Ruxandra Cesereanu este, după toate indiciile, cea mai originală, dar şi cea mai paradoxală scriitoare clujeană, deloc „provincială”. O poetă, o scriitoare (în sens pur beletristic) care se interesează în acelaşi timp, cu aplicaţie şi cu profesionalism, de teme dificile şi analizează fenomene precum „gulagul”, „tortura”, violenţele şi anomaliile sexuale etc. nu poate să nu atragă, fie şi involuntar, atenţia.
Dacă ar fi să folosim o tipologie clasică, am spune că la Ruxandra Cesereanu genele vir şi femina sunt nu numai în proporţii sensibil egale, dar şi într-un echilibru etern instabil. Ceea ce o face imprevizibilă, adesea contradictorie, greu de redus – cel puţin deocamdată – la unitatea unei formule şi definiţii de sinteză. A trece, fără complexe, de la „Veneţia”, temă prin excelenţă „poetică”, la „violenţa românilor” – ce poate fi mai neprevăzut ca temă? – nu credem să aibă o altă explicaţie. Ruxandra Cesereanu dovedeşte disponibilitatea largă pentru insolit şi pentru „lovituri de teatru”, impulsuri surprinzătoare şi teme de „efect”.
Adrian Marino
Ruxandra Cesereanu este, după toate indiciile, cea mai originală, dar şi cea mai paradoxală scriitoare clujeană, deloc „provincială”. O poetă, o scriitoare (în sens pur beletristic) care se interesează în acelaşi timp, cu aplicaţie şi cu profesionalism, de teme dificile şi analizează fenomene precum „gulagul”, „tortura”, violenţele şi anomaliile sexuale etc. nu poate să nu atragă, fie şi involuntar, atenţia.
Dacă ar fi să folosim o tipologie clasică, am spune că la Ruxandra Cesereanu genele vir şi femina sunt nu numai în proporţii sensibil egale, dar şi într-un echilibru etern instabil. Ceea ce o face imprevizibilă, adesea contradictorie, greu de redus – cel puţin deocamdată – la unitatea unei formule şi definiţii de sinteză. A trece, fără complexe, de la „Veneţia”, temă prin excelenţă „poetică”, la „violenţa românilor” – ce poate fi mai neprevăzut ca temă? – nu credem să aibă o altă explicaţie. Ruxandra Cesereanu dovedeşte disponibilitatea largă pentru insolit şi pentru „lovituri de teatru”, impulsuri surprinzătoare şi teme de „efect”.
Adrian Marino