Category Archives: Creative writing

Atelier de creative writing (4)

in cadrul celui de-al patrulea atelier, poemul analizat a fost Extraordinara somnolenta a parului de Virgil Teodorescu. Versul-cheie a fost gasit ca fiind “in aceasta sectiune de fantoma am visat si am locuit multa vreme”. Au fost identificate ca emblematice lipsa de punctuatie a poemului, precum si faptul ca el putea fi citit si de la sfârsit la capat (alcatuind un text la fel de integru ca si cel de origine). La nivelul imaginii, poemul era stratificat in imagini halucinatorii, amestecate cu imagini absurde.

Tema primita pentru poemul de scris pe loc a fost aceea a parului (am ezitat intre par si mâini); cu precizarea ca poemul sa aiba versuri lungi, fara punctuatie, iar versurile sa fie interschimbabile, poemul rezultat putând sa fie citit si de la sfârsit la inceput.

Iata câteva texte din care am retinut imagini. “impartind cu fiecare geana zgura de scrum/ Dupa care tunetul se prelinge cu cea mai neintâlnita prezenta de spirit/ Si pernele de puf incrusteaza mult râvnita gaura de sarpe/ indemânarea unui imblânzitor de hiene/ Vâscozitatea lui ametitoare/ Toate supuse aceleiasi perechi de sireturi chinuitoare cu iz de cristal ” (Flaminia Robu). “Parul ei flambat de extraordinara dexteritate/ a focului negru cu gene de jar// tusea clovnului pe lama rece si ascutita era/ precum slaba intindere a mâinii cu degete scamoase/ cu par despicat in doua armate cazute” (Cosmin Perta). “Acolo unde stau patitii la margine/ De la stânga la dreapta, de la una la alta/ De care nici pleoapele coapte/ Nici jupânesele lor nu par sa fi aflat/ Ca intârzie caderea parului ca o statie de autobus/ Totul are proximitatea domestica si calina a carnii/ impuscând electric/ Lânga un oposum zbârcit de experienta care crede a mai convinge adolescentele neutre” (Rares Craiut). “Radacini de melci si gheare de rachita invaluite-n/ pâsla imi stau la macerat/ uleiul intra-n sticla/ infasurat in caramida/ si ciumpavitul par fundite iar vomita/ Cianurile maseaza vidul culcat de-o zi in pod/ Eu calc pe-o rigla muribunda/ din perne ies dihanii podoabele-ncâlcesc/ gheare cu os am impletit cu larve fara gura/ Cadelnite murate mai mângâie” (Mirela Balas). “Imediat cum mintea lumina ajunge/ in locul unde clestele sfârteca/ La fel si mâinile salbatic au calcat-o/ in aceste nebanuite grote ale inimii in care a locuit o vreme/ Si greutatea paiului de cristal ce se arunca intr-o prapastie/ Nici soarele focul de stele nu izbuteste sa viseze/ La fiintele negre cu taieturi ale fierastraului de ceara/ ocrotit de timpul pe care/ Ametitoarea agerime a parului nu-l descifreaza/ Cer oglindit in propriile mantii” (Petronela Miron).

Si acum iata textele care s-au dovedit a fi poeme aproape integral.

Alina Maistru
Despre par si alti demoni

nebuni ies din mine cântând la acordeon

ascunzându-si fata ciopârtita in sertare de ghips

in parul manechinelor incremenit in izbire

sunt singurii ochi cuminti paraleli batuti in cuie

pe stinghia de lemn stau si râd si plâng

aroma roscata stivuita in lazi inca vibreaza

spart tramvai imi goleste creierul invelit in paturi de par

alunec odata cu el masuratoare de timp femeie altadata

vad fosnet cazând albastru faras ce linge fortat

nici rânjet nici biruit si clopote sparte

stingher odihnind in iatac coboara de sus

pe vita de arama frumosii mei vorbesc nimanui

intr-un geamat de tobe intr-un suflu de viermi

incolaciti clocotind hemoragie de par

Andrada Fatu-Tutoveanu
Pletele rupte cu milioane de degete

Astept sa ma cheme caii nebuni cu degetele intinse

Catre miresele negre ale obrajilor facuti din lapte si frunze

Craniile tuturor cailor verzi care mi se nasc

intre pletele rupte cu milioane de degete inclestate in podul cu vechituri

Tunde-ti de pe pereti dintii alesi cu grija si maruntiti

Ca sa ma predau incaperii cu banci rosii de carne

Mi-au plecat bratele cele cinci prin aerul toxic

Au crescut ochii tai albi intre hergheliile

Genelor mele ridicate incet din nisip

Smulg toate tumorile

Revolta picioarelor mele zburând prin acid

Cauta, cauta rândurile de matase

in pielea ta de planta moarta si albastrita

Lovind animalele mici si pestrite din porii tai

Cu foarte multa rabdare cu furculita scoasa

Oprind nisipul care pleaca mereu

Lavinia Braniste
Eruptia oului verde

indosariez intre aripile amputate ale ingerilor

Firele de par cald ca transpiratia alunecând

Pe dintii cersetorilor desirati de masinile de curse

Biletul de tramvai se piaptana in oglinda retrovizoare

Din care erupe de Pasti oul verde din iarba

Unde oamenii isi tin mustata de duminica

in formol timpanele coapte se strica mai repede

Ca viermii rosi de parul plantat de bunicul in crestet

in care caii topiti se incurca in intestine

Cu care Dumnezeu se coase de cortina

Râsul schiop se impiedica de treptele bisericii

Si altarul crosetat din barba pictorului care iese la spalat

Când ploua cu fulgi de sapun clocit de stolul de cranii

La o saptamâna dupa aceasta sedinta, una dintre participantele la atelierul de creative writing (care lipsise la seminarul pe poemul lui Virgil Teodorescu), mi-a adus un poem scris in afara atelierului, dupa tehnica Virgil Teodorescu si intr-un timp limitat (patruzeci de minute) pe tema parului (autoarea se interesase de tema de la cei care fusesera prezenti la respectivul seminar). Iata poemul rezultat, desi el nu este un text pe tema parului.

Cristina Novac
Lorelei

in loc sa o asculte cum isi ascute coama

Si isi piteste castitatea sub stropi fierbinti de sare

Lor le placea sa ingroape iarba

in pamântul carnii

Pe care o stoarce maestrul

intre vrafuri de timpane mustind in gol

Sa se rasfete in amurgul cleios

Urlând ca degetul cel mare nu va mai fi retezat

Dar tobosarul surdo-mut plescaie

Ca galbenul fructului putrezit intre coapse

Nesupusii evadau cu lama bisturiului fosnindu-le prin teasta

Aduceau ofrande cocoloase acre de epidemii

Sub rânjetul feciorelnic al colectionarei de scalpuri

Atelier de creative writing (3)

Atelier de creative writing (2)

   In cadrul celui de-al doilea episod al atelierului de creative writing, participantilor li s-a explicat structura poemului delirant, după cum urmează. Metafora, dar si imaginea potrivită pentru poemul delirant este aceea a submarinului scufundat si inundat. Centrul poemului, buricul lui, este undeva in măruntaie: pe acolo pătrund si se varsă cele două conducte: una a ratiunii si constiintei, cealaltă a inconstientului. Miscarea este de sus in jos. Dar conducta ratiunii trebuie să fie intotdeauna secundară, minimală, lăsind conducta inconstientului să joace rolul esential. in timp ce prin conducta ratiunii coagulează in poem idei si sentimente, prin conducta inconstientului se varsă exploziv, in magmă, fluxul imaginar. Dacă supapele ratiunii au limpezimea lor de cristal, cele ale inconstientului sint alunecoase, confuze, dar puterea lor tocmai de aici izvorăste. Fragmentarismul ori, dimpotrivă, curgerea nămoloasă a inconstientului sint compensate de ordinea ratională care subzistă in orice poem delirant. Nu din creier ori inimă (suflet) se naste poemul delirant, ci din măruntaie, chiar dacă nici inima, nici creierul nu dispar intru totul, ba, dimpotrivă, mereu sint fortate să secondeze măruntaiele. Poemul-submarin este inundat putin cite putin: usile blocate sint coplesite pe rind de apă, compartimentele se umplu treptat, iar, la sfirsit, echipajul aflat in incăperea de comandă este surprins de potop si inecat. Această structură a poemului-submarin redă, in măsura in care este posibil, modul in care conducta inconstientului trebuie lăsată liberă si nestrangulată. Imaginea perfectă a poemului-submarin este aceea in care intregul echipaj pluteste inecat. De-abia in acest moment s-ar putea spune că poemul delirant s-a realizat pe sine insusi.

    Citeva delimitări terminologice legate de ideea de delir au fost, de asemenea, necesare, pentru descojirea tehnică a acestuia. Astfel, dat fiind că delirul se caracterizează prin incontinentă si incoerentă verbală, avalansă vicioasă, bombardare confuzională, fugă de idei, dezintegrarea a constiintei, el reprezintă o supraderaiere de la realitate: această supraderaiere poate fi aparent omogenă sau vizibil fragmentară si stridentă. Ca orice entitate, si delirul are o structură: aceasta este, insă, alogică; metafora geometrică cea mai clară pentru delir si pentru structura acestuia este piramida neterminată, construită pină sus, dar doar pe jumătate. O altă delimitare necesară este aceea intre vis si delir. Dacă visul este un delir fiziologic normal, după cum specifică Freud, delirul tine deja de maladie, de boală psihică. in orice caz, in psihanaliză delirul poate fi tratat doar dacă este dus pină la capăt si epuizat; el nu trebuie niciodată infruntat, ci consumat si ars pină cind se dizolvă de la sine.
    Freud este cit se poate de categoric: delirul reprezintă situatia cea mai pregnantă in care are loc bătălia dintre realitate si elementele refulate din inconstient. in cele din urmă, intre realitate si refularea inconstientă se realizează un compromis, dar aceasta doar după ce se va fi dat o luptă pe viată si pe moarte. in cadrul delirului, elementele cel mai vizibile si cărnoase sint fantasmele; acestea sint “substitute si mlădite ale amintirilor refulate, impiedicate de o rezistentă să pătrundă nemodificate in constiintă; intrarea lor in cimpul constiintei este plătită cu pretul transformărilor si deformărilor impuse de cenzura exercitată de rezistentă. După realizarea acestui compromis, respectivele amintiri se transformă in fantasme pe care constiinta le intelege gresit” (Freud). Se cuvin a fi retinute aici importanta fantasmelor in structura delirului si ideea de deformare ori malformare a realitătii implicată de fantasme. Cu toate aceste ingrediente perturbatoare, intotdeauna, in delir, există un grăunte de adevăr, o sectiune transversală a realitătii pure, veridice. De fapt, din acest grăunte de adevăr ia nastere, prin gonflare, delirul care, in forma lui cronică, deraiează in paranoia. Chestiunea, asa cum o pune Freud in mod special, este aceea că grăuntele de adevăr ajunge deformat in constiintă si de aici se hipertrofiază, ridicind deformarea la nivel maxim. Delirul se naste dintr-o cenzură care “sterge cu brutalitate tot ceea ce nu-i convine, in asa fel incit ceea ce rămine devine incoerent”. Cu alte cuvinte, delirul devine ceea ce este din pricina unei tăieturi violente pe care cenzura o comite si in care realitatea ajunge să fie plină de goluri, mutilată, mincată de o lepră voită. C.G. Jung propune un alt concept care ajută la intelegerea termenului delir: este vorba despre inflatie; inflatia ca extindere a personalitătii dincolo de limitele individuale, prin identificarea aberantă, exagerată, grotescă uneori, cu varii arhetipuri. Jung nu se axează pe ideea de cenzură si tăietură brutală, ci pe aceea de hipertrofiere a personalitătii.
    Pentru a studia delirul in vitro, nu este deloc neglijabilă clasificarea acestuia. Din punct de vedere patologic, lucrurile stau clar: există delirul cronic (adică paranoia) si delirul efemer (care poate fi tratat si vindecat). Din punctul de vedere al veridicitătii, există delirul mimat si cel “real”. Din punct de vedere stilistic, paleta delirului este infinită. Din punct de vedere continutistic, există delirul de cunoastere (cognitiv) si cel existential (ontic). Nu in ultimul rind, din punct de vedere tehnic, există delirul narativ (in care epicul, povestea, trama sint esentiale si au o aparentă convingătoare) si cel fragmentarist (construit din mănunchiuri de scene disparate).

    Primul autor “delirant” cercetat in cadrul atelierului pe literatură onirică a fost Gherasim Luca cu poemul Bumerang (toti poetii care vor fi analizati sint prezenti in antologia Deliruri si delire, publicată in 2000, la Editura Paralela 45). Pentru a facilita interpretarea poemului si deconstructia delirului respectiv, s-a pornit de la conventia că autorul/autorii trebuie să fie priviti ca niste “pacienti” de către cititorii “psihiatri”, interpretarea poemelor delirante fiind văzută ca o formă simbolică de “terapie”/vindecare. in cazul poemului Bumerang, versul-cheie (care conturează structura poemului) a fost detectat ca fiind: “Pe treptele din fată băietii din mine s-au spinzurat de sira spinării”. Au fost identificate imaginile-pivot ale poemului (“pionezele dintilor”, “singele, parasută inchisă”, “trupul imbrăcat pe speteaza monahilor din gene”) si citeva tehnici specifice: contopirea material-spiritual, violenta verbală stridentă, miscarea dinspre inăuntru spre afară.
(Ruxandra Cesereanu)

    In a doua parte a atelierului, participantii au primit ca temă ideea de personalitate multiplă, intr-un poem care să imite stilul lui Gherasim Luca, in treisprezece versuri lungi, fără rimă. Majoritatea nu au respectat tema indicată sau au pulverizat-o. in cele ce urmează voi aminti imagini reusite din poemele comise, răminind ca, in final, să transcriu poemele realizate unitar ca structură.
    “imi bate in ochi noaptea ca o coadă de peste/ Nu m-ai născut indeajuns, tată” (Cristina Novac); “plantasem intuneric/ Tu ai schiopătat atunci prelung spre umbră/ Era cald de mamă inainte/ vin de sarpe de minciună” (Emil Sălăgean). Din poemul Amaliei Marina am retinut doar imaginile “vuiet de tinichea” si “mugur de scirbă”. “Cutite nevinovate izbesc si taie/ Vinovat e singele negru, curgind” (Petronela Miron). Flaminia Robu are un vers aproape desăvirsit: “Si fluturii si-au muscat buzele invinetite de gerul lipit pe retină”. Cristina Chirtes: “n-ar fi fost rău nici dacă i-as fi/ sfirtecat cu tăisul coltilor ca o grapă lemnul mirositor/ ca o usă de mănăstire a buzelor/ laptele căldut al mingiierilor/ Scheletul meu de sticlă, gelatinizat subit, devenise blind ca un mielusel/ Se răsturnaseră cu zgomot pe podea ca in trecerea prin secundă a unei herghelii/ Toate printesele-luptătoare din sticlă si toate păpusile”. Andrada Fătu: “ametelile de curent rosu/ O să-i lipească cuie in piele cu adeziv/ fisii de carne moartă de animal/ O să-i fure apa moartă de pe obraji/ Ea care stie că-i cresc mii de fete de vată si de cristal/ O să iasă licoarea verde”. Teofil Pintilie: “calendarele din urechi si ceasul cel mare de pe ochiul sting/ au nins in noi pină dimineată/ priveste, priveste, Metiso, cum apune in mine bătrinul colectionar de antichităti,/ ai invătat pe de rost capătul fără degete al miinilor din privirea mea/ si totusi iar mă rogi să-ti spun topica textului de la ora de latină din somn”.
    Iar acum trei poeme reusite, din care am eliminat, totusi, balastul (de aceea, poemele nu au treisprezece versuri).

Adrian Muresan
Pulsatii

Mult prea agătatul in cui cordon ombilical
l-am auzit bătind in peretii ascensorului.
Fetita imi spuse cu voce de sirmă: “Plouă…”
in pivnita zăpezii stropite de singe cald
Vărsat din sabia bunicelor de ceară
M-am filtrat o dată cu singele ce piscă
“Fereste-te de devoratorul de retine” imi spuse piticul
Tevile erau prea lungi si nu le-am auzit.
O de-as putea să-mi amintesc
Ce-mi spuse piticul… Cordonul ombilical lovea tot mai puternic
Ascensorul o luă la goană, cadranul se oprise
Si picuram din acele lui verzi.

Lavinia Braniste
Nunta

in fiecare secundă mă acoperi cu pompoane reciclate.
Miezul coronitelor se lipeste de părul meu ca o gumă scuipată de aer
si mă tund pină la piele
imi bag capul in nisipul din sin, in sticla de pe fundul mării
iar tu cind mă vezi vomiti dantelă.
Doamne, unde e apa in care trebuia să mă speli la botez?
Care dintre dintii de pe jos sint ai mei
Si cind imi vor da gurile lucrurilor carnea pe care am plătit-o eu?
Cariile din mine rod scaunul gonflabil pe care stau,
Tu mă bandajezi cu volane si cu oglinzi.
Mă evapor trecind prin capacul tău spart
si cariile cuptorului in care fierbi imi duc in măsele trena.

Mirela Bălas
13

Am descărnat pămintul in fisii mizere
si in genunchi m-am rătăcit in perlă.
Sint cioclu, cint mereu in mlastini parfumate,
scot ochi in grabă; cu sat imi umplu gura:
pe nări scuip cioburi din petalele ridate.
Mă schingiuiesc in zile mari cu pret de post;
un vrac mă naste zilnic in lumi de ciini, de rinoceri
ce cintă-n pian dorinte mult prea imitate.
Bolovani sălbatici in cascade imi tusesc
si-mi urlă iar imaginea trintită in perete
am fost cindva in palmă sărutată:
m-am reintors in perlă ca să mă nasc pe mine:
nu nouă si nici roză, ci inc-o dată putrezită.

Atelier de creative writing (1)

Din toamna lui 2002, Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Cluj gazduieste un atelier de creative writing pe literatura onirica. Studentii participanti au fost mai multi decat cei prevazuti: cativa dintre ei s-au deselectat prin faptul ca au dorit sa fie doar spectatori, nu actori. Or, un atelier de creative writing presupune exclusiv participarea activa in producerea unor texte pe loc. O alta selectie minimala s-a realizat pe baza primului test: studentii (majoritatea de la Facultatea de Litere, dar si de la Psihologie, Stiinte Economice, Informatica, Filozofie) au trecut prin proba focului atunci cand li s-a dat sa imite celebrul poem Vis al lui Mihai Eminescu. Li s-a cerut sa-si transcrie cel mai obsedant cosmar pe care il au (daca este cazul), intr-un poem de treisprezece versuri (fix), imitand mecanica, ritmul, imaginarul si constructia poemului eminescian amintit. in urma acestui test, au fost selectati saptesprezece participanti pentru atelierul de creative writing pe literatura onirica.
in ceea ce urmeaza, voi prezenta poemele si imaginarul catorva dintre cele mai reusite poeme “produse” in urma primului test. Tin sa precizez ca, partial, ele imita ironic poemul eminescian (si, implicit, se raporteaza ironic la tema testului), dar o fac respectand structura si mecanica acestuia. Cu alte cuvinte, onirismul cosmaresc al lui Eminescu din poemul Vis este mimat cat se poate de rational, chiar daca, pe alocuri, participantii si-au transcris si propriile obsesii.
(Ruxandra Cesereanu)

Cristina Chirtes
Cosmar

De nicaieri, in cete lungi si stravezii
Veneau pe nesimtite cei din mine
imbratisandu-se cu ochii mari si vii
in somn adanc, curgandu-mi lin prin vine.

Acorduri vechi, in picuri aurii
Se strecurau prin noapte, scanteind
Dar vai! O soapta auzeam prin vis
Si scufundandu-ma, simteam pierind
Si muzica, si soapte, si lumina.

O liniste-nghetata, ca un strigat
Si o tristete fara nume. Sfasiata,
in van se rascoleau cernite.
Caci disparusem, far-a ma putea trezi. Vreodata.

Cosmin Perta
/fara titlu/

in zarea trist-a primaverii
incovoiat sub stropi de apa
Statea robit sub manta serii
Copilul ce visa in graba:

Paianjeni mari cu burti de fier
Calcand pamantul sub picioare,
Scarboase goange care-ti cer
Femei gravide spre nascare,

Biserici strambe ca grumazul
Ce se indoaie sub altare
Si popi nebuni care necazul
Si-l varsa printre cruci de sare…

Statea copilul si visa…!

Atelier de creative writing (7)

            La cel de-al optulea atelier de poezie s-a discutat pe marginea poemului Cer şi pământ în burta mamei de Ruxandra Cesereanu. Discuţia s-a axat pe aspectele delirioniste existente în poem: fluxul de imagini sufocante, ipostaza embrionară pe care este focusat textul, dimensiunea incantatorie şi structura clară de “submarin scufundat şi inundat” a poemului (deşi această structură a fost teoretizată la câţiva ani de la scrierea textului respectiv), spectrul psihedelic al existenţei determinat de o alterare a simţurilor. Poetei i s-au pus întrebări în legătură cu tehnica sa de a scrie şi privitor la anumite aspecte biografice care i-au influenţat o parte din imaginar.
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat să scrie un poem (între 25 şi 30 de versuri fără rimă, relativ lungi), cu ritm interior, tema fiind călătoria cu trenul sau metroul spre moarte. Precum la atelierele anterioare, versurile au fost redactate cu minuscule şi fără punctuaţie. Timp de creaţie: patruzeci de minute. Experimentul a ieşit foarte bine, în sensul în care toţi participanţii au produs poeme cu structură delirantă autentică.
(Simina Raţiu şi Marius Conkan)

Marius Conkan 
cel de azi are creierul tocat prin maşina de carne

cel de azi are creierul tocat prin maşina de carne 
a ieşi din tunelul oranj a spânzura de o cale ferată
un tren îmi străbate măruntaiele
în timp ce porumbelul muşcă din ochi
simt nou-născutul ca un trepidat
dinspre stomac înspre claviculă
am revelaţia trenului plin cu jivine şi morţi
târfe pe centura esofagului meu
vino crist în braţele mele
îmi bandajez rana cu scutecul tău improvizat
îţi iau coroniţa în mâini şi ţi-o mototolesc
ca pe-un pachet de ţigări să mâncăm o omletă
cu salată de roşii apoi să dormim tolăniţi în tunelul oranj
trenul răsare în urlet de cirezi disecate
o cârtiţă îşi recapătă vederea tocmai când porumbelul
îmi înfulecă ultimul ochi
şi trenul străbate cu spaima lipsei de roţi
vino crist în braţele mele
muşcă şi tu carnea mea e proaspătă
pieile mele zbârcite femeia dansează ca o bacantă
vrea un pumn de creier tocat
o ho şi se arată un taur în depărtare
şi parcă mă străpunge cu cornul
şi mor în tunelul oranj.

Alexandru Boariu
rafale stafii

cafeaua de plastic goana
de foame de trupuri odihna bătută
macazul greşit tunelul ratat
stâlpi în reluare copii în rafale
de sticlă culoarul cu fumul uitat
aş face-o tumoare înfiptă în ape
stafii între zgomote biletul control
unde-s ascunşi bănuţii din ochi
cum te-ai trezit în racla pe şine
macazul greşit tunelul ratat
beţia e scumpă culoarul flancat
stafii în rafale de foame copii
(săritul pe geam se spală cu foc)
cu stâlpi în rafale bănuţii se sting
macazul greşit tunelul ratat
(pariul dator cu un drum)
se face că nu mă cunoaşte destul
mă lasă-ntre zgomote o rugă să spun 
apoi îmi înfige tumoarea în ape
mă spală cu foc săritul pe geam
macazul greşit tunelul ratat
pariul cu moartea dator.

Valerica Mărginean 
călătoresc prin neliniştea ochiului manevrat de păpuşar

călătoresc prin neliniştea ochiului manevrat de păpuşar 
pânză de păianjen în asfixiere
ce văd şi ce nu văd prea bine
nu pot înţelege de ce acest con de umbră mă-nghesuie
într-un sarcofag umplut cu ceară neagră
un ou de argint întreaga lume
înotam cu milă printre firele epidermei
săpând tunele printre păianjenii gălbui
ce valsează la picioarele solzoase
sunt zăpezi ce nu se mai topesc
ochiul de păun veghează cu disperare şi-mi spune:
pleoapa ta umbrită de clopotul somnului
mă declară prinţesă a morţii pe viaţă
în cercuri mă-nvârte şi huruie
cu ochiul prelins topeşte zăpada
şi mă trezesc din viteza năucitoare a subsolului
vacarmul din care nimeni nu scapă
intru în cusăturile pielii acestui sicriu cărnos
mai rezistent decât întreg zidul berlinului.

Cristina Vidruţiu 
la dreapta bătrânei cu gâşte

la drepta bătrânei cu gâşte
cerul e prins într-un clăbuc
molfăit suspensat de o pungă
de acetonă legată cu un cheag
la gură ca muşcatele în hârtie creponată
canapeaua bunicii transplantată
molozul de acu’  5 ani de când ne-am renovat
cavoul şi pisici cu sticle de lapte goale la gât
tapiţează văgăuna din corpul jilav
ce se târâie pe şinele de vise cleioase
e sâmbătă şi-mi rod unghiile pentru duminică
e bine să fii cât mai mic când intri în biserică
sticla borcanului cu castraveţi din mijlocul 
compartimentului se sfarmă sub grinda de aur
2 bucăţi de râmă 
împachetate-n staniol fin
ser fiziologic îmi îneacă
cufărul în care-mi ţin plămânii 
şi gâştele ciugulind bucăţi
din pereţii de carne ai morţii mele
cuţitul de pâine lins de pisici
se-ndoaie sub limbile 
plutind pe creierul meu
bătrâna strangulează o gâscă
o întoarce pe dos
grilaje şi semafoare
de carne mustind a păcat.

Sonia Andraş
morient expres

glasul roţilor de tren
trenul accelerat cu direcţia iad
purgatoriu rai opreşte-n staţie la linia 3
e frig mi-e cald nu mi-e foame
mi-ai pus cămaşa de forţă cu reflexe argintii
trebuie să fiu frumoasă la bal
eu voi muri eu am murit
păsările gri semi-transparente se întorc
au venit nu le vreau freddie 
mercury cu coasa zâmbeşte bună
sunt kim basinger spune el şi
mă ia de a treia mână şi 
plângem în stropi curbaţi la colţul
casei de toleranţă pe unde trece
fiecare mort înainte să se nască
au murit nu mai vreau am zis
o să mor definitiv azi la ora 6 fix
după cei de la ora exactă
trebuie să mă crezi trenul accelerat
cu direcţia rai purgatoriu iad pleacă
din staţie de pe linia 3
glasul roţilor de tren.

Suzana Lungu
acceleratul bipolar

câte un genunchi pe o şină
soare metalurgic la cost redus
am alergat pe traverse educaţie fizică
educaţie chimică şi recolta sângelui
vărsat pe două părţi
iau trenul 
către înapoi nici el nu ştie cărţi de
lună lupi şi parigorii albăstrui
acceleratul cu cascade ample
copilul care mi-a scurs bale
în apa minerală
din cada lui homo errans căruia
dealuri nu-i mai ajung morile se-mput
eterna paranghelie e-n scurtcircuit de alcool
cenzura îşi îndeasă palmele pe gură
supapele cedează-n fâsuri polifonice
triple cvadriple octogenare dacă ţii cu tot
dinadinsul acceleratul torent nu are
unde opri nici aer
se scurge cu totul de pe
pereţii lumii antediluviene spune-mi
cine te-a făcut şi te-a urcat în tren
nu înjura 
hai spune adame cin’ te făcu
vânzătorul mut de icoane a trecut pe aici acum o secundă.

Laurenţiu Malomfălean 
locomotiva

vine locomotiva cu aburi de mosc
trece ca mânjii
peste şine se zvântă sânge-nchegat
şi ambră de furnici fără cap
hai pâclă dezgheaţă raniţa
scoate piroanele
să ningă furtună cu spini îngheţaţi

turma ciuntită de muşte
se-ascunde în beciuri cu vitriol
ca un greier afon
în creştetul conductorului în doliu
îmi desfund urechile
îmi golesc stomacul de gloanţe
să-mi zgârâie sternul

supte de iepuri
vagoanele sar pe rând în aer
râme cât stomacul de cobră ling rotiţele deraiate

înfipţi în meningele gras înşfac doi bulgări de jar
şi-mi cos ochi
să-mpietresc ciroza din gura scheletului

despică locomotiva câmpia cu nuci căsăpiţi
să-mi găurească obrajii cascadei
trântite afară din pântecul mort
mustăţi de somon
se-ndeasă cu ugere în creierul meu
vagoanele s-au prăbuşit în intestine de şoareci
mâinile mi s-au înecat
labele îngerilor au paralizat
ghearele s-au încovoiat puhăind

mâlul albastru mă molfăie dinspre tălpi.

Simina Raţiu
 ia forma trupului

iubito nu pleca organe duhnind
pe scări ochii
şi-n dreapta stânga stomacul
ce ne digera pe toţi distantaţi
îţi fragmentez gândurile pentru
ultima oară te descompun şi
prin venele tale sunt iarăşi eu 
alunec din ce în ce mai
bine prin monştrii cu feţe
schimonosite e atât de cool 
să mori la nouăsprezece ani ar spune
poetul cu stomacul lui cu tot care mă strânge
mai sunt prea puţine staţii
îmi lipeşti aripile 
cu salivă şi mă posezi 
pentru o nouă apocalipsă
în scoica ce ia forma trupului meu.

Valentin Moldovan
spre gălbenuş

fluidele morţilor
peste pleoapa dospită
de fier geamurile nu se mai deschid
nu mai există semne de gudron
tentaculele şinelor
contracţii surpă coastele
sfere ale aerului tricotat
cruzime din partea capului de păpuşă
când am fost turnat în negru
nimeni nu m-a întrebat dacă
îmi doresc o cuşetă de câini
blana copilului meu
şi papucii ochilor din titirez
jucăria asta dacă e învârtită de viermi
valetul inconştientului
îl aduce cu liftul până la circ
fundaţia e smârcul cenuşiu de acum 20 de ani
pus la murat odată cu spaima peştilor
acum sticla ochiului sticla borcanului
sticla geamului modelată în sudoare
mă lasă să muşc din ţipete înmormântarea bunicului
drapele care se trezesc
fălci cu furnale de smoală
fac poze cu buricele plesnite
dantelă şi lemn de cireş
în părul somnului spirale
de lumânări eviscerând un melc
el nu poartă niciodată doliu
el naşte pentru toţi albuşe
când le îmbrăcăm putem să
ne aruncăm sub tren.

Atelier de creative writing (6)

            La a şaptea întâlnire din seria a doua a atelierului de Creative Writing, am lucrat cu participanţii pe un fragment de poem de Judith Mészáros (Îngeriada). Nici aici nu am putut identifica o singură imagine-cheie a poemului, ci am analizat strategia delirantă a textului în general. Fragmentul analizat avea versuri scurte, miza pe efectul de incantaţie şi pe un ritm febril, poemul era, de asemenea, aluvionar, dar nu era axat pe realitatea exterioara (ca în cazul poemului lui Mircea Cărtărescu), ci pe cea interioară. Pretextul era punctat de o stare de boală care declanşa delirul. Din pricina incantaţiei şi a versurilor scurte, poemul era marcat de o sobrietate tragică. 
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat să scrie un poem (fără limită), în versuri albe şi scurte, fără rimă, dar cu ritm interior, tema fiind starea de boală febrilă a unui pacient într-un spital. Precum la atelierele anterioare, versurile au fost redactate cu minuscule şi fără punctuaţie. Timp de creaţie: patruzeci de minute. Experimentul a ieşit foarte bine, în sensul în care toţi participanţii au produs ample poeme cu structură delirantă autentică. În cele ce urmează, voi reda foarte amplu din poemele respective (păstrându-le aproape intacte).

Simina Raţiu
îngerii mei descompuşi

îngerii mei descompuşi
colţurile camerei umplute
cu rochia
ce nu se mai sfârşeşte
sfâşi-o adaugă-mi pe ea
ochii buzele dinţii
cumpără-ţi un polonic uriaş
mă las amestecată

aş vrea să mâncăm olla
tolăniţi în fotoliu
să fii înfometat la extrem
şi să-mi muşti rochia asta
ce nu se mai sfârşeşte
lua-o-ar naiba 
îmi strică visul

ochii mă urmăresc
pe tavan pe pereţi
mănânc ochi
fac dragoste cu ei
se amestecă prin mine
pe rinichi
valuri prin vene

carnea se lipeşte de carne
stelele agăţate de 
coada unui înger
mâinile noastre şuşotind
îngerii nostri descompuşi.

Cristina Vidruţiu
gălbenuşu coclit de sub ţeastă

gălbenuşu coclit de sub ţeastă
nechează înţepând turmele
de vise fermentate în butoaie
mâine e un pătrat barat de halatul
de molton al asistentei
cordonul înmuiat în puroi
îngenunchez în spatele perdelei de tifon
şi-mi molfăi spovedania incizată
la capete de satârul bătrânului orb
faguri de muşte-mi colcăie în vene
când întorc rana la bec
se taie durerea în două
şi jumătăţile se frâng iar
ca pâinile-n coşurile cu peşti
simt cuibărindu-se mucegaiul
pe tuburile de neon împieliţate
înghiţând tablete de acuarele
aşteptând să mă fac curcubeu.

Laurenţiu Malomfălean
reanimare

m-au înfăşurat în cearşaful
din piele
m-au rostogolit printre
gloanţele de oxigen
m-au pus să-mi înfulec
patul cu franjuri
şi m-au lipit
ţintuindu-mă de bec

mi-au scos tot sângele 
cu cleştele de chiuretaj
m-au umplut cu bulgări
de cenuşă fiartă
vinişoarele zornăie
ca locomotivele deraiate
fumul ţâşneşte în jerbe înecăcioase
fulgerându-i pe ceilalţi ostatici
cu ceara din urechi congelată

în prag mi s-a-nfipt 
seringa pe-un sfert
încleiată în smoală
caninii cariaţi
ce vor să mă găurească
să-mi sugă şi limfa
să mă deshidrateze
ca pe-o smochină
sau ca pe o guşă
de idiot

numai ochii stau
să pulverizeze pironul
în focuri de artificii
exoftalmie monomanie
vase comuncante
gura se trage
ochiul se-ngroaşă
se umple cu ser
apar fisuri dar nu
mai am urechi
mi le-au retezat din greşeală
în locul măselei de minte

fluviile de fiere clocotită
s-au evaporat
un aisberg stă să intre 
printre gratii
să m-acopere
cometa ne priveşte mereu

dar cine molfăie pereţii
decopertându-le coastele
mânjite de şapte ori 
cu motorină expirată

uşa trosneşte în flăcări 
albastre mereu
prin pereţi circulă cotoarele
sfrijite ale îngerilor
rechinii ferfeniţaţi
cu stomacurile goale
de când a picat
asteroidul de temelie al ospiciului.

                                                                                                            
Valerica Mărginean
îngeri cu feţe scăldate în lapte şi sânge                                                                                      

îngeri cu feţe scăldate în lapte şi sânge 
se risipesc în spirale 
copita leproasă mă loveşte 
îmi perforează obrajii 
încălţată cu pantofii de plumb 
mi se scurge o mantie catifelată 
cu miros de sânge închegat 
unul din ei vine încet spre mine 
în timp ce plescăie prin pieliţele 
ce foşgăie şi se sparg în acvariu 
dintr-un castel de oase îngerul desculţ 
tiptil se furişează şi ghemotoc printre păienjenişuri 
vine beat la-ntălnirea 
ce n-are ochi ci două capete 
mânate de-un şoarece cu limbi ce se destramă 
prin torenţii oaselor rărite 
capul îmi zbărnăie 
înnotam în praful drumului spre moarte 
mă dizolvam mereu încet şi cu fineţe.

Marius Conkan
începeai să muşti din măduva mea

începeai să muşti din măduva mea 
şi urlai şi urlam
ţâşnea o femeie dezbrăcată
patul meu de lut
carnea mea bătrână
îmi înfig în piele ace de gămălie
să fiu roşu ca o sfeclă
moartea are sânii moi glezne delicate
îmi pare că alerg alături de moartea mea
din mine creşte un şir de îngeri spânzuraţi
o ho şi tu îmi muşcai din măduvă
şi urlai şi urlam
din femeie ţâşnea un copil cu dinţi de iepure
şi copilul începea să mă roadă ca pe o sfeclă
femeie te căptuşesc cu ferestre
ai sânii moi glezne delicate
copilul tău îl voi închide în coapsa mea
pot naşte o moarte la fel de frumoasă
şi carnea mea bătrână se acoperea cu blană.

Valentin Moldovan
amigdalele somnului îşi cârpesc fierbinţeala

amigdalele somnului îşi cârpesc fierbinţeala
unui crater
smârcurile nărilor dospesc
printre gratii de pleoape
scormonind tăciuni
bezna stafidelor ca o glazură
roade scârnăviile
bordelurilor ce sar treptele termometrului
umoarea patului
îmi suflă în şira spinării
nevertebrate dintre dinţii noptierei
cataplasma 
înoată în fire de spirt
torţele canalelor asmut
ochiul salonului plămădeşte
fosforul împânzind
coconi cadaverici ce dăltuie bretele
din turnuri
zgârciul curcubeu peste inimă
cutremură oala de noapte
spiriduşi goi ai smalţului
se uscă pe buricul meu
şi se joacă cu mărgelele
când picură picură focul.

Suzana Lungu
biopsie de ieri

de ce mă trezesc şi văd
cancerul arzând tonomatic
apendice de cruce întoarsă
spiţă a cerului scuipată din roata
lui faust nimicitorul sau a lui
bakunin alerg spre soare
pe autostrada cinzeşidoi de unde
în sens invers vine camionul
iată-mă cu tine petrom strig
ia-mă cu tine munte mare felinarul roşu
sau la naiba sevraj cafegist
cum te pricepi să mă aduci în genunchi
genunchi curăţaţi de pelerin
ca buzele unui nemernic de secol cinşpe
într-un singur cearcăn de-al meu
caligula dansează într-un picior
giruet giruet bătrânul marinar
râvnea să-i intri în cornee zemos ca lumina dintâi
dar eu de ce cornuburţii
mă mai trezesc şi văd digestia şoselei.

Alexandru Boariu
amfibiei morţi

amfibiei morţi 
canalizare debit fluenţă-i urez 
să vină să vină alături 
să zacă să bem împreună 
licoarea vieţii-n perfuzii 
de aur cucuta dozelor mici 
pariul cu ea înmormântarea 
fanfara din jur voci amputate 
şi sora cu mitra-i
prea albă coloana de mercur 
aproape lividă aproape lividă 
visarea-n călduri s-o îngropăm 
perne de foc 
ghipsul de gheaţă 
iubiri în fiola de lemn 
mă zgâlţâie patul citeşte-aparatul 
cutremurul pulsului gem 
urechea de şarpe halatul 
prea alb pronosticul din cer 
o moarte 
debit fluenţă te vreau 
sari peste mine inundă perfuzia 
şi aparatul coloana mercur 
citi-vor o linie ecranul 
şi viaţa 
fă valuri cutremurul pulsului meu 
´nainte ca mama 
´nainte ca tata 
să plângă bănuţii 
pe-albastrul ochilor grei.

Atelier de creative writing (5)

            La a şasea întâlnire din seria a doua a atelierului de Creative Writing, am lucrat cu participanţii pe un poem de Magda Cârneci (Roşu. Purpură. Sânge). Precum în cazul lui Mircea Cărtărescu, nu am putut identifica o singură imagine-cheie a poemului, ci am analizat strategia delirantă a textului în general. Întrucât, în poemul respectiv, delirul este obţinut prin aglomerarea de imagini, fiind vorba despre un delir narativ vizual, cu efect de videoclip, exact ca în cazul lui Cărtărescu, deşi există destule deosebiri de stil între cei doi autori. Este vorba despre un poem halucinatoriu, unde imaginile sufocante sunt construite leitmotivic pe roşu, aşa încât ceea ce se obţine este un pleonasm delirant, o proliferare cancerigenă a unor imagini din acelaşi domeniu, obsedant fiind circuitul sângelui precum străbaterea unui oraş lichid; din când în când întrebări “filosofice” erup ca un soi de pauze de respiraţie pentru a întrerupe odihnitor delirul omogen (spre deosebire de poemul lui Cărtărescu, unde aveam de-a face cu un delir heterogen).
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat să scrie un poem (între douăzeci şi douăzeci şi cinci de linii), în versuri albe şi lungi, fără rimă, dar cu ritm interior, tema fiind străbaterea unui bulevard dintr-o metropolă, ca un traseu de iniţiere printre vitrine, semafoare, reclame, finalul călătoriei urmând să producă întâlnirea “călătorului” cu un alt eu al său, metamorfozat. Precum la atelierele anterioare, versurile au fost redactate cu minuscule şi fără punctuaţie. Timp de creaţie: patruzeci de minute. Experimentul a ieşit foarte bine, în sensul în care toţi participanţii au produs ample poeme cu structură delirantă autentică. De data aceasta voi reda amplu din poemele respective (păstrându-le aproape intacte).

Marius Conkan
dali şi girafa sa în flăcări

dali şi girafa sa în flăcări cămaşă cu braţele tăiate
indicând spânzurarea vreunui vânzător de castane
mă sufoc în aburii picioarelor tale ai unghii de girafă
şi alergi după indienii veniţi să mă eviscereze trec prin
faţa unui magazin de chiciuri insomnia se propagă
asupra cheliilor cu gust de naftalină dublul meu atârnă 
de acoperişul sex-shop-ului deschis în ziua naşterii mele
spânii au blană de maimuţă şi fug după girafele care 
fug după tine în timpul alergării pielea ţi s-a zbârcit
şi unghiile ţi-au crescut până la cer prin trupul tău
zăresc bulevardul devorat pe jumătate de indieni
biblioteca are forma unei fălci biserica e un body painting
înspăimântător eviscerarea mea seamănă cu arderea
acestei girafe indienii vin către mine dansând cerc de piei
tatuate umplerea mea cu cârpe seamănă cu arderea
acestei girafe sunt un sperie-ciori clavicula mea
e scorbura prin care indienii intră în mine.

Alexandru Boariu 
eu coada

mă trage un câine la viaţa în ploaie 
acelaşi noroi vopsit pietonal 
o pată trotuar una asfalt să pricep 
cuşca sistemul pavat înainte 
cu grijă la bancă mii de ocheade 
i-atârnă la colţuri cerşeşte orbirea 
mortul de ieri umbra de azi ciungul de mâine 
mă-ntrece săracul cu duhu-n spinare 
îmi cere o pâine şi câinele muşcă 
trotuarul pe mijloc un coş răsturnat 
ne seamănă ochii livizi în vitrină 
statura perfectă trupul mulat pe-un manechin dezlănţuit 
apoi mă arde ţigara la unghii o armă-nroşită 
în caz de nevoie mă trage de oase 
la viaţă un câine şi-l muşc înapoi 
eu strada eu coada.

Cristina Vidruţiu
printre muşuroaiele cu stele

printre muşuroaiele cu stele se coc parbrizuri de vată pe băţ
puradeii se-ndeasă sub clopotele fustelor  de sub care mijeşte lumina
tăblii de pat colorate flutură schimbându-şi profilul
schimonosindu-se la craterele din beton
calc pe mâzga capetelor de vise din copilărie
şi văd în cutii cu etajere arsenalul de vânătoare de noi obsesii
foi de ziar cuibărite în jurul trunchiurilor de om
se sparg ca băşicile cu puroi când flash-urile trecătorilor
dezlănţuie stoluri de licurici cu aripi grele de autografe
mă împrăştii pe jos ca o pungă cu mărgele umflată în exces
de buze plămânii fără grilaje în spate
clopotele moarte sunt asediate de sunetul tocurilor
care lasă pe jos mesaje trecute prin sită
las imaginile poroase să-mi infecteze retina
sâmburi se dezghioacă şi-mi lasă să crească pe spate iederă
ciobită de sânge mă privesc într-o oglindă de carne
ochii bătrânei se duc la fund printre pisicile de mare
pe partea drumului unde nu se îngroapă morţii
ci viii în sunete de fanfară.

Laurenţiu Malomfălean
gaura de vierme

tăvălugul îşi finisează asaltul de lipici pe nori
smogul scuipă cu pioneze în stropii de ploaie
şi cerul e plin de afişe de postere de reclame
pentru moartea de apoi

eu un mugur violet un avorton violet
mă răsucesc pe firele arse ale troleibuzelor
roase de gângănii cu gust de caşcaval expirat
sub mine tremură tomberoanele cu burţile înecate
în fumul afişelor în jarul posterelor în cenuşa reclamelor
pentru viaţa de dinainte pentru cârligele ruginite ale viermelui

din gurile de canalizare ţâşnesc viermii cât cepele degerate
cu câte şapte capete din cauciuc natural expandat în smoală
vor să mă spurce să mă înhaţe să-mi înfulece
negrul de sub unghii şi urlă năprasnic
dar vitrinele sunt de mult cioburi înfipte în fruntea soarelui

ferestrele tuturor amanţilor se topesc în apă şi nisip
asfaltul fumează paratrăznetele incandescente
blocurile de plastilină se îndoaie în vântul umplut cu aşchii
din pântecul nemernicului pervers

nu m-am trezit de mult dar linia de sosire îmi zgârie cristalinul
un şoim ronţăie stelele aruncate în noaptea dintâi
sub tropotul pionezelor boante
spintecă şoimul meu plafonul de sub colţii murdari
şi-mi rupe cu ciocul retina

nu cred că m-am trezit vreodată şi râd
văd cum un fluviu violet mi se prelinge din gură
cum aprins mi se scurge din ochi în noaptea de pe urmă
dar mi se pare că sunt gata însămânţat

violetele provoacă alergii şoimilor.

Simina Raţiu
se anunţă un concert rock

mă înălţam pe picioroange cu pupile umflate de cer
cafenele de îngeri în faţa unei beri jucau pe două suflete
alergam printre inimi tocate în bucăţi
era o fabrică pentru asta două kilograme într-o parte
două în cealaltă altele pe care nu le vroia nimeni expuse în vitrine
un înger clovn număra dinţii făcea grămezi să le vândă apoi la taraba îngerilor
mă împiedicam capete zburau peste tot era campionat
panourile strălucitoare anunţau reduceri la aripi
îngeri prea beţi ca să şi le mai poarte
trântiţi lângă scenă făcuseră un pogo mortal erau tari 
dădeau din plete până ameţeau particule de vomă pe papucii de îngeri
se crăpa asfaltul mă agăţam de pletele unuia era dat cu gel
oameni cu solzi mari cât cepele împuţite
cântece sirene asfaltul căptuşit cu carne îmi anunţa un concert rock.

Suzana Lungu
biopsie de zori

de ce mă trezesc şi văd
cancerul arzând tonomatic
apendice de cruce întoarsă
spiţă a cerului scuipată de roata
lui faust nimicitorul sau a lui
bakunin alerg spre soare
pe autostrada cinzeci şi doi de unde
în sens invers vine camionul
ia-mă cu tine petrom strig
ia-mă cu tine munte mare mall sau felinarul roşu
la naiba sevraj cafegist
cum te pricepi să mă aduci în genunchi
curaţi de pelerini
ca buzele unui nemernic de secol cinşpe
într-un singur cearcăn de-al meu
caligula dansează într-un picior
giruet giruet bătrânul marinar
râvnea să-i intre în cornee zemos ca lumina dintâi
dar eu de ce cornuburţii
mă mai trezesc şi văd digestia şoselei?

Valentin Moldovan
preaplin

soseşte caleaşca răstoarnă creierele pe trepte
ele sunt cusute cu vene şi coadă de pian
frunzele sunt bulbucate fardate pentru vodevilul resturilor
se gustă la intrare pateuri cu foşnetul incestului
la gât cu paşi de balerină la mâini cu pietre violate
cinci capete îşi lasă pelerina în cuierul vicios
formolul vinde craplegunei un pont necomestibil
în cenuşa umbrelor ea îl toacă mărunt din cauza
licornului cocoaşă moştenit de la preot
marchizul jongleur al sânilor prin bucle de smoală
s-a mutat în sfârşit din crematoriul invizibil
ţopăind într-un picior din cauza obuzelor creponate
contesa are tocurile ieşite prin buricul de foc
atârnă de pelvis şi îşi descarcă buzele peste oaspeţi
marchizul ronţăie urechea fondantă a călugărului
ale cărui plete în chilie cu meduzele alcoolice
şfichiuiesc pântecele soţiei din confesional
punchul gâlgâie în cupele debile
contesa înfige cerul celor nouă ape
în stânca poroasă a preotului 
cutremurul aduce mugetele fătului meu
pe tava de fiere ornată cu bomboanele din
colivele morţilor ortodocşi ce sapă cu urzicile în pâine şi
sare aur pietre preţioase unde se reflectă chipurile
victimelor asfixiate de adulter
bustul memoriilor mele înfăşurat în pagini galbene
muşcă din cotorul aluniţei contesei
vertijul în sutană conjură norii penitenţei
crapă apele în zece pentru a lăsa fătul 
să-şi ceară partea din colţii mentolaţi ai femeii
ea îşi decojeşte semiluna pentru festin
acum tuturor le străpunge ficatul furunculi cleioşi
de sânge din borcanele cu murături
pereţii vulvei clămpăne de un canin
atârnă zdrenţele petrecerii.

Atelier de creative writing (4)

            La a cincea întâlnire din seria a doua a atelierului de Creative Writing, am lucrat cu participanţii (mult mai puţini decât la primele două întâlniri, doar şapte) pe un poem de Mircea Cărtărescu (Războiul stelelor). Nu am putut identifica o singură imagine-cheie a poemului, ci am analizat strategia delirantă a textului în general. Întrucât, în poemul respectiv, delirul este obţinut prin aglomerarea de imagini, fiind vorba despre un delir narativ vizual, despre un videoclip. Este un poem citadin care mizează pe portretistica nocturnă a oraşului, în zvârcolirea lui, străbătut de către un raisonneur noctambul care îl parcurge aluvionar ca printr-un televizor-ochean, pentru a ajunge în zorii dimineţii deasupra oraşului măcelărit de imagini. Delirul din poem ia naştere din înşiruirea neliniştitoare a tuturor imaginilor la un loc, precum într-un carusel. 
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat să scrie un poem relativ amplu (între douăzeci şi treizeci de linii), în versuri albe şi lungi, tema fiind o călătorie citadină (cu tramvaiul, troleibuzul ori indiferent ce alt mijloc de locomoţie) dinspre periferie spre centru. Ca şi la atelierele anterioare, versurile au fost redactate cu minuscule şi fără punctuaţie. Timp de creaţie: patruzeci şi cinci de minute. Experimentul a ieşit foarte bine, în sensul în care, cu o singură excepţie, toţi participanţii au produs ample poeme cu structură delirantă autentică. De data aceasta voi cita masiv din poemele respective (păstrându-le aproape intacte). La acest experiment am participat eu însămi (Ruxandra Cesereanu), scriind un poem spontan, după indicaţiile date participanţilor. Iată-l: “părul lui şiroia pe trotuare pe străzi prin canale începând de la gara de nord către gara de est/ cresta cu limba-i de marie magdalenă botinele cu ciucuri ale domnişoarelor/ şi gâdila tălpile brute ale bărbaţilor geloşi/ călăream în părul lui ca o amazoană într-un troleibuz cu botul alungit/ scurtcircuitând coarnele maşinii cu geamurile despicate de la puhoiul de călători urlând până la moarte/ părul lui acoperea casele ca o plapumă de vară indiană/ apoi urca pe acoperişuri/ cu ascensorul şi de aici se căţăra spre lună/ printre păcate şi virtuţi printre decoruri iuţi/ printre îngeri păzitori cam ursuzi şi demoni zglobii/ părul lui era un vehicol care pipăia lumea/ încheieturile şi măruntaiele ei de diamant erau nişte fructe coapte de seră/ părul lui aştepta răzvrătit la semafor să piară lumina roşie să vină verdele/ apoi se-ncurca printre cauciucuri şi parbrize privind mereu în urmă să nu vină cineva să-l taie/ vreun măcelar vreun forfecar vreun pantofar vreo farfara/ părul lui străbătea în goană oraşul între două trenuri căţărate pe picioroange/ se izbea de tramvaie limuzine de găleţile umplute cu ploaie/ părul lui era un ţipar nemaivăzut nemaiauzit/un monstru frumos întrucâtva curvit/ pe care-l îmbrăţişam cu o poftă de vagaboandă chiulangioaică hipiotă ratată/ care ea însăşi îşi căsăpise părul şi renunţase la codiţele împletite cuminte de şcolăriţă premiantă.”

Marius Conkan
poem

mi-am retezat mâinile picioarele trapezul masculin al feţei
pântecul siamez cu pântecul tău părul de pe piept cristalizat în stalagmite
şi iată-mă păpuşă gonflabilă cu haine de sare şi carnea de plastic mucegăit
ochi vulgari adulmecând animalele nopţii freamătul viril al tramvaielor
nici un automobil nu-mi satisface nevoia de trup şoarecii mei întruchipând organele
roase pe jumătate ferestrele cu piele de felină transpiraţia tomberonului
în preajma unei dame bine călite mi-e teamă să mănânc mi-e teamă
de sandalele astea de şarpe înveninând bărbaţii mi-e teamă de armura ta culinară
pe care totuşi o rod ca pe o ciocolată nu iubesc automobilele cârca ta barosană 
de zmeu eviscerat mă incită plasticul din mine 
două faruri aprinse iluminează encefalul ca două cununi pisica neagră rosteşte
o predică mieunată câinii ce ne-au cununat molfăie pisica de mahmureală
începem traversarea oraşului învelit în staniol cârca ta mă poartă anevoios
în timp ce tu îmi mângâi coapsele de plastic gonflabila din mine adoarme pe creierul tău
parcul e o pădure de cai bănci potcovite cu rouă staţiile se desprind ca nişte aripi de fum
cluburile au piei roşii corniţe crescute până la stele diavolii cu beţişoare în mâini
îşi aruncă înspre mine dinţii vârcolaci plângând moartea trotuarelor 
conducte şiroind de sânge bărbaţi în roşu efeminaţi fumând pisicile străzii
şi cochetând cu vreo stafie de plastic mă duci în cârcă şi eu adorm pe creierul tău
blocul e invadat de vârcolaci tort imens învelit în smoală tai o felie
mă trezeşti şi îmi dai să mănânc sărbătoarea nunţii noastre se sfârşeşte aici 
în scara blocului cu icoane ţâşnind din pereţi cârca ta a fost automobilul meu iubit
mă sprijin pe picioarele mele de plastic şi plâng neîncetat 
foamea începe să muşte din noi.

Laurenţiu Malomfălean
derapaj

înfulecam hălci din şinele de tramvai
şi tonele de praf îmi săltau în urechi
cutremurate de huruitul mulatru

bestiile îşi smulgeau unghiile cu buzele
pitite în terciul din burta leviatanului
cu forţa unei gâşte bete mi-am săltat arcurile
mi-am înfipt excrescenţele în zimţii tablei
am smucit cablurile date cu formol
tijele le-am înghiţit pocnindu-mi sternul
strivindu-mi stomacul plin cu codiţe de şoareci

scăldat în electroni am smuls cu un ţipăt
acoperişul izolat cu sârma ghimpată
cu părul ancorat în biluţe de bor
am sfârtecat nasul broscoiului de la volan
cu măselele mele de motan celibatar

farurile au început să se-ndoape cu stâlpii moi 
de telegraf trotuarele se dădeau în lături fugind 
în ventriculii de la cinema victoria
pumnalul s-a pomenit sfâşiind seminţele
magnoliilor din asfalt
am zgâlţâit scările rulante din central
ţinându-mi piroanele drept în pori
am sărit cu degetele încolăcite pe roţile unse
cu lapte într-o fântână de scaieţi
norii s-au bulbucat soarele mi-a făcut cu ochiul
grămezile de apă menajeră m-au scuturat nervoase
m-am dezarticulat în electroni 
şopârla s-a pus pe lătrat

şi ninge cu sprâncene de sfinţi.

Valerica  Mărginean
tot despicând liniştea şi mărunţind timpul

tot despicând liniştea şi mărunţind timpul
  lumina ghearei exploda în scheletul gheretei
  îmbrăcându-te în mantaua cuvintelor cleioase
  mimai c-un zâmbet umbra nopţii ce scuipă
  venele şi-au tăiat literele încurcându-se-n mlaştină
  am croşetat din foiţe de sânge fragmentat
  un veston din fir de abanos
  laptele-ţi cântă în timp ce mergi spre ştreang
  purtată de-un  tramvai ce urlă cu ochi zemoşi
  zburând printre aripi de noroi
  cu burta masivă coborând de pe luna cu gropi 
  astfel vei zămisli copii din flori de pai îmbălsămate
  vedeam în blocul turn sideful nuferilor cu mâinile tăiate
  lipind pe pereţii pufoşi
  afişe şi postere cu păr de reptilă
  iar zimţii de-asfalt mişună printre crustele
  filelor de ziar râncede înecate-n cerneală
  şi totuşi se naşte o nimfă ce cântă la cochilia pianului
  cu petale de aburi ce se varsă
  în clondirul oglinzii ce-ţi muşcă faţa
  mi-a spus că a descoperit frânturi
  era din timpul când nu mă născusem
  şi ajunsesem o furnică ce sta în marsupiu
  ca într-o scoică de catifea.
   
  

                                       
Valentin Moldovan
fraze ciopârţite

fraze ciopârţite
lăsate să zacă precum chiştoace lunatice
ne îndreptam spre păianjenii din plastic 
mi se agăţau mereu prin păr
sinucigaşii de pe obeliscuri
crescuţi cu gălbenuşul ferestrelor
mă propteam cu volţii de frânghii epileptice
care sub greutatea mea şi-a oaselor
catapultau umori din amintiri 
şi depresii ca zimţi în coaja încreţită a lunii
cocoaşa le sorbea înapoi ca pe spaghete în lut   
capacul a avut o erupţie violacee
prizând seri la rând guaşă de asfalt
ornată cu deodorant isteric
am luat colţul nimerind
exact între buzele unui tramvai şi-ale unei obeze
iar craterele lâncede ale îndrăgostiţilor
s-au prefăcut în gravuri de vopsea expirată
gel al sânilor rămaşi
între şinele presărate cu pulbere de coapse
urmăriţi de ghearele supradozei
ne înecam în lumini cadrilate
lepădam diapozitive de frig spaimele ştirbe
la al doilea colţ şotronul înfuleca prichindei vărgaţi
care se certau din cauza unei inimi de mamă
la al treilea colţ vizuina
scuipa termosuri pline cu draci
caravane disecau intersecţia
mi-am buzunărit emoţiile
până când am găsit poza mamei
şi-au behăit cu sticlă cromată
au spart cupola viscerelor 
şi m-am descălţat
stând acum în picioare 
în faţa unei librării

Simina Raţiu
ochii lasau dâre

ochii lasau dâre roşii albastre printre scaunele lichide 
în schelete nu mai acopera monştri luminile orbitoare
disecau pupilele verzi roşii ne luam la întrecere 
cu copacii acoperişurile cu mâna întinsa
oamenii dadeau foc copitelor striveau reclamele
colorate îşi mureau visele îşi calcau pe ochi
atârnau ambulanţe de feţe descompuse în bucaţi 
de marmura scrijelea asfaltul 
prea mult de curaţat pentru o singura zi
grasanul facea ture prin craniu ne composta gândurile
era talentat curgea sârma pâna inunda pleoapele 
cu suc de lamâie.

Cristina Vidruţiu
clipocind printre buze pe şinele de tramvai ceaţa vărgată

clipocind printre buze pe şinele de tramvai ceaţa vărgată
căpăţâna de gumă distribuia pacheţele de grefe
retinale tapetau coama sfărmicioasă din şănţuleţele de fier
însăilau printre betoanele coclite un mozaic de pete
de urină muşcate de uleiuri dansante
bordura din moalele capului calului căpiat crăpa casca
pentru asediul cozii celei mari de la capătul regatului
cocoloşul îmblănit tras într-o pungă 
lăsându-l o clipă să se oglindească în ceşcuţa de cacao din
mijlocul aleii turme de melci
în căruţa văruită de iarnă sângele pleznit îşi roade unghiile 
ascultând trilurile ţiganului care îmbiba cu întuneric
spaţiile dintre maşinile bulimice se storc de benzină
cuvintele birjarului cad ca miezii de pâine în supă lăsând
suprafaţa poleită cu steluţe de grăsime sub care se cântă
până la mahala ard 5 lumânări pentru 2 morţi pentru 3 vii
iar tăciunelui îi sfârâie un zâmbet pe faţa-i zbicită 
puradeii de acum încolo vor avea în ce să-şi bage şi mâinile nu numai picioarele
capul de cal va fi bun lăsându-i pe toţi să-şi scobească
peşteri din pielea lui moale şi ţigănuşii îi vor sufla aburi 
de flegmă pe pielea-i ce le va sugruma mâinile.

Atelier de creative writing (3)

Atelier de creative writing (2)

            La a treia întâlnire din seria a doua a atelierului de Creative Writing, am lucrat cu participanţii (mult mai puţini decât la primele două întâlniri, în sensul în care deselecţia a început să funcţioneze spontan) pe poemul Mâna cu cinci degete de Nichita Stănescu. Am detectat mai întâi imaginile-cheie opuse una alteia: “Îngerii norilor îmi coborau pe şira spinării” şi “Îngerii viermilor mă încălţau cu sandale”, accentul câzând pe ultima imagine dominantă în poem şi prin leitmotivul prezent încă din titlu: mâna cu cinci degete. Am discutat despre opoziţia spirit-trup, despre imaginarul sufocant legat de materie, despre aceeaşi “mână cu cinci degete” care având rădăcini în pământ despiritualizează şi nu îngăduie ca făptura umană să se înalţe la cer. Am explicat soluţia dată în finalul poemului: dacă omul este o făptură de lut, singura lui şansă este să se nască încă o dată tot ca făptură de lut, astfel încât să mai poată încerca demersul iniţiatic al înălţării.
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat ca experiment să producă un poem de treisprezece versuri (amestecând versuri cu rimă şi fără rimă), poemul fiind axat pe înfruntarea dintre doi îngeri, unul păzitor, celălalt nepăzitor, care, în final, se distrug reciproc. Timpul de redactare: o jumătate de oră. Nici de această dată poemele obţinute nu au fost desăvârşite (nici nu era posibil acest lucru), dar structura delirului a fost, totuşi, ceva mai bine asimilată. Majoritatea participanţilor au comis destule versuri izbutite. Din nou le voi aminti pe cele mai interesante, într-o ordine aleatorie a autorilor citaţi. Din fericire a existat şi un poem bine realizat şi selectat integral de mine (care a respectat indicaţiile date iniţial), pe care îl voi cita în finalul prezentării celui de-al treilea atelier. 
Până atunci, însă, iată mostrele de versuri disparate ale diferiţilor participanţi: “îmi desprindea penele din coapsă/ îmi descosea ochii din aripi/ mă luptam cu iarba până la sânge/ îi prindeam unghia ochiului/ agăţându-mă făceam dragoste/ se înecau printre oase/ cu sânge galben/ cu dinţii în scoica uriaşă” (Simina Raţiu); “trăiam eu şi sora mea îngereasă/ în ritmul cardiac în rochii albe/ în vise însă mi se-nlocuia duhovnicească/ era cealaltă dantelă neagră unghii fumurii/ îmi anunţa culesul florilor din cartea sfântă” (Alina Baciu); “plonjam în spaţiul întunecat alunecos/ când un înger cu aripi de aer lucios/ nepăsător la ploile de sticlă mărunţită/ înoată ca într-o baie de sânge încreţită/ înşelătoare i se pare lumina în care mă zbat prin spaţii încrucişate/ căutând timpul prin odăi întortocheate” (Valerica Mărginean); “cei doi îngeri ai mei se întrec în râs/ li se scutură mătreaţa aripilor/ de la înălţimea norilor râsul îngerului bun pare un grohăit/ totul e atât de vizibil încât uitând să mai zboare/ îngerul rău cade peste cel bun într-un ţipăt de pene şi cioburi” (Anda Draşovean); “spuse îngerul grădinii de sânge/ stors uitat plictisit am fluierat/ leviathanul a oprit şi m-a luat” (Suzana Lungu); “colcăiau sub chiuvetă viscerele ocre/ îşi încâlceau pletele ca o explozie de vene/ ţăruşul coastelor le cosea gurile/ urla bezmetic după uşile de pene/ mugea de plăcere după cangrene” (Valentin Moldovan); “aer de astm desculţ încălţat în şobolani spânzuraţi cu 7 funii/ groaznic îi frigeau tălpile gogoşile de smoală/ celălalt juca şarade şi-i planta ochi de ghicitoare în perdeaua de grăsime a pielii/ grenadă de fulgi/ câte-o funie pentru fiecare zi” (Gabriela Bădica); “un psalm sugrumat sub plapuma copitelor/ mă îndeamnă să mă împărtăşesc din dumicaţii celor vorbiţi/ maioneza-mi de sânge-i toată tăiată/ tăcerea îmblănită se împarte în năvoade/ boţul de amin” (Cristina Vidruţiu).
A existat şi cazul unui participant care a declarat că nu a putut să se adapteze temei impuse şi să producă un poem, deşi începutul textului său era promiţător: “îngerul îngerilor îngerilor mei se întâlneşte cu îngerul îngerilor îngerilor tăi dau mâna telegraful cu antena cu mediatizarea partidei de şah şi remiză apoi se prind de gât de cap” (Marcel Hontău); aşa cum a existat şi cazul a doi participanţi care au comis poeme cu structură clar deliroidă, dar în care imaginile sau nu existau deloc sau erau prea în avalanşă şi nu mai putea fi distinse.
Şi, la final, iată poemul bine închegat şi scris, pe care îl reproduc în totalitate: “sternul meu s-a dispersat în zebre/ mă încalecă şi vor să mă sugrume/ dinspre lut chiar văzul tău mai paşte/ viul retezat din aripi negre/ burta mea îmi pare câmp de luptă/ animalul orb şi animalul sacru/ blând mă sfâşie pe dinăuntru/ şi mă văd înfulecat de Patru/ azi m-am convertit în ochi şi piele/ mâine în oglindă şi în lapte/ trec prin rana mea aceiaşi îngeri/ şi mă văd înfulecat de Şapte/ trupul meu ia forma unei zebre” (Marius Conkan).