Mara Stanca Rafan
Pace şi solidaritate, sau cum am devenit sovietici
Putem foarte bine intra în atmosfera pe care titlul o anunţă transcriind o odă închinată mamei iubitoare “Uniunea Sovietică”, scrisă de celebrul Vladimir Maiakovski. Textul se intitulează Povestea turnătorului Ivan Cozâriov despre instalarea lui într-o locuinţă nouă
Sunt proletar
Alte amănunte…dar lasă!
Am trăit
cum a apucat mama să mă nască
Dar iată
azi îmi dă o casă
cooperativa mea muncitorească.
Câtu-i de înaltă! Câtu-i de lată!
Aerisită, încălzită, luminată!
Mă rog, e bine. Însă cel mai mult
un lucru-n casa asta mi-a plăcut.
Această – decât ţara făgăduinţii mai odihnitoare,
decât lumina lunii mai bălaie,
această – dar cum să-i mai spun oare?
Această – baie.
Deschizi robinetul din faţă
e rece apa, ghiaţă.
In celălalt de-l atingi, te frigi
Apa rece – e bună chiar să-ţi frece,
în cea fierbinte – porii îmbâcsiţi mi-i scald.
Pe-un robinet scrie:”rece”
Pe celălalt :”cald”.
Cu o oboseală de moarte acasă vii,
şi nu te-ncântă nici borşul, nici ceaiul clocotind,
Dar te bălăceşti, ca pescăruşul – şi-un mort ar chicoti
gâdilat de această apă plescăind.
Parca-i venit în vizită la socialism!
De plăcere, respiri de parcă pămânii se rup.
Pantalonii în cârlig, bluza-n cui,
Săpunu-n mână şi…zdup!
Te zbengui, te speli, cât ţi-e pofta.
Într-un cuvânt, stai cât doreşti
Ce simplu: în odaie e Volga
doar că nu-s vapoare şi peşti.
Deşi ca pentru zece ani eşti jegos
totuşi ca scoarţa de pe copaci
se cojeşte negreala, cade jos
se duce murdăria, în draci!
De căldură te-ai moleşit acuşi
Un mâner ai doar de învârtit
şi cade o ploicică răcoroasă, duş
dintr-un nor de tablă găurit.
Duşul e ca un prieten vechi.
Moleşala deodată a prins să se ducă:
duşu-ţi mângâie părul, te trage un pic de urechi şi se scurge
printre omoplaţi ca pe-o ulucă.
Apa o ştergi de pe trup
c-un prosop păros ca un lup.
Pe podea, un grătar de plută pentru călcâie
dacă vrei uscate să-ţi rămâie
Te priveşti într-o oglindă înrămată
şi te strecori într-o cămaşă curată fără o petică
Mă strecor şi gândesc: E foarte dreaptă
Puterea noastră Sovietică!
Desigur, una din atitudinile iniţiale ale unui cititor care deschide paginile de literatură sau de jurnalistică ale perioadei este aceea a unei superiorităţi destructive. E bine ştiut că anul 1953 circumscrie unul din multiplele momente de apogeu ale construcţiei socialiste, şi asta în maniera cea mai spectaculară şi mai rezonantă. Imediat însă ce ochiul începe să parcurgă tipul de discurs al momentului, superioritatea, ironia se instituie ca tonalităţi permanente ale lecturii. Nu e aşadar deloc dificil să conturăm o atmosferă relaxată, ludică, în jurul acestor texte; ceea ce poate fi anevoios este să ne imaginăm că aceste discursuri au fost scrise cu luciditate şi intenţia de a le da forma pe care noi o cunoaştem azi.
În acest sens, nu considerăm importantă, în demersul nostru, o analiză a gândirii politice socialiste. Există studii aplicate pe această temă. În fond, o cunoaştere a geografiei momentului se propune, în cel mai expresiv mod, ca experienţă imediată a textului. Deschidem Scânteia tineretului din 4 iulie 1953 unde Academician Profesor Petre Constantinescu-Iaşi anunţă momentul mult aşteptat al Festivalului Internaţional al Tineretului:
Ţara va avea marea cinste de a găzdui în decursul lunii August zeci de mii de tineri veniţi din peste o sută de ţări ale globului, ca să se întâlnească sub semnul prieteniei şi păcii între popoare.
Tineretul muncitor din patria noastră, alături de întreg poporul nostru muncitor, educat în spiritul păcii şi al muncii creatoare, în spiritul patriotismului şi al solidarităţii cu popoarele şi tineretul iubitor de pace din întreaga lume, munceşte cu entuziasm şi dragoste pentru pregătirea tuturor condiţiilor.
Ce vrea autorul să spună şi ce spune el în fapt este că nu numai tineretul e muncitor, ci şi poporul; într-o logică simplă tineretul nu este încă poporul, dar amândouă muncesc.
Subiectul imediat al textului de faţă vizează participarea tineretului sovietic la Festival. În 8 iulie, Comitetul Internaţional de Pregătire a Festivalului – sintagmă care trimite cu precizie la lumea lui George Orwell – anunţă că peste o sută de ţări îşi vor trimite delegaţii. După precizările Comitetului: ” Nu e nici o mare care să nu poată fi străbătută, nu e nici un munte care să nu poată fi trecut”. Aşa cum se întâmplă de veacuri întregi, natura însăşi se alătură Istoriei poporului nostru, îşi anulează diversitatea, devenind platforma ce susţine strălucitoarea construcţie socialistă. Dintre ţările aşteptate la Congres sînt amintite Eroica Coree ( sic!) cu 260 de delegaţi, Norvegia cu 700 de reprezentanţi, Pakistanul cu 30 şi URSS cu fabuloasa cifră de 950 de tineri. La momentul comunicatului cifrele erau încă în creştere.
Începînd deja cu 12 iulie, Festivalul este zi de zi tot mai aproape. Fiecare moment al pregătirii este o sărbătoare a muncii şi a spiritului. Cu mult timp înainte, tinerii “din lumea întreagă” s-au adresat, într-o voce unică, aceluiaşi Comitet de Pregătire, în dorinţa de a întâlni “personalităţi renumite” ale vieţii culturale şi artistice internaţionale. Acestea – nu ştim cine – conform informaţiilor din aceeaşi publicaţie amintită, au răspuns imediat cu bucurie. Vor veni din Franţa, Italia, URSS şi Republica Populară Română.
Spre bucuria tuturor, în 19 iulie se transmite prin Agerpress-Tass Moscova un comunicat de presă din partea reprezentanţilor sovietici; Alexandr Slavov, vicepreşedintele Comitetului Antifascist al tineretului sovietic declară:
Hotărârea Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat şi a Uniunii Internaţionale a Studenţilor, cu privire la organizarea festivalului, a întâmpinat sprijinul fierbinte al tineretului sovietic. Tinerii şi tinerele din ţara sovietică consideră că organizarea unor Festivaluri Mondiale ale Tineretului a devenit o tradiţie frumoasă şi folositoare.
Tinerii şi tinerele sovietice se pregătesc intens pentru cel de-al patrulea Festival Mondial. Vor pleca la Bucureşti peste 900 de tineri reprezentanţi ai artei sovietice şi sportului.
Delegaţia va aduce la Bucureşti o expoziţie de artă plastică sovietică, în cadrul căreia vor fi expuse opere ale unor cunoscuţi pictorisovietici precum şi opere ale unor tineri executate special pentru Festival. O expoziţie documentară va înfăţişa viaţa tineretului sovietic. La festival se vor prezenta filme artistice sovietice, documentare şi de popularizare a ştiinţei.
Sportivii sovietici se pregătesc şi ei pentru întâlnirile sportive prieteneşti care vor avea loc. Vor fi reprezentanţi din: atletica uşoară, gimnastică, nataje şi sărituri în apă, polo pe apă, canotaj academic şi caiac, box şi lupte clasice şi libere, haltere, baschet, volei şi altele.
Tineretul sovietic manifestă un viu interes pentru apropiatul festival care se va desfăşura în condiţiile creşterii continue a mişcării popoarelor din lume pentru încetarea războiului rece, pentru reglementarea paşnică pe calea tratativelor, a problemelor internaţionale litigioase, pentru statornicirea unei păci trainice.
Reiese limpede din acest comunicat că tot ce vine din Uniunea Sovietică este sovietic: nu numai arta plastică e sovietică, dar şi artiştii plastici, nu doar tineretul, dar şi tinerii şi tinerele sînt sovietice. Conţinutul acestui termen e în expansiune, în cadrul mişcărilor din întreaga lume.
În sfârşit, în 24 iulie, Scânteia tineretului anunţă că delegaţia sovietică e pe drum, pentru ca în 25 iulie să aflăm că a ajuns pe teritoriul românesc. Atât delegaţia care a plecat în 24, cât şi cea care a ajuns este alcătuită din “tineri muncitori, colhoznici, ingineri, scriitori, oameni de ştiinţă, artişti, personalităţi ai (sic!) vieţii publice, în total treizeci de persoane.” Ierarhia enumeraţiei trebuie că e una valorică, pentru că în ambele articole ordinea e acceaşi.
Mult aşteptatul Festival începe la 2 august. Pe stadionul abia construit participanţii defilează grupaţi pe naţiuni, prin faţa prezidiului. Totul se derulează în ordine şi calm până când: “Un freamăt puternic de glasuri acoperă acum acordurile muzicii, răspîndindu-se până departe. Zeci de mii de tineri strigă în acelaşi timp: Mir, mir, mir i drujba, URSS, URSS! Spre tribună înaintează solii tineretului din ţara care constituie reazemul păcii în lumea întreagă, URSS. Dine delegaţie fac parte tineri din toate Republicile Unionale. În coloana URSS defilează floarea tinerei generaţii sovietice. Iată trec tinerii artişti!”
Aproape că nu mai e nevoie de nici un comentariu. Eroica Coree, Australia, Pakistanul, ai căror reprezentanţi au venit de peste mări şi ţări, au asimilat imediat limbajul festivalului: mir, mir, mir i drujba!
Tinerii şi tinerele sovietice propun în cadrul Festivalului un program amplu şi diversificat. Luînd în considerare numai ansamblurile artistice ale tineretului sovietic, se înregistrează o medie de cinci spectacole pe zi. Ne întrebăm, în mod firesc, cînd au avut timp celelalte popoare să-şi prezinte spectacolele. Puţin importă însă, conform celor relatate în Scînteia tineretului din 4 august, pentru că : “Tinerii de pretutindeni îi cunosc, i-au întâlnit pe constructorii comunismului, îi simt aproape.” Zeci de mii de tineri asistă la evoluţia ansamblului coregrafic din Mocova, a orchestrei cazace şi bineînţeles la performanţele campionilor sportivi sovietici care, în fiecare zi, bat toate recordurile, inclusiv pe cele stabilite de ei înşişi.
La 11 august, imediat după concertul de gală organizat de grupul artistic al delegaţiei sovietice, la care a participat şi preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR, Dr. Petru Groza, alături de preşedintele Camerei de Miniştri, Gheorghe Gheorghiu-Dej, are loc spectacolul internaţional al delegaţiilor celor cinci mari puteri. Perspectiva deschisă asupra momentului este una cosmică; aşa ne-o prezintă Scânteia sub titlul Noi te cântăm, tinereţe!.
“La Arenele Libertăţii a avut loc un moment cu un adânc conţinut, dar şi cu o înaltă semificaţie.” Alături de frumoasele coruri englezeşti şi de dansurile populare americane, sau de opera chineză, de intonarea Odei Păcii scrisă la Paris, a evoluat corul popular siberian. Spre deosebire de ceilalţi participanţi, trataţi cu o oarecare indiferenţă de organele de presă, se insistă asupra “cântecelor şi dansurilor siberiene care evocă minunata şi bogata Siberie, sufletul unui popor iubitor de pace şi prietenie.” În aceeaşi atmosferă de exaltare este prezentată şi implicarea tinerilor sovietici la Expoziţia Internaţională Documentară. Considerată a fi “o oglindă vie a vieţii şi năzuinţelor tineretului lumii” expoziţia încadrează prezentările tinerilor francezi, italieni, germani, chinezi. Dar, aşa cum explicitează articolul din 14 august intitulat “Expoziţia Internaţional Documentară, ” majoritatea timpului şi-l petrec vizitatorii în cea mai spaţioasă sală a expoziţiei, aparţinînd ţării cu cea mai înaintată cultură şi tehnică din lume: Uniunea Sovietică. Este greu pentru oricare vizitator să aleagă din multiplele aspecte care i se înfăţişează, unde să se îndrepte mai întâi. Cele cinci filme tehnicolore de scurt metraj redau aspecte din viaţa fericită a tineretului sovietic. Cu ajutorul unor instalaţii speciale, vizitatorul poate vedea, de pildă, Stalingradul aşa cum arăta el în 1942, asemănător unui morman de ruine – şi Stalingradul reconstruit de astăzi.”
“O frumoasă tradiţie”, cum au numit acest Festival tot tinerii sovietici, ia astfel sfârşit. Cultul manifestaţiilor şi evenimentelor de masă, în care indivizii sunt toţi o singură suflare, primeşte o formă definitivă. Prin contribuţia viziunii sovietice asupra vieţii şi statutului omului ca fiinţă-în-lume, românii se integrează astfel într-o societate paradisiacă, globală, în care răsună pretutindeni râsul vesel al tinerilor.
Scânteia încheie, în 18 august, rubrica Festivalului cu o imagine emblematică: o fotografie în care doi tineri stau aplecaţi asupra unui carneţel. Un comentariu explică:
Tânăra româncă priveşte cu admiraţie la tânărul sovietic care scrie o amintire în carneţelul prieteniei. Viitorul luminos, munca lor, eforturile lor sunt închinate aceluiaşi ţel: păcii şi prieteniei.