Paul Foucart: Misterele de la Eleusis

CAPITOLUL I

Misterele de la Eleusis au facut obiectul a numeroase lucrari; nici nu as indrazni sa afirm ca acestea ar fi avut vreun efect negativ asupra chestiunii; dar, in mod cert, nici de clarificat nu au clarificat-o. Dupa ce consulta tot ce s-a spus in materie, tulburat de diversitatea si de caracterul confuz explicatiilor propuse, cititorul probabil ca se intreaba, fara a gasi vreun raspuns precis, in ce consta initierea si care ii era scopul, ce li se spunea mystilor si cum. – Trebuie oare sa renuntam la a gasi solutia problemei? Nu cred, dar cu conditia sa urmam un alt parcurs. Se impune, inainte de orice, sa cautam originea misterelor; daca reusim sa aflam de unde provin ele, cunoasterea religiei care le-a dat nastere ne va ajuta cu siguranta sa intelegem care le-a fost orientarea si spiritul general.
Prima chestiune de pus in discutie va fi deci urmatoarea: Este oare Demetra o divinitate helenica sau una straina?
Dupa parerea care pare sa fi prevalat la savantii moderni, e o zeita pelasgica, adica nascuta pe teritoriul Greciei, in sanul celor mai vechi populatii care au ocupat peninsula; misterele nu ar fi altceva decat religia antica, proscrisa de catre cuceritorii care i-au subjugat pe pelasgi, dar pastrata in secret de urmasii invinsilor. La rigoare, s-ar putea admite ca in jurul secolului al optulea, in religia primitiva vor fi fost introduse cateva elemente straine, insa acestea nu aveau cum sa o modifice in profunzime. Aceasta teorie este o simpla afirmatie; ea nu a fost si nici nu cred ca ar putea fi demonstrata; mai mult, are marele defect de a se afla in opozitie cu marturiile asupra originii cultului Demetrei pe care ni le-a transmis antichitatea.
in aceasta privinta, e necesar sa ii consultam mai intai chiar pe antici. Mai putin indepartati ca noi de acele timpuri demult apuse, ei gaseau in traditiile lor, in monumentele care inca mai dainuiau, in cunostintele lor despre popoarele straine unele lamuriri care noua ne lipsesc. Or, grecii au crezut ca pe pamantul lor, mai ales in Argolida si in Atica, se stabilisera colonii egiptene; de la Herodot incoace, numerosi autori repeta ca Demetra si Dionysos erau divinitati identice cu Isis si Osiris. Nimeni nu a contestat acest lucru, iar egiptenii din epoca ptolemeica au acceptat aceasta identificare. Ar fi contrar unei bune metode sa nu tinem cont de aceasta credinta. Tocmai de aici trebuie sa pornim discutia. Bineinteles, nu suntem obligati sa acceptam dinainte tot ce au spus grecii despre aceste vremuri indepartate. Dar ar mai trebui si sa demonstram ca s-au inselat, atunci cand afirmau ca in mileniul al doilea dinaintea erei noastre au existat unele raporturi intre lumea greaca si Egipt. A fost emis un singur argument, si anume ca preotii egipteni aveau oroare de mare, pe care o considerau ca element al lui Typhon, dusmanul lui Osiris . Aceasta asertiune a lui Plutarh a fost de ajuns pentru a se ajunge la concluzia ca egiptenii nu au indraznit sa se aventureze pe Marea Mediterana inainte de domnia lui Psammetic. Ar insemna intr-adevar sa suprimam orice ipoteza despre influenta egipteana asupra civilizatiei si a religiei grecesti. Este insa de necrezut cum de s-a repetat aceeasi greseala inca mult timp dupa publicarea basoreliefurilor de la Deir-el-Bahari, care reprezinta o flota egipteana din cea de-a optsprezecea dinastie.
De altfel, astazi nu mai e posibila nici o indoiala. Inscriptiile hieroglifice si monumentele figurate ale Egiptului, ca si descoperirile care au loc de douazeci si cinci de ani in diferite locuri din Grecia, stabilesc ca, inca din cele mai vechi timpuri, faraonii au avut vase pe Marea Mediterana si ca raporturile dintre valea Nilului si bazinul Marii Egee au putut exista – si au existat in realitate – cu multe secole inaintea razboiului troian. Voi lasa la o parte consideratiile de ordin arheologic, trimitand la lucrarile care trateaza in exclusivitate aceste chestiuni. Eventualele comparatii intre vasele gasite in cele doua tari, intre formele si motivele decorative pe care acestea le prezinta, ar duce la examinarea unor detalii prea minutioase, iar concluziile la care s-a ajuns nu se impun inca in mod cert. in cercetarile de acest gen, ca si in analogiile pe care le pot prezenta arhitecturile celor doua civilizatii, ramane prea mult loc pentru teorii preconcepute si pentru impresii personale. Poate ca aceste studii vor duce candva la rezultate acceptate de catre toti savantii. Dar in prezent mi se pare preferabil, pentru soliditatea demonstratiei, sa raman la documentele scrise si la monumentele a caror semnificatie nu ar putea nimeni sa o conteste.

Egiptologii inclina astazi sa il identifice pe unul din Usirtasenii din dinastia a douasprezecea cu Sesostris, ale carui cuceriri au fost relatate de Diodoros, dupa povestirile egiptenilor . Oricat de fabuloase ar parea acestea, cucerirea majoritatii Cycladelor pare mai credibila de la descoperirea a doua texte hieroglifice, care constata ca faraonii din Imperiul de Mijloc au luptat cu hainibusii si i-au invins . Acest termen, care ii desemneaza pe oamenii din nord, a fost folosit mai apoi pentru a-i denumi pe ionieni. Este posibil ca el sa li se fi aplicat la acea epoca insularilor si riveranilor de la Marea Egee. Un roman, care se afla actualmente la muzeul din Berlin si a carui actiune se presupune ca se petrece in timpul dinastiei a douasprezecea, mentioneaza si el existenta unor relatii cu hainibusii. Chiar daca am admite ca romancierul ar fi incercat sa isi antedateze relatarea, scrierea de pe papirus nu ne permite sa o situam mai devreme de a optsprezecea dinastie. Vom putea de asemeni sa tinem cont de diversele obiecte care atesta ca, in timpul Imperiului de Mijloc si al dominatiei Hycsosilor, intre Egipt si Creta au avut loc schimburi. Voi reveni mai tarziu asupra unora dintre ele, in timp ce in privinta celor discutabile, ma voi multumi sa fac trimitere la lucrarile de specialitate .
incepand cu Noul Imperiu, dispunem de diferite dovezi care se confirma reciproc. O stela gasita in templul lui Amon de la Karnak, si care se afla acum la muzeul din Cairo, conserva un poem compus pentru celebrarea victoriilor lui Tutmes al III-lea, mare cuceritor . Regele este reprezentat adorandu-l pe Amon, iar zeul ii raspunde:
“Iata-ma; iti daruiesc sa zdrobesti pamantul de la Occident; Kafiti si Ciprul (Asy) sunt la mare spaima; le-o infatisez pe Majestatea Ta ca pe un taur tanar, cu inima tare, inarmat cu coarne, caruia nimic nu ii sta in cale.
Iata-ma; iti daruiesc putere sa-i nimicesti pe cei din insule; popoarele din mijlocul Celei-Foarte-Verzi iti aud ragetul; Majestatea Ta se va arata lumii intregi sub chipul unui (leu) razbunator care se ridica pe spatele victimei sale doborate.
Iata-ma; iti daruiesc sa supui marginile pamantului; tot ce cuprinde Marele Cerc de ape (Oceanul) in umbletul sau este strans in pumnul tau; Majestatea Ta le va aparea tuturor ca un (soim) mester la zbor, care apuca tot ce vede dupa placul sau.”
Prezentate sub aceasta forma lirica, faptele ar putea sa inspire o oarecare circumspectie . Ele corespund totusi realitatii si monumentele atesta ca faraonii din a optsprezecea dinastie au supus coastele Siriei, litoralul si insulele meridionale ale Asiei Mici, ca si arhipelagul Marii Egee. Putem vedea o marturie clara a acestei dominatii in picturile din mormantul lui Rekhmara, guvernator al Tebei . Rekhmara era un fel de vizir al lui Tutmes al III-lea; in aceasta calitate, intreaga curte era in subordinea lui, in plus, el mai era insarcinat si cu primirea tributurilor sau darurilor de la popoarele, supusii sau vasalii Egiptului. Defilarea celor care aduceau tributul e reprezentata pe un panou pe a carui parte superioara sta scris: “Primirea de catre printul ereditar Rekhmara a tributurilor din tarile din sud, din Punt, de la neamurile Rezenu, Keftiu si a prazii din toate tinuturile cucerite de Majestatea Sa Tutmes.” Tabloul e divizat in cinci benzi orizontale. Pe cea de-a doua figureaza un sir de saisprezece barbati care duc vase de o rara frumusete; la capat, un scrib inregistreaza obiectele aduse. O inscriptie ii desemneaza in felul urmator: “Sosesc in pace conducatorii keftilor si din insulele care sunt in mijlocul Celei-Foarte-Verzi .” Aceeasi scena de aducere a tributului de catre kefti, inegal conservata, mai mult sau mai putin prescurtata, a fost regasita si in mormintele a trei alte personaje care au indeplinit functii inalte sub dinastia a optsprezecea. Grupul hamalilor kefti din mormantul lui Rekhmara e cunoscut de mult timp si a fost reprodus de multe ori. Valoarea sa documentara a crescut datorita prezentei unor scene similare in mormintele contemporane si mai ales gratie descoperirilor facute in Creta si la Micene. Identificarea keftilor cu cretanii, care nu a fost recunoscuta la inceput, a fost pusa in afara oricarei indoieli prin comparatia dintre personajele din mormantul lui Rekhmara si cei doi purtatori de vase de pe o pictura murala din Cnossos. Tipologia nici unuia din cele doua grupuri nu are nimic semitic: profilul fruntii si al nasului formeaza o linie dreapta; fata e lipsita de barba, dar parul e revarsat pe umeri si o coada lunga cade pe umarul drept. Costumul e cel micenian: o fusta cu dungi si cu borduri de diferite culori, iar drept incaltaminte, sandale legate cu curele .
Printre darurile destinate faraonului, exista unele care figurau si in tributul dat de alte natiuni. Dar altele sunt specifice numai keftilor: e vorba de capete de animale, din aur sau argint, asemanatoare cu cele care au fost gasite in Creta si la Micene . Mai mult, un fragment de vas provenind din mormantul lui Tutmes al IV-lea poarta insemnul faraonului si mentiunea: “Vas al keftilor” . Iata o dovada tangibila a aducerii de tributuri catre stapanul Egiptului si a adevarului istoric al scenelor pictate din hypogeele ministrilor sai.
Aceasta suzeranitate a fost mai reala decat ne-am putea imagina noi, iar tabletele de la Tell-Amarna ne dau o idee asupra grijii cu care faraonii din dinastia a optsprezecea ii supravegheau pe printii vasali din Siria. Poate ca intr-o zi va fi descoperita corespondenta conducatorilor kefti si a egeenilor cu curtea din Egipt; probabil, printre numeroasele inscriptii cretane pe care inca nu am reusit sa le descifram, se mai gasesc si alte piese doveditoare. Actualmente, un singur monument atesta influenta exercitata de regalitatea egipteana asupra lumii egeene. Este vorba de un platou de aur, pastrat la Muzeul Luvru, pe care Tutmes al III-lea l-a daruit unuia din agentii sai, Thutii, ca recompensa pentru serviciile aduse. Pe inscriptia gravata pe marginea exterioara a acestui platou, Thutii e denumit “delegat al Regelui in toate tarile straine si pe insulele din mijlocul Celei-Foarte-Verzi “.

Acest ansamblu coerent de documente egiptene de o natura atat de diversa poate deja sa fie considerat suficient pentru a dovedi existenta raporturilor dintre lumea egeeana si faraonii dinastiei a optsprezecea. Mai mult, gasim urme materiale ale acestora atat in Grecia cat si in Egipt. La Micene, in mormintele din acropola provenind din cea mai veche epoca a civilizatiei miceniene, nu s-a gasit decat arareori cate un obiect de origine egipteana. insa in mormintele cu cupola si in cavourile rupestre din orasul de jos abunda obiectele din fildes si din sticla colorata; ele se intalnesc in mare cantitate si in mormintele cu cupola din aceeasi perioada de la Spata, in Atica etc.
Or, daca din desene si ornamente reiese ca fildesul a fost cel mai adesea cizelat la fata locului, in schimb, materia prima, in stare bruta, nu putea veni decat din Egipt, ale carui vase, inca din timpul celor mai vechi dinastii, aduceau colti de elefant din tinuturile indepartate ale trogloditilor si ale etiopienilor. Cat despre industria sticlei colorate, daca artizanii locali au fabricat multe asemenea obiecte pe teritoriul grec, dupa cum o dovedesc formele gasite in morminte, ei imprumutasera modelele si procedeele de fabricatie de la egipteni, care le inventasera si le aplicau demult. Acelasi este si cazul obiectelor facute dintr-o pasta de lut acoperita cu un email colorat desemnat obisnuit sub numele de faianta egipteana. Importarea acestui produs de la o natiune straina e certa. intr-adevar, in mormintele mai vechi nu au fost gasite decat vase de lut ars. Obiectele din faianta emailata apar abia in perioada ulterioara, in mormintele in care au fost gasite insemne regale.
Iata in cele ce urmeaza obiecte care poarta incontestabil atat marca egipteana, cat si data; le enumar in ordinea cronologica a descoperirii lor.
in 1887 a fost descoperit un scarabeu cu insemnul reginei Tii, sotia lui Amenophis al III-lea (1450-1420) .
in anul 1888, in una din cele doua camere ale mormantului cu dromos 49 de la Micene au fost gasite fragmente care au permis reconstituirea unui mic vas fara toarte, din faianta albastra emailata, pe care au fost recunoscute urme din insemnul lui Amenophis al III-lea. Acest vas e de un tip raspandit sub cea de-a optsprezecea dinastie . El nu are o valoare artistica, valoare care sa-i explice prezenta intr-un mormant; fara indoiala, a fost plasat acolo nu pentru el insusi, ci datorita continutului sau; era vorba, probabil de acele aromate pretioase in cautarea carora egiptenii calatoreau pana pe meleagurile misterioase ale Puntului. Importarea directa a acestui vas egiptean pare cu atat mai probabila cu cat cele doua camere ale mormantului au oferit cautatorilor numeroase resturi de obiecte din fildes si din faianta.
in 1891 au fost descoperite mai multe fragmente de placi din faianta egipteana emailata. Doua dintre ele prezinta partea de sus si pe cea de jos a insemnului lui Amenophis al III-lea si provin din doua piese diferite; pe un al treilea fragment nu s-a pastrat decat partea de jos a insemnului unui faraon din a optsprezecea dinastie . Factura hieroglifelor i-a frapat pe egiptologi, care declara fara ezitare ca acestea nu pot fi o imitatie posterioara sau o copie facuta de artizani locali. Iata care sunt, mai exact, remarcile domnului Maspero asupra simbolului gastei care intra in componenta binecunoscutului titlu de fiu al lui Ra, care era dat faraonului: “Inscriptia nu numai ca a fost desenata dupa un model egiptean, ci ea a fost si executata tot de un egiptean. Nu cred ca un strain ar fi putut sa aseze o gasca pe labe tot asa de hieroglific cum a reusit desenatorul care a reprodus gasca din titlul regal. Ea are adevarata cambrura a gatului, adevaratul port al capului, adevarata conformatie a corpului, veritabila articulatie a labelor care se observa pe monumentele egiptene .”
in sfarsit, in 1902, domnul Hall face publica partea superioara a unei maimute facute dintr-o pasta sticloasa albastra, provenind din cautarile de la Micene si conservata in muzeul de la Atena, din nefericire fara indicatii in privinta locului precis al descoperirii si a imprejurarilor in care a fost gasita . Pe partea de sus a bratului drept, un insemn bine conservat cuprinde semnele binecunoscute ale lui Aakheperu-ra, prenumele lui Amenophis al II-lea (1500-1466). E cel mai vechi obiect de provenienta egipteana care a fost gasit pana in prezent la Micene. Zeul Thot, reprezentat atat sub forma umana cu cap de ibis, cat si sub infatisare de maimuta, juca un rol important in drama lui Isis si a lui Osiris; lui i se atribuia inventarea imbalsamarii, practicata pentru prima oara pe corpul zeului.

As fi dorit sa va pot prezenta informatii tot atat de sigure si in ceea ce priveste antichitatile egiptene scoase la iveala prin cercetarile Scolii americane in Heraionul din Argos . Ele au fost gasite in fundatiile celui mai vechi templu al Herei; erau amestecate cu fragmente de vase din lut, din serii datand din premicenian si pana in micenianul dezvoltat. Aceasta clasificare, propusa de arheologii americani, nu pare sa fi suscitat obiectii. Ea ar da o si mai mare valoare legendei care situeaza fondarea templului Herei si lista preoteselor sale in timpul primelor dinastii argiene.
Descoperirile din Egipt, facute cu ocazia cercetarilor efectuate de Scoala americana, constau in scarabei, pe care au fost gravate insemnele regale, si in statuete de faianta, care il reprezinta pe zeul Bes, pe zeita-pisica Bastit si un personaj care canta la flaut dublu, motiv intalnit pe basoreliefurile dinastiei a optsprezecea, unde acesta figureaza la dansuri si festine.
Importanta acestor monumente depinde de data care le va fi atribuita. Sunt oare scarabeii contemporani cu faraonii ale caror nume le poarta sau nu sunt decat niste imitatii din epoca saita? Domnul Lythgoe, care le-a facut publice, se pronunta fara ezitare, declarand ca aceste obiecte au fost fabricate de catre grecii de la Naucratis, ca si scarabeii gasiti la Eleusis si la Egina. Domnia sa subliniaza ca, in cazul statuetei pisicii Bastit, exemplare asemanatoare au fost gasite chiar la Naucratis si la Egina, precum si ca zeul Bes este foarte cunoscut in locurile in care in epoca saita s-a facut simtita influenta egipteana. in concluzie, atribuie totul ultimelor dinastii din Noul Imperiu.
Cu toate acestea, la o distanta de doua ore, in mormintele de la Micene, au fost descoperiti scarabei si diverse obiecte de provenienta egipteana, a caror data este fixata cu certitudine in cea de-a optsprezecea dinastie. Prin urmare, ar parea de la sine inteles ca in ruinele de la Heraion sa mai fie gasite altele asemanatoare. Domnul Lythgoe nu pare sa fi avut in vedere aceasta posibilitate, care merita, totusi, sa fie luata in consideratie. Confratele meu, domnul Maspero, pe care l-am consultat asupra acestui subiect, a avut bunavointa de a-mi raspunde prin scrisoarea ce urmeaza: “Am examinat plansa pe care au fost reproduse micile obiecte egiptene pe care mi le semnalati. La drept vorbind, ar trebui sa le am in original in fata ochilor pentru a rezolva chestiunea stilului, iar daca domnul Lythgoe, care e un expert in materie, recunoaste, vazandu-le, factura din epoca saita, nu as indrazni sa afirm ca se inseala. Cu toate acestea, judecand dupa plansa, cred ca aceasta atribuire nu e sigura si ca nu este imposibil sa raportam o parte din obiectele figurate la perioada celei de-a doua epoci tebane, adica la dinastiile a opsprezecea, a nouasprezecea si a douazecea. E adevarat ca in preajma epocii saite s-a reluat producerea de scarabei cu prenumele lui Tutmes si al lui Amenothes al III-lea. Admit si ca artefactele 10, 11 si 13, care dau, sub diverse forme, prenumele lui Amenothes al III-lea, pot tot atat de bine sa fie scarabei mediocri din a optsprezecea sau a douazeci si sasea dinastie; la fel e si cazul exponatelor 17 si 18, pe care este inscris numele lui Tutmosis al III-lea. Mai mult decat atat, frecventa numelui de Amon sau Amonia pe aceste obiecte (artefactele cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 21 si 29) pare sa indice ca acestea sunt mai degraba de origine tebana decat naucratite sau saite. in afara cazului in care stilul si tehnica originalelor, pasta, culoarea sau smaltul ar contraveni in mod absolut acestei ipoteze, nu mi se pare deloc imposibil ca acestea sa dateze chiar din jurul secolului al paisprezecelea sau al treisprezecelea dinainte de Hristos. Dupa cum va spuneam la inceput, nu as putea transa complet chestiunea decat daca as avea originalele in fata ochilor.”
Este de dorit ca savantii competenti sa purceada la o noua examinare a originalelor si sa se pronunte categoric asupra datei si a originii lor. Solutionarea acestei probleme ar antrena consecinte importante. intr-adevar, nu mai este vorba de obiecte provenind din morminte, ca la Micene, ci de ofrande consacrate in Heraionul primitiv. Prin urmare, ele au avut in mod cert unele raporturi cu zeita care era adorata in templu, putand prin aceasta sa ne lamureasca asupra provenientei si a naturii marii divinitati a Argosului.

Creta ofera un teren mai solid. Cercetarile care au avut loc in ultimii unsprezece ani in diferite locuri de pe insula au scos la lumina zilei obiecte a caror origine egipteana este de necontestat. Printre bronzurile consacrate din caverna superioara a grotei de la Dicté se afla o statueta a lui Amon, care poate fi recunoscuta dupa cele doua pene lungi de pe capul zeului; ea este conforma cu tipul comun, prezent in numeroase exemplare in toate muzeeele. Aceasta este, dupa parerea domnului Hogarth, o lucrare reprezentativa pentru Imperiul Nou, care, insa, nu poate fi datata exact .
La Haghia Triada, in apropiere de Phastos, a fost gasit, la o adancime de un metru, un scarabeu din faianta emailata, purtand insemnul reginei Tii, sotia lui Amenophis al III-lea, iar alaturi au fost descoperite un idol feminin, perle si mici capete de vita din aur, care formau probabil un colier .
Obiectele de la Cnossos sunt mult mai vechi.
in curtea cea mare a palatului a fost descoperita o bucata dintr-o statuie mica din diorit . Singura parte care s-a pastrat este cea inferioara. Ea reprezinta un barbat sezand, cu mainile asezate pe coapse. Pe cele trei laturi ale soclului sunt gravate inscriptii hieroglifice care au fost traduse de domnul Griffith in felul urmator: “Devoted to the Great God, Lord of Heaven, Ab-nub-mes-wazet-user, true of voice. – The devoted Ab-nub-mes-wazet-user, true of voice, born of the devoted Sat-Hathor, true of voice .” Tinand cont de structura numelui, materialul si lucratura fina a statuii, egiptologii englezi Griffith, Petrie si Budge au cazut de acord sa o atribuie dinastiei a douasprezecea. Titlurile sunt pur religioase: personajul si mama sa “erau de partea adevarului”, amandoi se aflau sub protectia speciala a unui zeu la care se inchinau si, probabil, la ale carui mistere luau parte. Din pacate, inscriptia nu contine nici un titlu, nici o mentiune despre vreo functie care sa arate ce raporturi existau intre printul din Cnossos si personajul acesta, nimic care sa dezvaluie motivul pentru care statuia celui din urma era plasata in palat. Trebuie sa ne marginim, pentru moment, la a constata existenta la Cnossos a statuii unui egiptean din a douasprezecea dinastie. Pe de alta parte, domnul Petrie a gasit in mormintele de la Kahun, datand din timpul aceleiasi dinastii, mai multe specimene de vase de fabricatie egeeana. in acest caz nu se poate presupune ca fenicienii ar fi servit drept intermediari; caci triburile feniciene au inceput sa se stabileasca la poalele Libanului abia in timpul primului imperiu teban. Avem prin urmare dovada ca, in preajma secolului al douazecelea dinaintea erei noastre, intre Egipt si Creta au existat relatii directe. in consecinta, cu cateva secole mai tarziu, sub cel de-al doilea imperiu teban, atunci cand monumentele egiptene vorbesc de supunerea insulelor de la Cea-Verde de catre Tutmes al III-lea, fara indoiala ca este vorba de Creta si de insulele din Marea Egee.
in 1901 a fost descoperit capacul unui vas din alabastru, pe care sunt gravate in filigran numele si tilurile divine ale lui Khian, ultimul rege din dinastia Hyksosilor. Stratul de pamant in care era ingropat acest monument pare sa fi fost alcatuit din ruinele incendiate ale celui de-al doilea palat minoic si sprijina un zid care a fost ridicat la restaurarea aceluiasi palat .
in 1909, domnul Evans a descoperit – in micul palat de la vestul celui mare – partea inferioara a unui alt vas din diorit. Probabil nu este mai vechi de a treisprezecea dinastie si poarta urmele unei inscriptii hieroglifice ce pare sa se refere la un ofiter egiptean, insarcinat cu exploatarea minelor .
Ma limitez la a mai semnala un scarabeu al lui Amenophis al III-lea provenind din Ialysos, in insula Rhodos si un altul, cu numele reginei Tii, gasit la Encomi, in Cipru .

in mileniul al doilea, nici Egiptul nici lumea egeeana nu cunosteau moneda. Deci, comertul trebuie sa se fi efectuat prin schimburi, ramanand de cercetat daca nu s-au gasit pe valea Nilului obiecte industriale sau produse naturale importate din Creta sau din Cyclade. E mai mult decat probabil ca comerciantii egipteni obtineau de la kefti unele din obiectele pe care acestia le ofereau ca tribut faraonilor si ca din insule erau aduse, in schimb, bare de metal si lemn de constructie; dar nu este surprinzator faptul ca nu a ramas nici o urma a acestora. in privinta ceramicii am fost mai norocosi. Petrie a gasit la Kahun, iar Garstang a gasit la Abydos, in ruinele sau mormintele dinastiei a douasprezecea, vase care, prin combinatia de culori, prin ornamentele cu linii curbe sau vegetale, sunt identice cu vasele de la Kamares (Creta) . La Gurob, la Ilahun si la Tell-Amarna, numeroase produse de olarit miceniene sau cretane au fost descoperite printre obiecte egiptene din timpul dinastiei a optsprezecea .
Botanica a furnizat o dovada neasteptata – si de aceea cu atat mai certa – a schimburilor dintre cele doua populatii. Mormintele de la Deir-el-Bahari le-au furnizat cautatorilor flori si plante uscate – care au fost studiate de Scweinfurth. Unul din ele continea un cos plin cu un anumit lichen cu proprietati medicale, care nu a crescut niciodata in Egipt, dar care se intalneste in Creta si pe insulele Arhipelagului . Deci doar de aici au putut egiptenii sa faca rost de el la schimb cu marfurile lor. Acelasi lichen se vinde si in zilele noastre in bazarurile din Cairo, unde este adus tot din Creta, ca si in timpul celei de-a optsprezecea dinastii.

Existenta de netagaduit a raporturilor comerciale si politice dintre Egipt si lumea cretano-miceniana, pe la mijlocul mileniului al doilea dinaintea erei noastre, este stabilita gratie documentelor istorice din Egipt si monumentelor arheologice pe care le-am citat. A avut loc oare un import al religiei din Egipt, in special al cuplului divin Isis si Osiris? Acest lucru ar parea a priori destul de probabil. Isis si Osiris erau zei comuni intregului Egipt, iar in timpul epocii istorice cultul lor a fost transportat pretutindeni de negustori si de coloni. inca din secolul al patrulea, acestia fondasera un templu al lui Isis la Pireu ; sub urmasii lui Alexandru si in perioada romana, in tarile elenice, in Italia si in toate provinciile imperiului, sanctuarele si confreriile celor care se inchinau la Isis s-au inmultit . Nu e oare posibil sa se fi intamplat la fel si in cele mai vechi timpuri? Egiptenii nu propagau oare cultul lui Isis pe oriunde ajungeau? Populatiile printre care veneau sa se stabileasca acesti straini faceau o buna primire zeilor unei rase cu o civilizatie mai avansata, sau cel putin asa putem sa ne imaginam; ele erau sensibile la speranta de a ajunge la o cunoastere mai profunda a divinitatilor, a naturii lor, a numelor lor, de a practica un cult care sa promita o actiune mai eficace asupra vointelor lor atotputernice. Dintotdeauna, popoarele care au ocupat Grecia si insulele sale au acceptat de bunavoie zeii adusi cu ei de oamenii de o rasa superioara , iar panteonul elenic este format, in buna parte, din zei de origine straina.
Dar putem oare afirma ca au fost gasite urme materiale ale influentei religioase a Egiptului asupra credintelor grecesti? Cu siguranta, acestea sunt inca prea insignifiante. Cu toate acestea, putem deja sa relevam doua dintre ele, care au fost scoase la iveala in ultimii ani si care merita sa li se acorde atentie.
Scoala italiana a descoperit la Haghia Triada trei vase din steatita, decorate in relief, care dateaza din prima parte a Minoicului recent. Pe unul dintre acestea, devenit rapid celebru, se desfasoara o procesiune compusa din numeroase personaje . in frunte merge conducatorul, cu un baston pe umar, cu capul gol, cu parul lung, avand bustul acoperit cu o tunica ampla si scurta; aceasta a fost luata drept o cuirasa; dar, cum acest asa-zis razboinic nu are vreo arma, e preferabil sa recunoastem in ea vesmantul pe care il semnaleaza domnul Dussaud pe anumite intalii cretane. Barbatii, impartiti in doua grupuri, merg pe doua randuri in spatele conducatorului; si ei au fost luati drept razboinici, fara indoiala din cauza acestei insiruiri, dar nici ei nu sunt inarmati; poarta pe umar un baston de care sunt legate trei ramuri, un fel de furca ce nu are nimic razboinic, si ridica piciorul mult mai sus decat soldatii in timpul marsului. Aspectul lor i-a amintit domnului Mosso de un grup de tarani sicilieni pe care i-a intalnit intr-o seara, intorcandu-se in oras, cu furca pe umar, cantand imnul lucratorilor. Dupa parerea sa, si e pana acum interpretarea cea mai satisfacatoare, vasul de la Haghia Triada reprezinta un grup de seceratori care canta si danseaza. Figura cea mai semnificativa e cea a corifeului. Plasat intre cele doua grupuri, pentru a fi mai bine auzit de toata lumea, el canta cat de tare poate, ridicand mana dreapta si agitand un sistru. Sistrul este un atribut caracteristic lui Isis, preotilor si adoratorilor ei; el apare exclusiv la sarbatorile egiptene sau de origine egipteana si nici o alta religie nu l-a folosit. Deci daca ceremonia de la Haghia Triada e celebrata in onoarea unei divinitati protectoare a granelor, prezenta unui cantaret la sistru, care conduce cantarile si miscarile cadentate ale grupului, ne da dreptul sa presupunem ca aceasta divinitate agricola nu e alta decat fie Isis, fie vreo zeita cretana care a imprumutat natura si atributele acesteia.

O descoperire facuta la Eleusis are o semnificatie mai clara si o importanta religioasa mai mare. in anii 1895-1897 Societatea arheologica din Atena a efectuat cercetari asupra unei necropole foarte vechi, situata pe panta acropolei de la Eleusis . Au fost gasite aici cate trei si cateodata chiar patru straturi de morminte, plasate in asa fel incat este evident ca la constructia lor nu s-a tinut deloc cont de existenta si de orientarea mormantului inferior fiecaruia. Aceste patru straturi de morminte apartin deci unor epoci diferite si, probabil, foarte indepartate una de cealalta.
intr-un mormant din cel mai adanc strat a fost gasit un scarabeu: in partea de sus se afla soimul lui Horus, cu aripile desfasurate, tinand cate o galeata in fiecare gheara; dedesubt se afla un scarabeu si de fiecare parte, o cobra si discul solar . Sunt motive pur egiptene, embleme regale sau simboluri religioase cu o valoare bine determinata. in apropierea umarului stang al scheletului se afla un colier din margele de faianta egipteana. Interesant este ca in acelasi mormant se gasea un vas (situla) asemanator cu cele pe care le poarta preotesele lui Isis pe basoreliefurile greco-romane. Nu mai putin ciudate sunt doua vase adanci din lut ars, in care e inchisa o mica bila din argila a carei lovire face peretii sa rasune. Asemenea obiecte sunt cel mai adesea jucarii pentru copii; dar aici trebuie sa renuntam la aceasta idee, caci a fost stabilit ca mortul sau moarta atinsese cel putin varsta de douazeci si cinci de ani. Cel mai probabil aceste doua obiecte inlocuiau sistrul lui Isis, al carui sunet alunga serpii si duhurile rele. Ansamblul obiectelor din mormant marcheaza deci raporturi cu Egiptul si indica poate existenta unor ceremonii analoage celor din cultul lui Isis.
in aceasta privinta, mult mai revelator este un alt mormant, situat, ca si cel precedent, in cel mai adanc strat al necropolei. El cuprinde un schelet culcat pe o parte si intors cu fata spre est. Numeroase bijuterii sau decoratii dovedesc faptul ca e vorba de o femeie: cercei de aur, in care erau incastrate bucati de chihlimbar; la fiecare mana, cate o bratara de arama, inele din argint, fier si arama; o agrafa plata din fildes. Langa umarul drept, un colier din perle de faianta egipteana; un alt colier, din jurul gatului, era compus din boabe de chihlimbar si perle alungite, tot din faianta egipteana. Alte obiecte, impreuna cu saizeci si opt de vase foarte mici si mediocre umpleau spatiul gol; printre altele, aici se aflau si trei vase de forma situlei, ca cel din mormantul precedent. Dar, ceea ce este de o importanta capitala, s-au gasit aici o statueta a lui Isis din faianta egipteana si trei scarabei purtand semne hieroglifice .
Pentru a trage concluziile asupra acestei descoperiri, trebuie sa incercam sa stabilim data si provenienta acestor obiecte.
in stratul superior al mormintelor, vasele apartin celei mai vechi clase de vase de Dipylon; au fost intalnite aici si vase protocorintiene.
Mormantul din stratul al doilea nu continea nici un obiect. Cel din al treilea strat cuprindea cinci vase in stilul geometric.
Mormantul in care a fost gasita statueta lui Isis se afla in stratul cel mai adanc al mormintelor. Dar aceasta constatare nu e de ajuns pentru a-i fixa data; se stie cat e de dificil de stabilit o cronologie exacta doar pe baza stratificarii mormintelor.
Din pacate, inscrisurile de pe scarabei nu au aceeasi valoare cronologica ca insemnele lui Amenophis al III-lea si ale sotiei sale Tii, gasite la Micene. Acestea sunt contemporane cu suveranii ale caror nume le poarta. Scarabeii de la Eleusis, dimpotriva, par mai degraba sa apartina acelei categorii de obiecte care imitau modelele din dinastia a optsprezecea si pe care pana la dinastia saita le-au fabricat fenicienii si chiar egiptenii insisi. Pe unul din ei (pl. VI, fig. 2), a fost descifrat ra-men-kheper, unul din numele lui Tutmes al III-lea; dar acest nume nu e inconjurat de insemnul regal; el nu ocupa decat o parte din piatra, iar in partea cealalta a fost gravat un vas intre doua cobre. Toate elementele acestei combinatii sunt egiptene, dar combinatia insasi nu e egipteana. Pe cel de-al doilea (fig. 4), dupa amen, urmeaza un semn care ar putea fi deformarea grupului hotep, apoi semnul nib, iar in partea opusa se afla un semn incomprehensibil. Legenda celui de-al treilea (fig. 3) incepe cu Amen-ra, urmat de hieroglife care par o alterare a semnelor nib toou (stapanul lumii), care ar fi aici intervertite.
Aceste greseli, pe care niste muncitori egipteni nu le-ar fi comis, sugereaza mai degraba provenienta celor trei scarabei dintr-un atelier fenician . Aceeasi observatie este valabila si pentru alti unsprezece scarabei sau obiecte diverse purtand caractere hieroglifice, gasite tot la Eleusis, nu in acropola, ci in incinta sacra si in straturile cele mai adanci atinse de sapaturi .
Admitand ca obiectele gasite la Eleusis ar fi fost de fabricatie feniciana, voi adauga doua remarci care vor ajuta la fixarea semnificatiei acestei descoperiri.
Se pare ca cei care au gravat inscrisurile de pe acesti scarabei au trait cu mai multe secole dupa disparitia suveranilor din a optsprezecea dinastie, ale caror nume voiau sa le reproduca. Ar fi o dovada ca traditia pastrase si consacrase aproape numele acestor faraoni din dinastia tebana, sub a caror domnie civilizatia egipteana patrunsese in Grecia, dupa cum o atesta insemnele gasite la Micene. La generatiile urmatoare, obiectele marcate cu numele de Tutmes si de Amenophis au fost la mare cinste, fiind considerate a poseda o mai mare putere. Din acest motiv, fenicienii, ca si egiptenii, au continuat timp de secole sa graveze pe marfurile lor hieroglife care facilitau vanzarile.
in al doilea rand, pe cei paisprezece scarabei gasiti pana in prezent la Eleusis, hieroglifele, legendele si imaginile nu au nimic care sa nu apara si in Egipt. Dimpotriva, in timpul cautarilor nu a fost gasit nici un obiect care sa poata fi raportat la scrierile sau cultele din Asia. Deosebirea e mare fata de scarabeii din Sardinia, unde se intalneste un amestec de forme egiptene si asiriene, dovada ca locuitorii Eleusis-ului nu doreau nimic care sa nu fie pur egiptean. Scarabeii si colierele nu erau niste curiozitati sau simple podoabe. Acestea aveau o insemnatate religioasa pe care egiptenii o cunosteau si pe care le-au divulgat-o indigenilor, odata cu doctrina osiriana; erau amulete care il aparau pe mort de pericolele din viata de apoi. Le gasim in Egipt, la un mare numar de mumii, iar grecii adepti ai noii religii le cumparau cu acelasi scop. Evidenta e si mai mare in cazul statuetei lui Isis. in Egipt, imaginea ei vegheaza in majoritatea camerelor funerare. Este posibil ca femeia din Eleusis care a dobandit statuia zeitei si a vrut ca ea sa fie asezata langa corpul sau sa nu fi cunoscut, cel putin in linii mari, natura si puterea divinitatii careia ii incredinta salvarea sa?
Dupa ce am constatat astfel, in doua din cele mai vechi morminte de la Eleusis, prezenta unor obiecte apartinand cultului lui Isis, mi se pare mai greu sa negam influenta exercitata de credinta osiriana asupra misterelor Demetrei.