Runda a șasea – 28 februarie 2014
Întâlnirile cercului de lectură pe proză experimentală s-au reluat în 2014, în aceeași formulă din 2013, prin discutarea romanului Totul este iluminat de Jonathan Safran Foer. „Avocatul”, Diana Badea (Literatură comparată – Italiană, an III) încearcă să demonstreze calitățile romanului lui Foer, în timp ce „procurorul”, Călina Părău (Literatură comparată – Engleză, an III) pune la îndoială valoarea cărții, argumentând neajunsurile textului.
Discuția începe cu pledoaria Dianei Badea, care marșează pe temele romanului pentru a convinge „jurații”. Se discută despre funcția memoriei și nevoia de a scrie, precum și despre modul inovator prin care Foer abordează tema iubirii. Tot aici, „avocatul” subliniază reușita textului de a depăși convenționalul în ceea ce privește reprezentarea Holocaustului, prin utilizarea umorului în detrimentul tragicului, dar și prin opțiunea pentru realismul magic. Apărătorul cărții evidențiază și modul în care Foer leagă diferitele planuri ale narațiunii, reușind să construiască o structură complexă, dar coerentă.
La polul opus, Călina Părău, în calitate de „procuror”, argumentează lipsa de valoare a cărții, punând la îndoială modul în care este tratat evenimentul istoric. Discursul acuzator mizează pe lipsa eticului în romanul lui Foer, punând în evidență trivializarea istoriei prin intermediul unei abordări exclusiv ficționale. De asemenea, „procurorul” îi reproșează romanului apelul la o sensibilitate ușoară prin intermediul unor clișee menite să impresioneze cititorul la un nivel superficial. Dacă pentru „avocat” umorul este esențial, „procurorul” va încerca să demonstreze faptul că utilizarea umorului este inadecvată, bazându-se pe o ironie tipic americană ce privește cultura est-europeană cu o superioritate nejustificată.
Spre finalul întâlnirii, „jurații” și-au exprimat propriile opinii în legătură cu romanul lui Foer, votând, ca de obicei, discursul cel mai convingător, indiferent de reacția personală la lectura cărții. Cele două discursuri au obținut un număr egal de voturi, iar discuția a continuat cu dezbaterea modului în care Foer a reușit să își atragă publicul, atât prin temă, cât și prin arhitectura complexă cu care și-a construit romanul.
Alexandra Veronica Vescan
Runda a șaptea – 28 martie 2014
Runda a șaptea a cercului pe roman experimental de sfârșit de secol XX – început de secol XXI a propus o discuție în jurul romanului Istoria iubirii de Nicole Krauss, încercându-se valorificarea cărții prin pledoaria avocatului, Corina Cherecheș (Literatură comparată – Engleză, an II), urmată de discursul procurorului, Mona Luca (Literatură comparată – Engleză, an III), care a încercat să descalifice volumul autoarei și să contraargumenteze poziția avocatului.
O particularitate a acestei întâlniri a fost continuarea discuției în jurul unui subiect dezbătut deja în cadrul întâlnirii anterioare, prin romanul lui Jonathan Safran Foer, și anume destinul evreilor după Holocaust. Astfel, avocatul și-a început discursul comparând cele două romane și evidențiind reușita volumului Istoria iubirii de a alcătui o schiță de teme fundamentale printr-o construcție foarte elaborată care incită la problematizare. Pentru apărătorul cărții, structura pe trei planuri și dezvoltarea în detaliu a acestora, precum și modul în care Krauss construiește o arhitectură narativă ce reușește să unească teme și tensiuni fundamental diferite, constituie cele mai importante atuuri ale cărții. Discursul Corinei Cherecheș s-a încheiat cu o încercare de a demonstra ieșirea romanului din postmodernism, fără a pierde câteva dintre trăsăturile fundamentale ale acestuia – precum hibridarea genurilor sau fragmentarismul.
La polul opus, procurorul a încercat discreditarea cărții, discutând condiția autoarei și argumentând legătura prea evidentă între aceasta și soțul său, Jonathan Safran Foer, din punctul de vedere al temelor și stilului abordat, continuând cu descalificarea romanului din mai multe perspective. Astfel, pentru procuror, romanul lui Nicole Krauss nu are credibilitate în primul rând datorită coincidențelor exagerate pe care își bazează acțiunea, precum și din cauza folosirii temei Holocaustului ca mecanism de captare a atenției. Romanul lui Krauss a fost acuzat astfel de parvenitism tematic. De asemenea, la finalul discursului său, Mona Luca îi reproșează cărții ornamentele facile și structura lipsită de originalitate, argumentând în același timp alegerea nefericită a titlului care creează așteptări fără a le îndeplini.
Jurații au decis în favoarea avocatului, însă voturile au demonstrat lupta strânsă dintre cei doi combatanți ideatici. Astfel, discursul Corinei Cherecheș a câștigat trei voturi, cel al Monei Luca două voturi, existând, de asemenea, trei abțineri. Cea de-a șaptea întâlnire s-a încheiat cu o scurtă dezbatere privind posibilitățile de promovare a Istoriei iubirii pe piața de carte.
Alexandra Veronica Vescan
Runda a opta, 10 aprilie 2014
Cea de a opta întâlnire a cercului de roman experimental a avut ca subiect romanul Sexul cireșilor de Jeanette Winterson. Avocatul Iulia Lăsconi (Literatură comparată – engleză, An 1) și procurorul Ana-Maria Parasca (Literatură Comparată – Engleză, Anul 2) au adus argumentele pentru și împotriva valorii acestui roman, încercând să atragă voturile juraților.
Pledoaria avocatului a mizat pe structura inedită a volumului și pe dimensiunea ironică a textului. Astfel, aceasta a lăudat construcția asimetrică, însă armonioasă a cărții, asemănând-o cu un colaj, și critica adusă puritanismului specific epocii în care se petrece mare parte din acțiune. De asemenea, avocatul a apreciat construcția universului imaginar, spațiul și timpul fiind maleabile, lăsate la îndemâna personajului principal, femeia cu câini. Discursul avocatului s-a încheiat cu aprecierea laturii feministe a romanului, acesta acordând în general poziții de putere personajelor feminine.
Pe de altă parte, procurorul a criticat caracterul incoerent al structurii mozaic al textului și a refuzat dimensiunea feministă, considerând-o nevalidă. În opinia sa, textul nu deconstruiește rolurile de gen, ci doar prezintă caracterul agresiv al personajelor feminine, atitudine care nu influențează poziția femeii într-un sens pozitiv. De asemenea, procurorul a reproșat textului discrepanța dintre vocile narative care induc în eroare mai mult decât contribuie la sensul cărții. Distincțiile dintre personaje sunt greu de făcut, acestea fiind foarte puțin conturate, iar cititorul este ținut într-o stare continuă de confuzie. Nereușind să se definească, romanul nu are nicio șansă să construiască vreun sens, să transmită un mesaj coerent sau inteligibil.
Astfel, opiniile celor două polemiste au discutat aceleași aspecte ale textului, subliniind pe rând elementele reușite și pe cele nereușite. Discursul procurorului a avut însă o influență mai puternică asupra juraților, rezultatele voturilor fiind 5-1 în favoarea Ana-Mariei Parasca. Întâlnirea s-a încheiat cu discutarea posibilităților de traducere a titlului romanului și a diferitelor nuanțe semantice ale acestei sintagme, luând în considerare dimensiunea feministă ( sau cel puțin legată de probleme de gen ale romanului).
Andrei Cucu
Runda a noua, 23 mai 2014
Subiectul ultimei întâlniri a cercului experimental a fost discuția despre romanul Ierusalim de Gonçalo M. Tavares. Rolul de avocat al romanului a fost jucat de Alexandra Veronica Vescan (Istoria imaginilor – Istoria Ideilor, an 2), iar cel de procuror, de Andra Felea (Literatură comparată – Engleză, an 2). Discuția a avut în centru atât personajele și structura surprinzătoare a cărții, cât și dimensiunea psihologică a acesteia.
Discursul avocatului a început cu descrierea structurii romanului, apreciind fragmentarismul atât de la nivelul narațiunii, cât și în ceea ce privește personajele. În opinia avocatului, firul narativ nu este esențial în roman, construcția spațiului și a timpului fiind mai degrabă ținta acestuia. Astfel, textul își construiește o relație inedită cu istoria, iar tematica abordată este în mod surprinzător una „mare”, acesta discutând, în pofida structurii experimentale, fragmentare, teme precum nebunia, moartea sau suferința. Ca o ultima reușită a romanului, avocatul a menționat personajul Mylia, prin care autorul a reușit să îmbine instinctualul cu filosoficul într-un mod inedit.
La polul opus, procurorul a refuzat tematica gravă a romanului, considerând-o clișeică. Aceasta a susținut faptul că autorul încearcă să construiască o teorie psihiatrică, însă eșuează din cauza lipsei unui fundament de specialitate. Astfel, textul devine unul facil, cititorul ideal fiind unul neavizat, care citește doar pentru divertismentul imediat. Mai mult, procurorul a considerat că acțiunea și personajele romanului duc doar la formularea unor aforisme plate, simpliste. Romanul nu iese astfel din sfera mediocrității, fiind doar o simplă repetare a unor teme vechi, formulate mai provocator, însă nu suficient de inovator pentru a fi cu adevărat valoros.
În urma celor două expuneri, jurații au votat, rezultatele fiind de 4-2 în favoarea procurorului. Întâlnirea s-a încheiat cu o discuție privind încadrarea acestui roman într-un curent; au fost inventariate și diferitele deschideri stilistice ale textului. Astfel, romanul a fost situat atât în modernism, cât și în postmodernism, autorul jucându-se cu limita dintre cele două direcții culturale.
Andrei Cucu
Runda a șasea – 28 februarie 2014
Întâlnirile cercului de lectură pe proză experimentală s-au reluat în 2014, în aceeași formulă din 2013, prin discutarea romanului Totul este iluminat de Jonathan Safran Foer. „Avocatul”, Diana Badea (Literatură comparată – Italiană, an III) încearcă să demonstreze calitățile romanului lui Foer, în timp ce „procurorul”, Călina Părău (Literatură comparată – Engleză, an III) pune la îndoială valoarea cărții, argumentând neajunsurile textului.
Discuția începe cu pledoaria Dianei Badea, care marșează pe temele romanului pentru a convinge „jurații”. Se discută despre funcția memoriei și nevoia de a scrie, precum și despre modul inovator prin care Foer abordează tema iubirii. Tot aici, „avocatul” subliniază reușita textului de a depăși convenționalul în ceea ce privește reprezentarea Holocaustului, prin utilizarea umorului în detrimentul tragicului, dar și prin opțiunea pentru realismul magic. Apărătorul cărții evidențiază și modul în care Foer leagă diferitele planuri ale narațiunii, reușind să construiască o structură complexă, dar coerentă.
La polul opus, Călina Părău, în calitate de „procuror”, argumentează lipsa de valoare a cărții, punând la îndoială modul în care este tratat evenimentul istoric. Discursul acuzator mizează pe lipsa eticului în romanul lui Foer, punând în evidență trivializarea istoriei prin intermediul unei abordări exclusiv ficționale. De asemenea, „procurorul” îi reproșează romanului apelul la o sensibilitate ușoară prin intermediul unor clișee menite să impresioneze cititorul la un nivel superficial. Dacă pentru „avocat” umorul este esențial, „procurorul” va încerca să demonstreze faptul că utilizarea umorului este inadecvată, bazându-se pe o ironie tipic americană ce privește cultura est-europeană cu o superioritate nejustificată.
Spre finalul întâlnirii, „jurații” și-au exprimat propriile opinii în legătură cu romanul lui Foer, votând, ca de obicei, discursul cel mai convingător, indiferent de reacția personală la lectura cărții. Cele două discursuri au obținut un număr egal de voturi, iar discuția a continuat cu dezbaterea modului în care Foer a reușit să își atragă publicul, atât prin temă, cât și prin arhitectura complexă cu care și-a construit romanul.
Alexandra Veronica Vescan
Runda a șaptea – 28 martie 2014
Runda a șaptea a cercului pe roman experimental de sfârșit de secol XX – început de secol XXI a propus o discuție în jurul romanului Istoria iubirii de Nicole Krauss, încercându-se valorificarea cărții prin pledoaria avocatului, Corina Cherecheș (Literatură comparată – Engleză, an II), urmată de discursul procurorului, Mona Luca (Literatură comparată – Engleză, an III), care a încercat să descalifice volumul autoarei și să contraargumenteze poziția avocatului.
O particularitate a acestei întâlniri a fost continuarea discuției în jurul unui subiect dezbătut deja în cadrul întâlnirii anterioare, prin romanul lui Jonathan Safran Foer, și anume destinul evreilor după Holocaust. Astfel, avocatul și-a început discursul comparând cele două romane și evidențiind reușita volumului Istoria iubirii de a alcătui o schiță de teme fundamentale printr-o construcție foarte elaborată care incită la problematizare. Pentru apărătorul cărții, structura pe trei planuri și dezvoltarea în detaliu a acestora, precum și modul în care Krauss construiește o arhitectură narativă ce reușește să unească teme și tensiuni fundamental diferite, constituie cele mai importante atuuri ale cărții. Discursul Corinei Cherecheș s-a încheiat cu o încercare de a demonstra ieșirea romanului din postmodernism, fără a pierde câteva dintre trăsăturile fundamentale ale acestuia – precum hibridarea genurilor sau fragmentarismul.
La polul opus, procurorul a încercat discreditarea cărții, discutând condiția autoarei și argumentând legătura prea evidentă între aceasta și soțul său, Jonathan Safran Foer, din punctul de vedere al temelor și stilului abordat, continuând cu descalificarea romanului din mai multe perspective. Astfel, pentru procuror, romanul lui Nicole Krauss nu are credibilitate în primul rând datorită coincidențelor exagerate pe care își bazează acțiunea, precum și din cauza folosirii temei Holocaustului ca mecanism de captare a atenției. Romanul lui Krauss a fost acuzat astfel de parvenitism tematic. De asemenea, la finalul discursului său, Mona Luca îi reproșează cărții ornamentele facile și structura lipsită de originalitate, argumentând în același timp alegerea nefericită a titlului care creează așteptări fără a le îndeplini.
Jurații au decis în favoarea avocatului, însă voturile au demonstrat lupta strânsă dintre cei doi combatanți ideatici. Astfel, discursul Corinei Cherecheș a câștigat trei voturi, cel al Monei Luca două voturi, existând, de asemenea, trei abțineri. Cea de-a șaptea întâlnire s-a încheiat cu o scurtă dezbatere privind posibilitățile de promovare a Istoriei iubirii pe piața de carte.
Alexandra Veronica Vescan
Runda a opta, 10 aprilie 2014
Cea de a opta întâlnire a cercului de roman experimental a avut ca subiect romanul Sexul cireșilor de Jeanette Winterson. Avocatul Iulia Lăsconi (Literatură comparată – engleză, An 1) și procurorul Ana-Maria Parasca (Literatură Comparată – Engleză, Anul 2) au adus argumentele pentru și împotriva valorii acestui roman, încercând să atragă voturile juraților.
Pledoaria avocatului a mizat pe structura inedită a volumului și pe dimensiunea ironică a textului. Astfel, aceasta a lăudat construcția asimetrică, însă armonioasă a cărții, asemănând-o cu un colaj, și critica adusă puritanismului specific epocii în care se petrece mare parte din acțiune. De asemenea, avocatul a apreciat construcția universului imaginar, spațiul și timpul fiind maleabile, lăsate la îndemâna personajului principal, femeia cu câini. Discursul avocatului s-a încheiat cu aprecierea laturii feministe a romanului, acesta acordând în general poziții de putere personajelor feminine.
Pe de altă parte, procurorul a criticat caracterul incoerent al structurii mozaic al textului și a refuzat dimensiunea feministă, considerând-o nevalidă. În opinia sa, textul nu deconstruiește rolurile de gen, ci doar prezintă caracterul agresiv al personajelor feminine, atitudine care nu influențează poziția femeii într-un sens pozitiv. De asemenea, procurorul a reproșat textului discrepanța dintre vocile narative care induc în eroare mai mult decât contribuie la sensul cărții. Distincțiile dintre personaje sunt greu de făcut, acestea fiind foarte puțin conturate, iar cititorul este ținut într-o stare continuă de confuzie. Nereușind să se definească, romanul nu are nicio șansă să construiască vreun sens, să transmită un mesaj coerent sau inteligibil.
Astfel, opiniile celor două polemiste au discutat aceleași aspecte ale textului, subliniind pe rând elementele reușite și pe cele nereușite. Discursul procurorului a avut însă o influență mai puternică asupra juraților, rezultatele voturilor fiind 5-1 în favoarea Ana-Mariei Parasca. Întâlnirea s-a încheiat cu discutarea posibilităților de traducere a titlului romanului și a diferitelor nuanțe semantice ale acestei sintagme, luând în considerare dimensiunea feministă ( sau cel puțin legată de probleme de gen ale romanului).
Andrei Cucu
Runda a noua, 23 mai 2014
Subiectul ultimei întâlniri a cercului experimental a fost discuția despre romanul Ierusalim de Gonçalo M. Tavares. Rolul de avocat al romanului a fost jucat de Alexandra Veronica Vescan (Istoria imaginilor – Istoria Ideilor, an 2), iar cel de procuror, de Andra Felea (Literatură comparată – Engleză, an 2). Discuția a avut în centru atât personajele și structura surprinzătoare a cărții, cât și dimensiunea psihologică a acesteia.
Discursul avocatului a început cu descrierea structurii romanului, apreciind fragmentarismul atât de la nivelul narațiunii, cât și în ceea ce privește personajele. În opinia avocatului, firul narativ nu este esențial în roman, construcția spațiului și a timpului fiind mai degrabă ținta acestuia. Astfel, textul își construiește o relație inedită cu istoria, iar tematica abordată este în mod surprinzător una „mare”, acesta discutând, în pofida structurii experimentale, fragmentare, teme precum nebunia, moartea sau suferința. Ca o ultima reușită a romanului, avocatul a menționat personajul Mylia, prin care autorul a reușit să îmbine instinctualul cu filosoficul într-un mod inedit.
La polul opus, procurorul a refuzat tematica gravă a romanului, considerând-o clișeică. Aceasta a susținut faptul că autorul încearcă să construiască o teorie psihiatrică, însă eșuează din cauza lipsei unui fundament de specialitate. Astfel, textul devine unul facil, cititorul ideal fiind unul neavizat, care citește doar pentru divertismentul imediat. Mai mult, procurorul a considerat că acțiunea și personajele romanului duc doar la formularea unor aforisme plate, simpliste. Romanul nu iese astfel din sfera mediocrității, fiind doar o simplă repetare a unor teme vechi, formulate mai provocator, însă nu suficient de inovator pentru a fi cu adevărat valoros.
În urma celor două expuneri, jurații au votat, rezultatele fiind de 4-2 în favoarea procurorului. Întâlnirea s-a încheiat cu o discuție privind încadrarea acestui roman într-un curent; au fost inventariate și diferitele deschideri stilistice ale textului. Astfel, romanul a fost situat atât în modernism, cât și în postmodernism, autorul jucându-se cu limita dintre cele două direcții culturale.
Andrei Cucu