Wayne Shumaker: Stiintele oculte in Renastere

Alex Virastau

Colectia Mundus imaginalis propune o traducere a unui studiu ce se inscrie intr-o alta traditie metodologica decat cea cu care ne-a obisnuit seria, cea anglo-saxona. Abordarea lui Wayne Shumaker – Stiintele oculte ale Renasterii. Un studiu al patternurilor intelectuale – difera fundamental de modul in care trateaza un Ioan Petru Culianu subterana renascentista. Exista bineinteles si un decalaj cronologic (studiul lui Shumaker a aparut in 1972), cu toate acestea se resimte un anumit pozitivism (benefic de altfel) si un empirism modern aplicat unor fenomene premoderne, de data aceasta nu tocmai avenit. Ca atare, din punct de vedere informational, cartea ofera o foarte buna familiarizare cu pseudostiintele renascentiste precum astrologia, vrajitoria, magia alba, alchimia, hermetismul cu toate nuantele si principalele dezbateri pe aceste teme din epoca, dar pe de alta parte, punctul slab ar fi interpretarea si sensul atribuit acestor stiinte oculte precum si transfigurarilor lor moderne, respinse ca anacronice si animiste. 
Diferenta epistemologica intre mentalitatea moderna si cea renascentista ar fi aceea ca tipul modern de rationalitate opereaza cauzal, empiric, pe cand gandirea premoderna functioneaza analogic, inclusiv, explica fenomenele prin istoria receptiei lor, indiferent de datele imediate. Un loc aparte il detine ceea ce am putea numi tehnica producerii adevarului in mentalitatea renascentista. Maxima intelectuala, specific premoderna, ar fi aceea ca adevarul nu este proprietatea nimanui si ca atare nu numai ca nu se pune problema copyright-ului, dar consecinta este aceea a transmiterii degrada(n)te a cunoasterii prin traditie. Un exemplu graitor ar fi Corpus Hermeticum, compilatie a elenismului tarziu (undeva intre gnosticismul si neoplatonismul ce dominau intelectualitatea epocii), redescoperit in a doua jumatate a secolului al XV-lea, alaturi de alte fragmente hermetice precum Asclepius, sau de textele culese prin secolul al V-lea de Joannes Stobaeus. 
Sursa prima a gnozei e reprezentata, in acest orizont mental, de scribul osiriac Thoth, corespondendul zeului grec Hermes. De aici se face o translatie fie directa, fie prin studiul textelor sacre de la Moise la Pitagora, mai departe la Philolaos, Platon etc. Toti acestia au fost, pentru adeptii ocultismului, cunoscatori ai gnozei in grade diferite, nici unul ganditor original, iar citarea fragmentara si convenabila a operelor-faptelor acestora (seria se poate extinde nelimitat) constituie temeiul, justificarea ultima a credintelor si practicilor ce insotesc textul. Avem de-a face cu un respect sacrosant al traditiei ce falsifica traditia, deoarece gandirea Renasterii, precum cea a Antichitatii tarzii, nu opereaza cu distinctii, ci cu asociatii. Rezultatul este un sincretism fabulos. Acest sincretism functioneaza si la nivelul optiunilor intelectuale individuale. Giovanni Pico della Mirandola respinge astrologia (intr-un amestec de rationalitate moderna si mecanism al producerii dovezilor prin citare specific medieval) in Disputationes adversus astrologiam divinatricem (1498), dar pe de alta parte este la randul lui absorbit de numerologie, cabala numelor, hermetism. 
Principiul dominant al gandirii oculte a Renasterii este cel dupa care Dumnezeu nu a creat nimic la intamplare. Dincolo de istoria biblica, exista o retea invizibila, o ratiune de a fi a lucrurilor (ratiuni germinative la Marsilio Ficino, in buna descendenta stoica) si a omului, accesibila pentru si manipulabila numai de catre the happy few. La aceasta se ajunge prin efort intelectual propriu si, de cele mai multe ori, prin har, cu un intreg ceremonial al pregatirii sufletesti si trupesti, convingere ce este specifica tuturor ocultistilor vremii: Luca Bellanti, Marsilio Ficino, Cornelius Aggripa von Nettensheim, Della Porta etc.. Aceasta radacina comuna a labirintului cautarilor fara solutii asigura psihologic o orientare, un mod privilegiat de a fi in lume. Din acest punct de vedere, afirmatia lui Wayne Shumaker ca ocultismul renascentist ar reprezenta o irosire de energie intelectuala este hazardata. Altundeva acesta afirma “Toate formulele magice detin o forta in general echivalenta: ele reusesc in masura in care sunt crezute, iar intr-o situatie de acest fel decisive sunt starile mentale”. Acesta este si secretul atractiei exercitate de magie sau de celelalte stiinte oculte asupra atator spirite inzestrate.