Duplenschi Angela

 

 

Tineretul patriei se pregăteşte pentru Festival

(România liberă)

 

 

“Festivalul este o cauză a fiecărui tânăr. El trebuie să fie pregătit printr-o acţiune clocotitoare, voioasă,

plină de tinereţe şi specifică sentimentelor sale”

(din îndemnul afişat la Colţul Festivalului de la C.F.R. Griviţa Roşie).

 

 Încă din aprilie 1953 apar în România liberă o serie de articole dedicate pregătirilor pentru Festival, mai întâi scurte note informative stereotipe, apoi ample reportaje din Bucureşti sau din cele mai îndepărtate regiuni rurale. Animaţi de un fierbinte patriotism şi de dorinţa de a se prezenta cu cinste în faţa oaspeţilor străini, tinerii muncitori întâmpină “minunatele zile ale Festivalului” avântându-se cu şi mai mult entuziasm în lupta pentru realizarea cincinalului în patru ani. Pe ogoare bătălia se poartă în numele unei producţii sporite la hectar. Unindu-şi eforturile, toţi aceşti tineri luptă “să aplice pe scară tot mai largă iniţiativa stahanoviştilor sovietici însuşindu-şi necontenit experienţa acestora”.

Corespondenţii voluntari, martorii măreţelor realizări, îşi bombardează cititorii cu o puzderie de date şi detalii privind stadiul pregătirilor. In numărul din 11 mai aflăm că s-au creat noi brigăzi de tineret: brigada “Cel de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor”de la uzinele Vulcan şi brigada “Festivalului” de la Atelierele MPT Clăbucet. Pentru asigurarea transportului delegaţiilor tineretului lumii, muncitorii atelierelor centrale ITB s-au angajat să îndeplinească un plan suplimentar cuprinzând 25 de vagoane de mare capacitate si 25 de autobuze.

La schela Câmpina, în cinstea Festivalului, creşte zi de zi producţia pe care o dă peste plan Sonda Tineretului. “Dacă vom munci la fel şi de acum înainte, spune conducătorul sondei, Ion Nedelcu, vom putea să vorbim cu mândrie despre munca noastră prietenilor noştri din alte tări.” (22 mai). Tinerii apar ca nişte eroi ai muncii, jertfiţi pe altarul unor depăşiri de plan delirante. Ei muncesc cu elan, sunt avântaţi  şi voioşi, dând dovadă de energii nebănuite. Utemiştii Toma Badea, Elena Lupu şi Vasile Ştefănescu din comuna Ariceşti se adună seară de seară după munca câmpului şi încep altă muncă pentru care depun aceeaşi stăruinţă şi dragoste: pregătesc daruri pentru oaspeţii festivalului. La Piatra Neamţ tinerele muncitoare de la fabrica 8 Martie s-au angajat ca până la 15 iunie (articolul apare în 13 iunie) să confecţioneze în timpul lor liber 50 de flanele pe care le vor oferi în dar participanţilor la festival. Pe aceste daruri ele vor tricota frumos, scris în diferite limbi, cuvântul Pace.

În numărul din 2 iulie al României libere aflăm despre povestea deosebită a florilor crescute pentru Festival. “Sunt flori ca toate florile, dar ele se nasc şi cresc mai repede ca în alţi ani. Acest lucru s-a putut realiza datorită metodelor miciuriniste. Şi deosebit este faptul că ele nu vor înfrumuseţa numai camera unei ţesătoare, a unui tânăr student sau a unui inginer din ţara noastră. În vara aceasta, margaretele albe, crescute în serele de la marginile Bucureştiului, vor fi prinse în părul cârlionţat şi negru  ca abanosul al unei tinere negrese, garoafa roşie va fi prinsă de cingătoarea unei spaniole, elegantele gladiole vor înfrumuseţa camerele unde vor fi găzduiţi tinerii ce vor veni la Festival.”  (2 iulie). Maria Morcovan se gândeşte deseori în faţa straturilor care nu au înflorit încă la micul bucheţel pe care-l va da cu mâna ei tânărului venit de departe (să fie chiar ea tânăra solitară din fotografie, meditând aplecată peste straturile de flori?). Specialistele în horticultură îngrijesc florile ” ca pe copiii noştri”: cele patru sute de mii de plante diferite vor fi transplantate  în parcuri, formând uriaşe covoare colorate sau vor fi folosite ca ornament pentru înfrumuseţarea scenelor.

Pregătirile pentru Festival includ şi cunoaşterea unor aspecte din viaţa tineretului lumii. La Palatul Pionierilor, în aşteptarea zilelor Festivalului, o ceată de prichindei ascultă minunata poveste a lui Harap Alb, dar şi poveşti adevărate, “poveşti despre eroismul fără seamăn al pionierilor  coreeni, poveşti despre viaţa tristă a copiilor din Italia, despre întâmplările minunate ale lui Valea sau Serioja, despre copilăria lor fericită ” (3 iunie).

La Colţul Festivalului, creat în fabrici şi uzine, tinerii răsfoiesc albume şi reviste: în faţa lor se succed chipurile surâzătoare ale altor tineri ai socialismului victorios: din Liban sau Iran, din Ungaria, Polonia sau RDG.

Utemiştii de la Griviţa Roşie primesc vizita unui tânăr chinez şi a unui tânăr coreean care au venit să vorbească despre ţările lor. “Fireşte, ne spune reporterul, tălmaciul i-a însoţit în tot timpul povestirii. Dar a fost ceva pe care tălmaciul n-a fost nevoie să-l traducă: înflăcărarea, eroismul, dragostea fierbinte de patrie”. La Colţul Festivalului au loc consfătuiri, se discută despre faptele tineretului ceferist în cinstea Festivalului, despre ce fac pionierii, ce face tineretul din Capitală, ce fac tinerii compozitori şi poeţi. Pregătirile dobândesc valoare în sine, planurile devin o a doua realitate, un limbaj hiperbolic se impune încă înaintea începerii Festivalului.

Construirea Stadionului „23 August” reprezintă cel mai de seamă exemplu de eroism şi devotament patriotic. “Nici nu se terminaseră bine barăcile în care inginerii şi tehnicienii începuseră să aştearnă planurile pe hârtie, să dea conturul viitoarelor construcţii, să stabilească cum va fi supusă natura, că o avalanşă de scrisori sosi pe adresa şantierului”. Relatarea dobândeşte ecouri de legendă:  “vreun povestitor priceput, afirmă cronicarul, va spune celor mai tineri despre groapa Vergului şi despre felul în care au transformat-o oamenii”, despre felul în care, pe la sfârşitul lui februarie 1953, “mii de muncitori, brigadieri şi tehnicieni s-au prins laolaltă într-o muncă minunată şi grea, într-o muncă dârză, transformând groapa de odinioară în falnica aşezare cultural-sportivă cu care se mândreşte toată ţara”. Avalanşa de scrisori, aducând de la sute şi sute de kilometri dorinţa poporului de a munci la realizarea în fapt a planurilor e urmată de o avalanşă de tineri ” care, după ce aruncau o privire în jur, în oraşul mare al ţării, întrebau cu grabă, parcă temându-se că ar întârzia, încotro s-o apuce pentru a ajunge la marele şantier”.

De ziua muncii voluntare (24 martie), mii de tineri din Capitală, răspunzând chemărilor C.C. al U.T.M, au venit să lucreze pe şantier. Printre tinerii cu mâinile încleştate pe unelte apar si 170 de eleve, pe baticurile cărora se poate citi cuvântul “pace”: “Sunt amintiri dela trecutul Festival al Tineretului de la Berlin. Tinerele fete s-au împărţit imediat la un loc de muncă şi au luat în mâini lopeţile”.

În cinstea Festivalului sporesc şi pregătirile făcute “pe tărâm cultural-artistic”. Apar reportaje de la repetiţiile ansamblurilor de dansuri populare: echipa de dans din Săcuieni pregăteşte, odată cu dansurile populare româneşti şi maghiare, şi câteva dansuri sovietice şi un dans chinezesc. Articolul intitulat “La Universitatea Bolyai – în preajma festivalului”(5 iunie) descrie pitorescul port maghiar al studenţilor echipei de dans, ” cismele roşii ale fetelor, negre ale băieţilor, mişcându-se într-un tempo vioi”. La sfârşitul articolului suntem asiguraţi că principala preocupare a studenţilor rămâne totuşi studiul. Se menţionează numele câtorva studenţi fruntaşi la învăţătură graţie ” minunatelor condiţii de studiu şi de trai create de regimul democrat-popular”. Lozinca clubului studenţesc este: “Să mergem la Festival cu toate examenele luate!” .

În reportajele intitulate “Tinerii din Ţara Oaşului se pregătesc pentru Festival” sau “Agafina Vlasa va participa la Festival” tonul  impersonal lasă locul unei relatări vioaie si presărată cu regionalisme. La Bixad, în Ţara Oaşului, se pregătesc ca daruri straiţe cu ştergători închistrite, clopuri şi bumbuşti (adică flori din mărgele). Seara tinerii satului se adună pe uliţi şi măsoară pe hartă distanţele dintre Bixad, Colonia Capului sau Celeuskin. Tinerii Oaşului aşteaptă să primească soliile din întreaga lume, să povestească oaspeţilor despre şcolile ridicate în fiecare sat, despre dispensarele şi căminele culturale. “Realizările minunatului partid  au schimbat viaţa oamenilor aprigi şi vrednici şi, fără îndoială, afirmă autorul articolului, prietenul venit din sudul Africei sau din nordul Americii va întrezări prin pitoreasca înfăţişare a sătenilor, prin clocotul şi măiestria jocului lor viaţa tumultoasă, biruitoare a Oaşului nou, reîntinerit” (5 iulie).

 Agafina Vlasa, una dintre cele mai frumoase fete din Săcalul de Pădure, a participat la cel de-al treilea Festival Mondial de la Berlin. O urmărim vorbindu-le sătenilor adunaţi la căminul cultural despre întâlnirile cu tinerii din Norvegia, Turcia, India, Olanda, Franţa, întâlniri care au culminat cu apariţia fetelor şi flăcăilor din Coreea. Sătenii o admiră în fotografii, alături de grupul tinerilor din Marea Tară a Socialismului sau vorbind cu  tinerii de dincolo de Ocean care ” nu au ce mânca, nu capată de lucru”. Reportajul se încheie cu reflecţiile lui moş Ilie exprimându-şi bucuria că tineretul din ziua de azi are timp de “jocuri şi distracţii folositoare” şi deplângând timpurile de demult când chiaburul îl ţinea slugă şi îl frângea sub povara muncii.