Octavian Roske 

University of Bucarest, Romania

oroske@yahoo.com

 

Experienţa represiunii şi valenţele reconstituirii biografice /

The Biographical Dictionary and the World of Political Prisons

 

 

Abstract: Biographical dictionaries of communist repression in Romania may be described according to the following elements: 1. The way in which sources (books, journals, oral history, state archives, private archives) are used and displayed either at the end of the volume, in notes or within each biographical sketch. 2. The pattern of the biographical presentation which is supposed to establish a set of expectations concerning the order and coherence of each biographical sketch. 3. The regional dimension limits the list of names to a geographical area while the occupational profile describes former political prisoners belonging to a particular class (church, army, medical profession). 4. The chronological frame which may overlap the whole communist period (1945-1989) or certain periods determined by the activity in a particular political prison (Sighet). 5. The style and tone of the biographical presentation may be influenced by vision, personal experience and political orientation. 

Keywords: Biographical dictionaries; sources; patterns; occupational profiles; chronological frames.

 

 

Un instrument esenţial pentru cunoaşterea dinamicii şi formelor sistemului represiv îl constituie dicţionarul biografic. Pornit din necesitatea de a stabili identitatea victimelor sau a coordonatorilor şi executanţilor actelor represive, dicţionarul biografic, alături de colecţiile de documente, culegerile de studii şi inventarele legislative, constituie o utilă sursă de informare pentru cercetarea istoriei mecanismelor represive ale regimului comunist din România. Indiferent că este consacrat unei abordări regionale sau se limitează la descrierea unui grup profesional, dicţionarul biografic se defineşte prin cinci caracteristici principale:

1. Se întemeiază pe un număr de surse publicate sau orale;
2. Are un format care imprimă o regularitate şi un caracter previzibil;
3. Are o determinare regională sau profesională;
4. Se încadrează într-o ramă cronologică;
5. Are o marcă stilistică specifică;

 

Interpretarea surselor

 

Orice discuţie despre autoritatea unui dicţionar biografic al represiunii ar trebui să pornească de la analiza surselor utilizate de autor pe parcursul documentării şi redactării articolelor ce alcătuiesc lista de nume. Întrucât problema credibilităţii informaţiilor din scrierile autobiografice este adesea pusă în discuţie, dezvăluirea surselor, atunci când se recurge la colectarea datelor despre detenţie, este esenţială pentru a construi anumite sisteme de testare a validităţii. La rândul lor, unele informaţii culese din documente preluate din arhivele securităţii pot fi parazitate prin impactul anchetei sau  rechizitoriilor întocmite sub presiunea factorului ideologic. În absenţa unei  ierarhii general acceptate a credibilităţii, compararea surselor se impune ca o măsură de precauţie în abordarea biografică. Din acest punct de vedere, dicţionarele biografice ar putea fi grupate pe trei clase distincte:

1. Dicţionare care nu dezvăluie sursele de documentare;
2. Dicţionare care menţionează într-o manieră globală, adesea sintetică,  sursele utilizate;
3. Dicţionare care specifică la fiecare articol sursele folosite; 

Un exemplu tipic pentru prima categorie este dicţionarul publicat de Cicerone Ioniţoiu în 1995 sub titlul Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului. Din cele mărturisite chiar de autor, informaţiile din dicţionar au la bază relatări şi „scene din iadul comunist” puse la dispoziţie de Ovidiu Borcea, Grigore Caraza, Remus Radina. „precum şi de mulţi alţii care au dorit să rămână anonimi” (Ioniţoiu, Cartea, I, 4). Clasificarea surselor ar putea urma două criterii, după opinia lui Ioniţoiu: informaţii culese „direct de la supravieţuitori”, acestea fiind „exacte”, întrucât sunt întipărite în memoria lor (Ioniţoiu, Cartea, I, 4); alte surse, în această categorie intrând datele oferite de membrii familiilor foştilor deţinuţi politici sau de „colegii de la închisoare” (Ioniţoiu, Cartea, I, 4). Nu se face nici o referire la volume publicate în exil până în 1989 sau la cele editate în România după revoluţia din decembrie 1989.

În volumul III publicat de Cicerone Ioniţoiu în 1998 aflăm motivul decalajului informaţional. Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului a fost redactată pe la începutul anilor 1980, departe de arhivele sistemului represiv, într-o dependenţă totală de mărturia orală directă sau mediată de rude ori de prieteni ai celor care au suferit în închisori sau în lagăre de muncă (Ioniţoiu, Cartea, III, p. 3). Enciclopedia „suferinţei româneşti”,  la care face referire autorul, ar trebui să cuprindă numele tuturor victimelor,  fiind  realizată după aceleaşi principii, bazându-se  mai ales pe  „ajutorul foştilor deţinuţi anticomunişti” şi pe sprijinul tuturor persoanelor care „deţin nume de deţinuţi, date şi mărturii suplimentare” (Ioniţoiu, Cartea, III, p. 3).

Cicerone Ioniţoiu şi-a continuat documentarea începută cu mulţi ani înainte de prăbuşirea regimului comunist din România.  Cel puţin aşa rezultă din postfaţa lui Alex. Ştefănescu la primul volum din Victimele terorii comuniste, publicat la Editura Maşina de scris, în 2000. Astfel, autorul Cărţii  de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului ar fi revenit în România pentru a studia în „arhivele închisorilor, tribunalelor şi spitalelor militare, cercetând  inscripţiile de pe monumentele funerare şi documentele aflate în păstrarea administraţiei cimitirelor, explorând  presa vremii, şi mai ales, consemnând ceea ce-şi mai amintesc supravieţuitorii anilor de teroare” (Ioniţoiu, Victimele, A-B,  p. 318).  Informaţiile adunate de Ioniţoiu ar fi fost comparate şi ordonate de Florin Ştefănescu, „pentru a le mări gradul de precizie” (Ioniţoiu, Victimele, A-B, p. 318). Nicăieri în acest volum nu putem găsi lista surselor care au fost utilizate pentru a face informaţiile biografice mai precise.

Din a doua categorie  fac parte dicţionarele care menţionează sursele sub forma unei bibliografii. Acesta este cazul volumului publicat de Mihai Pelin sub titlul Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică. Dicţionar alfabetic publicat în 2003 la Editura Elion. Bibliografia lucrării conţine volume, articole din periodice, fonduri de arhivă, alte documente  nearhivate. Nu sunt utilizate transcrieri de istorie orală, iar articolele nu conţin referiri la surse. 

O bibliografie amplă conţine volumul publicat de Doina Jela sub titlul Lexiconul negru publicat în 2001 la Humanitas. Lista bibliografică include  volume de memorii, istorie şi studii, culegeri de documente (unele titluri sunt însă reproduse fără autori, altele sunt citate de două ori), lucrări în manuscris,  periodice, istorie orală, corespondenţă cu foşti deţinuţi politici sau cu filiale ale AFDPR şi documente de arhivă.

Pe o bibliografie  se bazează şi volumul întocmit de Vasile Manea sub titlul Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, apărut la Editura Patmos în 2001. Pentru a reconstitui lista preoţilor persecutaţi de regimul comunist autorul a utilizat volume apărute în România după 1989, volume editate de autori din exilul românesc înainte de 1989, articole din periodice, lucrări de licenţă susţinute în cadrul facultăţilor de Teologie, precum şi texte nepublicate, răspunsurile episcopiilor la chestionarul trimis de Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor (Manea, Preoţi, p. 65), şi mai târziu de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) pentru realizarea unei investigaţii privind persecuţia sub regimul comunist, mărturii de la supravieţuitori sau rude ale foştilor deţinuţi politici. Deşi autorul susţine că va oferi un text cât mai complet, utilizând „toate cărţile şi articolele” (Manea, Preoţi, p.10) care tratează subiectul măcar parţial, trebuie observat că informaţii despre preoţi întemniţaţi se găsesc risipite în numeroase alte volume semnate de supravieţuitori ai sistemului concentraţionar românesc. Nu se poate vorbi de aplicarea consecventă a unui sistem de trimitere la surse, ci mai degrabă de o amendare a surselor, din perspectiva informaţiilor colectate de autor.

O bibliografie sumară, incompletă şi pe alocuri cu greşeli conţine  masivul volum publicat de Constantin Ionaşcu sub titlul Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea, publicat la Editura „Ex Ponto” în 2000,  un amestec de documente, mărturii şi inventare biografice. În mulţumirile inserate la începutul cărţii aflăm că autorul a consultat  arhiva SRI, iar o notă din scurta prefaţă nesemnată face trimitere la Arhivele Naţionale Constanţa (Ionaşcu, Rezistenţa, p. 9). Probabil că sursele sunt mai numeroase, dar ele nu se află menţionate în totalitate în bibliografia a lucrării.

Alte volume  optează pentru un dublu sistem de folosire a surselor. Pe de o parte lucrările utilizate pentru documentare sunt listate într-o bibliografie sumară, pe de altă parte trimiterile din interiorul articolelor fac referire la titlurile enunţate. În acest fel procedează  Nuţu Roşca în volumul său Închisoarea elitei româneşti, publicat la Editura Gutinul în 1998. Bibliografia sumară conţine o listă de 70 de surse, având  titluri de volume cât şi articole din periodice. Numeroase volume menţionate în această bibliografie sunt  publicate înainte de 1989. Nu sunt utilizate transcrieri  de istorie orală.

Uneori sursele se limitează doar la documentele de arhivă, cum este cazul volumului publicat de Mihai Pelin, la Editura Compania, în 2002 sub titlul Opisul emigraţiei politice. Autorul a utilizat Arhivele Serviciului Român de Informaţii, fişele biografice, rapoartele şi notele informative servind ca suport documentar pentru redactarea articolelor de dicţionar. În interiorul articolelor autorul citează din documentele fostei securităţi, fără a indica sursa. Pentru completarea informaţiilor Pelin a utilizat volumul Români în ştiinţa şi cultura universală publicat de Academia Româno-americană de Ştiinţe şi Arte din Statele Unite în 1982 (Pelin, Opisul, p.12).

Din a doua categorie  am putea de asemenea aminti un dicţionar cu caracter regional iniţiat de Fundaţia Memento de recuperare a Memoriei Detenţiei Politice Anticomuniste Timiş Dicţionarul suferinţei. Foştii deţinuţi politici din Timiş, apărut la Editura Eurostampa din  Timişoara. În acest caz informaţiile provin chiar de la foştii deţinuţi care îşi completează singuri datele care urmează să apară în dicţionar. În cazul celor decedaţi, datele au fost completate de rudele mai apropiate. Acolo unde nu a fost posibilă contactarea acestora au fost utilizate  formularele  de înscriere în AFDPR-Timiş. Aşa cum subliniază Florentin Toma, preşedintele Fundaţiei Memento, s-a contat pe responsabilitatea fiecărui fost deţinut politic, iar atunci când nu s-a mai putut apela la memorie,  unele rubrici au rămas incomplete.

Asemănător ca abordare este dicţionarul publicat Corneliu Cornea sub titlul Jurnalul detenţiei politice în judeţul Arad 1945-1989, apărut la Editura Mirador, în 2000. Spre deosebire de Fundaţia Memento de la Timişoara, Cornea a cules informaţii fie direct de la mai mulţi supravieţuitori (Cornea, Jurnalul,  p. 10) fie din  volume publicate (Cornea, Jurnalul, p. 7) pentru a alcătui  o listă de peste 1200 de nume de deţinuţi politici din judeţul Arad, la care autorul declară că ar fi lucrat 10 ani.

Din a treia categorie  poate fi amintit dicţionarul publicat de Paul Caravia, director de proiect, alături de Virgiliu Constantinescu şi Flori Stănescu sub titlul Biserica întemniţată. România 1944-1989, apărut la INST în 1998. Ca inovaţie în domeniul utilizării surselor bibliografice, volumul indică sursele pe manşeta paginii în dreptul fiecărui articol. Valorificând rezultatele unui proiect de cercetare sub egida INST demarat încă din 1995,  Biserica întemniţată a utilizat  mai multe tipuri de surse. Mai întâi, răspunsurile la chestionarele trimise de Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, în 1991-1992, şi chestionare reluate ulterior într-o formă dezvoltată de INST, prin care se solicita tuturor cultelor şi  centrelor eparhiale din ţară informaţii privind persecuţia sub regimul comunist. Un alt nivel de documentare l-a constituit literatura editată în România după 1989, colectivul de cercetare inventariind 91 de titluri. În mod transparent responsabilitatea pentru fişarea fiecărui titlu a fost încredinţată unui cercetător. O alte categorie de surse se regăseşte la nivelul periodicelor consultate, în general reviste editate de cultele religioase din România, dar şi periodice de specializate. Pe un alt palier al documentării s-a situat fişarea colecţiei „Monitorului oficial” din perioada 1946-1919. În sfârşit, ultima categorie de surse este configurată de arhivele personale puse la dispoziţia colectivului de cercetare.

Din aceeaşi categorie face parte dicţionarul Mecanisme represive în România 1945-1989, editat de INST.  Faţă de dicţionarul lui Caravia care utiliza atât adrese oficiale, cât şi fonduri arhivistice personale, Mecanisme  represive foloseşte doar cărţi editate, acestea fiind listate la începutul fiecărui volum. Varietatea tipurilor de volume folosite ca surse a facilitat identificarea unui număr mai mare de persoane reprimate sau de  autori ai represiunii. În acest scop,  au fost utilizate biografii, volume de comunicări ştiinţifice, corespondenţă, cronologii, dialoguri, dicţionare biografice speciale, dar şi dicţionare biografice ale represiunii, volume de documente, enciclopedii, volume de eseuri, interviuri, volume de istorie, reconstituiri obţinute din istorie orală, jurnale, memorii, monografii, volume de poezii, procese şi publicistică, romane şi volume de studii.

Alte dicţionare preferă să indice sursele la sfârşitul fiecărui articol sub titlul Bibliografie. Aşa procedează Alesandru Duţu şi Florica Dobre în Drama generalilor, sursele fiind de regulă fie arhive (Ministerul Apărării Naţionale, S.R.I.), fie volume sau articole din periodice. Pentru completarea informaţiilor biografice autorii au recurs şi la lucrări publicate înainte de 1989. Lipsesc din surse transcrierile de istorie orală sau documentele din fondurile arhivistice personale, eventual de la familiile generalilor lichidaţi de regimul comunist.

 

Formatul dicţionarului biografic  

 

Formatul dicţionarului biografic joacă un rol important în organizarea materialului documentar. În măsura în care autorul sau colectivul de autori reuşesc să păstreze un grad ridicat de predictibilitate al prezentării biografice, articolul capătă coerenţă şi substanţă. La Ioniţoiu (Victimele terorii) elementele care alcătuiesc succesiunea prezentării sunt dispuse după un criteriu cronologic:

1. Nume, prenume
2. Data naşterii
3. Locul naşterii
4. Domiciliul la data arestării
5. Profesia
6. Data şi motivul arestării
7. Data procesului
8. Data şi încadrarea juridică a condamnării
9. Date despre magistraţi, avocaţi etc implicaţi în proces şi condamnare
10. Cronologia detenţiei 
11. Data eliberării, în cazul în care deţinutul politic nu a decedat în timpul detenţiei
12. Cariera profesională sau persecuţiile suferite după eliberare, până în 1989
13. Carieră profesională, afirmare socială sau politică după 1989
14. Data, locul şi motivul  decesului.

Întrucât informaţiile biografice sunt distribuite inegal, este puţin probabil să întâlnim acest format complet la multe articole din dicţionarul lui Ioniţoiu. Alteori formatul este spart de inserţii masive care aduc relatări  autobiografice, cum este cazul la Grigore Caraza (Ioniţoiu, Victimele,  C, p. 36-37).

          O formulă standardizată de format oferă Dicţionarul suferinţei. Fiind realizat pe baza unor răspunsuri la întrebări de chestionar, dicţionarul biografic sparge informaţia în unităţi mici, aşezate sub titluri de rubrică. Pe această schemă gradul de predictibilitate al prezentării biografice creşte, în defavoarea cursivităţii. Schema după care este organizată informaţia biografică în Dicţionarul suferinţei poate fi însă utilă altor proiecte de cercetare regională sau naţională care îşi propun să reconstituie lista foştilor deţinuţi politici sub regimul comunist:

1. Numele şi prenumele
2. Data naşterii
3. Locul naşterii

c.   Profesia, ocupaţia, funcţia deţinută înainte de arestare

d    Data arestării

e.   Numele anchetatorilor

f.   Denumirea lotului    

1. Condamnarea şi durata reală a detenţiei
2. Tribunalul militar care a pronunţat sentinţa
3. Alte persoane din lot
4. Alte condamnări, cu menţionarea perioadei de detenţie
5. Locurile de anchetă şi închisorile, lagărele de muncă sau domiciliile obligatorii, cu menţionarea perioadei 
6. Foşti deţinuţi marcanţi întâlniţi în locurile de detenţie
7. Mărturie despre anchetă. Proces sau detenţie

Parţial dicţionar biografic, întrucât o mare parte a volumului este consacrată evocărilor memorialistice şi documentelor, volumul Noi nu am avut tinereţe, coordonat de un colectiv din care fac parte Traian Mitrofan, Nicolae Stan Petruţiu şi alţii,  listează numele membrilor AFDP Filiala Alba (Mitrofan, Noi, p. 218-343), menţionând cele mai importante elemente legate de condamnare şi detenţie. Lipseşte  însă din cuprinsul prezentării data eliberării din închisoare, aceasta fiind dedusă uneori din menţionarea perioadei  de detenţie.

 

Localizări geografice şi delimitări profesionale

 

A patra caracteristică a unui dicţionar biografic o reprezintă încadrarea sa într-un spaţiu determinat fie geografic, fie profesional. Din categoria dicţionarelor generale poate fi amintită seria apărută sub titlul Victimele terorii, care prezintă nu numai deţinuţii politici din România, dar şi pe cei deportaţi în Uniunea Sovietică. O încadrare regională explicită are Dicţionarul suferinţei care conţine în principal numele foştilor deţinuţi politici înscrişi la AFDPR-Timiş. Pe un criteriu regional este organizat şi  Jurnalul detenţiei politice în judeţul Arad care listează peste 1200 de nume ale unor luptători din rezistenţa anticomunistă sau foşti deţinuţi politici din judeţul Arad. Cartea albă privind lupta anticomunistă a fiilor Gorjului, lucrare coordonată de Nicolae Stirosu şi apărută la Craiova în 1995, sub patronajul A.F.D.P.R.  Gorj, are de asemenea ca obiectiv a restituire istorică pe plan local. Volumul de evocări memorialistice  şi prezentări biografice Noi nu am avut tinereţe doreşte să stabilească un patrimoniu de nume pentru judeţul Alba.

            În ce priveşte delimitările profesionale, cele mai substanţiale demersuri s-au făcut în domeniul religios (Caravia, Biserica; Manea, Preoţi) în cel militar (Duţu, Drama) sau în cel medical  prin apariţia volumului publicat de Gheorghe Penciu sub titlul Medici în recluziune, pe un format de frontieră, cu elemente ce ţin în egală măsură de evocarea memorialistică şi de economia unui dicţionar biografic.

      

CRONOLOGIA REPRESIUNII  

A cincea caracteristică a dicţionarelor biografice este dată de extensia cronologică a prezentării. Cele mai multe din dicţionare se referă la toată perioada comunistă, 1945-1989 (Ioniţoiu, Cartea,  I-III; Ioniţoiu, Victimele, A-Q; Roske, Mecanisme, A-O; Manea, Preoţi; Mitrofan, Noi). Caravia situează persecuţia bisericii chiar înainte de instaurarea guvernului Groza, oficializarea lagărelor pentru deţinuţi politici având loc în 1944 (Caravia, Biserica, p. 20). Doina Jela precizează că lista autorilor represiunii acoperă  perioada cuprinsă între alegerile  din 1946 şi căderea regimului comunist (Jela, Lexiconul,  p. 12). Alte lucrări sunt focalizate pe perioada Gheorghiu-Dej, 1945-1964 (Dicţionarul suferinţei; Ionaşcu, Rezistenţa; Penciu, Medici). De aceeaşi perioadă se ocupă Drama generalilor (1944-1964), primele măsuri împotriva elitei armatei române fiind datate înainte de 6 martie 1945 (Duţu, Drama,  p. 10). Dicţionarele care abordează doar marginal chestiunea represiunii au repere mai largi. Opisul  emigraţiei politice se ocupă de perioada 1940-1990 (Pelin, Opisul, p. 5), iar Un veac de spionaj acoperă tot  secolul XX (Pelin, Un veac, p. 6). Despre perioade mai mici, determinate de activitatea unui locuri  de detenţie este vorba în Închisoarea elitei româneşti, care tratează doar perioada mai 1950-iulie 1955, considerată ca vârf al exterminării elitei româneşti (Nuţu, Închisoarea, p. 7).

           

Marca stilistică

 

Ultima caracteristică a unui dicţionar biografic se referă la marca stilistică a prezentării. Punctul maxim de obiectivitate pe care un dicţionar biografic l-ar putea atinge este oferit de Gheorghe Crişan în Piramida puterii, ediţia a doua în două volume fiind publicată la Editura PRO HISTORIA în 2004. Articolul tipic de dicţionar consacrat oamenilor politici şi de stat, generali şi ierarhi din România de la 23 august 1944 la 22 decembrie 1989 incluşi în acest dicţionar se constituie dintr-o succesiune de funcţii şi date, fără alte comentarii.  Alunecarea spre discurs justiţiar sau evocări patetice poate distruge unitatea formatului în care este concentrată informaţia biografică, afectând claritatea prezentărilor. Un dicţionar biografic al represiunii nu trebuie să fie „o carte de mărturisiri şi nici una de analiză, ci mai degrabă una de sinteză, un inventar” de nume al celor care au avut de suferit pentru atitudinea lor faţă de regimul comunist (Cornea, Jurnalul, p. 12). O asemenea carte, după cum observă Viorel Gheorghiţă, nu poate fi scrisă decât cu „acribie, pe bază de documente”, constituind în esenţă o abordare „nediscrimatorie, pertinentă” (Cornea, Jurnalul,  12). Conceput într-o cheie  polemică Lexiconul negru devine „o galerie de portrete, „un fel de puzzle proteiform”, cum îl descrie Doina Jela, „început din toate părţile o dată, tinzând să devină un cosmoid, o hartă, un glob pământesc al ororii şi distrugerii, şi totodată o istorie naţională a infamiei”, adică „o lucrare literară făcută din bucăţi asamblate de real” (Jela, Lexiconul, p. 11,13, 21).

Pentru tonul echilibrat al prezentării biografice pot fi amintite volumele Biserica întemniţată, care, datorită formatului ales, a împiedicat accesele polemice, Mecanisme represive în România care promovează „un discurs voit concis, strict factual, epurat de calificative sau de paranteze moralizante” (Roske, Mecanisme, D-G, p. 13), lucrarea lui Vasile Manea, care se limitează la plasarea preoţilor pe traseul represiunii, dicţionarele lui Cicerone Ioniţoiu îngrijite de Mihaela Andreiovici, Florin Ştefănescu şi Filip Lucian-Iorga care se limitează la un decupaj obiectiv al evenimentelor,

În ciuda unor progrese vizibile, mai ales după 2000, în dezvoltarea abordării biografice, nu dispunem deocamdată de un dicţionar complet al represiunii sub regimul comunist. Cele mai ample demersuri în acest domeniu Victimele terorii, ajuns în 2006 la litera Q,  şi Mecanisme represive, ultima literă publicată în 2006 fiind O, se află  încă în derulare şi probabil va trebui să aşteptăm câţiva ani până când aceste proiecte vor fi încheiate. Dicţionarele zonale (Dicţionarul suferinţei; Cornea, Jurnalul; Mitrofan, Noi;  Stirosu, Cartea) sau cele profesionale (Caravia, Biserica; Manea, Preoţi; Duţu, Drama, Penciu, Medici) ocupă doar câteva  nişe din uriaşa geografie  a spaţiului concentraţionar românesc. Editarea în continuare a volumelor de documente, mai ales a stenogramelor anchetelor penale şi a proceselor, publicarea de studii şi monografii consacrate instituţiilor şi legislaţiei represive, vor alcătui un cadru suficient de consolidat pentru corectarea erorilor de informaţie şi îmbogăţirea surselor din care îşi vor trage substanţa viitoarele dicţionare ale represiunii.

 

Holocaustul şi valenţele reconstituirii biografice

 

Ca şi în cazul descrierii mecanismelor represive care au susţinut regimul comunist din România în perioada 1945-1989, experienţa holocaustului poate fi cercetată prin refacerea traseului biografic al victimelor. Sursele de informaţii sunt pe cât de variate pe atât de complexe, impunând metode de explorare capabile să valorifice nu numai mărturiile directe, dar şi reflexiile cu caracter general-interpretativ. Pe scara unei transparenţe a informaţiei pe primul loc s-ar situa volumele de istorie consacrate în mod explicit acestui subiect. Teşu Solomovici alocă un capitol din Istoria holocaustului din România, volum publicat în 2005 la editura TEŞU, „Purificării etnice a Basarabiei şi Bucovinei”, cu accent pe „Deportări, jafuri şi masacre” (Solomovici, Istoria, p. 197-220). Pentru a expune tabloul persecuţiilor, Solomovici recurge la o mare diversitate de surse, de la mărturii ale supravieţuitorilor la opiniile istoricilor consacraţi ai problemei, de la documente ale guvernării Antonescu la corespondenţă oficială. Utilă pentru restituiri biografice este şi secţiunea Români îşi riscă viaţa pentru a salva evrei (Solomovici, Istoria, p. 241-283), din capitolul IX Rabinul Alexandru Şafran, Will Filderman şi A.I. Zissu – conducătorii rezistenţei evreieşti. Trebuie observat că Solomovici face o examinare critică a surselor, sublinind limitele jurnalistice ale unor demersuri, cum este cazul observaţiilor  pe marginea cărţii lui Marius Mircu,  Oameni de omenie, în vremuri de neomenie, publicată  în 1987 (Solomovici, Istoria, p. 250). Din categoria istoriilor face parte şi volumul lui Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, publicat la Editura Hasefer în 1998. Persecuţiile împotriva evreilor sunt descrise în cinci din cele zece capitole ale cărţii, secvenţele istorice fiind ordonate pe criteriul cronologic: Masacrele dinaintea războiului 1940-1941 (cap. II), Masacrele de la începutul războiului (cap. III), Lagărele de tranzit şi ghetourile, deportările şi alte forme de asasinat în masă (cap. IV), şi  Transnistria (cap. V). Pentru înţelegerea metodologiei demersului  biografic se poate consulta şi capitolul X (Sursele publicate referitoare la exterminarea evreilor români în timpul celui de al doilea război mondial) care face o apreciere critică asupra surselor.

Istoria orală reprezintă segmentul pe care se poate opera pe o schemă relativ previzibilă atunci când cercetătorul caută să reconstituie traseul biografic al victimelor. Institutul Român de Istorie Recentă a realizat, începând cu anul 2001,  patruzeci de interviuri cu supravieţuitori  ai Holocaustului, jumătate  din ele referindu-se la deportările în Transnistria, cealaltă jumătate fiind rezervată „calvarului evreilor din Ardealul de Nord” şi internărilor la Auschwitz-Birkenau, Dachau, Buchenwald, Ravensbruck, Mauthausen (Pippidi, Holocaustul,  p 10). Materialul colectat a fost valorificat prin publicarea volumului Holocaustul evreilor români,  la Editura Polirom în 2004. Într-o scurtă prefaţă, Andrei Pippidi arată caracterul complementar al mărturiei individuale, directe, care, în raport cu memoria documentului de arhivă, păstrează în sine ”umanitatea vibrantă a unor experienţe cu neputinţă de uitat sau de reprimat” (Pippidi, Holocaustul, p. 10). Interviurile din volum sunt datate, iar notele contextualizează informaţia biografică cu ajutorul unor volume de memorii (Miriam Korber-Bercovici, Jurnal de ghetou: Djurin, Transnistria, 1941-1943) sau documente de epocă (Matatias Carp, Cartea Neagră). Experienţa individuală este conservată şi în cartea de interviuri publicată de Smaranda Vultur la editura Polirom în 2002 sub titlul  Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri si azi.

Din categoria memoriilor poate fi amintit volumul publicat la Editura Hasefer, în 2002, de Adrian Radu-Cernea sub titlul Pogromul de la Iaşi, Depoziţie de martor. Intensitatea evocării găseşte suport în implicarea autorului în evenimentele narate: “Mai am prieteni sau simple cunoştinţe care mai sunt printre supravieţuitorii acelei zile teribile, macabre, din 29 iunie 1941, mărturiseşte Adrian Radu-Cernea.

”Ei se găsesc împrăştiaţi în lumea întreagă, la Montreal, la Toronto, la Paris, la New York, la Frankfurt, la Geneva, dar cei mai mulţi sunt în Israel. Le-am scris, i-am întrebat dacă îşi mai amintesc de duminica din 29 iunie 1941. Toţi mi-au răspuns cu aceleaşi cuvinte. Ca şi când ar fi fost ieri.” (Cernea, Pogromul, p. 26).

O importantă sursă de informaţie pentru abordarea biografică râmân desigur culegerile de documente. Din această categorie trebuie amintită Cartea Neagră, publicată de de Matatias Carp, fost secretar al comunităţii evreieşti din România,  o „carte importantă despre exterminarea evreilor români” care tratează trei subiecte, legionarii şi rebeliunea, pogromul de la Iaşi şi Transnistria (Ioanid, Evreii, p. 410). După cum afirmă Matatias Carp în prefaţa cărţii în 1946 “toate afirmaţiile cuprinse în această lucrare sunt controlate, verificate şi se sprijină pe dovezi, dintre care cele mai multe sunt de neînlăturat: declaraţii, mărturii, comunicări oficiale, ordine oficiale, copii textuale sau fotocopii, semnate de toată ierarhia  administrativă, de la Mareşal până la ultimul plutonier sau şef de birou – fotografii şi tot felul de alte documente (ordonanţe, publicaţii, telegrame, acte de vânzare, declaraţii de sinucidere, sentinţe judecătoreşti etc), rapoarte de anchetă.” (Carp, Cartea, I, 21). Unele documente publicate  în Cartea neagră provin, după cum precizează Carp, “din arhiva Federaţiei Uniunii Comunităţii Evreieşti”. Alte inforamţii  au fost verificate şi completate cu ajutorul rezultatelor anchetei întreprinsă de Comisiunea de Studii a Congresului Mondial Evreiesc, Secţiunea pentru România (Carp, Cartea, I, p. 21). În completarea documentelor sunt inserate în toate cele trei volume ample cronologii care refac succesiunea evenimentelor din perspectivă factologică sau legislativă. Volumul I conţine şi Un indicator nominal al victimelor devastărilor, jafurilor şi incendierilor din zilele pogromului legionar (Carp, Cartea, I, p. 203-228).

Volumele de studii completează tabloul complex al documentării. Una dintre cele mai substanţiale contribuţii în acest domeniu este lucrarea lui Jean Ancel, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască, rodul unei cercetări de 16 ani care a inclus documentări  în arhivele din Moscova, Kiev, Odessa, Nikolaev, Cherson, Chişinău, cercetări la arhivele  Muzeului Holocaustului de la Washington, arhivele Institutului Yad Vashem de la Ierusalim. Informaţii biografice despre victime se pot reconstitui din capitolele consacrate Rebeliunii legionare (Ancel, Contribuţii, I, partea 1, p. 400-440), lagăre şi ghetouri în Basarabia şi în Bucovina de nord, septembrie-noiembrie 1941 (Ancel, Contribuţii, vol. I, partea a 2-a), ghetoul Chişinău (Ancel, Contribuţii, vol I, partea a  2-a, pp. 200-229). Volumul II, partea 1 tratează aproape în întregime problema Transnistriei sub ocupaţie românească. Volumul II, partea a 2-a face o întoarcere în timp analizând Pogromul de la Iaşi, 29 iulie 1941 (Ancel, Contribuţii, vol II, partea a 2-a, p. 83-124). Un capitol separat este consacrat analizei datelor statistice privind amploarea Holocaustului (Ancel, Contribuţii, vol. II, partea a 2-a, p. 339-402).

Volumul colectiv de studii coordonat de Randolph L. Braham, a fost publicat de Editura Hasefer în 2002, purtând titlul Exterminarea evreilor români şi ucrainieni în perioada antonesciană,  valorifică  comunicările prezentate la Conferinţa Internaţională a Oamenilor  de Ştiinţă, organizată la Washington sub auspiciile Muzeului Memorial al Holocaustului la 25-26 iunie 1996. Sursele bibliografice sunt cele de la data redactării comunicărilor, reactualizarea a informaţiei nefiind posibilă în momentul tipăririi volumului. Printre autorii care semnează în acest volum se numără Lya Benjamin, Radu Florian, Jean Ancel, Leon Volovici, Radu Ioanid, Carol Iancu, Victor Eskenasy, Vladimir Tismăneanu şi Michael Shafir. Cele mai substanţiale informaţii biografice pot fi extrase din secţiunea Campania împotriva evreilor, cu studii  despre masascrul de Iaşi, , campaniile  de asasinare în masă din Transnistria, 1941-1942, ghetoul din Chişinău şi jurnale ale intelectualilor evrei din timpul perioadei antonesciene (Braham, , pp. 91-258).

Utilă pentru recuperarea informaţiei biografice este şi cartea  publicată de  Lya Benjamin, sub titul Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România 1940-1944. Studii, apărut la Editura Hasefer în 2001. Deportările în Transnistria sunt prezentate în capitolul Soluţia finală şi  implicaţiile ei în România (Benjamin, Prigoană, p. 165-184). Foarte util pentru evaluarea   surselor de informaţie privind reconstituirea biografică este capitolul Surse şi bibliografie (Benjamin, Prigoană, 277-286) în care sunt prezentate atât fondurile arhivistice principale, culegerile de documente, volumele apărute în perioada 1941-1944, jurnale, memorii, evocări, studii, articole, lucrări generale. Uneori cazul României este tratat  în contextul european al epocii, cum este cazul volumului  publicat de Mihai Milca la Editura Ager, în 2004,

Diversele abordări ale problemei Holocaustului impun o explorare  particulară a recuperării informaţiei biografice, în funcţie de formatul şi  complexitatea fiecărui demers. Acolo unde informaţia biografică nu este eliberată explicit, ca în culegerile de istorie orală, în memorii sau  jurnale, reconstituirea experienţelor individuale trebuie să ţină cont în egală măsură de evaluările istoricilor, de extensia şi varietatea documentelor de epocă, dar şi de analizele şi interpretările care alcătuiesc substanţa celor mai importante studii conscrate  acestui subiect.  

 

Bibliografie

– Ancel, Jean, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască, Vol. I, Partea I, 1933-1944, Traducere din limba ebraică de Carol Bines, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001;Vol. I, Partea a II-a,  2001; Vol. II, Partea I,  2003;

Vol. II, Partea a II-a, 2003.

– Benjamin, Lya, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România 1940-1944. Studii,  Editura Hasefer,  Bucureşti, 2001.

– Braham, Randolph L., Exterminarea evreilor români şi ucrainieni în perioada antonesciană,  Editura Hasefer, Bucureşti,   2002.

– Caravia, Paul; Constantinescu, Virgiliu; Stănescu, Flori, Biserica întemniţată. România, 1944-1989, INST,  Bucureşti, 1998.

– Carp, Matatias, Cartea Neagră. Suferinţele evreilor din România, 1940-1944, Vol I-III,  Ediţia a II-a, Editura Diogene, Bucureşti, 1996.

– Cernea, Adrian Radu,  Pogromul de la Iaşi, Depoziţie de martor, Editura Hasefer, Bucureşti, 2002.

– Cornea, Corneliu, Jurnalul detenţiei politice în judeţul Arad, 1945-1989, Prefaţă de Viorel Gheorghiţă, Editura Mirador, Arad, 2000.

– Dicţionarul suferinţei. Foştii deţinuţi politici din Timiş, Cuvânt introductiv de Florentin Toma, Editura Eurostampa, Timişoara, f.a.

– Duţu, Dr. Alesandru; Dobre, Florica, Drama generalilor români (1944-1964), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.

– Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supravieţuitorilor, Prefaţă de Andrei Pippidi, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

– Ioanid, Radu, Evreii sub regimul Antonescu,  Editura Hasefer, Bucureşti,  1998.

– Ionaşcu, Constantin, Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea, Editura “Ex Ponto”, Constanţa, 2000.

– Ioniţoiu, Cicerone, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, vol. I-III, Hrisovul S.R.L., Bucureşti, 1995-1998.

– Ioniţoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar A-Q,  Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000-2006

–  Jela, Doina, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste,  Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.

–  Milca, Mihai,  Holocaust. Radiografia unui genocid, Editura Ager, Bucureşti, 2004.

– Manea, Vasile, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Patmos, f.l., 2001.

– Mitrofan, Traian (coord.), Noi nu am avut tinereţe. Cronica rezistenţei anticomuniste 1945-1989, AFDPR, Filiala Alba, Alba Iulia, 2001.

– Pelin, Mihai, Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii, Editura Compania, Bucureşti, 2002.

– Pelin, Mihai, Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică. Dicţionar alfabetic, Editura Elion, Bucureşti, 2003.

– Roşca, Nuţu, Închisoarea elitei româneşti. Compendiu, Editura Gutinul S.R.L., Baia Mare, 1998.

– Roske, Octavian (coord), Mecanisme represive în România, 1945–1989. Dicţionar biografic, A–O, INST,  Bucureşti, 2001.

– Solomovici,  Teşu, Istoria Holocaustului din România,  Editura TEŞU, Bucureşti, 2005.