Universul mitic al samanului

Capitolul IX

Mai multe ipoteze despre aspectul lumii consista la tungusi si sunt acceptate in diferite grade de numeroase grupuri risipite de-a lungul Siberiei. Ele ne sunt cunoscute datorita folclorului, foarte bogat, al tungusilor si prin cantecele samanilor ce-si descriu calatoriile in lumea de dincolo, in timpul transelor dramatice.
Pot fi distinse doua conceptii fundamentale care, adeseori, se intretaie: cea a celor trei lumi etajate, unele deasupra altora si cea a raului samanic.

Cele trei lumi

Comuna tuturor samanilor, din est, ca si din vest, este conceptia cea mai veche. Ea ar data de la mijlocul neoliticului Baikalului, inainte ca tungusii sa se fi separat de mongoli (327). O regasim indeosebi raspandita la tungusii orientali studiati de Sirokogorov. Acesta considera ca a fost imprumutata de catre samani de la preotii budisti (lama) si se serveste de aceasta ipoteza pentru a-si confirma teoria asupra samanismului care n-ar fi decat o reactie a populatiilor locale la budismul transmis de mongoli (270).
Trei luni plate – lumea superioara, lumea de mijloc si lumea inferioara – se suprapun una peste alta. Oamenii si animalele traiesc in lumea de mijloc, celelalte doua lumi populate de spirite, nu sunt decat un reflex al lumii de mijloc.

Pentru numeroase grupuri, lumea inferioara se dedubleaza in doua straturi: unul rezervat mortilor obisnuiti, altul, de demult, pentru spiritele stramosilor samani. Suslov a notat aceasta opinie la tungusii din Turuxansk, pentru care exista patru lumi: lumea superioara ugu, lumea de mijloc duliu, lumea inferioara xergu, lumea samanica de jos de tot xaman xergu (296). Dupa Vasilevici unele grupuri din bazinul Ienisei cred ca ultimul strat al lumii inferioare se numeste ellamrak. Dupa o sedere in lumea inferioara buni, sufletele mortilor se scindeaza in doua grupuri. Sufletele celor rai coboara in ellamrak pentru a suporta o a doua moarte, definitiva de data aceasta, in timp ce sufletele celor buni ar urca in lumea superioara inainte de a cobori din nou in lumea de mijloc pentru a se reincarna (327). Tungusii orientali prezinta credinte identice. Pentru birarcen si cumarcen ela gurum este locul unde se dizolva sufletele railor, dedesubtul lumii mortilor (270). In realitate, aceasta versiune nu este decat o varianta a teoriei celor trei lumi.
Paralel cu varianta ce dedubleaza lumea inferioara, trebuie s-o notam pe cea care suprima lumea superioara. Dupa un saman din Transbaikalie, n-ar exista decat pamantul de mijloc dunda si luma inferioara buni. Spiritele, gazduite, de obicei, in lumea superioara, sunt instalate, in aceasta versiune, pe varfurile muntilor. Aceasta conceptie pare unica in literatura si samanul care a dezvoltat-o a recunoscut ca este o opinie strict personala (270).
Lumea de mijloc este imaginata diferit, in functie de grupurile, dar cel mai des este conceputa ca un disc plat plutind pe apa. La barguzini si la nercinšii, lumea de mijloc, denumita dunda (care s-ar parea ca vine de la un termen mongol semnificand mediul) este constituita din pamantul plat josko sustinut de doi serpi deasupra marii lamu. Animalele, oamenii si unele spirite locuiesc aici. Pentru birarceni, un singur sarpe tine pamantul si miscarile lui sunt cauza cutremurelor de pamant (270).
La tungusii din Turuxansk, lumea de mijloc dulju este o platforma pe care se ridica cortul cerului. Cerul este o piatra albastra transparenta pe care se misca stelele imaginate sub o forma umana (296). Totusi, cel mai adesea stelele sunt considerate gauri in cortul cerului care lasa sa treaca lumina. Cea mai veche conceptie despre cer, aceea a unei piei aruncate pe pamant in maniera unei panze de cort, s-a conservat intr-o ghicitoare. Pielea unui ren salbatic, strapunsa de gauri, ce este Cerul. Dar unii tungusi din Podkamennaja Tunguska prefera sa vada cerul ca fundul unui ceainic rasturnat pe pamant (327).
Pentru oročii chestionati de Avrorin, pamantul este un gigant elan cu opt picioare si lipsit de coarne. Dorsala sa formuleaza un munte inalt care separa la est poporul oroč si vecinii lor rusi si de toti ceilalti occidentali. Chinezii locuiesc pe capul elanului. Blana elanului formeaza padurile si puricii sai sunt animalele. Un dragon, la vest, reprezinta America, iar un peste, la est – insula Sahalin, aceasta conceptie a lumii e proprie oročilor, etnie tungusa foarte influentata de vecinii sai paleoarctici (18).
In ce priveste lumea inferioara buni (termen derivat din buni “a muri”, este cel mai frecvent utilizat alaturi de orgi dunda la transbaikalieni si de xergu la ieniseieni, orgi “in jos”, xere “jos”) este lumea stramosilor, lumea in care trebuiau sa ajunga sufletele mortilor pentru a-si gasi odihna si a-i lasa in pace pe cei vii. Intotdeauna intunecata, ea este descrisa uneori sub aspectul unui drum greu, pietros:
… Umblati repede de-a lungul desfundatului drum de pietre
mergeti pe drumul mortilor…
canta samanul birarcen spiritelor sale (20, p. 225).
Intrarea pe acest drum se situeaza la nord-vest in punctul cel mai septentrionale atins de catre soare in timpul vederii (270): se patrunde acolo, in general, printr-o gaura de apa, iaz sau lac ori printr-un vartej in apele repezi.
Aceasta cale crepusculara coboara de-a lungul unui peisaj format din rauri si din lanturi muntoase asemanator celui pe care-l parcurge in fiecare zi vanatorul tungus.
Spirite ostile stau ascunse de-a lungul drumului si cauta sa captureze sufletele in trecere. Cele mai de temut sunt spiritele trimise de samanii grupurilor dusmane.
Tungusii din Manciuria, birarceni si kumarceni, prezinta o versiune foarte marcata de influenta manciuriana. Trei rauri separa pamantul de mijloc de lumea inferioara: raul rosu cu podarul sau schiop (Toxola Age in manciuriana) ce asteapta in barca sa; raul galben in spatele caruia se afla Mongoldai Nakcu (mongoldai = cel mai in varsta din rudele clanului matern) care examineaza fiecare suflet inainte de a-l lasa sa treaca raul dincolo de care domneste Inmunkan. Sub lumea inferioara buni se gaseste ela gurun, de unde sufletele nu se intorc niciodata. Este moartea sufletului si disparitia sa definitiva la care-i condamna Inmunkan pe cei rai. Sufletele celor buni, fara sa mearga sa-l vada pe Inmunkan, devin spirite Enduri; sufletele celor bogati le intalnesc in lumea superioara (270). Aceasta notiune de pedeapsa si aceasta aluzie la paradis, pe care am constatat-o la tungusii de pe Ienisei, a fost, probabil, imprumutata de la rusi.
Pentru golzi, acest drum pe care mortii lor nu-l pot urma fara ajutorul samanului este un mare subiect de preocupare si ei il descriu in amanunt. El cuprinde optsprezece etape:
1) daru, locul unde au loc funeraliile pe pamantul de mijloc;
2) onja;
3) bolosa, sufletul intalneste aici pentru prima data piedici;
4) ingila;
5) saja sujgone;
6) tuente;
7) xaro, calea se ramifica in atatea drumuri cate clanuri exista. Clanul Dzaksor primeste daui-xaje clanul Dzakor – calea aldui-xaje si calnul Odzal – calea ul-xaje. fiecare dintre aceste cai cuprinde etape identice, care sunt:
– xadželto, rapa abrupta;
– xajan dauri, locul cel mai periculos. Trebuie sa traversezi un fluviu si sufletele cele mai slabe pier aici de epuizare;
– galinda;
– maniča;
– kokuča;
– natojla;
– osjanki bandaxa, se observa urme proaspete ale unui campament (ramuri rupte, urme de pasi);
– moiči imndaxa; se observa urme de trasport de lemne;
– buni indavačixa (se aude latratul unui caine);
– buni dzondogdaxa (se vede locuinta mortului).
Simkevici care, primul, a relevat acesti termeni nu le da, din pacate, nici semnificatia, nici etimologia (279). Lopatin, care a luat aceasta lista in una din lucrarile sale (157), n-a adus noi precizari. Ceea ce este remarcabil in aceasta enumerare este fidelitatea cu care sunt reproduse peripetiile pe care vanatorul gold le intalneste, de obicei, in timpul deplasarilor sale in taiga.
Xilenii, tungusi instalati de mult timp printre golzi, au imprumutat de la cei din urma coborarea in lumea inferioara de-a lungul unei rute minutios descrise, dar ramasite (ale obiceiurilor lor, care au disparut cu desavarsire in viata lor cotidiana s-au pastrat in imaginea pe care si-o fac despre aceasta cale. Astfel, coborarea in lumea inferioara se efectueaza pentru ei calare pe ren, chiar daca au abandonat renii de mult timp pentru saniile cu caini ale vecinilor lor golzi. Mai mult, colibele satelor lor de morti sunt de tip oročon si foarte diferite de fanza, casele golde de tip chinez. Calea acestora, mai scurta decat cea a golzilor, cuprinde patrusprezece etape. Primele sunt asemanatoare cu cele ale golzilor, dar, incepand cu a cincea, saja sujgon, drumul coteste si merge in sensul unei ape. Etapele urmatoare sunt:
– saja užuumi, trecerea unui defileu;
– saja xabšeni, coborarea pe alt versant al muntelui;
– saja dzabgžuni, traversarea unei paduri dese;
– saja baceuni, escaladarea unui munte;
– toksa badžikini, locul unde locuiesc copiii nascuti morti;
– sadži, un mare iaz;
– buni naani sujguni, un loc descoperit, marginit de padure frumoasa pe malurile unui fluviu de munte;
– uolduka čapčeoxa, urme ale constructiei de obiecte dintr-o singura bucata sunt vizibile si au fost doborati copaci;
– buni sangniani ičipčo, se observa fum, apoi cocioabe de tip oročon si, in sfarsit, turme de reni (157).
Aceasta coborare in lumea inferioara, imitata dupa o calatorie obisnuita de-a lungul taigalei, conduce la un sat de morti unde viata este asemanatoare celei din lumea de mijloc, cu deosebirea ca aici calitatile oamenilor si ale obiectelor se inverseaza. Oročii lui Avrorin care au impus fictiunea poetica la extrema in timpul celor trei zile in care au descris si au pictat pe o harta lumea de aici si cea de dincolo, afirma ca batranii devin aici tineri, idiotii-inteligenti si viceversa. Fara a ajunge pana acolo, toate grupurile tunguse considera ca obiectele folosite si sparte pe pamantul de mijloc redevin noi in lumea inferioara. Iata de ce, spun ei, se pune haina cea mai deteriorata a mortului alaturi de groapa, cu accesoriile sale de pescuit si de vanatoare rupte intentionat. Sirokogorov da o alta explicatie acestui obicei de a rupe obiectele defunctului: sufletele obiectelor trebuie omorate pentru ca acestea sa-si poata urma stapanul in lumea inferioara (270).
Pentru goldi viata in lumea inferioara are o alta particularitate importanta: este mult mai placuta decat viata in lumea de mijloc. Odata trecuta cea de-a doua statie, nu mai exista nici o suferinta in lumea inferioara ale carei paduri si ape au din belsug vanat (272). Dar acesti goldi intrebati de Simkevici par sa fie singurii de aceasta opinie. Dupa tungusii intalniti de Sirokogorov, dimpotriva,
… Membrii clanului duc o existenta monotona si pe jumatate infometata in crepusculul lumii inferioare (270, p. 383).
Tungusii din Turuxansk concep lumea inferioara xergu in felul tundrei lor: un pamant plat unde cresc salcii subtiri si mesteceni uriasi. Sufletele celor morti care populeaza aceste regiuni se imbraca in negru si-si strang centurile pe solduri. Locul centurii simbolizeaza lumea unde locuieste: la mijloc pentru oamenii pamantului, sub brate pentru locuitorii lumii superioare si de jos, pe solduri, pentru cei din lumea inferioara. Trecem de la xergu al mortilor ordinari la xergu rezervat samanilor decedati coborand printr-o deschizatura rotunda inconjurata de patru tarusi de fier. In xergu ordinar se deruleaza cele mai multe din actiunile samanice (296).
Lumea superioara mai putin frecvent descrisa (oare din cauza ca viii, viitori morti, nu vor locui niciodata aici?) ramane intr-un fel imprecisa. Ea este compusa din mai multe straturi ceresti, sapte sau noua, al caror numar variaza In functie de grupuri. Pe straturile ceresti sunt pusi astrii, constelatiile si spiritele diferite in dependenta de etnii.
Pentru tungusii din Manciuria ugillan, “lumea din inalturi”, cuprinde noua ceruri, primele trei ocupate de Endur’i, cel de-al patrulea catre soare, al optulea de catre stelele si planetelea, cel deal noualea – de luna (270). Barguzinii si hercinskii isi imagineaza ugi dunda in maniera asemanatoare, dar considera aceasta credinta drept buriata.
Dupa tungusii din Turuxansk lumea superioara este un minunat teren de vanatoare si de pescuit, asa cum niciodata tungusii n-au cunoscut in lumea de mijloc. Din pacate, aceasta lume este prea frumoasa pentru ei. Ea este rezervata rusilor si iakutilor ce locuiesc acolo sub numele de ugul boel, “oamenii de sus” imbracati in frumoase vesminte albe. Ca si la tungusii orientali, se dezvaluie aici o influenta ortodoxa, dar vom remarca in trecere ca, daca tungusii din Manciuria deschid paradisul oamenilor bogati sau buni, tungusii septentrionali sunt mai pesimisti. Paradisul le este total interzis. Numai popoarele superioare care le inconjoara, rusii si iakutii, au acces aici (296).

Raul samanic

Aceasta conceptie a lumii este particulara tungusilor de pe Ienisei si afluentilor sai. Mai recenta decat conceptia celor trei lumi, ea a fost elaborata, probabil, dupa migrarea tungusilor din Cisbaikalie spre Lena, Angara si Podkamennaja Tunguska. Okladnikov, bazandu-se pe orientarea mormintelor stramosilor tungusilor coboara aparitia acestei conceptii spre 1800-1300 inainte de Cristos. Incepand cu aceasta perioada care a cunoscut aparitia metalului, dezvoltarea pescuitului si patriarhatul, maimutele care erau orientate dupa soare vor fi orientate dupa rau (190). Prin cursul sau, acest rau mitic ce curge mai intai spre vest, apoi face un cot spre nord, evoca migrarea de la est la vest a tungusilor, de-a lungul fluviilor siberiene. Conceptul insusi de rau al mortilor ar fi fost imprumutat de tungusi de la popoarele de pescari aborigeni.
Acest univers mitic cuprinde si el trei lumi, dar aceste lumi sunt dispuse pe un plan orizontal de-a lungul raului; spre rau, mijloc de comunicatie, se indreapta atentia. Raul isi are sursa in lumea superioara, acolo unde locuiesc sufletele viitorilor membri ai clanului si sufletele turmelor. El traverseaza apoi lumea de mijloc, pamant al oamenilor si al vanatului, pentru a se varsa in luma inferioara, imparatia stramosilor. Acest rau se numeste engdekit (“loc tabu” engi: “nu se poate”) la tungusii din bazinul Ieniseiului. La cei din Katanga si Podkamennaja Tunguska este denumita mumongi xokto bira, “rau-drum de apa” (190, 327, 9).
Ca si potecile care se ramifica pentru fiecare clan gold incepand cu cea de-a saptea statie, si raul se ramifica la intrarea in lumea inferioara in atatea raulete cate clanuri tunguse sunt. Aceste rauri de clan curg unul langa altul si sunt pazite cu grija de spirite auxiliare ale samanului, pentru ca prin gura raului, spiritele ostile incearca sa se strecoare in clan. Daca acestea reusesc sa urce de-a lungul raului mitic pana in lumea de mijloc, unde ei vor omori pe membrii clanului si, daca se strecoara pana in lumea superioara, vor distruge sufletele ce asteapta reincarnarea cauzand astfel pierderea clanului.
Deasupra izvoarelor raului mitic, lumea superioara tymanitki, “spre dimineata”, este formata din sapte ceruri sau din sapte nori. Aceasta lumea este acoperita de o frumoasa vegetatie, iar ziua dureaza aici etern (327). Este resedinta spiritelor stapane cele mai puternice: Ildidy, “cel care indruma”, spirit elector la tungusii din Sym; Main, stapanul lumii superioare printre tungusii din Ilimpeja si Esbogačen spiritul sufletelor pe care le tine cu ate la tungusii tungiri. Ekšeri/Seveki/Xeveki, stapan suprem, distribuitorul vanatului la tungusii din Podkamennaja Tunguska (9, 190, 327, 296).
Cu izvorul raului se invecineaza rezervorul sufletelor de reni si cel al sufletelor umane ale clanului. Sufletele turmelor de reni din lumea de mijloc pasc aici pe detur (det desemneaza mlastinile, pasunile preferate de elani si de reni). Anisimov subliniaza legatura dintre mlastini, locurile preferate de renii salbatici, care simbolizeaza frecvent animalul-mama al samanului si inima vitala a clanului. Anisimov extrage din aceasta noua proba a totemismului original al tungusilor (9, 190). Alaturi de detur, se afla omiruk, rezervorul de suflete al clanului, asteptand reincarnarea, care e deseori conceputa sub forma unui arbore in care stau pasarele.
Dupa ce a traversat lumea de mijloc, raul se varsa in lumea inferioara dolbonitki, “spre noapte”, care este o prapastie de frig si de obscuritate eterna, fundul este negru, ca de carbune (327). El se mai numeste bukit, “locul mortii” sau sungudek, “locul central” (296). Sufletele mortilor continuau sa traiasca la gura raului lor clanic din vanatoare si pescuit, ca si in lumea de mijloc. Spiritul-patron al acestui teritoriu era o fantana, sora a alte sapte batrane gardiene ale drumul mortilor. Cand samanul ajungea la gura raului, el o chema, pentru ca sa dea ordin unui decedat sa caute sufletul corporal been pe care samanul l-a condus pana la intrarea de pe teritoriul mortilor. Mai jos se gaseste xerekxe, pamantul stramosilor samanici Xargi cu Mangi in frunte. Cel mai afund se afla marea subterana unde inoata pesti enormi, doua stiuci si doi bibani care sustin universul (190). Dupa alte versiuni, il locul marii subterane s-ar intinde un spatiu-rau definit unde si-ar avea resedinta spiritele bolii si ale mortii (296).
In conceptia celor trei lume etajate un om poate patrunde din intamplare sau intentionat in alte lumi, fie ca ajunge in lumea inferioara printr-o spartura in ghiata la suprafata unui lac sau printr-o gaura in apa, fie ca un spirit sau o pasare il duce spre cer. In schimb, intrarile la raul Engdekit ce duce direct in inima vitala a clanului omiruk si detur sunt sever pazite si nimeni, in forma de saman sau suflet defunct nu se aventureaza acolo.
Acest rau este extrem de periculos, din cauza rapizilor (?) sai in numar de sapte sau noua. Cel mai de temut este ultimul, chiar inainte de gura raului. foarte putini samani au reusit sa-l traverseze si sa se intoarca, spun tungusii. Uneori samanul piere la acest ultim xxx si este explicatia pe care o dau la moartea subita a samanului in timpul transei (327). In plus, spirite ostile pandesc de pe faleze in defileele inguste. Samanul, pentru a se apara, inalta baraje de spirite auxiliare de-a curmezisul raului in maniera pescarilor pentru a captura sau bloca spiritele nefaste.
Desenul unui tungus ilustreaza pentru Anisimov calatoria samanului insotind sufletul unui mort de-a lungul Engdekit pana in lumea inferioara (9). Desenul reprezinta samanul Intil’gen, cel mai in varsta din clanul Rordual, in momentul conducerii unui suflet corporal been in lumea inferioara. Samanul coboara raul asezat pe toba ca intr-o barca. De fiecare parte, o pereche de spirite-paznici, pasari stilizate, il protejeaza. Sufletul mortului vine pe platforma funerara devenita pluta. In fata cortegiului, spiritul cufundar arata drumul si spiritul larita, sub forma unei maturi, curata drumul. De-a lungul malului se ridica colibele celor sapte batrane mitice ale clanului, spiritele patroni ale raului samanul poposeste la ele pentru a cere informatii despre starea drumului. Cea de-a opta batrana locuieste pe o insula in mijlocul fluviului. Samanul se odihneste in coliba ei. Pentru ca ea l-a invatat in timpul initierii sale cum sa efectueze acest drum. Cea de-a noua batrana este cela mai in varsta, este stapana satului celor morti. Anisimov estimeaza ca prezenta acestor spirite patroni feminini in lumea inferioara, prezenta caracteristica a mitologiilor siberiene, este reflexul ideologic al caderii matriarhatului. Instaurarea patriarhatului, legata de un nou mod de productie, pescuitul, ar fi alungat in lumea inferioara vechile divinitati (9).
In aval de insula, intr-un golf, samanul si-a instalat un baraj de spirite auxiliare. Apoi, dincolo de gura raului, destinatarul i-a reprezentat pe morti vanand si pescuind, in timp ce moartele lucreaza asezate in jurul focului. Dedesubtul satului mortilor sunt desenate cele noua pamanturi samanice sub forma de cercuri. Cel mai mare este rezervat sefului spiritelor ancestrale, Mangi. Remarcam ca lumea inferioara se poate diviza in tot atatea straturi, sapte sau noua, ca si lumea superioara. In timp ce been este primit in satul mortilor, omi, sub forma de pasare, isi ia zborul departe de Mangi, spre lumea superioara.
Pentru lumea superioara, desenatorul tungus a reprezentat omi-pasari si, indeosebi, numeroase capcane si baraje pentru a le proteja de spirite nefaste: pasari supraveghind aerul, salamandre pazind apele. Desenele evoca accesoriile cortului ceremonial, nymgandjiak sau sevencedek ce simbolizeaza cursul Engdekit traversand cele trei lumi, sau, mai exact, spiritele auxiliare care protejeaza raul. Numarul ridicat al acestor baraje formate din pesti, pasari si cervide dau masura spaimei ce o inspira spiritele nefaste navigand pe fluviul clanic. Chiar daca nu face parte din teoria raului, un arbore samanic turu trebuie sa fie obligatoriu ridicat in cortul ceremonial. Aceasta larita era plasata langa vatra si varful ei iesea prin gaura pentru fum.
Cortul samanic asociaza, deci, raul samanic, care uneste cele trei lumi pe un plan orizontal, si arborele samanic, care le uneste pe un plan vertical. Arborele si raul au aceeasi functie: cale de comunicatie care stabileste legaturi intre lumi, insa, daca raul este propriu tungusilor de vest, prezenta arborelui, mai veche, este considerata tot atat de bine la est ca si la vest unde ea se suprapune teoriei raului. Simbolizat printr-o larita sau un mesteacan fara ramuri, pastrand varful, sau printr-un simplu bat uneori inzestrat cu mici bare, arborele este accesoriu indispensabil pentru orice sedinta cuprinzand o ofranda spiritelor din alte lumi. El este conceput uneori unic, spiritele ancestrale ii populeaza radacinile, oamenii sunt trunchiul si sufletele copiilor membri ai clanului – ramurile. Uneori el este triplu, cate un arbore ridicandu-se in fiecare lume. Nu este, deci, numai un arbore samanic, dar si un copac clanic, si Anisimov explica aceasta confuzie prin supravietuiri totemice. Dupa el, arborii samanici sunt vechi centre totemice recuperate de samanism (190).
O a treia conceptie despre lume a fost relevata la oroči si ea reprezinta trasaturi dependente de traditia celor trei lumi si de trasaturile imprumutate de la paleoarctici, conservand, totusi, prezenta sursei de apa servind drept cale de comunicatie intre lumea de mijloc si lumea mortilor.
Dupa versiunea relevata de Avrorin, raul mortilor ce conduce in lumea inferioara buni, porneste de la crupa elanului cu opt copite reprezentand lumea de mijloc. Cand un om moarte, sufletul sau coboara singur in lumea mortilor. O bifurcatie la dreapta conduce spre lumea inferioara (buni) a mortilor. Daca sufletul se rataceste aici, el nu va putea sa revina. Pentru ca oročii cred ca sufletele mortilor se reincarneaza dupa cinci generatii, aceste suflete ratacite in lumea inferioara a cainilor sunt pierdute pentru totdeauna si oročii explica astfel diminuarea poporului lor.
Daca sufletul a ales drumul bun, dupa trei zile de calatorie el ajunge la o masa acoperita cu mancare. A doua zi se odihneste intr-o cocioaba. Ziua urmatoare, escaladeaza o stanca, cade printr-o gaura si se regaseste in lumea inferioara. Traieste aici cinci generatii. Dupa care sufletul urca pe raul Buni Ilini pana in lumea de dincolo de nori, luand succesiv aspectul unui batran de fier inzestrat cu un baston, cel al unei sageti metalice, al unui ratoi de fier si, in sfarsit, al unui vierme de fier. El se strecoara printer-o spartura a sferei ceresti si-si continua drumul sub forma unui fluture de fier pana la pamantul lumii situat la nord de lumea de mijloc.
Bę-na, pamantul lumii, este divizat in doua emisfere: cea a ursului si cea a tigrului. Sufletul merge in una sau in cealalta, fara sa se stie ce-i fixeaza alegerea (probabil o supravietuire a organizatiei dualiste). Sufletul hranit cu carbune de lemn sfarseste prin a se transforma in ciuperca pe care batrana stapana a partii unde se afla sufletul, o arunca pe pamant. Ciuperca ajunsa in pantecul unei femei devine un embrion mascul, daca sufletul dadea viata unei femei in precedenta sa existenta, si invers.
Petele pe care bebelasul le poarta la nastere sunt vanataile pe care le-a primit in cadere.
In aceasta conceptie a universului, nu exista lumea superioara propriu-zisa, dar deasupra elanului cu opt picioare reprezentand lumea de mijloc, se gaseste pamantul soarelui si al lunii si universul de dincolo de cer, unde creste arborele samanic.
Trei straturi de nori separa elanul cu opt picioare de pamantul lunii. Samanul devine randunica spre a-l atinge pe primul liliac, pentru a-l atinge pe cel de-al doilea si libelula pentru al treilea. Devenit paianjen, el se ridica pana la pamantul lunii pe un fir si apoi se transforma in lacusta pentru a salta pe luna.
Samanul intreprinde aceasta calatorie pe pamantul lunii cand vrea sa obtina zapada pentru vanatori. El culege un sloi de gheata si-l arunca pe pamantul unde se transforma in zapada. In schimb, calatoriile pe pamantul soarelui sunt rare. Samanul n-are ce face pe acest pamant periculos si se duce acolo dupa numeroase avatare numai pentru a-si demonstra puterea.
Calatoria cea mai periculoasa este cea care duce in universul situat dincolo de sfera cereasca, in imparatia pasarii de fier Kori. Samanul isi ia zborul din lumea de mijloc sub aspectul unei bufnite, apoi devenita foca inelata, isi urmeaza drumul pe cai de apa subterane. El se transforma in sarpe inelat pentru a se strecura printre maxilarele orizontului, acolo unde cerul si pamantul se unesc printr-un pocnet perpetuu. La sosirea sa, sufletul samanului se aseaza intr-o ramura a arborelui samanic. Cu cat ramura este mai inalta, cu atat e mai puternic samanul. Daca sufletul adoarme de oboseala, el cade si moare. Oročii, nu precizeaza insa deloc ce scop il duce pe saman in acest univers. Aceasta calatorie ar putea fi amintirea unui mit comun goldilor si oročilor despre samanul psihopomp, in care samanul transformat in pasare Kori acopera deschizatura lumii inferioare pentru a-i impiedica pe cei morti sa revina pe pamant. Ceea ce ar confirma aceasta ipoteza este faptul ca, pe harta desenata de oroči, arborele este reprezentat rasturnat cu radacinile in sus ca toti arborii din lumea inferioara. Mai mult, pentru a ajunge in acest univers, samanul trebuie sa urmeze cai de apa subterane.
Sub ornamentul poetul al satenilor oroč, a caror inspiratie creatoare s-a exaltat, probabil, la cel mai inalt punct in timpul celor trei zile cat au desenat harta lumii de dincolo pentru vizitatorii lor rusi, recunoastem elemente tipic tunguse. De exemplu, lumea inferioara, in pofida formei sale neobisnuite de elan cu opt picioare, se prezinta ca o replica inversata a lumii de mijloc sub care ea este plasata. Samanul circula de-a lungul cailor de apa in timpul deplasarilor sale subterane si drumul care duce din lumea de mijloc in cea inferioara este un rau. In plus, arborele samanic care se gaseste dincolo de maximele orizontului, evoca arborele initierii a carui pozitie a ramurilor mai mult sau mai putin inalte masoara puterea samanului. Reincarnarea producandu-se dupa o sedere in lumea inferioara si superioara, este, deopotriva, o tema tungusa.
In realitate, de-a lungul diferitelor versiuni proprii fiecarei regiuni, fondul comun al tuturor grupurilor tunguse se lasa limpede observat. Aceste trei trasaturi fundamentale sunt: prezenta celor trei lumi, fie ca sunt puse vertical sau orizontal de-a lungul unui rau, simbolizarea axelor de comunicare intre lumi cu ajutorul unui rau sau al unui arbore reincarnarea, vazuta ca o calatorie circulara a sufletului plecand din lumea de mijloc pentru a se opri in lumea inferioara, inainte de a urca in lumea superioara si de a reveni pe pamant sa se reincarneze.