Laurence Delaby: Samanii tungusi

Rodica Pop

Sunt deosebit de bucuroasa, ca in sfarsit, o carte pe care o consider unul dintre cele mai respectabile ABCuri ale samanismului originar si pe care am avut privilegiul sa o pun la dispozitia traducatorilor, a aparut in Romania la Editura Dacia. Tiparita in conditii grafice deosebite, cartea vine sa umple un gol inexplicabil, care din pacate persista in cultura romana in ceea ce priveste popoarele siberiene si mongole. Laurence Delaby, autoarea cartii, pe care am sansa sa o cunosc, a dublat eficacitatea lungilor sale experiente pe teren in Siberia, cu o perfecta cunoastere a literaturii ruse de specialitate.
Dupa cum se stie, inca de la inceputul secolului al XIX-lea, cercetatori rusi incepusera o activitate intensa dedicata studiului etniilor siberiene si a traditiilor samaniste, manifestata printr-o vasta activitate pe teren care a constat in colectarea de materiale si in elaborarea celor mai importante studii despre samanismul tungus. Aceste materiale au devenit mai tarziu, surse pretioase pentru cercetatorii care au avut acces la limba rusa. Laurence Delaby a profitat in sensul cel mai bun al cuvantului de sursele rusesti, lucru dovedit si de impresionanta Bibliografie analitica pe care autoarea o propune in partea a doua a cartii. Un alt detaliu care pledeaza in favoarea valorii informatiilor pe care le aduce acest volum, este si activitatea domniei sale la Musée de l’Homme din Paris; astfel activitatea de teren a etnologului, dublata de exploatarea surselor rusesti este completata in mod fericit cu experienta muncii intr-un mare muzeu al lumii in care a avut prilejul sa descrie obiecte reale, pe care le-a avut in fata ochilor. 
intr-adevar, samanul este impovarat de responsabilitati. Pe de o parte, el trebuie sa-si apere clanul de atacurile spiritelor straine si, pe de alta parte, el trebuie sa-si apere clanul de atacurile spiritelor straine si gata oricand sa se revolte. Pentru ca-si duce spiritele cu sine, samanul este inconjurat de o trupa docila, pe care trebuie s-o supravegheze neincetat, de frica sa nu-i dauneze vreunui spirit al unui apropiat al sau sau unor copii. Membrii clanului, nelinistiti si prudenti il evita, iar samanul este izolat, inconjurat de respect, dar si de teama. Grijilor li se adauga epuizarea. Transa si tensiunea nervoasa a sedintei samanice ii produc samanului o oboseala extrema. Aceste sedinte dureaza ore, in timpul carora el danseaza, canta, urla, sare, se zbate acoperit de un costum care cantareste, deseori, mai mult de 20 de kg. Chiar si surmenat, samanul nu poate refuza asistenta membrilor clanului. Dar sedinta nu numai ca este epuizanta, ci si periculoasa; astfel, din marea calatorie in lumea inferioara, nu toti samanii se intorc. Cazuri de moarte subita i-au fost relatate lui Sirokogorov la toate grupurile tunguse pe care le-a intalnit. Acesta le explica printr-o boala de inima sau printr-o moarte voluntara a samanismului care, convins ca spiritul sau a fost capturat, isi opreste respiratia si inima. Sunt citate si mortile samanilor survenite la sfarsitul sedintei, adesea dupa o lupta disperata contra spiritelor ingrozitoarelor epidemii aduse de rusi: variola, tifosul, rujeola etc.
“Sa samanizezi este greu, foarte greu”, i-a marturisit un saman al etniei gold lui Stenberg. E mai usor sa tai padurea. Dar ce sa-i faci?” Daca samanul nu poate inceta sa samanizeze, el nu poate nici sa refuze vocatia, pentru ca spiritele care l-au ales l-ar tortura pana la moarte. El primeste darul samanic impotriva propriei vointe, “ca o povara grea pe care te resemnezi s-o porti, ca o fatalitate inevitabila careia i te supui cu inima grea. Si pentru a incheia, toti samanii pe care i-a intalnit Sirokogorov, erau intr-o situatie economica dificila. Epuizati de sedinte, tracasati de spirite, dispunand de foarte putin timp liber, erau vanatori mediocri, iar familiile lor erau printre cele mai nevoiase.
La inceputul cercetarilor, nu era de asteptat ca acest fenomen va furniza o vedere de ansamblu a unei societati. Samanismul era, dimpotriva, marcat de imaginea samanului, prezentat pana nu demult ca nebun, alcoolic, sarlatan, in orice caz personajul era un marginal. Mai intai, samanul a aparut susceptibil de a interveni in aproape toate domeniile vietii si anume in ocazii cruciale: un marginal n-ar fi putut avea o asemenea polivalenta.
A doua etapa a fost remarca interdependentei intre saman si comunitatea care-i spune saman: era imposibil in acest caz, sa izolezi samanul sau sa-l ignori.
Dar nu era vorba despre personajul samanului care se afla la rascrucea modalitatilor de studiu abordate, ci despre o retea de reprezentari si de practici care il depaseau avandu-l in acelasi timp ca axa: nu mai era vorba despre definirea unei pozitii si a unui rol, ci de a contura un sistem.
Existenta mai multor studii despre samanism, efectuate pornind de la puncte de vedere complementare, aduce in prim plan problemele pe care le pune samanismul, fenomen care pare ca scapa in permanenta propriei sale definitii.
Diversele interpretari partiale care prevalau nu demult (fenomen comportamental patologic sau carismatic, cult terapeutic, tehnica de comunicare cu supranaturalul), sunt astazi abandonate si samanismului ii este recunoscuta natura de sistem simbolic.
Dar, departe de a fi elucidat problema samanismului, aceste studii nu raspundeau unor necunoscute, mereu ignorate de cercetatori, cum ar fi originea samanismului, alegerea si initierea samanului, costumul si accesoriile cu toata simbolistica lor, sedintele samanului, cele 3 lumi si raul samanic, spiritele auxiliare etc. si toate acestea in tara lui de bastina, Siberia. 
Interesul pe care il reprezinta volumul lui Laurence Delaby consta tocmai in raspunsul pe care il da multora dintre aceste intrebari de baza pentru studiul samanismului in general.
Autoarea incepe prin prezentarea portretelor contradictorii ale samanismului si ale samanului tungus, asa cum le prezinta sursele; unele surse precum Sirokogorov, a trait unsprezece ani printre tungusii din Transbaikalia si Manciuria, mai ales in 1912-1913 si in anii ’20. El s-a apropiat de samani si i-a cunoscut atat de intim, incat a pictat la cererea unui saman decorul tobei acestuia si i-a servit de mai multe ori ca asistent unui alt saman. Sumbru, concentrat, cu fata palida, samanul contrasteaza cu veselia celorlalti tungusi, pentru ca viata sa, dupa propriile cuvinte ale lui Sirokogorov, este “un martiriu, un sacrificiu perpetuu al sinelui”.
Prima lucrare care a imbratisat samanismul (siberian, tibetan, chinez, corean, japonez, nor si sud-american, indonezian etc.) in totalitatea sa este Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului, scrisa de Mircea Eliade in 1946-1951. La 40 de ani dupa aceasta abordare clasica a samanismului, inteles si interpretat din punctul de vedere al istoricului religiilor, a aparut primul studiu major despre samanismul siberian La chasse a l’ame de Roberte Hamayon, etnolog si mongolist, studiul fiind plasat din punct de vedere antropologic in traditia structuralismului lui Lévi-Strauss. Este primul studiu care prezinta o conceptie noua si completa a samanismului in general si a samanismului siberian in particular. 
Samanismul este fara indoiala derutant, pierdut in definitii prea vagi fondate pe universalitatea trasaturilor sale; acest sistem care nu are nici dogma, liturghie sau cler, i-a impins pe etnografi si pe amatorii de istorie a religiilor spre colectarea semnelor sale exterioare, variabile la infinit de la un saman la altul, si a avut ca rezultat o multitudine de interpretari psihanalitice sau mistice. in realitate, samanismul este prezent in diverse tipuri de societate, unde, in consecinta, manifestarile sale si functiile sale multiple nu sunt niciodata aceleasi. El este prezent, mai cu seama, in societati in care o organizare dualista este fondata pe stricta reciprocitate a schimburilor matrimoniale cat si economice. Iar samanismul rezuma in el o conceptie unificata a relatiilor de alianta intre societatea umana, naturala si supranatural.
Toate trasaturile sale – omniprezenta si polivalenta, fragilitate compensata de flexibilitate, personalizare deliberata a practicii – ar putea induce ideea de a nu vedea in el decat o procedura de mediere rudimentara, buna la toate.