Interdictiile impuse ostasilor sovietici veterani ai razboiului din Afganistan

 

 

Abstract: The paper sums up the modalities used by the communist authorities to impede the soviet veterans of the Afganistan War speaking about the events seen or lived there. In this respect the article uses representatives from the Antoneşti village in the Republic of Moldova.

Keywords: Soviet Union; Afganistan War; censorship; totalitarian society

 

 

Veteranilor sovietici ai razboiului din Afganistan li se interzicea sa vorbeasca despre ce s-a intamplat cu ei in Afganistan. Am avut prilejul sa vorbesc cu mai multi dintre ei (toti din comuna Antonesti, judetul Tighina, R.Moldova) si am aflat partial de ce.
Pentru ce luptau ei? Nu li se spunea nimic concret. Le ziceau doar ca lupta pentru Patrie. Iar ce vedeau trebuiau sa duca cu ei, sa nu afle nimeni. Era interzis sa scrie ceva despre lupte, armamente, despre ce se intampla in Afganistan. Din aceasta cauza scrisorile lor sunt scrise parca de Daniil Harms: absurde, incearca sa te faca sa razi desi e cazul sa plangi. Sunt toate aproape la fel. Parca ar fi ciornele uneia si aceleiasi scrisori. Dupa ele ai zice ca baietii au plecat in Afganistan la pescuit, sau, in cel mai rau caz – la vanatoare. Scrisorile li se controlau – nu cumva sa scrie ceva ce nu trebuie. Nici poze nu li se prea permitea sa faca, in special cu tehnica, armament sau prin orase. Toate pozele pe care le-am vazut din Afganistan sunt de o calitate proasta, facute de amatori. Majoritatea pe ascuns. Soldatii care au luptat in Afganistan erau pusi sa semneze ca, pe un anumit termen, de obicei 10 ani, nu vor vorbi despre ce se intampla si ce au vazut acolo. Daca luptau pentru Patrie, Patria nu trebuia sa stie de ei? in caracterizarea lui Ivan Oprea pentru marirea gradului militar la sfarsit scrie: “??????? ? ??????????????? ????? ??????? ????? “. Era ceva important – sa te faca sa taci. Toata lumea sa creada ca ai fost sa te distrezi in Afganistan. in Afganistan se incercau multe arme noi – nimeni nu trebuia sa stie de ele. Nici soldatilor nu li se spunea. Doar li se comanda ce sa faca, fara intrebari. Fiecare trebuia sa-si indeplineasca misiunea. La intoarcerea acasa li se interzicea sa mai iasa din tara. K.G.B.-ul era prezent si in Afganistan. Doar ca K.G.B.-istii erau imbracati in civil, nu puteau fi recunoscuti. Baietii imi spuneau ca se faceau controale, stiau de existenta K.G.B.-ului acolo, dar nu-i puteau recunoaste din cauza hainelor.
Dupa ce erau recrutati baietii faceau pregatirea militara – ucebka pentru Afganistan. Aici mai erau o data selectati. Sa nu fie unicul copil din familie, sa fie sanatos, sa nu aiba rude peste granita. in ucebka li se facea o buna pregatire fizica, in republicile Uniunii Sovietice unde clima si conditiile naturale erau asemanatoare cu cele din Afganistan. Faceau si pregatire politica – sa cunoasca dusmanii comunismului, sa invete cum trebuie starpiti. De Afganistan nu le spuneau de la inceput. Sa nu se sperie, sa nu puna intrebari, desi majoritatea spun ca se zvonea si presimteau unde trebuie sa ajunga. Tot in ucebka majoritatea faceau cunostinta cu dedovsina . Veteranii, dezii isi bateau joc de recruti – de maladaaie . Razboiul practic incepea din ucebka. Copiii de 17-18 ani erau aici crunt batuti, erau supusi unor asemenea conditii incat sa le dispara orice forma de demnitate, de mandrie. Vestea ca vor merge in Afganistan si conditiile acestea ii faceau pe multi sa se sinucida. Se impuscau, se spanzurau. Era o extrema a sistemului – de la inalte idealuri, direct in rahat. Chiar de la nasterea sa Uniunea Sovietica a mers pe aceste extreme. Aveam continua nevoie pe de o parte de idoli, de cauze marete, de idealuri, de jertfe, de incantare si de tampenia de a ne considera cetatenii celui mai puternic si corect stat din lumes si pe de alta parte aveam nevoie de dusmani, de ura, de rautatea fara de limite indreptata impotriva lor, simteam o continua dorinta de a ucide, de a anihila. in ucebka baietii nostri, din cauza lipsei de experienta, jucau rolul dusmanului ce trebuie anihilat. Era un proces de initiere a soldatului sovietic. Ofiterii inchideau ochii la cele petrecute, cu totii probabil trebuisera sa treaca prin asa ceva, din cauza asta li se parea nu doar normal, dar si util, necesar. Apoi cand dezii plecau, maladaie deveneau dezi si isi bateau joc de cei noi sositi. Baietii erau deprinsi cu ura, cu capacitatea de a nu mai pune intrebari inutile si de a face ceea ce li se cere.
Dupa ucebka erau transportati in Afganistan. Care cu avionul, care cu masina. Aici continua initierea. impuscaturi si explozii din toate partile – senzatia ca te afli intr-un cosmar, nu in realitate. Cei noi veniti coborau pe o parte a scarii avionului, pe partea cealalta urcau dembelii care se duceau acasa. Duhi , vesaitesi – le ziceau ei in loc de salut. Dusmanii si cei noi sositi erau numiti in acelasi fel – duhi. Apoi injectiile, ca la vaci, cum mi se destainuiau baietii. Cativa ziceau ca s-au simtit schimbati dupa aceste injectii. Daca erau vaccine, de ce atunci au fost atatia bolnavi, de ce practic toti care s-au intors de acolo nu mai sunt sanatosi?
in Afganistan iarasi ii astepta dedovsina. Dezii, care aproape nu mai participau la actiuni militare, isi bateau joc de maladaie fara nici un pic de mila. Maladaie ziua luptau iar seara si noaptea dezii isi bateau joc de ei. si asta se intampla cu copii de 17-18 ani care veneau din cel mai corect stat, carora li se vorbise doar despre dreptate si despre necesitatea pedepsirii dusmanului. Cine era acest dusman? La intrarea in Afganistan trebuiau sa inteleaga ca ei sunt dusmanii. Desigur ca poate ca dedovsina nu a fost peste tot, dar numai existenta ei te face sa te cutremuri. Cum sa-ti bati joc de un coleg de armata, de razboi, cand impreuna cu el mergi la lupta si puteti sa nu va mai intoarceti, sau unul dintre voi poate sa nu se mai intoarca? Sunt lucruri de neinteles, care nici nu trebuie explicate si intelese. si aici continuau sinuciderile. Se sinucideau cei noi veniti, din cauza chinurilor suportate din partea dezilor si din cauza neintelegerii acestui razboi in care trebuiau sa lupte. in timpul luptelor maladaie ii impuscau pe dezii care si-au batut joc de ei. Din cauza aceasta dezii deveneau mai buni inainte inceperii vreunei actiuni militare. Puteau fi in orice moment impuscati de colegii mai tineri. Teroarea era peste tot. Soldatii trebuiau sa faca ce le cereau ofiterii. Nu conta ce-ti spun. Daca iti cer sa faci o crima, cum s-a intamplat cu un baiat cu care am vorbit, trebuie s-o faci, altfel ajungi la tribunal si de acolo-i posibilitate foarte mare sa ajungi la zid.
Apoi dezertarea. Multi intelegeau ca acest razboi nu are nici un rost, ca e o ucidere in masa. Altii nu mai puteau suporta chinurile. Altii se tratau de utopia sovietica si pur si simplu dezertau pentru a fugi din U.R.S.S. in America sau in oricare alta tara. Mai ales ca deja acasa, in URSS, afganti, veteranii razboiului din Afganistan incepeau sa fie considerati criminali, nebuni. O parte din dezertori chiar luptau impotriva fostilor lor colegi. Daca erau prinsi dezertorii – nimeni nu-i mai vedea si nu se mai auzea de ei nimic. Trimiterea cadavrelor acasa era la intamplare – un picior de la unul, trei maini. Oricum era interzis sa deschizi sicriul de zinc. S-a intamplat ca au fost trimise acasa sicrie cand cel chipurile mort era viu si undeva prin America. si in raionul stefan Voda au fost astfel de cazuri. Cel mai mult fugeau soldatii originari din Asia Mijlocie sovietica, cei care intelegeau limba afganilor, care chiar aveau rude pe acolo, care aveau aceeasi religie. Din cauza aceasta erau urati de soldatii de alte nationalitati, incepeau conflicte si batai intre nationalitati.
Soldatii sovietici luptau in conditii mizerabile. Li se intampla zile intregi sa nu manance, in general mancau doar conserve (care se stricau foarte repede) si alimente uscate. Se temeau sa bea apa din fantani – putea fi otravita. Aveau apa inverzita in cisterne. Astfel se explica ca nimeni nu s-a intors sanatos din Afganistan. Toate variantele tifosului, hepatita, malaria, dizenteria. Nemaivorbind de traumele psihice si mutilarile fizice.
Trebuiau sa lupte un an si jumatate in Afganistan. Moldovenii, obisnuiti doar cu campia, acolo trebuiau sa lupte in munti, trebuiau sa suporte caldura. Pe drum erau atacati din munti, din zeleonka pe care si acum o viseaza in cosmaruri. Dusmanii erau peste tot. Nu intamplator i-au poreclit duhi, adica duhurile. Duhii iti apareau cand te asteptai mai putin. Ziua, daca era cazul, populatia pasnica vorbea, zambea soldatilor sovietici, ca seara sa otraveasca fantanile si sa lupte impotriva lor. Toti traiau dupa legile inumane ale razboiului: ucide sau vei fi ucis! Cand prizonierii de razboi erau prinsi trebuiau dati autoritatilor locale – peste o saptamana pe aceleasi persoane ii puteai vedea cu arma in mana. si nervii cedau. Daca ii mai prindeau, soldatii ii bateau “asa ca peste o saptamana sa moara”, sau chiar ii ucideau. Unii ofiteri, in operatii de curatire, violau femeile si apoi impuscau toata familia.
De soldatii sovietici isi bateau joc in cele mai inumane moduri daca erau prinsi. Li se scoteau ochii, li se taiau urechile, nasul, testiculele, erau jupuiti de vii. isi bateau joc pana mureau de la rani si mutilari. Uneori, dupa ce ii mutilau ii lasau undeva prin munti. Sau ii foloseau ca momeala pentru a opri coloanele sovietice. Capul unui soldat sovietic costa scump, al unui ofiter – si mai scump. in Afganistan devenise o afacere sa cauti capete de soldati sovietici.
Cum in Afganistan erau foarte multe droguri, soldatii incepeau sa se drogheze. in cel mai bun caz cu anasha – marijuana, in cel mai rau – se injectau. Astfel fiecare isi vedea de treaba lui. Altii, ca sa uite ce se intampla cu ei, radeau de toate prostiile, altii nu mai puteau rezista si plangeau. iti aminteai si iti analizai toata viata, tot ce ai facut in viata. iti aminteai tot. Se zice ca nu a fost soldat sovietic in Afganistan care nu s-a drogat. Unii au reusit sa scape de droguri cand s-au intors acasa, altii. Ce sa-ti zica ofiterii cand si ei se drogau? Cea mai puternica armata din lume era distrusa din toate partile. Totul era putred, fara nici un sens. Trebuia sa ucizi ca sa scapi, trebuia sa incerci sa rezisti pana la urma, cu ajutorul amintirilor, al dorului de casa, al prietenilor, parintilor. drogurilor, alcoolului. Cineva mi-a zis ca rusii, cand se imbatau, incepeau sa impuste aiurea in toate partile, voiau sa termine pe toti duhi odata. Fiecare cu descarcarile lui nervoase: unul se calma impuscand, altul alcoolizandu-se, altul drogandu-se. Aceste lucruri se intamplau cu niste copii de 18 ani. Acestia au fost soldatii sovietici civilizatori si eliberatori.
Pe langa aceste conditii se mai facea si contrabanda. Soldatii puteau doar sa-si cumpere droguri. Ofiterii, care in general “nu au mirosit praful de pusca”, care isi duceau traiul pe la Statul Major, faceau contrabanda cu tehnica, armamente, droguri. E zguduitor un caz pe care mi l-au povestit mai multi baieti: unui soldat i se inmaneaza un plic sa-l duca la Moscova. El vine mai intai sa-si vada parintii. Cand ajunge acasa parintii tocmai se intorceau de la inmormantarea lui. Telefoneaza la comisariatul militar, la militie. Seara ii prind pe cativa care dezgropau mormantul sa ia sicriul plin de droguri. in plicul care trebuia dus la Moscova scria sa fie ucis. Multi vindeau armamente cu care mai tarziu erau impuscati soldatii nostri. Unii venisera in Afganistan pentru a face bani, iar altii pentru a se calici si muri.
Unii au rezistat si cu ajutorul muzicii. in putinul timp liber baietii invatau sa cante la chitara. Cantau piese pe care le stiau si mai compuneau si singuri. Acum exista un repertoriu foarte variat cu cantece despre Afganistan. in general le canta blatnaie , dar nu neaparat. Li se mai facea cateodata cate un concert. Cand i-am intrebat cine a fost in concert, majoritatea mi-au spus ca Alexandr Rozembaum. Care de asemenea si-a facut serviciul militar in Afganistan. Piesele despre Afganistan nu prea au fost mediatizate. Prea erau despre durere, prea erau inspirate din realitate pentru a fi facute publice.
La intoarcerea in tara veteranii din Afganistan puteau constata ca sunt respinsi de societate. Ei purtau vina ca nu au castigat un razboi rapid. Asa cum se cuvine celei mai mari puteri din lume. Singuri nu puteau vorbi caci li s-a interzis. Au ramas pe nicaieri. Societatea nu mai avea nevoie de ei. O data pe an li se mai facea cate un concert, intalniri, ca sa taca si atat. Pensia ce li se acorda este mizera, in R. Moldova – nici trei dolari americani pe luna. U.R.S.S.-ul nu avea nevoie de soldati infranti, avea nevoie doar de cuceritori. Scoaterea armatei din Afganistan a fost vazuta ca o infrangere, desi multe mame au rasuflat usurate. Soldatii sovietici din Afganistan stricasera mitul soldatului sovietic eliberator si civilizator. incepeau sa se auda lucruri despre crimele de razboi, despre contrabanda, despre baieti ucisi acolo in cele mai stupide moduri. incepea sa se mai auda de sinucideri. Se auzea, dar nu la radio sau la televizor. Soldatul sovietic eliberator si civilizator incepea sa fie vazut ca o jertfa, utopia sovietica se ducea dracului si nu puteau fi iertati pentru asta. Din aceasta cauza acest razboi este poate cel mai putin mediatizat din toate razboaiele. Cetatenii sovietici se simteau rusinati din cauza lui. Mandria de a fi om sovietic incepea sa scada. Oamenii se trezeau din dulcea lor minciuna. Cei care pana atunci tacusera au inceput sa vorbeasca. S-a vorbit despre tot ce era interzis pana atunci si, culmea, despre greselile comunismului. si totusi mai putin despre Afganistan. Afganistanul a fost rana si nimeni nu vroia sa puna degetul pe ea. I-am intrebat pe baieti daca au vazut vreun ziarist sovietic in Afganistan. Majoritatea mi-au raspuns ca nu. A fost un razboi in care nu aveau ce cauta ziaristii. Le era doar transmis ce trebuie sa spuna si atat. Au fost o multime de lucruri care au trecut si mai trec inca in tacere. Doar n-au sa transmita la stiri ca: azi s-a bombardat un kislak pentru a incerca niste bombe noi, sau n-au sa spuna ca baiatul asta s-a spanzurat din cauza ca era batut de dezi, sau ca asta a fugit din cauza ca nu vedea nici un sens in razboi, sau ca ii era pur si simplu frica. Frica era ceva ce nu se admitea la soldatul sovietic eliberator si civilizator. De asemenea si bolile. Soldatul sovietic rabda orice pentru Patrie. Doar ca Patria a scuipat pe soldatii nostri trimisi in Afganistan. Patria a vrut sa faca un poligon din Afganistan, pe Patrie n-a interesat-o soarta acestui soldat. Patria a trimis acesti baieti care de abia au terminat scoala, dar nu i-a mai primit inapoi cu bratele deschise, ci i-a declarat nebuni.
Cred ca razboiul din Afganistan a fost cauza principala a destramarii U.R.S.S.-ului. in primul rand economia tarii a fost puternic zdruncinata. Pe parcursul a noua ani a tot intrat armament in Afganistan dar inapoi nu a prea iesit. Se aduceau si armamente noi, scumpe, care trebuiau incercate. U.R.S.S.-ul incepuse sa se intreaca cu S.U.A. Economia a fost ucisa de acest razboi. O alta cauza, cea mai importanta cred, a fost zdruncinarea mentalitatii de om sovietic. Cu totii ne-am dat seama ca nu suntem cei mai puternici, ca nu suntem cei mai corecti. Am inceput sa ne indoim de cauzele si ideile noastre nobile. Am fost dezorientati in privinta dusmanului. Cine era dusmanul? incepeam sa banuim pe fiecare din jurul nostru, nici acum aceasta banuiala nu a trecut. Fostii cetateni sovietici si acum sunt mai incruntati, dezorientati, incapabili de a hotari cine e dusmanul si cine e prietenul. Ceea ce li s-a bagat in cap atatia ani s-a dovedit a fi o minciuna, alt adevar n-au gasit. Peste tot par a fi K.G.B.-isti. Totul a fost patat, de fapt petele au inceput sa se vada dupa ce au inceput sa-si scoata ochelarii utopici. si totusi nu-si scot toti ochelarii. Fiindca li se pare ca viata nu are nici un sens fara ei. Din cauza aceasta veteranii razboiului din Afganistan sunt urati, considerati nebuni si criminali. intr-o mare masura sunt priviti ca si clasicul dusman al poporului. Cei nostalgici dupa comunism nu le vor ierta niciodata infrangerea. A fost o infrangere de mentalitate. si nostalgici dupa comunism, dupa perioada de mandrie a cetateanului sovietic, sunt foarte multi.
S-a intamplat ca, din motive tehnice, cu unii am vorbit de doua ori. Am ramas surprins de faptul ca, dupa ce prima oara nu au vrut sa vorbeasca, sa raspunda la intrebarile mele decat expeditiv si sa-mi spuna doar ceea ce li s-a spus ca se poate, a doua oara cand i-am intalnit s-au hotarat sa nu mai taca, sa vorbeasca. Am fost martorul a cat de diferite sunt varianta oficiala despre acest razboi si cea adevarata. Din cauza acesta am facut o carte cu interviuri cu oameni concreti, nu dupa statistici, care mint, se schimba, sau dupa carti (aproape inexistente) cu mai multe variante despre ce s-a intamplat in Afganistan. Am vrut sa vad razboiul din Afganistan prin ochii acestor baieti. Ei au vazut realitatea de acolo si dupa cuvintele lor o poti reconstitui. Mai ales ca acopera toti cei noua ani de razboi, sunt dintre ei si soferi, si din desant, si din trupe speciale, si tanchisti, si infanteristi, si genisti, si din trupe secrete de comunicatie de la baze cu armament nuclear.
Voi anexa cateva scrisori trimise din Afganistan, cred ca mai departe comentariile mele sunt inutile.

SCRISORI DIN AFGANISTAN

Scrisori de la Serghei Bejenaru catre Mihai Vakulovski

(1)

5 – IV – 88

Sincere salutari din or. Kandagar!!!
Noroc Mihail!!!!!
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie prietenul tau din departare Serghei.
Despre mine poti afla ca eu sunt sanatos si cu slujba o duc bine, ceea ce-ti doresc si tie multa sanatate si spor in toate celea.
Ce pot sa-ti mai spun despre mine?
Luptam cu incetisorul.
Acuma nu demult am venit de la boevae pe data de 25 – III – 88, si acuma undeva pe data de 7 – IV – 88 iarasi plecam.
Aicea au inflorit lalelele, copacii, macii. Prin munti sant lalele cate vrei.
Pogoda ii normala.
Eu deacuma m-am zagarat.
Tu fotografia mea ai primit-o, ori nu?
Dai privet lui Sandu de la mine, Mame-tei, lui Tat-to.
Nu, cu aceasta eu termin de scris mica mea scrisoare si-ti zic:
“La revedere”
“Astept raspuns”

(2)

12 – IV – 88

Sincere salutari din or. Kandagar!!!
Noroc Misa!!!!!
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie prietenul tau din departare Serghei. Poti afla ca scrisoarea ta eu am primit-o ieri pe data de 10 – IV – 88 si foarte mult m-am bucurat. Kak-paz am venit de la boevaie si mi-au dat scrisoarea ta si de acasa. Astazi data de 12 – IV – 88 am hotarat sa-ti scriu raspuns.
Despre mine poti afla ca sunt viu si sanatos si cu slujba o duc bine, ceea ce-ti doresc si tie multa sanatate si spor in toate celea.
Eu aicea m-am intalnit cu niste moldoveni din sindant. Ei il stiu pe Tolea Deleu. Eu le-am spus lor sa-i daie privet de la mine.
Ma intrebi daca fumez, ori nu?
De fumat, fumez numai cand ma enervez.
Spui ca ti-ai cumparat magnetofon, cum se cheama? La noi aicea tot avem magnetofon in palatka . Noi nu traim in cazarma, dar in palatci .
Misa, eu te rog un lucru.
Scrie cantece de a lui Modern Talking, mai in scurt cantecele lui ansamblu ista si Forum. Eu te rog.
Aicea copacii deacuma au inverzit, macii, lalelele au inflorit, romanita tot a inflorit, si multe alte flori au inflorit.
Eu acuma iarasi m-am fotografiat si cand le-om face iti voi trimite.
Pogoda ii normala.
Eu deacuma m-am zagarat . is negru ca un tigan.
Ce pot sa-ti mai spun eu despre mine?
Ce te intereseaza intreaba, eu iti voi raspunde.
Dar de Antonovca mi-i dor, de toate dealurile pe care umblam noi. De iazurile unde prindeam noi peste.
Dar acuma nemaiavand ce-ti scrie iti zic:
“La revedere”
Cu stima prietenul tau
“Serghei”
Astept raspuns
“Mihail”

(3)

4 – V – 88

Sincere salutari din or. Kandagar!!!
Noroc Mihail!!!!!
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie mahaleanul Serghei.
Poti afla ca astazi data de 4 – V – 88 eu am primit scrisoarea ta scrisa pe data de 23 – IV – 88. Am hotarat sa-ti scriu raspuns indata, sa nu astepti mult timp.
Despre mine poti afla ca sunt viu si sanatos si cu slujba o duc bine, ceea ce-ti doresc si tie multa sanatate si spor in toate.
Ce pot sa-ti mai spun eu despre mine?
Da, ai dreptate, ca la noi in sat nu-i mai frumos.
Pogoda ii normala.
Nu, dupa cum ti-am spus in scrisorile celelalte degraba o sa fim in Soiuz .
Altceva n-am ce-ti scrie.
Cu aceasta eu termin de scris mica mea scrisoare si-ti zic:
“La revedere”
“Astept raspuns”
Cu stima prietenul tau
“Serghei”
Misa, tu fotografii poti face, tatal tau nu face? Daca face, eu iti trimit pleonka si sa faci fotografii.
Nu ladno . Privet la parintii tai.

(4)

23 – V – 88

Sincere salutari din or. Kandagar!!!
Noroc Mihail!!!!!
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie prietenul si mahaleanul tau Serghei.
Despre mine ce pot sa-ti spun?
Poti afla ca sunt viu si sanatos si cu slujba o duc bine, ceea ce-ti doresc si tie multa sanatate si spor la examene.
La mine nou n-am nimica. Totul e pe vechi.
Astazi data de 23 – V – 88 am fost la poligon si am facut pristrelka la pusti, pulimeoate , le gatim de vavod .
Mehanicii au facut vojdenie . Acuma is mehanici noi.
Aceilalti au zburat acasa la dembeli .
La mine e totul
Pogoda ii normala.
Cu aceasta eu termin de scris mica mea scrisoare si-ti zic:
“La revedere”
Cu stima prietenul tau Serghei.
“Astept raspuns”

Ce mai este nou prin sat?

(5)

13 – VI – 88

Sincere salutari din or. Kandagar!!!
Noroc Mihail!!!!!
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie prietenul Serghei.
Poti afla ca astazi data de 13 – VI – 88 am primit scrisoarea ta si am fost foarte bucuros.
Despre mine ce pot sa-ti spun?
Sunt viu si sanatos si cu slujba o duc bine, ceea ce-ti doresc si tie multa, multa sanatate si spor la examene.
Tu imi spui sa-ti scriu mai mult si mai des. De scris mai des eu pot sa-ti scriu dar n-am ce-ti scrie.
Noi aicea tot ne scaldam, ne ducem la orak si ne scaldam spalam masinile de colb. Aicea am inghitit colb matinca pe toata viata. Cand am sa vin acasa am sa ma duc la spital sa ma odihnesc, sa ma controlez la sanatate.
Nu ce pot sa-ti mai spun eu despre mine?
Dar unde a fost garajul cel vechi ce-i acolo acuma?
Eu timp liber am cat vrei. Asa ca clipa de odihna la mine nu-i scumpa, asa ca nu te gandi ca o sa mi-o rapesti.
Nu ce pot sa-ti mai spun eu despre mine?
La noi ii cald.
Ca acuma ii seara, dar temperatura ii 40 C. Iar ziua pe la abed ii 50-55 C. Ploi nu-s. Pana acuma mai erau ploi si era mai racoare, dar acuma ploi nu-s si mi-i o caldura de nu mai poti. Dar nu-i nimica, deacuma au trecut aproape 2 ani in aceasta caldura si eu m-am deprins cu ea.
Da, doi ani de zile sa nu vezi omat, asta-i ceva.
Nu, Misca, la mine e cam totul.
Mai scrie ce mai este nou prin sat.
La mine e cam totul.
Cu aceasta eu termin de scris mica mea scrisoare si-ti zic:
“La revedere”
Cu stima prietenul tau
“Serghei”
Transmite-i privet lui Sandu.
Ce el nu scrie nimica?
Nu, “Poka”
“Misca”
“Astept raspuns”

Scrisoare de la Anatolie Deleu catre Mihai Vakulovski

Nedatata, pe stampila din U.R.S.S. data – 29 – 04 – 88

Sincere salutari din
sindant
Noroc Misa.
Din primele randuri ale micii mele scrisori poti afla ca-ti scrie sosedul tau Tolea. Despre mine pot sa-ti spun ca-s sanatos tun si cu slujba merge normal. Ceea ce-ti doresc si tie multa sanatate si spor la invatatura. Despre mine ce pot sa-ti spun slujba merge ca si cum eram acasa, dimineata ma sculam si ma duceam in brigada zavodem tractorul si la lucru numai ca aicea ii altfel de tractor si drept ca te temi sa mergi pe drum cu dansul. Mai calci cate pe-o hlopuska ca-ti sar gusinitile ca nu le mai gasesti dar hlopusti de estea gasesti unde te intorci dar sapeorii nici nu se gandesc sa le stranga macar ca si eu is sapeor. O vezi inca ii dai cu ‘cioru dar mergi cu transport iti sar rotile dar se intampla ca sar altii si ei cu tot cu roti. Asa ca ai Misa ii cam greu aicea dar ii interesant. Cu asta muntui de scris ca nu prea am vreme dar am de scris inca multe scrisori. iti zic la revedere. Astept raspuns.