Doru Pop: Ochiul si corpul. Modern si postmodern in filosofia culturii vizuale

Ochiul si corpul
Modern si postmodern in filosofia culturii vizuale

Scopul declarat al acestei lucrari este acela de a urmari evolutia filosofiei culturii vizuale. Inteleg “filosofia” aici cu un sens mai larg – demersul meu se bazeaza pe efortul de a identifica structurile conceptuale pe baza carora se poate operationaliza cultura vizuala contemporana. Intentia este aceea de a descrie notiunile fundamentale pentru intelegerea vizualitatii, de a oferi o prezentare coerenta a schimbului continuu dintre modernitate si postmodernitate si de a prezenta cele mai influente curente ideatice.
Schematic vorbind, cele doua elemente de baza ale acestui descriptivism metodologic la care am recurs – Ochiul si Corpul – trebuie intelese ca fiind usor substituibile tuturor celorlalte “formule magice” ale vizualului: imagine si sens, subiect si obiect, semnificat si semnificant, vizibil si invizibil, spectator si spectacol, masculin si feminin, activ si pasiv, intr-o continua acumulare de invarianti. Astfel, cele doua mari unitati ale volumului sunt Ochiul si relatia sa cu corpul (in ceea ce numim de obicei modernitate) si Corpul in relatia sa cu ochiul (in ceea ce numim de obicei post modernitate). Pentru moderni dominata este trecerea de la obiect la subiect, iar in cultura vizuala trecerea se face simtita prin preeminenta manifestarilor culturale ale Subiectului, in timp ce pentru post moderni, importanta devine re-infiintarea obiectului in centrul vizualitatii.
De aceea in construirea discursului meu am considerat sugestiv si necesar sa preiau o “mecanica inteligibila”. Ea este bazata, numai din motive strict formale, pe faptul ca exista citeva verbe esentiale care sunt sint conectate de “a vedea” 
Primul capitol urmareste relatia dintre vaz si cunoastere, care presupune organizarea ierarhica a universului vizibil. Relatia privire si putere este orientata spre nivelul discursiv, iar nu spre cultura vizuala ca ansamblu. Descartes este parintele culturii vizuale moderne (si nu numai a filosofiei), iar modul cum se reprezinta corpo-realitatea carteziana, influentata de aparitia camerei obscure, va transforma radical si proiectiile corporalului in cultura.
Capitolul 2 analizeaza relatia dintre a vedea si posesie, asa cum este este orientata spre nivelul productiv, limitand cultura vizuala la manifestarile sale exterioare. Raportul dintre vaz si perceptie in general se axeaza pe dimensiunea formalizatoare, in timp ce relatia dintre privire si dorinta descrie construirea imaginilor in interiorul unor scheme considerate a fi prea subiective. Subiectul privitor – iar aici urmaresc studiile lui Foucault – se naste intr-un moment istoric in care controlul corpurilor era primordial. Al treilea capitol cauta se prezinte modul cum a influentat gandirea husserliana perceptia, fenomenologia fiind unul dintre cele mai puternice curente de gandire in re-definirea rolului vazului in raportul sau cu interpretarea lumii vizibile. In capitolul patru relatia dintre dorinta si privire este vazuta prin prisma freudiana, modul nostru de a vedea lumea a fost radical schimbat de introspectie, care s-a transformat intr-un mecanism scopic cultural. Capitolul cinci din prima parte prezinta legaturile dintre placerea vizuala si noile tehnologii de multiplicare a informatiilor.
Pentru ca structura demersului meu se organizeaza in jurul acestor cinci scheme fundamentale, descriptibile ca cinci episoade majore ale evolutiei raportului dintre privire si cunoastere de-al lungul modernitatii – timpurii sau tarzii, ele sunt reluate, oarecum rasturnat, in partea a doua. Fenomenologia este re-interpretata din perspectiva lui Merleau-Ponty, analiza lui Freud se modifica prin re-cirea lui Lacan, lui Descartes i se “opune” Rorty, iar post-structuralismul derridean raspunde sugestiilor lui Foucault despre constructia subiectului privitor.
O alta premisa a volumului este aceea ca interesul pentru formulele “alternative” ale comunicarii umane reprezinta expresia constiintei manifeste a civilizatiei occidentale ca perioada dominatiei culturii scrise si tiparite traditionale a apus. Din perspectiva dezvoltarii mijloacelor de productie sociala si culturala ultimul secol a produs schimbari majore si ireversibile, cea mai importanta fiind trecerea de la mecanic la electronic si de la analogie la digitalizare. Civilizatia post-industriala, in conflictul ei cu modernismul linear si literar (reproductibil mecanic) incearca sa isi re-scrie structurile si sa isi decompuna/ recompuna perceptiile. Sunt valorizate si institutionalizate noi formule perceptuale. Caut sa demonstrez ca problematica ridicata de aceasta noua institutionalizare este de fapt mai veche si sta chiar la sursa culturii europene, asa cum o cunoastem – analiza mea propune o revenire la resursele filosofice si o citire a impactului lor asupra gandirii contemporane.
Chiar daca este prematur sa definim cultura vizuala ca o “disciplina” din cauza caracterului sau ecclectic, scopul volumului de fata este si unul metodologic pentru definirea domeniului. Fiind inca un domeniu vast si incert, studiile vizuale constituie un “hibrid”, si trebuie abordate ca o tentativa “multi-inter-disciplinara” Aici cultura vizuala include toate formele materiale, toate produsele imaginatiei umane, toate reprezentarile cu finalitate “simbolica, estetica, rituala sau politico-ideologica”. Chiar prin faptul ca definim cultura vizuala ca o realitate complexa si atotpatrunzatoare descriem natura sa polimorfa. De fapt aceasta “cuprindere” este supradimensionata, mai toate formele contemporane de cunoastere fiind “subjugate” domeniului vizual (printr-o trecere rapida de la un camp ideatic la altul, de la studiile post-coloniale la teoriile deviatiilor sexuale sau tehnicile de design). Cred ca un astfel de monstru reprezentational, ale carui preocupari inglobeaza publicitatea, grafitti-ul, realitatea virtuala si obiectele cu incarcatura socio-simbolica, nu poate fi inteles decat in miscarea sa conceptuala dinspre modernitate spre postmodernitate. Cultura vizuala, asa cum se manifesta ea astazi, reprezinta tipul de societate in care existam. Pentru mine analizarea vizualitatii devine volatila daca nu este asezata in cadrul ideatic si conceptual care genereaza anumite raporturi intre participantii la “jocul privirilor”.