sinelui, sunt alfa şi omega într-o semitransă somnambulică în care imaginile ţâşnesc atunci când mă aflu la un nivel intermediar situat între un nivel de suprafaţă şi unul subteran, sunt stări de criză aparent depăşite.

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (4)

             La al patrulea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost Genesis (formaţie creată în 1967) cu albumul The Lamb Lies Down on Broadway (1974). Asemenea formaţiilor anterioare, calificativul pus acestei muzici a fost acela de rock progresiv, rock simfonic şi, mai rar, acela de rock psihedelic. Muzica formaţiei Genesis (mai ales în perioada de apogeu dominată de vocea şi teatralitatea lui Peter Gabriel) mizează pe aranjamente complexe, influenţate de muzica clasică şi de jazz. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Genesis, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii (doar cinci, mult mai puţini ca de obicei) au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă. Spre deosebire de celelalte trei întâlniri experimentale din cadrul atelierului, de data aceasta am prezentat, concis, şi subiectul destul de controversat al dublului album The Lamb Lies Down on Broadway: călătoria unui tânăr portorican prin metropola newyorkeză şi felul în care el receptează oraşul tentacular, ca pe o aventură parareală, în cadrul căreia i se ivesc în cale fel de fel de personaje ciudate. Este posibil ca nararea succintă a subiectului dublului album audiat să fi influenţat textele produse.

Lavinia Rogojină
Poveşti în oraş

nu există nici alfa nici omega
au fost răstignite în guri cu salivă
mestecate flămând
au sângerat buze au durut dinţi au curs puroaie
putrezind fără înţeles
totul se întâmplă –între–
fără a fost odată şi punct
în oraş
degete ţinându-se de mână
mâini de trup 
trupuri de suflet
merg împletindu-se pe linia galbenă de şarpe
ce iese şi intră în pământ
calcă pe visuri de piatră sfărâmată în cuburi perfecte
ultimele lumini în ochii de ciocolată
degetele se rup din mână şi traversează
ferindu-se de roţile cu carcasă
în drum degete cusute în alte mâini
mâini legate de trupuri îşi zâmbesc
degetele rupte umblă haihui
înotând prin bălţile cu gânduri ofilite
prinse în gumă
mâna lăsată lângă lumina de roşu sau verde
se-ntoarce cu spatele la animalul leneş
lăsându-l în urmă
luminile din ochii de ciocolată se aprind
explodează în întuneric
lăsând urme de cometă pe linia galbenă
grămezi de oglinzi fermecate
nu mai ştiu să vorbească despre frumuseţe sau fericire
se uită prin tine 
când îţi mai arunci profilul în ele
silueta unui palton picurat
degetele rupte cântă într-un subsol umed
altundeva o mână lipită de o oglindă fermecată
visează că ascultă 
în oraş
degete mâini trupuri suflete
se plimbă

Notă: 
Poveşti în oraş a început de la povestea albumului, urmărind însă alte trupuri. Multe din versurile pe care le-am scris au fost un fel de subtitrare la imaginile sustrase din muzică pe care am încercat să le integrez şi să le leg în poezie.

Cristina Vidruţiu
Listening and Writing

Să fii clovnul din cerul gurii
unei mări prinse
deasupra dopului muşcat de vană
Culcuşul cireşelor scufundate
în aluatul pielii
Tocurile mucede din geam
reflectă luminile farurilor
pe blana pisicii
Îmi place să scrâşnesc din dinţi
mai mult decât să mă uit prin ochii tăi
dincoace de borna kilometrului 0
Capul îmblănit de amintiri se rostogoleşte
mai greu pe scări dacă i se răstignesc pleoapele
cu acele cuvintelor stoarse de jar
Zâmbetele se nasc în ochi şi pier pe buze
Căruciorului fără roţi, perdelei fără franjuri
mâinilor fără degete li se pare că oamenii sunt o poveste
chiar şi atunci când sunt îngropaţi în tunele
de cârtiţă din care urlă după mamele lor
Un marş de elefanţi pe creierul chircit
sub crengile copacilor desenaţi cu cretă colorată
împăturesc măsuţa de cafea sub ochiul lor
Îmi întind blugii la uscat pe sfoara
cordonului ombilical
Bizonii măcinati în pielea hainei
scârţâie sub arcuşul ploii
Întinsă pe un câmp de grâu pătat
de florile macilor sălbatici mă regăsesc:
o minge de vinişoare roase de vreme
Clapete moi de carne stinse într-un pahar cu vin
Sub tălpi pământul, sub piele sângele
Un şir de chinezi clipind deasupra gongului
din penele raţelor, rânjind către dragon
Vântul şi valurile muşcă din nisipul scoicilor
înălţate până la genunchii copiilor cu ochii
ascunşi sub pălăriuţele ciupercilor

Notă:
Datorită muzicii, am experimentat o stare de plutire opusă concentrării în care sunetele şi ritmul se transformau în imagini. Scufundarea nefocalizată în sunete şi ignorarea versurilor mi-a permis să vizualizez mai bine decât în cazurile în care mă concentram asupra unei secvenţe. Deşi fragmentar, textul scris are ca element de coeziune ritmul care suferă un proces de intensificare: picătura de ploaie, marşul, tornada.

Valerica Mărginean
(fără titlu)

borcanul obscur de dulceaţă amăruie ascunde sensul 
printre cuplurile de cârtiţe mucegăite 
mă obosesc degetele lacome din hârtia orbitoare
sub nivelul plânsului un diavol simpatic visează
piatra de jad din dansul disperării
mă ajută să-mi ronţăi obsesia de zi şi de noapte
s-o fac cocoloş în rezervaţia mea de fiinţe fără sex
s-o piaptăn s-o dezmierd să-i surâd
să-i cânt o elegie s-o iubesc 
însă ea fuge se miorlăie cu sfinţenie 
aruncând în mine nebuna 
cu bucăţi mari de senzualitate expirată
omul cu portocale îşi ţine esofagul contradictoriu 
în pumnul deschis de la mâna stângă
fură cu elan abdomenul diamantului roşu
din pendulul privirii stricate 
nu există cauză nu există efect
nu există cauză a efectului 
nu există efect al cauzei
te întreb ce sunt toate astea
dar mâna mascată a lirei adulmecă
frunzele mele profanate de otrava sinelui
umbrele multiplicate asistă la scena flautului
prin tunelul smoalei se arde-un savant săltăreţ
se ard liliachii peruci de îngeri decăzuţi
căci doar eu vreau să fiu biscuitele primordial 
din hrana sfântă a zeilor tăi

 Notă: 
 De data aceasta formula folosită a fost a Turnului Babel, pe care încerc să-l urc, dar pe măsură ce-l urc acesta se înalţă sau rămâne acelaşi, dându-mi impresia că de fapt nici nu urc, nici nu cobor (nu înaintez deloc), rămân la acelaşi nivel. Fiecare impresie de urcare sau de coborâre corespunde unei imagini create.

Valentin Moldovan
hai-hui

teatrul îţi oglindeşte filamentul ars
tu şi cu îngrijitorul v-aţi îmbătat cu fantome
fosforescenţa lor mentolată v-a furnicat buzele cu lentile de contact
ca să auziţi şi voi cum trosneşte şira spinării a peliculei
cum imaginilor traforate le cresc flori carnivore pe margini
şi covorul roşu limba căpcăunului woody
e un crater tapetat cu rolurile lor
afişe confecţionate din arcuri furibunde
v-ar fi hăcuit în batoane şi drajeuri
de n-ar fi fost mărgelele mele în care să plutească fară întoarcere
haideţi vin scaune cu păianjeni împletiţi în lasouri
aruncă în noi cu cioburi neterminate pentru pianină mecanică
teatrul îţi taie filamentul ars
uite vata purpurie umplutura ta cu litere schizo
încalecă pe unicornul câştigat ieri
ştii la concursul ăla cine mestecă mai mult din ursuleţul lui
zgârie-nori travestiţi stele ruginite localuri astmatice
babilonii pe muchie de cuţit
stupi în transă cibernetică
unicornului îi cad arbori de sequoia şi nuferi
avem vâslele inconştientului în palme
străbatem seve picurate de zori în sus
mereu în sus râuri învolburate ale pluşului
vedem copii ce sorb din ceaiul somnului alături de noi

Notă:
Acest poem a fost scris pe muzica celor de la Genesis. Structura poemului şi diferitele imagini statice sau în mişcare au depins de ritmurile când alerte, când lente sau jucauşe din piese. Pe ritmuri moi, întâmplările din povestea aceasta (a unui copil cu un urs de pluş târât după el prin marele oraş) sunt oarecum statice sau descriptive, într-o oarecare stare de tensiune, şi apoi devin active, pe un ritm alert (de exemplu, se vorbeşte despre staruri şi apoi acestea i-ar fi hăcuit pe băiat şi îngrijitor dacă ursuleţul nu i-ar fi ferit de pericol). Tema poemului a fost inspirată şi de muzica în sine, dar şi de unele versuri care mi-au rămas în minte şi pe care le-am auzit clar în timp ce scriam.

Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (3)

             La al treilea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost Yes (formaţie creată în 1968) cu albumul Going for the One (1977). Asemenea formaţiei anterioare – King Crimson – Yes mizează tot pe sonorităţi hibride: la fel, calificativul pus acestei muzici a fost acela de rock progresiv, rock simfonic şi foarte rar acela de rock psihedelic. Muzica formaţiei Yes (mai ales în perioada de apogeu dominată de vocea lui Jon Anderson şi de geniul de la claviaturi, Rick Wakeman) hibridează accente simfonice pigmentate cu tot soiul de ingrediente de rock progresiv, pedalând tocmai pe un mariaj special al sonorităţilor, în construcţii aparte, contrapunctice, uneori. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Yes, specificând şi faptul că participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă şi să ajungă măcar la o semi-transă psihedelică (dacă a fost cazul). Uneori, explicaţiile muzicale legate de textele comise au fost mai interesante decât textele în sine.

Raluca Ferentinos

(fără titlu)

M-am divizat în zece şi m-am suit pe zece roibi,
Cu coamele roşii de sângele ce-mi ieşea din răni…
Cei zece roibi s-au divizat în zece şi fiecare parte din mine iar în zece,
Până când eu nu mai eram decât bucăţi sfâşiate de carne.
A venit pasărea dătătoare de viaţă din poveşti, dar eu am alungat-o fără milă!
Ce vrei tu, pasăre? Crezi că îmi poţi lua suferinţa săpată atât de adânc în suflet?
Crezi că poţi pune fiecare părticică din mine la locul ei?
Nu mai cred în feţi frumoşi şi ilene cosânzene…
M-am divizat şi fiecare om pe care l-am iubit a mâncat câte o bucată din mine,
Eu nu mai sunt eu, de-acum eu sunt voi şi voi m-aţi mâncat!
Ca într-o procesiune grotescă, am fost friptă, fiartă, mâncată crudă sau păstrată la rece.
Simţeam că mi-e frig, şi că mi-e cald, şi apoi iar frig, frig-cald…
Sângele s-a prelins pe coama de munte unde am fost sfâşiată de voi
Şi am rămas, acolo singurul “om” care îmi face cinste fiind muntele.
Şi capul tău? Întreba copilul care a fost atent la poveste.
Capul meu? Mi l-au mâncat viermii şi şobolanii, mai întâi ochii, apoi nasul şi urechile, 
Până nu a mai rămas decât craniul.
Îl păstrez şi acum la mine în cameră
Ca să-mi amintesc ce mi-au făcut oamenii.
Acum eu sunt tu, sunt el, sunt ea, sunt voi, şi voi m-aţi mâncat,
Acum voi fugiţi ca nebunii prin biserici bizantine,
Căutând purificarea, căci v-aţi otrăvit cu carnea mea şi de mine.
O să muriţi şi voi prin mine aşa cum şi eu am murit datorită vouă,
Dar până atunci veţi trăi viaţa ciuntită, otrăvită, deformată,
Ca un cub de lemn strâns într-un cerc metalic.

Notă:

Muzical nu am preluat nimic, prima piesă am folosit-o pentru a intra într-o anume stare şi apoi mi-au venit în minte imagini ca într-o peliculă cinematografică. Am scris influenţată numai de primele melodii ale albumului.

Lavinia Rogojină

(fără titlu)

Obsesia unui zâmbet rupt în aşchii de râs
a căzut în zaţul scufundat
bolboroseşte
sperai că cineva se va îneca cu el
– dar poza tâmpită şi fericită de zâmbet larg
lipseşte din albumul cu poze
duhnind a trecut –
Nimeni nu bea zaţul din cafea

Notă: 
Muzica m-a acaparat şi m-a intrigat în măsura în care am uitat de foaia de scris, dar nu m-a învăluit complet. Cred că nu am reuşit să termin nici povestea muzicii (trăind-o din interior ca data trecută), nici pe cea a scrisului (…). Nu am avut timpul necesar să mă întorc asupra foii de scris, neputinţă transpusă în acel zâmbet rupt – era începutul a ceva ce nu a mai fost continuat.

Sonia Doris-Andraş

Joc de-a cuvintele

Ariadna arahnidă Orient

zbor mor fecior Melchior
picior amor ulcior
uşor taior omor topor

Ariadna arahnidă Orient

chitară amară fecioară
pară clară binară
cămară ţară compară

Ariadna arahnidă Orient

apă sapă ceapă ţeapă
mapă adapă
îndoapă lupă supă

Ariadna arahnidă Orient

zare sare mare
sare zare
mare
zare sare mare

Ariadna arahnidă Orient

foc toc coc
toc foc
coc
foc toc coc

Ariadna arahnidă Orient

şa la ta
la şa
ta
şa la ta

Ariadna arahnidă Orient

Orient
arahnidă Orient Ariadna

Ariadna
Orient Ariadna arahnidă

Arahnidă
Ariadna arahnidă Orient

Notă:
Nu ştiu cât de mult am reuşit să intru în transa muzicală. Am ascultat muzica mai degrabă într-o stare conştientă, ajutându-mă de fapt să mă concentrez mai bine. Aşa am ajuns la această formă gândită mai degrabă la rece, de joc de cuvinte, cu valenţe muzicale şi incantatorii. Primele trei strofe se vor a fi o înşiruire aparent haotică de cuvinte (care se termină în aceeaşi silabă), apoi, după aproximativ aceeaşi regulă, am luat cuvinte mai întâi de patru, apoi trei şi în final două litere şi m-am jucat cu ele, ca la sfârşit să aplic aceastăars combinatoria pe refrenul Ariadna arahnidă Orient, cuvinte care aparent nu au legătură, dar care după Fulcanelli sunt unite de o origine comună. Ideea de bază este că pentru mine limbajul este o joacă de cuvinte care poate fi inteligibilă dacă intenţia cititorului este să privească dincolo de text. Muzica, evident lucrată până la cel mai mic detaliu, m-a împins spre un astfel de joc.

Cristina Vidruţiu

Listening and writing
                                                                                                        

     Caruselul clădit pe capetele corului copiilor îşi îngroapă mâinile în mlaştina sunetului maşinii de tocat. Flori de azbest se lovesc în pieptul meu, mă trag de colţul hainei în jos şi-mi spun că parfumul e o iluzie a vieţii. Perna gândurilor mele se dezumflă de câte ori îţi pui capul peste mâinile mele, când te plimbi cu patina roşie pe luciul retinei mele. Apeşi pe rând degetele mele devenite într-un surâs clapete ale pianului prăfuit ascuns în părul tău. Coaja privirii mele se sparge sub presiunea cuvintelor care-mi ciugulesc mărgelele; mărgelele de carne roşie atârnate la uscat în copacii din pădurea genelor tale. Paşii înscăriţi ai soarelui se sprijină pe podul palmelor tale. Scorţişoara presărată pe filele cărţii prin care unghiile viselor mele hoinăresc. Zilnic te arunci pe hornul ochilor mei coagulând stropii de sânge în jurul a două mânuţe împletite pentru rugăciunea de seară. Îţi refac chipul clipind în faţa aripii de libelulă.

Notă:
De data aceasta am încercat să ascult muzica ca pe un întreg, eliminând fracturarea dintre melodii. Am încercat “să vad” cursiv sunetele şi să creionez imagini în concordanţă, făcând apel la o anumită coeziune  a imaginilor bazată pe elementele comune tuturor melodiilor, de aici obsesia pentru cuvintele recurente mele/tale care acţionează asemeni unui ritm.

Suzana Lungu

(fără titlu)

Trepăduşii îi sunt întotdeauna verzi ca stelele albastre rupte din ochii tăi împăienjeniţi de lumina crestată ca un pumnal indigen. 
Un triplu salt în întuneric cu o sticla de votcă şi nici un prieten în plus fascinant cât de adânc pot cădea şi nu m-aş opri nici dacă m-aş lovi de pământul fărâmicios, nu m-aş opri în ei minunaţii pustiului de acolo care dansează oamenii din luna pământului verzi ca stelele albastre, roşii, negre sunt atât de liber pentru întâia oara sunt atât de gol, gol ca o sticlă de votcă.
Am atâtea mâini inutile, la fiecare zvâcnire sting, la fiecare alunecare împing dinamita visurilor mai aproape de voi sunt un zeu minor de origine vag frigiană vag albastră, împrăştiat între pietrele pe care le calci, împrăştiat pe talpa ta ca o pulbere aurie.
Catedrala măririi mele sună ca un instrument acordat pentru zdrobirea de pereţi, imaginează-ţi-i în picioare slăvind distrugerea, întunecaţi şi unanimi arhangheli molotov înfăşuraţi în cabluri şi binevestind umerii zdrobiţi şi întoarcerea genunchilor în piept, binevestind explozia universală care care va termina odată şi-odată cu tot. Aşa sa fie. Aşa.
Scoica din care ne-am deschis a plutit zile în şir în pântecele balenelor, uriaşilor şi ne-am făcut uriaşi într-atât că am putea cocoloşi lumea într-un buzunar al Tatălui, am putea s-o luăm în gură să vedem ce gust au munţii şi copacii. 
Suntem căderile de apă ale altor ceruri cu vuiet de nerecunoscut, ne întindem peste viaţă vârtejuri nou-născute de şerpi fantastici cu ochi de piatră dulce, fluidă.
În adâncul nostru peştii fabulei desenează cercul care se strânge de fiecare dată câte puţin până ajunge un punct, singurul punct fără suprafaţă şi te miri că ai ieşit de acolo gigantesc şi dureros, neisprăvit şi minunat, simfonic şi surd, o licărire, ultima înainte să se închidă portalul topaziu.

Notă:
Muzica cosmică, îmi asum riscul cacofoniei. Minunată pentru misticoizii ca mine, prea frumoasă ca să mai lase loc şi de altceva.

Marius Conkan 
moarte cu cearşaful de gât

se aude în burţile noastre 
un muget de vacă
s-arătăm şi noi ca poeţii
scriem versuri tâmpite
şi ne înghesuim pe conducta nebuniei adevărate
care va exploda cu foarte puţini
muzica muşcă din noi ne pedepseşte
să nu cerem niciodată cercului iertare
cercul n-aparţine nimănui
(am să părăsesc această lume de creiere lunguieţe
mutra mea se potriveşte 
cu cea a unui taur/bizon/cal/iepure
şi nu cu cea a unei vaci)
arătaţi ca dracu moartea cu cearşaful de gât
se piteşte în voi şi vă roade
organele sfărâmate 
maestrul se naşte dintr-un ou 
depus la poalele munţilor
veşnic tineri (wow ce clişeu)
maestrul are un ochi adâncit în pământ
şi unul în măruntaiele vremii
(a mă lepăda de voi e dificil
ştiu că vă place pământul)
şi nişte cârlige de vomă
ne leagă ochii 
înotând prin moluşte
cam atât cu această despărţire
mutra mea se potriveşte 
mai ales cu cea a unui cal

Valerica Mărginean

mi-a zis c-a ieşit din ţepii imaginari

mi-a zis c-a  ieşit din ţepii imaginari 
de pe marginea neîmplinirii păroase
sub sângele identităţii mele
călugării nepieptănaţi ies din cavernă
furnicile îşi scutură aripile
în vehiculul viermelui cilindric 
de unde eu pot privi şirul mişcărilor
mă contaminez de transparenţa
ce creşte de la o zi la alta 
din epidemiile desfigurate de plângeri
se nasc fluturii sfâşiaţi în cuiburile oarbe
sugrumă păpuşile cu picioare 
din care se dezlipesc umbrele 
eu măsor tumbele somnului zimţate 
trezirea sângelui ruşinii şi-al înălţării
delirul vocilor în surdină
refac traiectul picurilor miasmei 
amprenta surpării extazului memoriei
suprimă descleştarea clinică a visului 
plutirea mâinii din rana deschisă
înalţă catarge în cimitirul de lapte 
           
Notă:
Formula de la care am plecat a fost aceea a unei biblioteci multidimensionale, în care accesul la o aşa zisă Mare Carte (absolută) este blocat de ziduri de cărţi dispuse în palierele fiecăreia dintre dimensiuni. Încercarea de a trece dincolo de fiecare dintre acestea se dovedeşte a fi sisifică, întrucât pe măsură ce dărâmi cărţile, acestea se reaşază în aceeaşi ordine. Găsirea Marii Cărţi ar corespunde cu identificarea adevăratei identităţi, astfel că fiecare încercare de surmontare a vidului va corespunde creării unei imagini.  În final nu se poate vorbi de o găsire a identităţii sau de o încheiere a acestei căutări.

Valentin Moldovan
acvatica

romburi picteaza vise pe crenelurile oceanului
broderii de clape îşi revarsa buclele din perle în spirale
împletit în marmura un vals al sirenelor
scânteiaza râsetele copiilor de pe câmpiile cu delfini
din irisul lor pornesc porţi prin stoluri de
semiluni albastre ce-şi deşarta portativul
sfere pulseaza atunci pe buzele coralilor
un crab îşi arunca creierul în şuşoteala verdelui mut
cleştii îi devin viori 
ochii polisului din pantomime filigranate
acolo unde cerneala apune pe vitralii
zboara cocori cu şapte pântece ca un cimpoi cu seve înfrunzite

Notă:
Muzica formaţiei Yes m-a impresionat în mod deosebit. Orchestraţia aparte şi timbrul interesant al vocii protagonistului m-au facut sa-mi imaginez o lume acvatica, chiar o orchestra acvatica, celebrând naşterea şi visul. Toate vietăţile se bucura de naşterea noilor creaturi în marea lor colonie, în care nu conteaza ca nu sunt la fel. Sirenele danseaza, un crab cânta la vioara iar din noapte apar “ichti-cocori” care aduc balsamuri parfumate pentru a-i boteza pe “noii sosiţi”.