Ovidiu Pecican

 

Împăratul absent. Legendele despre Constantin-Împărat şi fundalul lor istoric

 

 

1. Legendele despre Constantin-împărat

 

Ciclul de legende despre Constantin împărat, adunate cu mai bine de un secol în urmă de o pasionată cercetătoare în Bucovina1, este alcătuit din patru legende scurte. Urmând ordinea publicării lor în volum, voi spune că prima dintre ele pomeneşte confruntarea dintre Constantin şi furnici2. A doua relatează răzvrătirea lui Constantin împotriva lui Dumnezeu şi cum a fost absorbit în pământ împreună cu oastea lui3. A treia pomeneşte virtuţile calului acestui împărat4. În fine, ultima menţionează foarte succint existenţa unei comori a acestui împărat5.

Cine este acest monarh şi când a domnit el? Care este sâmburele istoric al legendelor închinate lui? Conform lui Ionică Pisarciuc din Roşa – unul dintre informatori -, “Împaratul Constantin a fost împărat pe locurile acestea înainte de Ştefan-împărat”. Referirea la Ştefan ca la un împărat împiedică identificarea lui cu Ştefan cel Mare. Deci trebuie căutat un împărat cu numele de Ştefan care să îşi fi întins guvernarea şi peste Bucovina. Cum este de negăsit, mai rămâne ca împăratul Constantin să fie identificat cu unul dintre suveranii bizantini care au purtat acest nume. Dacă nu e luat în considerare Constantius II (337-361), atunci identificarea s-ar putea face cu însuşi Constantin cel Mare (306-337), cu Constantin III (641), Constantin IV Pogona-tos (668-685), Constantin V Copronymos (741-775), Constantin VI (790-797), Constantin VII Porphyrogenetul (945-959), Constantin VIII (1025-1028), Constantin IX Monomachos (1042-1055), Constantin X Ducas (1059-1067), Constantin XI Laskaris (1204-1205) şi Constantin XII Paleolog Dragases (1448-1453). Lista cuprinde, prin urmare, douăsprezece posibilităţi, dacă nu cumva chiar treisprezece. Dintre toţi, cel mai susceptibil de a fi identificat cu prota-gonistul legendelor pare Constantin V Copronymos, faimos prin iconoclasmul lui necruţător şi consecvent. În conştiinţa posterităţii el a intrat, de aceea, ca un apostat, un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; ceea ce, în mod simbolic, este şi omonimul lui le-gendar. Tot ca şi acela, şi eroul din legende este un trufaş conducător de oşti.

Legenda îl arată pe Constantin-împărat ca pe un personaj luciferic. El este înfăţişat în lumina grandilocventă a unei gesticulaţii de tip romantic, şi nu este exclus ca, într-un fel sau altul, anonimul care a reţinut legenda răzvrătirii lui să fi prins ceva din ideile seco-lului XIX care făceau din Lucifer un geniu damnat, prototipul rebelului romantic.

 

2. Constantin-împărat şi Legenda lui Ladislau şi Sava 

 

Cea de a doua legendă cuprinde şi o secvenţă înrudită cu Legenda lui Ladislau şi Sava (cca. 1366 sau 1369-1373)6. Iat-o:

Odată era mare secetă şi n-aveau soldaţii ce bea; atunci el a început a împuşca la Dumnezeu de ciudă, să-i deie ploaie, ş-au început a curge rar câteva picături. Soldaţii au strâns într-un chipiu oleacă de apă, să aibă macar împaratul ce bea, şi i-au dat; el a întrebat: ”Da voi aţi băut” “Nu, n-am băut!” “Dacă n-aţi băut voi, nu beu nici eu!”, ş-a varsat apa la pământ ş-a zis într-o ciudă: “Mai bine s-ar deschide pământul ş-aş întra cu oastea mea cu totul, decât să năcăjesc atâta!” Pământul s-a deschis şi el a întrat. Dar când va fi sfârşitul lumei, va ieşi să poarte război.

În LLS, “craiul unguresc Vladislav”, aflat în război cu craiul sârb Ştefan, în tabăra căruia se afla fratele lui, Sfântul Sava, era însetat prin ruga sfântului către Dumnezeu, care aducea seceta în tabăra maghiară. Peste inamicii acestuia ploua însă din belşug, iar Sava îi trimitea demonstrativ regelui Vladislav o găleată cu gheaţă să îşi astâmpere setea. Prin urmare, intervenţia divină aici era mediată de sfânt şi survenea prompt, servind cauza lui Ştefan. Cu totul dimpotrivă se petreceau lucrurile în cazul lui Constantin-împărat. Acesta, în loc să ceară lui Dumnezeu cu umilinţă, prin intermediul rugăciunii, curmarea secetei, proceda tocmai dimpotrivă, răzvrătindu-se. Solidar cu soldaţii săi, acest monarh refuza să soarbă puţina apă adunată de aceştia, preferând să o arunce. Proferând de amărăciune un autoblestem, el îşi vedea, de astă dată, îndepli-nită dorinţa, fiind înghiţit de pământ împreună cu oastea lui.

Se constată că acelaşi scenariu (război pe timp de secetă, intervenţie divină) îndeplineşte, în funcţie de context, în cele două cazuri, două roluri diferite, ba chiar simetric opuse. Motivul este împrumutat din recuzita miraculosului şi suferă, în ambele situaţii, o tratare folclorizantă. El se lasă regăsit atât în Serbia şi apoi Banatul sau Bihorul secolului XIV, cât şi în Moldova secolului XIX.

Este de notat aici şi că împrejurările istorice ale finalului domniei lui Ion Vodă cel Cumplit (1572-1574) au dat acestui scenariu legendar carnaţie istorică. În bătălia de la Roşcani, din 11 iunie 1574, retras din faţa inamicului otoman şi trădat de boierimea moldovenească lângă iezerul Cahulului, voievodul a îndurat, împreună cu aliaţii lui cazaci, setea preţ de mai multe zile. Astfel, în relatarea lui B. P. Hasdeu, “Lipsiţi de o picătură de apă, moldovenii aşteptau venirea nopţii pentru a întinde petice de pânză dasupra ierburilor: ei îşi ungeau buzele cu rouă!”7 După cum se cunoaşte, împrejurarea i-a fost fatală domnitorului, la capătul negocierilor cu turcii el fiind executat.

Cu toate că exista o asemenea împrejurare în istoria moldovenească, memoria po-pulară nu a reţinut însă episodul. Explicaţia trebuie să constea în modesta apreciere de care s-a bucurat acest domn autoritar printre supuşii săi, ca şi în scurtimea domniei lui.

 

3. Constantin-împărat şi Alexandru cel Mare 

 

Prima legendă din ciclu narează, cum am amintit deja, confruntarea lui Constantin cu furnicile. Tema provine, fără îndoială, din Alexandria, unde eroul macedonean ajunge “la pustie, la locul gadinelor sălbatice”. Iată episodul în cauză: “… merse Alexandru cincizeci de zile, şi ajunse la o ţară cu nisip. Acolo locuiau furnicile în pământ; şi peste noapte ieşeau din ascunzişuri şi luau pe om şi-l băgau în găurile lor de-l mâncau. Auzind de asta, Alexandru porunci să secere paie şi să le aprindă la găurile lor. Şi aşa făcură, şi pieriră multe, şi trecură ţara lor în zece zile”8. Ca şi Alexandru, Constantin “… ori de câte ori ţinea bataie, biruia pe duşman – ş-a mers cu bătălia păn’ la furnici. Împăratul furnicilor i-a spus: “Tu cu mine degeaba te pui, că eu te-oi birui. Dacă vrai, să cercăm aşa: Fă tu un soldat de plumb şi să-l suie un soldat al tău în copacul ista, da eu să fac o furnică de plumb, s-o suie o furnică de-a mele în copac”“. Ostaşul s-a împotmolit, dar furnica a izbutit. Drept care, Constantin s-a recunoscut înfrânt. Se observă din nou că şi în această legendă, Constantin pierde în faţa adversarului. Confruntarea este fabuloasă, iar motivul este un topos literar folclorizat. 

 

4. Inorogul

 

Pe acelaşi tărâm fabulos se situează saga lui Constantin şi prin calul pe care îl posedă împăratul. Conform celei de a doua legende, “Calul lui are corn în frunte”. Iar în cea de-a treia se spune că “iese în tot anul – este o zi când iese – şi atunci dimineaţa e mânz, iar păn’ în sară să face bătrân”. Văzut ca inorog şi ca un animal care parcurge toate ciclurile existenţei de dimineaţa până seara, într-o singură zi, însă în fiecare an (ca un echivalent cabalin al păsării Phoenix, renăscută din propria-i cenuşă), calul lui Constantin-împărat trimite la prezenţele animaliere din bestiariile medievale9.

 

5. Constantin-împărat şi Frederic Barbarossa

 

Extrem de interesantă pentru circulaţia motivelor mitice este însă legenda propriu-zisă a lui Constantin-împărat, care îl evocă după pedeapsa divină pe care a suferit-o. Citez mai departe legenda a doua: “El stă cu oastea în pământ, doarme şi numai o dată pe an să deschide pământul şi să trezeşte cu soldaţii. Atunci, soldaţii îl întreabă: “Îi vremea să ne sculăm?” “Ba încă nu”, zice el. Ş-apoi iar să culcă şi dorm un an. O fată a căzut acolo noaptea, cum mergea să caute nişte cai, ş-a stat închisă un an, păn’ iar a aruncat-o pământul. El stă c-un picior în scară şi sabia o ţine sus. […]”

Tema este cunoscută din evul mediu germanic prin intermediul lucrării lui Otto von Freising, Gesta Frederici Regis. La moartea împăratului Frederic Barbarossa, oamenii au refuzat să creadă că evenimentul a avut loc. S-a spus despre el că a adormit în miezul unui munte. El aşteaptă acolo, pe un jilţ de piatră, vremea redeşteptării. Este greu de desluşit cum a ajuns această temă printre românii bucovineni. Greu de crezut că informaţia s-a diseminat prin contactul cu locuitorii de limbă germană din zonă (fie ei austrieci ori evrei). Mai curând este plauzibil că motivul adormirii până în vremurile apocaliptice a circulat în folclorul european creştin de-a lungul şi de-a latul continentului, ajungând şi printre români.

 

6. Concluzii

 

Ciclul folcloric despre Constantin-împărat, modest reprezentat prin cele patru legende consemnate de Elena Niculiţă-Voronca, are totuşi o însemnătate deosebită. El arată cum în jurul aceleiaşi figuri mitice se aglomerează mai multe reminiscenţe istorice şi motive de provenienţă diferită. Informaţia istorică despre împăraţii bizantini, furnizată poate de vechi cronografe, coexistă aici cu motivele fabuloase primite pe filiera cărţilor populare (din Alexandria şi din Fiziolog), ori cu cele detectabile în mitologia medie-vală a Occidentului germanic. Straturile acestea au vechime diferită, unele fiind o moştenire a sfârşitului antichităţii, altele aparţinând evului mediu. Din acest punct de vedere se poate spune că legendele despre Constantin-împărat mărturisesc un sincretism pe deplin consumat, elementele disparate armonizându-se sub semnul unei viziuni dominate de morala creştinească a adagiului – subînţeles – că omul nu trebuie să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

Astfel, Constantin-împărat apare ca figura marelui răzvrătit împotriva divinităţii pe care folclorul nostru l-a produs, nu fără legătură, poate, cu tematizarea literară a acestuia furnizată de romantismul european (de la lordul Byron la Baudelaire şi de la Wagner la Dostoievski şi Nietzsche).

 

Note

1 Elena Niculiţă-Voronca, Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, Iaşi, Ed. Polirom, 1998, ed. Victor Durnea, p. 107-108. Volumul apărea pentru întâia oară la Cernăuţi, în 1903.

2  Titlul nu evocă specificul conţinutului: Împaratul Constantin. Informator: Ionică Pisarciuc din Roşa.

3 Sabia lui Constantin-împarat. Informator: Ionică Pisarciuc din Roşa, respectiv Ghiorghi Torschi din Mihalcea.

4 Calul împaratului Constantin. Informator: Gheorghe Bărbăcariu din Bagiurea, Moldova.

5  Comoara împaratului Constantin. La sfârşitul legendei apare doar numele satului de unde a fost culeasă: Roşa.

6 Cu privire la această naraţiune medievală vezi Ovidiu Pecican, “Despre triumful ortodoxiei asupra catolicismului: Legenda lui Ladislau şi Sava (1366-1373)” în Troia, Veneţia, Roma. Studii de istoria civilizaţiei europene, Cluj-Napoca, EFES, 1998, p. 145-160.

7 B. P. Hasdeu, Opere, vol. 2, Bucureşti, Ed. Minerva, 1996, p. 238.

8 Alexandria, Esopia. Cărţi populare, Bucureşti, E. P. L., 1966, p. 55.

9 Cele mai vechi cărţi populare în lite-ratura română. II: Fiziologul; Archirie şi Anadan, Bucureşti, Ed. Minerva, 1997, p. 95 conţine capitolul Pentru inorog din Fiziolog, reprodusă după cel mai vechi ma-nuscris românesc păstrat, anume cel din 1693, copiat de Costea Dascălul.