Daniela  Damian

 

 

Castaneda – un promotor al mişcării New Age

 

 

Scrierile lui Carlos Castaneda poartă sigla non-fiction, fiind prezentate de editori sau de cataloagele de biblioteci drept studii antropologice, dar la lectură această preci­zare se relativizează, îşi pierde din putere, se estompează sub presiunea incredibilului. No­ua viziune conturată de Castaneda este greu de acceptat de către intelect şi raţiune, ea nefăcând şi neputând face parte vreodată din experienţele noastre. Dar aceasta nu este o piedică în calea vrăjirii şi a iluzionării a numeroşi cititori, pentru care această viziu­ne asupra vieţii şi asupra omenirii este o speranţă, un ideal ce ar putea fi atins. În mod sigur noul mod de existenţă promovat de Castaneda poate fi considerat un mijloc de evadare din lumea noastră unidimen­sională, masificată şi raţională.

Pe de altă parte, nimic din viaţa reală a lui Castaneda sau a celor (despre care ni­meni nu ştie nimic) cu care el trăieşte aceste experienţe fascinante, nu reprezintă dovezi în favoarea ipotezei sale. Teoria sa despre despre adevărata natură a universului are, din păcate, baze concrete şubrede, lucru pe care-l sesizează şi I. P. Culianu, care-l consideră un „şarlatan”, un fals antropolog. Tot ceea ce el prezintă cu valoare de adevăr nu este susţinut de argumente şi exemple empirice, verificabile, care să-i adeverească teoriile.

În ciuda acestui fapt, Castaneda este lecturat de o mulţime mare de oameni, care au nevoie de iluziile propuse de el, de o nouă modalitate de detaşare faţă de unilate­ralitatea indusă de societatea actuală. Prin teoria sa, Castaneda reuşeşte într-un mod delicat şi subtil să transforme sau mai bine zis să reducă importanţa principiilor şi valorilor absolute ale umanităţii: Binele, Frumosul, Adevărul, Iubirea,  dându-le şi o altă conotaţie.

Sursa şocantei sale viziuni asupra lumii este un bătrân şaman, un vrăjitor, Juan Ma­tus (a cărui existenţă nu a putut fi însă probată în afara cărţilor lui Castaneda), care reuşeşte să-i modifice percepţia asupra aces­tei lumi. Prin intermediul plantelor psihede­lice, a ştiinţei oculte, esoterice şi nu numai, don Juan, îi şi ne propune de-a lungul volu­melor o invertire, o introvertire şi o transfor­mare de sine a omului, şi prin aceasta, auto­mat, o schimbare a vechii noastre imagini despre omenire.

Toate aceste teorii despre schimbarea conştiinţei, care duce la transformarea per­cep­ţiei asupra lumii, la o identificare holis­tică a omului cu universul sunt trăsături definitorii pentru mişcarea spirituală New Age, Era Vărsătorului din perspectivă astro­logică, care se dezvoltă din ce în ce mai mult mai ales pe căile media.

 Carlos Castaneda este un remarcabil reprezentant al acestei religiozităţi (post)­mo­derne, teoria sa bazându-se pe o înlăn­ţuire armonioasă de elemente din domenii diferite: psihologie, religie, filosofie, istorie, antropologie, îmbinare ce dă naştere unei antropologii şi cosmologii originale.

Pe scurt, el susţine că există o energie creatoare veşnică din care a izvorât universul cu toate lumile sale, iar noi suntem nişte emanaţii ale acestei energii conştiente. Oamenii  au în  această realitate mai multe niveluri de conştiinţă şi mai multe feluri de percepţie, astfel având posibilitatea de a călători în mai multe lumi şi de a cunoaşte şi alte creaturi energetice. În acest univers oamenii sunt supuşi anumi­tor reguli impuse de energia primordială (numită Vulturul, nume dat de vechii şamani), care controlează naşterea, viaţa şi moartea fiinţelor cu scopul de a se hrăni cu conştiinţa lor, conştiinţă ce se dezvoltă pe parcursul vieţii şi care este inghiţită de Vultur la moarte. Deşi la moarte omul, mai precis oul său energetic, dispare cu totul consumat de către Vultur, totuşi există o cale de a ocoli această soartă.

Vulturul, susţine don Juan, ar fi oferit oamenilor şansa de a-şi menţine conştiinţa şi individualitatea dincolo de moarte, de a nu se contopi cu restul energiei, dar numai unii dintre ei pot îndeplini acest lucru. Se presupune că la începutul omenirii toţi cunoşteau adevărata lor constituţie corpo­rală, dar în timp acestă ştiinţă s-a pierdut. Prin cărţile sale, Castaneda încearcă să explice modul în care oamenii trebuie să redescopere adevărate realitate şi realul mod de existenţă.

Metoda principală utilizată pentru trans­formarea conştiinţei este practicarea unui fel de psihotehnici de dezindividua­lizare (re­nun­ţarea la istoria personală, oprirea dialo­gului interior, lepădarea amintirilor) şi inducerea unor experienţe transpersonale (călătoria în alte lumi, întâlnirea cu fiinţe anorganice, aliaţii, peceperea universului sub o altă formă).

Învăţături ale lui don Juan, care arată că trupul omenesc este o iluzie a percepţiei noastre, iar adevărata noastră structură cor­po­rală este cea a unui ou de energie luminos, duc la o răs­turnare ontologică şi gnoseo­logică şi la o lărgire nelimitată a comprehenderii. De asemenea, teoria despre evitarea morţii şi despre automântuire prin identificarea omului cu natura, (sau mai bine zis, a substanţei energetice a oului lu­minos uman cu energia cosmică) este o formă de panteism care permite autorea­lizarea sinelui.

Religia New Age este propovăduită de o mare parte a mijloacelor mass-media cu sco­pul de a se substitui confesiunilor reli­gioa­se tradiţionale şi de a integra totul într-o unică supra-religie mondială. New Age este un nou curent, o nouă concepţie despre lu­me, care vesteşte o epocă de cotitură. Con­cep­tele de bază cu care operează New Age sunt schimbarea de paradigmă, spiri­tua­li­ta­tea nouă, revoluţia blândă, respectiv „con­spiraţia” publică, sistemul în network (re­ţea), schimbarea-transformarea de con­ştiinţă.

În cadrul concepţiei New Age, care combate scepticismul şi nihilismul modern, lumea are din nou un viitor, iar fiinţa universală, care îl integrează holistic pe om, e din nou nemuritoare şi ne mântuie prin integrarea în propria ei nemurire. Dumnezeu nu mai este căutat în transcendenţa verti­cală, ci prin meditaţie mistică, prin diferite psihotehnici de „lărgire a conştiinţei”, prin excursii extrasenzoriale, induse şi prin dro­guri psihedelice, undeva înlăuntrul nostru, în profunzimile insondabile ale psihismului uman. Puternic scientizat, New Age e panteist prin excelenţă. El nu înseamnă astăzi numai mişcare pacifistă, feministă, ecologistă, ci şi psihologie transpersonală, yoga, budism, hinduism, satanism, teosofie, antroposofie, şamanism…

Hermann Schulze-Berndt a formulat cinci trăsături definitorii pentru spiritua­li­ta­tea New Age: 1) depersonalizarea lui Dum­ne­zeu; 2) divinizarea panteistă a omului; 3) derealizarea lumii, realitatea obiec­tivă fiind declarată iluzie şi loc vremelnic de joacă a spiri­tului pur; 4) propovăduirea mân­tuirii, de fapt a automânturii prin diferite tehnici şi ritualuri de dobândire a stării de iluminare; 5) identificarea răului cu starea de ne-iluminare spirituală. Astfel, ”raţiunea burgheză”, care face deja parte dintr-o eră trecută, îşi are limitele ei istorice şi un sfârşit asolut, la care, iată, asistă chiar generaţiile în viaţă. În fond, mişcările New Age subliniază şi pun în evidenţă structurile în criză ale societăţii mondiale actuale.

Pe acest fond şi conform acestor trăsături poate fi înţeleasă incredibila învăţătură a lui Castaneda. New age-iştii consideră că, fără înnoirea lăuntrică a omului, omenirea va rămâne la un sistem îngust de gândire. În decursul întregii istorii umane, spiritul ar fi trecut treptat prin forme noi până a atins un punct hotărâtor – descoperirea propriei sale evoluţii. New Age reprezintă conjuraţia unor indivizi inteligenţi care se transformă sub imperiul experienţelor lăuntrice. Pe această linie, Castaneda declară în cărţile sale că „ceea ce contează pentru un luptător este să ajungă la totalitatea eului său” (Castaneda, 1995, 13).

Lumea viitoare se prezintă ca un sat global, lucru posibil datorită tehnologiei comunicaţiilor şi circulaţiei de mare viteză a informaţiei. Lumea are nevoie de o viziune nouă a realităţii, ceea ce înseamnă că însuşi modul de percepţie trebuie să se schimbe. La procesul acestei ”lărgirii de conştiinţă” participă doctrinele oculte şi religiile orien­tale, psihedelismul şi consumul de droguri (cum ar fi mescalina). Învăţăturile lui don Juan nu sunt departe de aceste accepţiuni, deoarece „a schimba părerea noastră despre lume este punctul crucial al vrăjitorilor”, (Castaneda, 1995, 24) iar transformarea începe cu experienţe halucinogene, consum de plante psihedelice: peyotl, datura, ciu­perci. „Pentru Don Juan, importanţa plan­telor consta în capacitatea acestora de a produce, la fiinţele umane, niveluri de per­cepţie particulare…. Aceste niveluri le-am numit stări de realitate neobişnuită, aceasta însemnând o realitate specială” (Castaneda, 1995). Astfel, plantele psihotrope ar deschi­de noi orizonturi, provocând alte stări de conştiinţă, noi realităţi, o nouă perspectivă.

Tibusek formulează patru trăsături ale mişcării New Age: 1) lumea vizibilă, mate­rială, nu e singura realitate; 2) lumea este un sistem holistic, în care omul e închis; divinitatea e identică cu universul, acesta fiind trupul ei; omul e de sorginte divină, în sensul că reprezintă o părticică sui generis din divinitate; 3) în om sălăşluieşte (în paragină) un potenţial care poate fi şi trebuie desfăşurat prin meditaţie şi diverse psihotehnici; 4) toţi adepţii new-age-ismului cred în venirea unei ere noi, în care acest potenţial uman va fi desfăşurat pe deplin şi îşi va produce efectele benefice. Putem afirma că aceste trăsături se pliază perfect peste viziunea lui Castaneda despre univers, om, divinitate, ele prezentând întru totul conţinutul cărţilor sale, doar maniera de explicare fiind diferită.

Omul, în viziunea lui Castaneda, este o parte minusculă din energia universului, care se deosebeşte de alt tip de energie prin faptul că este conştientă şi organică. El poate călătorii prin mai multe lumi diferite şi poate lua (după ce s-a iniţiat în tainele noului mod de percepţie şi de existenţă) diferite forme: de animale, plante, aliaţi şi fiinţe non-organice; poate să îşi schimbe sexul sau vârsta. Omul energetic al lui Castaneda este un veritabil om new age-ist, iar doctrina sa redă în cea mai mare măsură trăsăturile noii ere, cărţile sale devenind astfel un mijloc de propagandă.

 New Age-ul promovează o religie unică şi universală, care ar reprezenta „depăşirea” şi „împlinirea” religiei. În această privinţă, Castaneda acţionează pe aceeaşi linie, aducând tehnicile şi credinţele şamanis­mului originar la o viziune postmodernă (şi new age-istă). Rezultatele acestei metamor­foze a umanităţii ar fi: schimbarea cursului istoriei uma­ne, restabilirea unităţii om-cosmos, omul descoperindu-şi originile în energia universului, o nouă viziune despre realitate, transformarea omului prin revo­luţie spirituală şi modificarea percepţiei de sine modificându-se („un stalker vânează orice, se vânează inclusiv pe sine”) (Casta­neda, 1997, 219). Toate aceste trăsături contribuie la generalizarea concepţiei holis­te, la reanimarea practicilor esoterice, la crearea unei politici vizionare globale, la depăşirea procesului de individuaţie occi­dental şi a egoismului, la reunirea cu sinele cosmic, la promovarea misticii, la o lume nouă într-o spiritualitate nouă.

Indiferent la caracterul social al mişcării New Age, Ruthe vede conţinutul acesteia constând exclusiv în esoterism, ocultism, superstiţie, fenomene de conştiinţă care ar cunoaşte o impetuoasă renaştere. Alte trăsă­turi sesizate de Ruthe sunt practicile tera­peutice senzaţionale, atracţia faţă de orice reprezentare diferită, opusă, renunţarea la polemici şi controverse, spiritul integrator, reunirea raţionalităţii cu iraţionalitatea, a fizicii cu metafizica, mistica şi esoterica, a ştiinţei cu superstiţia, a tuturor confesiunilor religioase reciproc exclusive, a terapiei me­di­cale ştiinţifice cu terapia ocultă Această mişcare are ca surse filosofia hindusă, budistă, taoistă, gnosticismul, şamanismul, ocultismul, „terapia conştiinţei”, „terapia reîncarnării”, medicina holistică, modul de viaţă holistic, curentele paramedicale, practicile magice, astrologia, spiritismul, vegetarianismul, antroposofia, teosofia. Spiritualitatea new-age-istă nu respinge creştinismul, ci face cu el ceea ce face cu orice religie: îl integrează. Integrarea trebuie să fie necontradictorie, iar reinterpretarea să fie universalist religioasă. Era Vărsătorului urmează a fi o eră a unităţii integrate. Marile şi micile religii, de la cele monoteiste şi panteiste (budismul) la cele animiste, de la creştinism la şamanism, sunt dezbrăcate de exclusivismul lor autosuficient şi rediscutate până la compatibilizarea reciprocă.

  Promotorii noii religiozităţi susţin că Era Vărsătorului va însemna sfârşitul an­goasei, sfârşitul „fricii de Dumnezeu”. Era Vărsătorului va aduce cu sine reunirea nemijlocită şi definitivă a sinelui cu uni­versul, cu energia cosmică. Omul însuşi se va îndumnezei şi se va sluji după plac de energia divină pretutindeni disponibilă. Şi în această privinţă, Castane­da apare ca un adept al noii mişcări, prezentând omul ca fiind o parte din uni­vers, care întrebuinţează energiile superioa­re, care are drept „matriţă pe Dumnezeu” (Castaneda, 1997, 153). 

Credinţa în puterea efectivă a conştiinţei şi în unitatea cosmică a tuturor lucrurilor reiese evident din scrierile lui Castaneda. Prin recursul la arhaic, el dă impresia reabi­litării şamanilor, a vracilor şi a vrăjitorilor populaţilor „naturale”. În trecut şamanul întruchipa arhetipal efortul esoteric de pă­trun­dere în „lumea spirituală”, de legământ cu acea lume, de influenţare a ei şi control a ei. Dar şamanul imaginat de Castaneda, şi anume unul postmodern, acceptă şi altă formă de religie, el pătrunde în altă lume pentru a-şi  descoperi adevărata identitate şi a se salva din inconştienţă, pentru dobân­direa mântuirii.

În reprezentarea new-age-istă, mişcarea concepţiilor a urmat acest traseu: de la teocentrism la antropocentrism şi de aici la „cosmo-centrism”, termen de fapt inadec­vat, pentru că esenţa sa panteistă nu permite reprezentarea logică a unui centru, ci înseamnă identificarea holistă cu „realitatea înfăşurată a universului”, în ultima instanţă cu dezindividuaţia.

A. Schopenhauer a pornit de la credinţa misticilor hinduşi, după care sufletul univer­sal, respectiv „voinţa lumii” şi sufletul indi­vi­dual, respectiv „voinţa indivi­duală”, sunt identice. Ceea ce ne împiedică să cunoaştem acest adevăr ar fi lumea reprezen­tărilor, vălul Maya. Această concepţie se regăseşte şi la Castaneda, care crede că ceea ce ne mântuie ar fi dispariţia, stingerea voinţei tipice a individului, elibe­rarea de condiţia noastră terestră empirică. Voinţa universală este forţa care pune în mişcare toate procesele din natură şi cosmos, o forţă impersonală, supraper­sonală. Tot ceea ce facem este o obiectivare a voinţei, aparent a voinţei individuale, dar în realitate a voinţei universale, profunde, care îşi subordonează voinţa individuală.

 Din incredibila teorie castanediană poate reieşi că toate proprietăţile materiei sunt determinate de principii strâns depen­dente de metodele de observaţie, că structu­rile profunde ale lumii materiale sunt determinate, în ultimă instanţă, de modul cum privim această lume, ceea ce înseamnă că structurile observate ale materiei ar fi oglindiri ale structurilor conştiinţei. Viziu­nea noastră asupra lumii este „o obişnuinţă veche de a vedea lumea întotdeauna con­form cu ceea ce ştim despre ea” (Castaneda, 1995, 33).

În sens new age-ist, conştiinţa dobân­deşte la Castaneda un statut ontologic. După spusele lui don Juan, este esenţial a  conştientiza această idee, pentru că odată cu realizarea acestui proces vine şi adevărul despre adevărata natură a omului. Astfel,  lumea nu poate decât să fie un văl maya, adică un spectacol magic, o iluzie. Ea nu poate fi înregistrată, ci ia fiinţă ca proiecţie în afară. De aceea nu trebuie să ne ancorăm cunoaşterea în această realitate iluzorie pe care însăşi conştiinţa noastră o produce, ci să mergem mai departe, să descoperim autentica realitate.

O cale de conştientizare a tot ceea ce cunoaştem, în termenii lui Castaneda, a „tonalului”, care „este organizatorul lumii”, care „face lumea” (Castaneda, 1995, 147, 150), este ceea ce new-age-iştii numesc psihologia transpersonală. Avându-i ca precursori pe autorii psihologiei umaniste de tipul lui Jung, ea continuă tendinţa acestora spre depărtări, spre cosmologic şi universal, dar fără să facă escală în sfera socialului. Psihologia transpersonală se ocupă cu precădere de extaz, de experienţa trăirii mistice, de conştiinţa cosmică, de fenome­nele transcendente, de tehnicile hiperven­tilaţiei, de masaj, de muzică, de o mie de alte proceduri pentru care „cutia neagră” a conştiinţei continuă să rămână o taină de nepătruns.

Legătura psihologiei transpersonale cu ideologia New Age este un fapt la vedere. Conştiinţa New Age cuprinde următoarele: 1) principiul sintetic, înlesnind gândirea universală de ansamblu; 2) conştiinţa de grup ca maturizare supremă a persoanei individuale; 3) un nou principiu călăuzitor, caracterizat de „autoiluminare” şi orientare după legităţi „spirituale”; 4) transcendenţă, dar întemeiată numai pe experienţă proprie, acordând încredere numai acesteia; trans­cen­denţa speculativă a filosofilor raţionalişti e respinsă, 5) conştiinţa globală care sistează neantizarea lumii şi promovează un program mondial de automântuire umană.

Psihologia transpersonală porneşte de la teza că omul se poate ajuta numai singur, numai el însuşi se poate vindeca, asana, mântui, teză care nu este departe de teoriile lui Carlos Castaneda. Terapiile transper­sonale de autocunoaştere se interesează de următoarele obiective principale: 1) descă­tuşarea energiilor blocate, imobilizate în simptome emoţionale şi psihosomatice, 2) transformarea echilibrului energetic încre­menit într-un fluviu de trăiri. În  formarea sa spirituală, realizată cu ajutorul lui don Juan, Castaneda utilizează şi el metode de psi­hologie transpersonală, cum ar „recapitu­larea” amintirilor cu scopul de a te debarasa de greutatea lor sentimentală, care te ţine ataşat de „tonal”. El utilizează această metodă  ca un mijloc de desprindere din lumea iluziei, de dezinvestire a libidoului, dorind ca prin aceasta să poată înţelege „nagualul”, care „este partea din noi pentru care nu există descrieri” (Castaneda, 1995, 152) şi care ar putea fi inconştientul.

Tehnicile de eliberare psihică promovate de Castaneda sunt în concordanţă cu întreg spectrul comportamentului new-age-ist în vederea reinserţiei omului în câmpurile cosmosului. Obiectivul lor declarat este „creşterea” (evoluţia, transformarea cu orientare cosmică, adică antropofugă, sub pretextul reintegrării existenţei umane cu fiinţa); la capătul „creşterii” nu stă vreo treaptă oarecare, ci pretinsa identitate cosmică a insului. Insul trebuie să devină din nou el însuşi. Dar cosmosul nefiind vreun lucru finit, identitatea cu el va fi la fel de vagă şi dezindividualizată ca şi starea anterioară. A creşte spre totalitatea cosmică – se susţine – înseamnă a creşte dincolo de conştienţa universală, spre infinit, ceea ce, evident, s-ar putea să însemne o nouă formă de depersonalizare.

 

În concluzie, se poate spune că ase­mănările între mişcarea spirituală New Age şi viziunea cosmologică şi spirituală a lui Castaneda sunt destul de evidente şi de numeroase. În ambele cazuri ţelul este ace­laşi, trezirea individului la o nouă viaţă prin înlăturarea cenzurilor raţiunii, conştien­tiza­rea realei noastre naturi, care ia naştere prin comasarea în forme individuale, în matriţe informative, a fibrelor cosmice de energie sau mai bine zis, naşterea din energia cos­mosului. De asemenea, ambele promovează depersonalizarea, ca o realizare a identităţii absolute cu universul, a unirii cu originea.

Deşi ar fi fost revoluţionar ca sigla ”non-fiction” de pe cărţile lui Castaneda să fie adevărată, totuşi experienţa personală şi raţiunea ne interzic să credem în realitatea lor. Poate nişte demonstraţii concrete ne-ar fi scos de sub apăsarea scepticismului, dar, în lipsa acestora, nu putem să vedem în teoriile sale decât nişte interesante şi inteligente ficţiuni în slujba mişcării New Age. Şi totuşi uneori mai există acel:

Dar dacă…