Atelier de creative writing (7)
In cadrul celei de-a saptea sedinte, autorul supus atentiei in ceea ce priveste tehnica delirului a fost Constant Tonegaru si poemul sau antologic Plantatia de cuie. Discutia asupra acestui poem a stârnit cele mai multe controverse. Mai intâi deoarece, fiind un delir de razboi, tema a fost considerata pe de o parte a fi facila, usor abordabila, apoi, dimpotriva, fiindca tema razboiului le scapa ca realitate palpabila participantilor la seminar. Au fost remarcate pe de o parte arborescenta poemului ca si constructie, pe de alta parte, faptul ca acesta iesea dintr-un canon limpede al delirului, neaflându-se in descendenta celor analizate deja la autorii studiati inainte de Constant Tonegaru. Imaginile din poem erau fie simple dar percutante (“Luna ca un ficat insângerat”), fie de tip simfonic, acumulat (“maruntaiele caporalului incepura sa cada/ pe un arhipelag cu noua irozi/ plecati calari la vânatoare cu teste la oblânc”). Pe lânga fantasticul delirant, poemul era dozat pe alocuri cu ironie sugubeata. Versul-cheie a fost gasit ca fiind: “obsesia mea din clasa a patra primara: reteaua de sârma ghimpata”. Doi timpi mentali au fost identificati ca producând delirul: timpul copilariei (când soldatii de plumb sunt topiti la masina de spirt) si timpul razboiului (dominat de imaginea caporalului care, muribund, “isi clacsona prelung cu pompa biliara/…/ patrula nimicita la asalt”).
Tema data pentru redactarea pe loc a unui poem a fost aceea a furiei, intr-un text de douazeci de versuri, care sa aiba structura paralela: pe de o parte poemul propriu-zis, pe de alta parte, notele de subsol, alcatuite tot din versuri. Cu câteva exceptii, participantii nu au respectat tema data, producând poeme cu teme aleatorii (nu a fost respectat nici numarul indicat de versuri). Cu toate acestea, poemele s-au dovedit, in general, izbutite, chiar daca unul singur (apartinându-i lui Cosmin Perta) va fi transcris integral aici, asa cum l-a scris autorul insusi. Mirela Balas, Teofil Pintilie si Emil Salagean au scris si ei poeme bune, din care am taiat doar câteva cuvinte balast. Restul poemelor transcrise aici au continut ceva mai mult balast. Am retinut, totusi, câteva imagini din textul Alinei Maistru: “habar n-aveam in care galaxie/ ma integram cleios/ ingemanata sfârtecare croiam din teasta/ bicefalului duce acum inmormântat/ in tufe de chiparos agatate in sabii/ pe vremuri insângeram genunchi de copil”. Si din textul Petronelei Miron: “Imaginea neagra din strafundul celor cinci anisori/ fantasme cu capul intors,/ cu picioare in umeri si maruntaie imprastiate/ Alearga si zboara cersind dezlegare/ Sângele tau vor a-l sorbi cu privirea./ Luminos si-ntunecat refugiu – e ceva sa fii daimon.”
Cosmin Perta
Lucrez la o moarte, mi s-a spus
Lucrez la o moarte, mi s-a spus.
O moarte impiedecata, ca o manusa
de plumb intre rasaduri de toamna,
ca o pielita subtire printre santiere.
Lucrez la o moarte, mi s-a spus.
Pastram pe atunci dintii rosietici ai
balerinelor mioape si pumnul rasucit in figura [1]
intr-un buzunar de carne
ca o paiata sfârtecata in centru.
Pastram sângele de pe spatele timbrelor
trimise de prietenii mei. Pastram
ciorapii bunicii si cutitul lung de bucatarie.
Lucrez la o moarte, am auzit deunazi
si toate pachetele mele de fân [2] le-am
vândut. Tocmai acum când ar fi trebuit
sa fiu pregatit, macar c-un cimitir de rezerva
sau praf de stranutat frumos.
Fantoma Mariei pasea incet
pe dupa cortina
culegând cu gesturi lenese
ultimii nasturi de metal
si maruntaiele imprastiate
intr-un superb desen
cu crotali.
Mirela Balas
Prabusire
Ca pe o bârna deformata si proptita1
ma balansam prin febra nerostita
si peste tot o haita de flacari expulzam2
Acum, m-am incubat in strigat,
rostogolindu-ma odata cu pietrele din mine3.
Cuvintele taiate s-au biciuit-nauntru
si-au implorat sinistru sa vina sa le-nece4.
Acum, in pas molatic danseaza capriorii
ca pe o creanga rupta cuibul greu de fier…
tâsneste iar veninul
si musca din baltoaca5.
Teofil Pintilie
Pe piatra
inceputul nesigur al barcilor
Când credeai ca vin cautatorii de aur
Cu mâinile legate deasupra capetelor1
Si de sub piatra ta
Se ridica mâna portocalie
A aceleiasi priviri
Iar daca umplându-ti iar gura cu pene
Ca atunci, in vis, cu apa
Au ramas goale statuile din centru
Si fantasmele din amiezele noastre
Si tacerea scobita ca un mar de viermi in febra din ianuarie.
Când erai in seri descosând luminile cu amândoua mâinile2
in dublul tunel de cale ferata pui iarasi cireada la incoltit
Iar in gât parul mai are gust din barcile de atunci, de apa cleioasa
De inca pietruit cu mâinile
Din agonia cautatorului de aur se zvonea povestea degetului lasat zalog la joc
Iar mai departe, pe drum, amintirea si scheletul altui ultim supravietuitor
Nesocotita in oaze nici pe masa de disectie a spitalului improvizat
Unde ai venit cu ultima arca
Emil Salagean
Unu
Se inalta unul apropiindu-si urechea de marginea Caii Lactee
Tragând in piept fumul visurilor1
Nu stiam ca alergam in jurul talpilor lui
Din care ne-am facut adapost
Unul isi scalda visul in ochii cameleonului de pe mal,
Lasând luna sa-i picure stropi reci pe ceafa2
El scutura ploaie marunta – se gândea
Peste nenorocitii care i se amestecau la picioare3
El mângâia cu pleoapa stânga pamântul mult despletit de ape
Te-am strâns intre degete si am uitat ca imi
dorisem cândva sa te fumez pâna la ultima
picatura de scrum
Ti-am soptit – iubito – unul si cu unul fac trei
in departare unul cânta cu fata intoarsa
spre alte galaxii
Lavinia Braniste
Groapa
Neascultând zvâcnirile gropii
in care delfinul isi toarna in bronz plamânii1
Ochiul drept, nascut primul, imi cere mostenire barcile de hârtie2
in vremea când imi visam ursitii
Genele imi cresteau de sub unghii si clipeam batând din palme.
in sfârsit, sângele meu, continuu la reflux,
Mi se aduna sub limba3
Si incep sa ti-l vând la litru
Pâna-ti umpli camara de eprubete coagulate4
Rares Craiut
Poem in marime naturala
Nemurirea s-a mutat in chirie când am incercat sa-i vorbesc.
“Nu te grabi, ci stai sa vedem ce ne ramâne.”
Plimbari abundente pe suprafete intransigente care
sfârsesc spân unghiile mele inoxidabile.1
“Marea sargasa, despletita si infinita – ura – va articula totul”
Sa vina cineva sa ma caute.2
Prin despicatura ei pulsatia algelor neincepute
nu razbate.
[1] greseala fatala a regelui Krimm in dupa-amiaza aceea in care ceaiul avea gustul cleios al petrolului proaspat.
[2] mari gramezi de cranii legate printre cuvinte.
1 cu vorbe improscate
prin maduva curgânda
2 smulgând atunci papusile de capul prea trucat,
de masca fara ata.
3 in tremuratul acru al nerostirii verde
4 Mi-a disparut conturul in clocot de suspin tepos,
in racnet mut de namila-otravita,
in isteria stearpa a unei clipe,
in ora asteptarii cea strivita.
5 dungându-se atât de viu pe fata…
1 Pe nisipul alb groapa e treapta
2 Si azi autobuzul a oprit in acelasi loc, intre statii
Sa adune copiii orasului nostru.
1 Printre acei visatori poate ca ne numaram si noi
2 El statea mult incovoiat asupra pamântului
3 Sub ploaie noi faceam dragoste pe mormântul fostilor nostri iubiti
1 Apa marii incalzita pe resou imi dizolva laringele
intins ca o soseta la uscat.
2 Cârligul piratului ma legana când ma scurgeam printre ochiurile hamacului
3 Cardiacii ar trebui sa aiba limba despicata
4 Ursitii poarta intotdeauna busuiocul proaspat
1 care se cheama una pe alta si ma vor trada dupa moarte
2 Sunt tot risipit. Gleznele mele adânc infipte in punti de argint