Wayne Shumaker: Stiintele oculte in Renastere

 

Capitolul I

ASTROLOGIA

 

1. Introducere

Ca si alchimia, astrologia divinatorie sau judiciara este un subiect prea complicat pentru a putea fi pe deplin stapânit, in mai putin de o viata intreaga. Metodele ei sunt intortocheate, istoria ii e lunga, iar disputele dintre si din interiorul propriilor scoli sunt numeroase. Printre limbile in care sunt scrise documentele esentiale se numara nu numai latina sau greaca, dar si araba, egipteana si caldeeana, sau asiro-babiloniana, iar cercetarea moderna, ce intimideaza chiar si numai prin intindere, se desfasoara de asemenea in mai multe limbi si este adesea foarte specializata. in cele ce urmeaza se va acorda atentie mai ales tiparelor intelectuale, asa cum sunt ele dezvaluite de documentele Renasterii. Totusi, din mai multe motive, va fi in primul rând necesar sa examinam in oarecare detaliu modul cum functioneaza astrologia si intrebarea daca ea poate avea pretentii la vreo valoare de “adevar”. Metodele si punctele ei de plecare nu sunt intelese de toata lumea, iar noi vom evita cel mai bine sa ne implicam in controversele Renasterii de pe o alta pozitie decât aceea a observatorului meditativ daca ne mentinem distanta psihologica atinsa prin pre-intelegerea faptului ca, in cele din urma, unul dintre cele doua seturi de argumente urma in mod inevitabil sa triumfe asupra celuilalt. Cititorii care nu au nevoie de o astfel de pregatire pot sari de acum la capitolul urmator.

Desi astrologia predictiva are adesea de a face cu “alegeri”, sau reglarea comportamentului prin indicarea actiunilor ce trebuie demarate sau evitate, cel mai convenabil este ca descrierea metodelor ei sa se bazeze pe horoscoape ale nasterii. Procedeele sunt intotdeauna asemanatoare, iar punctele de plecare ramân constante. Vom incerca sa mentinem discutia la un nivel general, dar ea nu va deveni astfel mai simpla. Asa cum remarca Bouché-Leclerq, “cine merge la astrolog trebuie sa se inarmeze cu rabdare”.

intocmirea unui horoscop incepe, dupa ce ziua, ora si minutul nasterii au fost stabilite cu exactitate – daca aceasta este posibil – , printr-o serie de calcule necesare pentru a determina pozitia planetelor (inclusiv soarele si luna). in timpurile vechi, astrologul incepea cu un set de “tabele”, a caror folosire necesita o indelungata ucenicie. inainte de Renastere, acestea incepusera sa fie inlocuite de asa-numitele Efemeride, la care ne vom limita de acum inainte atentia. Acestea dau pozitia zilnica a planetelor, exprimata in grade din interiorul semnelor zodiacale: de exemplu, Saturn, 18° 23′ in Berbec; Marte, 7° 48′ in Taur; Mercur, 26° 44′ in Capricorn. Aceste date au, totusi, nevoie de doua tipuri de corecturi. Prima priveste locul: efemeridele erau de obicei socotite pentru orase mari, nu pentru locul exact al nasterii, astfel incât s-ar fi putut ca planetele sa depaseasca sau sa nu atinga pozitia indicata. A doua priveste timpul: nu este probabil ca nasterea sa se produca chiar la amiaza, momentul pentru care sunt date pozitiile. Pentru a un exemplu simplu, daca ora nasterii era 13 in loc de amiaza, Pamântul va fi depasit cu a 1/24-a parte din 360°, sau 15°, pozitia indicata in tabele. indata ce aceste corecturi au fost facute – ceea ce reprezinta adesea o operatie foarte complexa – astrologul este gata sa introduca pozitiile intr-o diagrama unde un mic Pamânt e inconjurat de un cordon continând simboluri ce reprezinta semnele zodiacale.

Urmatorul pas, inca si mai complicat, este trasarea liniilor care indica diviziunile celor douasprezece “case”. Aceste reprezinta douasprezece segmente ale ecuatorului ceresc, trasate astfel incât partea de cer reprezentata in cordonul zodiacal – care include, sau se presupune ca include, planetele – este taiata in bucati in forma de placinta, indreptate cu vârfurile spre Pamânt. Procesul este foarte complex si poate avea loc in diverse moduri. Un compendiu modern descrie pe scurt opt metode, atribuite lui Ptolemeu, Porfir, Alcabitius, Campanus, Regiomontanus, Morin, Placidus si Zariel. Dificultatea provine din faptul ca trebuie luata in considerare nu numai longitudinea, ci si latitudinea observatorului. in caz contrar, orice persoane nascute in acelasi moment pe aceeasi linie longitudinala ar avea horoscoape identice. Rezultatul este ca, desi cercul este in cele din urma taiat de sase diametre ce traverseaza Pamântul, casele nu contin un numar egal de grade. intr-un exemplu imprumutat de la astrologul francez de secol al XVII-lea Morin, diviziunile contin, respectiv, 32, 29, 37, 19, 45, 18, 32, 29, 37, 19, 45 si 18 grade. Apoi – si dupa ce a fost trasata o linie dubla marcând orizontul vizual ce desparte a douasprezecea casa (de deasupra orizontului estic) de prima (aflata chiar dedesubtul ei), horoscopul ia o forma asemanatoare celei de mai jos. Pentru a usura sarcina cititorului, am interpretat simbolurile zodiacale si planetare si am marcat numerele caselor, adaugând lânga fiecare cuvântul latin ce explica, prin conventie, domeniul vietii corespunzator.

Diferenta este totusi pur vizuala: diagrama mare arata mai clar diviziunile insele, iar cealalta, când este completata, rezultatele lor.

Pe baza acestei diagrame, sau a uneia ceva mai complexe, cu anumite imbunatatiri – de exemplu, nodurile lunii si, in ultimele secole, pozitiile altor planete – astrologul este gata sa citeasca. E de la sine inteles ca probabil el nu s-a suit pe acoperis cu instrumentele de masurat longitudinile si latitudinile celeste (sau “ascendentul” si “descendentul”), ci a ramas in odaia sa de studiu. De fapt, el nu a privit deloc stelele si, in timpul Evului Mediu sau al Renasterii, nici nu a avut nevoie s-o faca. Carturarul din Povestea razesului a lui Chaucer, punând la cale magia astrologica, pentru a face stâncile de pe coasta sa dispara pentru un timp, si-a consultat “tabelele toletane”, sau tabelele din Toledo, facând corecturile necesare ca sa ia in considerare pozitia satului lui Dorigen.

inainte de a interpreta un exemplu de horoscop, acel al regelui Edward al VII-lea, trebuie sa intelegem ce fel de date vor fi semnificative.

Un principiu general este faptul ca planetele exercita asupra caracterului anumite forte primare, semnele zodiacale le modifica pe acestea din urma, iar casele “arata partile sau domeniile pamântesti ale vietii de zi cu zi in care actioneaza fortele modificate”. Pozitia este importanta, factorii critici fiind ascendentul sau pozitia de deasupra orizontului estic si pozitiile planetelor in functie de semnele zodiacale si de celelalte astre. Ultimele se masoara in unghiuri, care pot totusi sa nu fie exacte, considerându-se ca fiecare planeta “isi proiecteaza razele influentei in toate directiile din jurul sau”. Conform unei pareri tipice, “sfera influentei” lui Saturn acoperea 9° din ecuatorul ceresc, cea a lui Marte 8°, a lui Jupiter 9°, a Soarelui, 15°, a lui Venus, 7°, a lui Mercur, 7°, iar cea a Lunii, 12°. Daca, intre aceste limite, doua planete ii apar unui observator de pe Pamânt ca fiind aproximativ suprapuse, se spune ca ele sunt “in conjunctie”. De exemplu, cum Jupiter isi proiecteaza influenta la 4°30′ in orice directie, iar Soarele la 7° 30′, Jupiter si Soarele pot fi la 12° distanta si totusi in conjunctie. Când sunt la o distanta de aproximativ 180° – in parti opuse ale Pamântului, se afla “in opozitie”; la o distanta aproximativa de 120°, in “trigon”, la 90°, in “cvadratura”, iar la 60°, in “sextil”. La fel se intâmpla si cu celelalte planete, tinând cont de numerele variabile de grade determinate de sferele de influenta respective. Dintre aceste relatii, trigonul este “bun”, sextilul de asemenea, dar intr-o masura mai mica, cvadratura “rea”, iar opozitia cea mai rea dintre toate. Conjunctia este buna sau rea , dupa cum o determina caracteristicile planetelor: rea, de exemplu, când se intâlnesc Saturn si Marte, rea in cazul lui Jupiter si al Soarelui, combinata in cazul lui Saturn si Jupiter.

Semnificatia caselor este, de asemenea, foarte importanta. Acestea sunt numerotate de 1 la 12, pornind in jos si spre dreapta de la cea aflata chiar sub linia orizontului estic. Gradele din interiorul lor, ca si in cazul semnelor, se socotesc in sensul invers acelor de ceasornic, fiecare casa fiind impartita in trei “fete” a câte 10° fiecare. Ele “domina” sau “guverneaza” domeniile vietii, dupa cum urmeaza: I (Vita), personalitatea, infatisarea si copilaria; II (Lucrum), averile si banii; III (Fratres), familia, rudele, comunicarea si vorbirea; IV (Genitor), parintii, casa copilariei, si izolarea; V (Nati), copiii, activitatile sexuale si creativitatea; VI (Valetudo), subordonatii, munca si sanatatea; VII (Uxor), casatoria, parteneriatele si prietenii apropiati; VIII (Mors),moartea, accidentele si misticismul; IX (Pietas), studiul, explorarea mentala si calatoriile; ; X (Regnum), carierea, ambitiile si realizarile; XI (Benefacta) idealurile, cauzele demne de admiratie si societatile; iar XII (Carcer), restrictiile, durerile si bolile.

Apoi, fiecare planeta detine un complex de “virtuti” sau “puteri” inerente, unele dintre care vor fi pomenite pe masura ce vom continua discutia. Adjectivele derivate de la numele planetare vor avea anumite sensuri: saturnian, jupiterian, mercurial, martial. “Lunatic” sugereaza legatura dintre Luna si nebunie, pe lânga castitate, puritate, nasterea copiilor si multe altele. Marte nu este asociat doar razboiului, ci si furiei, ferocitatii si temperamentului dominant, multe dintre aceste idei fiind deduse din culoarea sa rosie si din faptul ca el este “cald”. Deoarece Saturn e rece, se misca incet si guverneaza metalul cel mai greu, plumbul, el da un temperament melancolic dar este asociat si cu gravitatea (o extensiune metaforica a “greutatii”), cu profunzimea si inteligenta. Anatomia melancoliei a lui Burton se adresa carturarilor, care erau considerati de regula saturnieni, dar uneori aveau, din fericire si un adaos de trasaturi mercuriale. Cea mai puternica influenta pozitiva era considerata cea a Soarelui; dar ea avea nevoie sa fie temperata de mai blânzii Jupiter sau Venus. Tratatul lui Ficino, De vita coelitus comparanda, este plin de indicatii pentru atragerea acestor influente mai line. Influenta lui Jupiter, care semana cu cea a Soarelui, dar ii lipsea amenintarea excesului, era poate cea mai favorabila dintre toate. Venus, drept urmare a blândetii cauzate de umezeala, isi combina favorabil influenta cu cea a Soarelui, uscat, dar singura provoca senzualitate. Mercur era stapân, printre altele, peste invatatura si elocventa. Legendele despre zeii romani sau corespondentii lor greci jucau in toate acestea un rol important. Atunci când planeta numita cândva Phosphorus sau Cel-Ce-Aduce-Lumina a fost identificata cu zeita dragostei, a fost inevitabil sa i se atribuie trasaturi foarte diferite de acelea ale lui Marte, cu care Venus fusese unita intr-o casatorie nepotrivita.

“Calitatile” caldurii, racelii, uscaciunii si umezelii erau distribuite in perechi tuturor celor sapte planete. Soarele era cald si uscat, Luna rece si umeda, Venus cald si umeda. Remarca lui Othello, intr-un acces de gelozie, ca mâna Desdemonei era calda si umeda, o asocia imediat pe aceasta cu Venus si destrabalarea. Semnele zodiacale erau “ale focului” (calde si uscate), “aeriene” (calde si umede), “acvatice” (reci si umede), sau “ale pamântului” (reci si uscate). Aceste atribute erau distribuite de-a lungul zodiacului intr-o ordine schematica, ceea ce ducea uneori la contrazicerea asteptarilor. De exemplu, Varsatorul, sau Purtatorul Apei, nu era acvatic, ci aerian, iar Scorpionul, faptura a tarânei, era acvatic. Semnele aveau, ca si planetele, gen, asezate din nou in zodiac in alternanta regulata. Mai mult, fiecare semn zodiacal guverna o parte anumita a corpului. Berbecul era raspunzator de cap, Taurul de gât, Gemenii de brate, Racul de sân, Leul de partile laterale si de spate, Fecioara de sale, Balanta de sezut, Scorpionul de organele genitale, Sagetatorul de coapse, Capricornul de genunchi, Varsatorul de picioare, iar Pestii de labele picioarelor. Sistemul urma inca o data ordinea semnelor, incepând cu cel considerat in ascendent in momentul crearii universului. Ordinea pare sa fi constituit o sursa atât a satisfactiei mentale, cât si a linistii emotionale. Daca schematismul rigid ducea uneori la bizarerii, ca atunci când ii atribuia Sagetatorului controlul asupra coapselor si nu a bratelor, el genera si coincidente fericite, de pilda prin punerea organelor sexuale pe seama Scorpionului, care poarta un ac in coada.

Prevestirile legate de sanatate se bazau mult, desigur, pe aceste asocieri. De exemplu, prezenta unei planete malefice in Rac ar putea sugera slabiciuni ale inimii sau ale plamânilor, iar daca se intâmpla ca atât Racul, cât si planeta respectiva sa se gaseasca in casa a opta, Mors, pronosticul putea fi deosebit de intunecat. Situarea unei planete in semnul pe care il “guverna – adica in “domiciliul” sau, ii intarea influenta. Soarele guverna Leul, iar daca se intâmpla ca el sa fie in acest semn in momentul nasterii, putea fi mai puternic decât semnul ascendent. Semnul Lunii era Racul. Celelalte cinci planete aveau atât case diurne, cât si nocturne , cea diurna fiind de regula data prima pe lista ce urmeaza: Saturn, Capricorn si Varsator; Jupiter, Sagetator si Pesti; Marte, Scorpion si Berbec; Venus, Balanta si Taur; iar Mercur, Fecioara si Gemeni.

De la acest rezumat, mult mai scurt si mai aproximativ decât ar putea presupune un novice, putem incepe o scurta lectura a horoscopului lui Eduard al VII-lea. imprumut interpretarea din lucrarea lui Christopher McIntosh, Astrologii si crezul lor, care este si sursa horoscopului.

 

…semnul Sagetatorului este, din mai multe motive, extrem de puternic: in primul rând, deoarece se afla in ascendent; in al doilea rând, deoarece Jupiter, cel care il domina, este prezent in interiorul semnului; in al treilea, deoarece si Mercur se gaseste in semn. Avem in mod evident de a face cu un caz in care ascendentul este mai puternic decât semnul Soarelui, care, aici, este Scorpionul. Calitatile Sagetatorului erau neobisnuit de pronuntate la Edward. Era generos, exuberant si jovial. ai, asa cum ne-am putea astepta, jovialitatea lui tindea uneori catre vulgaritate. Soarele aflat in Scorpion il facea, dincolo de aparenta zgomotoasa, sensibil, incapatânat, emotiv, agresiv si pasional in dragoste. Viata amoroasa ii era intarita de faptul ca Venus se gasea in propriul semn, Balanta.

Un alt lucru remarcabil in legatura cu aceasta harta este faptul ca planeta cea mai apropiata de ascendent, Saturn, este in propriul semn, Capricornul, conferind horoscopului un puternic caracter saturnian. Combinatia dintre Saturn si Capricorn in prima casa sugereaza o copilarie dificila si plina de greutati. intr-adevar, Edward a avut parte de o educatie rigid planificata.

Cele doua planete puternice au amândoua o pozitie perpendiculara (la nouazeci de grade) fata de luna. Aceasta indica dificultati si conflicte, iar Luna reprezinta adeseori persoana mamei. in acest caz exista dovezi puternice ca nativul are o relatie complet lipsita de armonie cu mama sa – ceea ce, pentru Edward, era adevarat.

in general, este un horoscop puternic si potrivit unui rege.

 

Desi aceste detalii pot continua la nesfârsit, exemplul este adecvat scopului nostru.

Reactia anumitor persoane la descrierea astrologica de mai sus poate fi extrem de interesanta. Chiar si din putinele lucruri pe care le-am spus devine evident ca sistemul nu este doar considerabil de complex, dar si destul de ordonat. Ne putem distra jucându-ne cu el, iar mintile ingenioase, daca sunt dispuse sa depuna efortul, pot inventa cu usurinta si alte previziuni despre Edward. in plus, efortul necesar pentru a efectua câteva calcule, mai degraba dificile, creeaza impresia de suficienta precizie. Probabilitatea ca un lucru ce presupune eforturi considerabile si careia, dupa verificari repetate, i se stabileste “corectitudinea”, sa fie in intregime lipsit de sens, este (avem sentimentul) mica. Totusi, trebuie sa luam in considerare, cât mai pe scurt posibil, intrebarea daca “exista ceva” in astrologie, daca, asa cum, in mediul intelectual contemporan, le place sa creada chiar si unor membri ai cercurilor academice, gândirea prestiintifica este mai profunda decât cea stiintifica. Istoricul trebuie sa faca totul pentru a mentine echilibrul intelectual care sa ii confere avantajul distantei. Apartinând unei anumite epoci, acesta poate sa aiba uneori acces la o alta dintr-un stadiu ce a depasit rezolvarea problemelor respective si astfel sa detecteze un tipar al disputelor trecutului. in cele ce urmeaza, se vor afirma destule lucruri pentru a sugera faptul ca, oricât de scuzabila a fost in timpul Renasterii credinta in astrologie, in timpurile moderne ea ne spune mai degraba ceva despre nevoile psihice decât despre functionarea reala a cosmosului.

in primul rând, argumentele renascentiste in favoarea astrologiei se bazau foarte mult pe presupusa capacitate a “razelor” (radii) de a-si exercita influenta prin intermediul luminii si caldurii. Razele Soarelui actioneaza asupra noastra intr-un mod care se simte, iar cele ale lunii, despre care se stia ca provoaca mareele, puteau fi concentrate, cu o oglinda concava, suficient de mult pentru a obtine caldura. Este oare credibila ideea ca razele cosmice provenite de la planete si stelele zodiacului ne pot influenta?

in ceea ce priveste soarele, raspunsul nu poate fi decât afirmativ. O anumita influenta ii poate fi atribuita si lunii, care straluceste uneori destul de tare ca sa ne tulbure somnul si careia, din epoca lui Newton, ii este recunoscuta forta mare de gravitatie asupra pamântului. Pentru celelalte sapte planete, raspunsul este evident negativ. Nu au luminozitate proprie, iar probabilitatea ca putina lumina pe care o reflecta, provenita, cu siguranta, de la soare, fata de care se afla la milioane de mile departare, iar care apoi strabate o alta intindere de spatiu, atât de vasta incât planetele insele ii par unui observator de pe pamânt simple puncte, sa determine caracterul si destinul, este intr-adevar foarte redusa. Cantitatea totala de lumina si caldura care ajunge la noi de la toate planetele este minuscula, in comparatie cu aceea produsa de un singur bec electric aflat intr-un felinar de pe strada, care poate face planetele invizibile. Pe de alta parte, nu exista nici un motiv non-mitologic de a crede ca planetele emit vreun tip de energie pe care cele mai sensibile instrumente create pâna acum nu o pot detecta. Daca se afirma existenta vreunor puteri oculte ale lor, sursa trebuie sa se gaseasca in altceva decât astronomia sau fizica moderna.

Chiar daca s-ar admite posibilitatea teoretica a influentei planetelor (sau, poate, nu ar fi negata, in ideea ca in univers se intâmpla multe lucruri de care nu suntem constienti), nu se poate aduce nici o justificare adecvata puterilor specifice care li se atribuie. Acestea sunt deduse in mare parte din vechile povesti despre zeii ale caror nume le poarta planetele si sunt descrise in mod diferit in tari in care religiile greceasca si romana nu au avut parte de o mare importanta: de exemplu in India si China. Nici chiar in Egipt culoarea rosie a lui Marte nu era asociata cu focul si sângele; Venus era de gen masculin, “steaua Phoenix a lui Osiris”, iar Mercur era considerat rauvoitor.

Sa ne indreptam acum catre asa-numita importanta a aspectelor. Acestea depind in principal de un misticism numerologic provenit de la Pitagora si care a capatat importanta deja in dialogul Timaeus al lui Platon. Unghiul trigonal este benefic deoarece numarului trei ii erau atribuite puteri speciale, sextilul este de asemenea benefic, desi la un mod mai putin decisiv, pentru ca sase reprezinta produsul dintre trei si primul numar prim, doi, de asemenea privit ca detinator al unor puteri mistice. Pentru o minte sensibila la analogii, “opozitie” presupunea confruntarea directa, ca in razboi sau dispute puternice. Alte inferente au avut la baza presupuse proprietati ale poligoanele regulate, de care erau fascinati geometrii Antichitatii si care pareau sa joace un rol in armonia cosmica. in rest, conceptia conform careia planetele se vedeau una pe alta mai bine (ad-spectare) din anumite unghiuri pare sa provina din ideea existentei unui dans cosmic in care o planeta aflata la o distanta de un sfert sau o treime din orbita era mai usor vizibila decât una adiacenta. Spre deosebire de oameni insa, planetele nu au ochi doar pe partea din fata a capetelor, astfel incât, daca nu aparea vreun obstacol, pentru ele nu contau decât distanta si lumina venita de la soare. in orice caz, nu poate fi oferit nici un motiv plauzibil in sprijinul ideii ca unghiul de 90°este neprietenos, iar cele de 60 si 120° sunt prietenoase. Ca si alte amicitiae si inimicitae, ca si importanta sau lipsa de importanta a planetelor aflate in domicilii, doctrina aspectelor este rezultatul umanizarii fortelor impersonale, provenita in cele din urma dintr-un animism care vedea in orice astru un daemon. in ceea ce priveste limitele influentei, ele nu sunt masurate, ci ghicite, pe baza stralucirii, marimii si a presupusei demnitati ale planetei. Unghiurile exacte nu puteau fi pretinse, caci nici unul nu putea fi gasit intr-un horoscop tipic. Exista doar opt sanse din 360 ca unui observator de pe Pamânt oricare doua planete sa apara la exact 0°, 60°, 90°, 120°, sau 180°. Dar a spune – de exemplu – ca soarele si luna se afla in unghi drept atunci când intre limitele sferelor lor se poate intinde orice numar de grade de la 76°36c la 103°30c, inseamna a lucra cu conventii arbitrare, iar a ne imagina ca influentele unghiurilor nu sunt obstructionate de grosimea pamântului inseamna a intinde la extrem credulitatea.

Nici doctrina celor doisprezece case nu are o baza mai solida. De vreme ce Mercur se misca prin zodiac intr-un ritm zilnic mediu de 4,1°, iar Venus intr-unul de 1,6°, se poate intâmpla ca din când in când una sau cealalta sa traverseze un punct de inteersectie, sau ca mai ales Mercur sa isi schimbe pozitia fata de o alta planeta pâna când ajunge la, sau trece de jumatatea drumului in jurul pamântului. Dar, in orice caz, interpretarile horoscopului tin cont de situatiile existente in case la momentul dat, nu de predictii bazate pe certitudinea ca – de exemplu, casa a sasea, impreuna cu oricare planeta ce s-ar gasi in ea, va aparea pe orizontul de est la aproximativ doisprezece ore dupa nasterea respectiva. Daca asa stau lucrurile, trebuie sa se presupuna ca influenta planetelor, functionând, dupa cum am vazut, prin intermediul razelor, nu este slabita de trecerea prin aproape 8000 de mile de pamânt. Totusi, motivul oferit de obicei pentru fundamentarea horoscopului pe momentul nasterii, mai degraba decât acela al conceperii, sau al intrarii sufletului in fat, este acela ca sugarul este expus radiatiilor doar atunci când iese din pântece.

Nevoia ca astrologii sa ignore aceste lucruri este extrem de limpede. Daca regele Edward al VII-lea s-ar fi nascut cu sase ore mai devreme, toate planetele s-ar fi aflat sub linia orizontului si horoscopul nu ar fi existat. Totusi, a presupune ca lumina reflectata de la o planeta e capabila de a penetra diametrul pamântului, când stim ca un perete subtire poate opri lumina venita direct de la soare, ar insemna sa ne putem prea tare la incercare credulitatea. in plus, ramâne si problema de a explica modul in care situatiile din cele douasprezece case detin exact acele relatii cu domeniile vietii si ale caracterului: cum, de exemplu, planeta sau semnul zodiacal din casa a saptea, Uxor, aflata la nastere cu putin deasupra liniei orizontului, poate actiona cu douazeci sau treizeci de ani mai târziu, pentru a influenta alegerea sotiei. Daca ni se raspunde ca nu se cunoaste metoda, dar faptul a fost demonstrat de experienta, trebuie sa cercetam cum exact a fost stabilita aceasta dovada inductiva.

in continuare vom lua in considerare stelele zodiacale, care, desi secundare fata de planete, nu sunt neglijabile. in primul rând, efectele atribuite semnelor provin, in mod mai mult sau mai putin transparent, de la numele atribuite lor. Astfel, cei nascuti sub semnul Racului (Cancer) sunt negustori lipsiti de scrupule, deoarece clestii racului sugereaza apucarea dura. Ei sunt scunzi si au fata rosie (racii se inrosesc la fierbere) si au “incheieturi mari, oase largi, par des si lânos, fata mare, rotunda, piele inchisa la culoare, ochi rotunzi intr-un cap mare”. Deoarece racii, ca si alte animale marine, sunt sacri pentru Venus, zeita nascuta din mare, cei nascuti in acest semn sunt predispusi spre legaturi de dragoste; dar sunt aspri din punct de vedere emotional, deoarece racul are o carapace tare. Sunt schimbatori, in parte pentru ca soarele pare sa isi schimbe cursul in Rac, dar probabil si pentru ca felul de a se misca, inapoi sau lateral, al racului sugereaza schimbarea intentiei; ca negustori ambulanti, au de a face cu tot felul de marfuri, deoarece racii de uscat sunt deseori vazuti luând si carând pietricele sau bucatele de lemn. Cele mai multe dintre conexiuni sunt incontestabil analogice. La fel se intâmpla si in cazul celorlalte semne.

Sa ne jucam pentru o clipa cu cealalta explicatie posibila, anume ca mai intâi au fost descoperite influentele, iar mai apoi le-au fost atribuite niste nume neobisnuit de potrivite. Trebuie sa observam in primul rând ca interesul pentru zodiac dateaza de destul de recent, babilonienii nemanifestând vreun interes special pentru el, iar egiptenii preferând sa foloseasca zece arcuri a câte 10° fiecare, pe care le credeau guvernate de un numar egal de “decani”. Nu poate fi vorba de “epoci nenumarate” care au tras cu rabdare concluzii. Lasând totusi deoparte aceste considerente, ne putem intreba cu constiinta impacata ce fel de observare ar permite separarea influentei a câtorva duzini de stele din zodiac de aceea a trilioane de alte stele care, se presupune, radiaza de asemenea o oarecare influenta. Nu stralucirea sau apropierea deosebite disting stelele zodiacale,, ci situarea lor in planul eclipticii, care coincide in mare cu orbitele planetelor. Din acest motiv, o planeta este intotdeauna “in” unul dintre semne. Odata ce s-a acceptat faptul ca la noi poate ajunge o radiatie eficienta a oricarei stele, nu poate fi invocat nici un argument convingator in favoarea ideii ca radiatia provenita de la stelele ce nu apartin acestei zone este nesemnificativa. Stelele aflate direct deasupra capului, daca sunt la fel de stralucitoare, ar trebui sa fie la fel de puternice. De vreme ce putem vedea in acelasi timp un numar incalculabil de stele, influenta unui grup mic sau a unor grupuri ar fi o parte infinitezimala a totalului.

Putem aborda acum in mod direct afirmatia potrivit careia caracterul demn de incredere al astrologiei a fost stabilit prin experienta imemoriala. Vom incepe prin a remarca faptul ca documentele babiloniene sau caldeene nu ar fi putut fi pastrate pentru mai multe mii – sau sute de mii – de ani, asa cum se pretinde, nu doar pentru ca triburile care au ajuns impreuna in Babilon in jurul anului 3000 i.H. aveau istorii separate, ci si pentru ca in aproape toata aceasta perioada, triburile nu cunosteau scrisul. Daca documentele antice merg mai departe, vârsta lor trebuie sa fie indoielnica, iar sistemul de notare, foarte primitiv. Din intâmplare, stim totusi cu oarecare exactitate cum aratau documentele vechi, daca nu cele mai timpurii, cel putin destul de vechi ca sa preceada horoscopul. O colectie mare de tablite, aflata acum la British Museum, este legata de intâmplari generale, câte un aspect oarecare din comportamentul regelui, sau de fenomene meteorologice: “Daca luna si soarele se afla in opozitie in cea de-a paisprezecea zi a lunii selenare, Regele va avea o ureche larga (receptiva ?)”; “Daca in cea de-a paisprezecea zi de Sivan (mai/iunie), luna este intunecata si bate al patrulea vânt (vântul de est), va domni dusmania; vor fi morti”. Se arata interes pentru vânturi, furtuni, pescuit, foamete, directia din care va veni dusmanul, revolutii la palat, sau orice ar putea afecta intreg tinutul sau pe rege ca simbol si emblema a acestuia. Aceste tablete apartineau bibliotecii regelui Assurbanipal (668-626 i. Hr.) si fac referire la o opera unica mai mare, despre care Carl Bezold estimeaza doar ca apartine unei perioade “cu mult mai vechi” decât secolul al saptelea i. Hr. Cel mai timpuriu horoscop individual, spre deosebire de “scrierile augurale” pe care tocmai le-am descris, dateaza din 410 i. Hr., o epoca pe care A. Sachs, in 1952, a considerat-o “socant de veche”. Asa si este, in comparatie cu cel mai vechi horoscop grecesc, acela al lui Antiohus I din Comagena, datat in mod curent in 62 i. Hr. Desi Sachs nu intentioneaza sa sugereze ca “in Babilonia a luat nastere ceva mult mai important decât o astrologie horoscopica relativ primitiva”, i se pare “foarte tentant” ca, bazându-se pe acest text, sa avanseze “o ipoteza de lucru conform careia ideea primara a astrologiei horoscopice sa fi aparut pentru prima oara in Babilonia”. Toate acestea sunt departe de a incuraja credinta ca babilonienii, in mai multe mii de ani de preistorie, au anticipat metodele de cercetare post-baconiene, comparând cu meticulozitate, detaliu dupa detaliu, fenomenele celeste si destinele individuale: un proces care, oricum, nu avea cum sa preceada aparitia celor doisprezece semne zodiacale, dupa anul 500 i. Hr.

in plus, trebuie retinut faptul ca oricare ar fi fost teoriile astrologice “dovedite” de catre babilonieni cu ajutorul inductiei, ele nu au supravietuit neschimbate in timpurile moderne. Punctele de pornire ale babilonienilor au fost modificate atunci când astrologia a patruns in Egipt, iar rezultatele au fost din nou transformate de catre greci, de la care provin in general practicile occidentale. Nici o perioada nu a fost poate scutita de existenta opiniilor contradictorii si de modificarea practicilor. Daca la prima vedere asemenea cârpeli pot da impresia ca reprezinta constante rectificari experimentale, nici o persoana care a citit multa literatura astrologica nu va crede ca aceasta a fost cauza modificarilor. Se face de obicei apel la autoritati – Ptolemeu, Porfir, Regiomontanus, Albumasar, Alkindi si multi altii – sau la ratiunea abstracta. Nu imi pot aminti nici o incercare de a “dovedi”, din treizeci si sase, sau treizeci si noua, sau cincizeci si sapte de horoscoape propriu-zise, ca influenta lui, sa zicem, Mercur, a fost inteleasa gresit. Ca disciplina metodologica riguroasa, inductia a aparut, treptat, doar in timpul Renasterii. Aceasta inseamna ca istoria oricarui precept astrologic specific este de obicei mult mai scurta decât se pretinde despre intregul sistem si ca motivele pentru care el s-a impus sunt rareori, daca nu niciodata, experimentale.

in epocile moderne, au mai fost propuse câteva incercari de a produce dovezi inductive, de data aceasta cu baza statistica. Cel mai sofisticat efort de acest tip pe care il cunosc este acela al lui Paul Choisnard, convenabil rezumat in Les Preuves de l’influence astrale sur l’homme. Pe scurt, Choisnard afirma ca examinarea unui numar mare de horoscoape releva coincidenta intre predictii si realitate intr-o masura mai mare decât s-ar putea obtine prin pura intâmplare. De exemplu, Jupiter este la zenit in cazul a 5,5 la suta din totalul nasterilor, dar intr-o proportie cel putin dubla in cazul oamenilor care au devenit importanti sau celebri. Concluzia este ca pozitia verticala a lui Jupiter “este unul dintre factorii naturii noastre interne care coopereaza pentru a ne predispune pentru importanta”. Alte investigatii au dus la rezultate similare: aspectul trigonal al lunii si al lui Mercur este de doua sau trei ori mai frecvent pentru filozofi decât pentru alti oameni. ai asa mai departe.

Fara indoiala, aceasta ofera o oarecare consolare celor care sunt hotarâti sa creada, dar au scrupule in legatura cu nevoia de a se baza pe simpla intuitie (“Inima se ridica si raspunde, ,Asa am simtit eu’ “). Concluziile lui Choisnard au fost dezbatute mult, se pare ca fara a se progresa pe calea acordului. Unul din motivele de scepticism este practica rectificarii momentului nasterii, care ar putea singura sa produca discrepanta sau écart constaté intre asteptarile arbitrare si rezultatele pe care se sprijina intregul argument. Totusi, in loc de a continua cu aceasta idee, vreau sa expun pe scurt sensul practic al descoperirilor lui Choisnard, presupunând ca ele sunt perfect corecte, aplicându-le unui singur calcul, ales drept convingator de catre J. Hieroz, un binecunoscut entuziast si autor de texte astrologice.

Principiul pe care il testam acum este ca “O conjunctie intre Marte si Soare in momentul nasterii este un semn probabil al mortii timpurii”. Situatia astrologica apare suficient de frecvent ca, din 100.000 de oameni, 308 sa se fi nascut in ea. Tabelele mortalitatii ne arata, in continuare, ca din 100.000 de oameni, 6.000 mor inaintea vârstei de zece ani. Ecuatia “308: 100.000, ca X: 6.000” da rezultatul ca, din pura intâmplare, 19 oameni dintre cei 6000 ce mor prea devreme se vor fi nascut sub conjunctia malefica. Daca descoperim apoi ca numarul real este 36 sau 40 (din nou aproximativ dublul asteptarilor), “curba lui Galton ne permite sa intelegem ca exista doar o sansa la o suta de mii, in primul caz si una la un milion, in al doilea, ca acest exces sa fie rezultatul intâmplarii!”. Foarte bine; dar sa privim rezultatul dintr-un alt punct de vedere, sugerat de Hieroz insusi. “Anumiti cititori vor fi uimiti ca moartea a patruzeci de copii nascuti in acest semn este considerata convingatoare, când 5.960 vor fi murit fara a fi nascuti in el, iar 268 nascuti in semnul respectiv ii vor fi evitat influenta malefica”. intr-adevar. Daca prezicerea a fost facuta de 308 de ori si adeverita doar de 40 de ori, ea va fi adeverita doar in 13 % din cazuri, iar aceasta doar daca acceptam cifra 40 in loc de 36: nu foarte impresionant pentru un sistem divinatoriu de la care ne asteptam sa ne ghideze faptele. ai am consimtit sa acceptam afirmatiile despre horoscoape de buna credinta, desi la urma urmei este destul de improbabil ca domnul Choisnard sa fi reusit sa aprecieze corect momentele nasterilor tuturor celor 6.000 de copii care au murit prea devreme si a rezistat eroic tentatiei de a “rectifica” datele pentru a ocoli anomaliile horoscopului.

Desi statistica a jucat rareori vreun rol in dovezile inductive timpurii, ceea ce se intelegea in mod traditional prin apelul la experienta era faptul ca prevestirile – adeseori relatate la a doua, la a treia sau la a patra mâna, multe dintre ele referindu-se la persoane moarte de sute de ani – avusesera succes. Putem lua in considerare pe scurt puterea de convingerea a unor asemenea istorii de caz.

Unul dintre motivele neincrederii este probabilitatea mare ca majoritatea horoscoapelor sa fie ex post facto: se stia de la inceput ce trebuia sa se descopere. De vreme ce o astfel de cunoastere se afla la indemâna oricui, se pot gasi cu usurinta cai de a da o prognoza exacta. Pe de o parte, sistemul este considerabil de vag si de labil, ca si prezicerile chiromantiei, ale auspiciilor si ale oracolelor. O persoana care descopera ca detine trasaturile de caracter asociate propriului semn zodiacal poate gasi, daca persevereaza, ca are si trasaturile asociate altor câteva semne, sau chiar tuturora. Aproape nimeni nu este lipsit de calitati precum impetuozitatea, firea dragastoasa sau timiditatea. Mai mult, fiecare detaliu al horoscopului are o varietate de sensuri posibile. Luca Bellanti din Siena face din abilitatea argumentativa a lui Socrate o consecinta a prezentei lui Mercur in casa lui Marte la nasterea acestuia. Daca aceeasi conditie s-ar fi gasit in horoscopul lui Alexandru cel Mare, efectul ar fi fost elocventa cu care trebuie sa fie inzestrat un general. in plus, momentul exact al nasterii era de obicei necunoscut, astfel incât astrologul putea testa o gama intreaga de posibilitati pâna gasea un moment potrivit. Era un lucru obisnuit, atât in Evul Mediu, cât si in Renastere, sa se stabileasca data unui eveniment istoric prin descoperirea configuratiei celeste care ar fi putut sa il produca, iar presupunerile care stateau la baza acestei practici influentau regulat alcatuirea horoscoapelor. Un manual modern, intr-un capitol intitulat “Momentul nasterii: metode de rectificare”, sugereaza doua metode, dintre care una este “prin evenimente importante din timpul vietii”, iar manualele mai vechi contineau in mod regulat discutii asupra aceluiasi subiect. Daca se cunosc putine fapte de viata, se pot obtine indicatii dintr-o fotografie. Deoarece astrologul a indeplinit un act de credinta acceptând ideea ca arta sa este demna de incredere, asemenea jonglerii nu ii provoaca mustrari de constiinta.

Cât priveste restul, exista corespondente intâmplatoare care nu au nevoie de manipulare. Nu totul din mii de prevestiri poate fi gresit, mai ales ca se formuleaza la modul general: “va intâlni o nenorocire”, “ar trebui sa se pazeasca de deciziile impulsive”, “ar trebui sa evite calatoria” si altele asemenea. Memoria unei persoane predispusa sa creada – iar daca nu e asa, este putin probabil sa viziteze astrologul – retine corespondentele si uita discrepantele, ca in relatarile despre adevarul viselor. La rândul lui, astrologul, dupa ce a intâlnit atât de multi vizitatori creduli, este incurajat sa creada in propriile metode si, când scrie, sa selecteze coincidente norocoase ca ilustrari ale prezicerilor sale. in documentele renascentiste pe care le vom studia, dovezile sunt insa extrase de obicei din horoscoapele unor persoane binecunoscute care au trait in epoci anterioare si ale caror momente de nastere prezinta o probabilitate mica de a fi cunoscute.

in final, pentru a incheia o discutie care s-a lungit, in ciuda omisiunii a multe lucruri pe care sperasem sa le spun, descriu cât mai pe scurt posibil o ultima si ciudata perversiune legata de semnele zodiacale. Desi cunoscuta de toti cei care studiaza serios astrologia, se pare ca nu ii este familiara oricui.

Datorita precesiei echinoxurilor, un fenomen prea complicat pentru a fi explicat aici, cordonul zodiacal isi schimba pozitia relativa fata de un punct dat de pe ecliptica cu un semn la 2.000 de ani. Aceasta modificare ii era cunoscuta lui Hipparchus inca din 130 i. Hr.; iar Ptolemeu, care si-a facut observatiile aproximativ intre 121 si 151 i. Hr., a inventat, pentru a scapa de aceasta inconvenienta, un zodiac arbitrar, legat de punctele echinoxiale, astfel incât el sa nu varieze niciodata. De atunci, acest zodiac pur imaginar a fost folosit pentru predictiile astrologice. Oricât de incredibila ar putea parea aceasta afirmatie, un barbat pe care astrologii il considera nascut in Berbec, s-a nascut de fapt in Varsator; deoarece zodiacul s-a rotit cu aproape doua semne de când Berbecul marca cu adevarat inceputul primaverii, cum se intâmpla in jur anului 2.000 i. Hr. si cum pretindea Ptolemeu ca se intâmpla in vremea lui, când o discrepanta de un semn exista deja. Gradele date in efemeride pentru pozitia planetelor se refera prin urmare la un cordon zodiacal a carui pozitie difera cu aproape 60° fata de cea vizibila. Totusi, se presupune ca influenta imaginarului Berbec se datoreaza pozitiei sale, ocupata deja, in cea mai mare parte, de Varsator si pe care acesta o va ocupa in curând in intregime. Iar aceasta fictiune flagranta sta la baza fiecarui horoscop intocmit, din epoca lui Ptolemeu pâna intr-a noastra.

Aceasta situatie extraordinara, imposibil de contestat, a fost aparata printr-o serie de argumente implauzibile. Cel mai comun pare a fi acela ca sectiunea cu pricina din cer fost atât de mult timp “saturata” de influenta Berbecului, incât aceasta continua sa fie emanata din zona respectiva. Nu se sugereaza nici un mijloc prin care Berbecul a contracarat influenta zodiei Taurului, care s-a aflat in aceeasi pozitie pentru o perioada la fel de lunga, dar a ramas totusi neinfluentat de Pesti si apoi de Varsator, care a inceput, la rândul ei, acum aproape 2.000 de ani, sa intre peste Pesti. Totusi, asemenea argumente nu reflecta fidel obiceiurile mentale ce apartin cu adevarat astrologilor. Când scriu pentru ei insisi si nu pentru a converti scepticii, calitatile lor intelectuale devin evidente. De exemplu, in intocmirea horoscopului a lui Leo, (a zecea editie, 1969), un colaborator necunoscut propune ideea ca zodiacul arbitrar este de fapt “Corpul Astral al Pamântului” si nu are nimic de a face cu stelele din el. Din nou, un alt colaborator, intr-o nota, decide ce se intelege exact prin “nastere” citând din memoria unui subiect hipnotizat care si-a amintit ca una dintre incarnarile sale a inceput in momentul taierii cordonului ombilical. Asemenea obiceiuri mentale, usor de inteles in trecut, dar astazi regresive din punct de vedere psihic, sunt cele adecvate acestei “stiinte”.

Totusi, desi respingem in intregime credinta astrologului, s-ar putea ca disputele renascentiste spre care, dupa o lunga introducere, ne indreptam acum atentia, sa ni se para interesante si semnificative din punct de vedere istoric.

 

 

II. inceputurile atacului pe toate fronturile

in opinia lui Gustav Braunsperger, Blutezeit-ul renascentist al astrologiei a fost pregatit de o vizita in Italia in 1438 a carturarului bizantin Georgios Gemistos, cunoscut mai apoi sub numele de Pletho. Desi conciliul bisericesc convocat pentru a cerceta posibilitatea de a reuni Bisericile Orientala si Romana a esuat, el avea sa exerciteo influenta de durata ca mesager al platonismului. Platon fusese cunoscut aproape exclusiv prin intermediul unei traduceri latine a dialogului Timaios si avea sa devina o linie de forta a gândirii europene doar drept consecinta a traducerii de catre Ficino a unor dialoguri grecesti pâna atunci inaccesibile si, in orice caz, imposibil de citit pâna la depasirea dificultatilor de ordin lingvistic. Vizita lui Pletho, Bessarion si a altor bizantini a constituit atât un prilej, cât si un impuls pentru a studia limba greaca, mai ales din motivul ca Pletho raspândea cu caldura o conceptie atractiva despre lume, ce presupunea atribuirea de suflete stelelor si afirmarea unei armonii universale, in cadrul careia materia si spiritul nu erau nicaieri separate riguros. Cosimo de Medici a devenit interesat, si, prin el, si protejatul sau, Marsilio Ficino, care a abordat cu succes o limba ce i se refuzase lui Petrarca. Dupa o intârziere provocata de nerabdarea lui Cosimo de avea o transpunere in latina a recent recuperatului Corpus Hermeticum – discutat intr-un capitol separat – Ficino si-a indreptat intreaga atentie catre Platon si, prin traducerile latinesti, a inaugurat un nou stadiu al istoriei intelectuale, in care gândirea platoniciana, interpretata pe larg prin mistici mai târzii, ca Plotin, Porfir sau Iamblichus, avea sa combata aristotelianismul dominant. Astrologia va juca un rol surprinzator de important in controversele generate astfel. Nu avem de ce ne ocupa aici de gândirea lui Ficino, care este cel mai evident astrologica in De vita triplici – de asemenea discutata in alta parte. Dar trebuie sa ne oprim totusi asupra lucrarii Disputationes adversus astrologiam divinatricem (1495) a mai tânarului sau prieten Giovanni Pico della Mirandola, deoarece acest document ne ofera cel mai bun cadru de referinta posibil pentru aproape doua secole de disputa carturareasca.

Faptul ca Pico a atacat astrologia mai eficient decât orice alt gânditor renascentist reprezinta una dintre ironiile de care istoria e plina, caci in scrierile timpurii el combinase acuitatea logica cu misticismul. Una dintre cele 900 de Conclusiones pe care se oferea in tinerete sa le apere impotriva oricarui vizitator la Roma era “Nici o stiinta nu ne da o dovada mai mare a divinitatii lui Hristos decât magia si cabala” (Nulla est scientia, quae nos magis certificet de diuinitate Christi, quam Magia & Cabala). El a fost unul dintre primii carturari occidentali care au studiat ebraica, iar Heptaplus-ul sau reprezinta un monument dedicat unor invataturi rabinice neobisnuite, de cel mai mistic si naiv fel.

in lucrarea sa Oratio de hominis dignitate, magia se defineste ca fiind constituita din doua parti, dintre care a doua, aceea ce nu apeleaza la ajutorul daemonilor, este “nimic altceva, daca o cercetam in adâncime, decât consecinta absoluta a filozofiei naturale”. Era fascinat si de numerologie si da in general impresia de a fi lucrat la o summa de genul celei realizate cam prin 1531 de cele trei volume de Occulta philosophia ale lui Cornelius Aggripa. Faptul ca un astfel de om, atât de daruit, cu o pozitie sociala inalta si haruri personale extraordinare, s-a indreptat in final catre un rationalism de tip empiric, este una dintre curiozitatile istoriei intelectuale.

Aceasta volte-face ar fi putut fi produsa fie de una, fie de doua cauze. Cu aproape doua secole mai târziu, Antonio Bonatti declara ca motivul convertirii lui Pico a fost prezicerea mortii sale timpuriii de catre Luca Bellanti din Siena: “infuriindu-se, a varsat multe argumente pline de veninul patimii, ca si cum mintea lui si-r fi pierdut dintr-o data controlul”. O poveste asemanatoare, dar mai lunga, este relatata cu câtva timp inainte de catre Tycho Brahe, conform caruia nu unul, ci trei astrologi italieni au prezis moartea lui Pico la vârsta de treizeci si trei de ani, prezicerea adeverindu-se, in ciuda faptului ca, pe masura ce timpul se apropia, Pico s-a inchis in odaia lui. (De fapt, a murit la treizeci si unu de ani). O alta posibilitate, mai probabila, este ca schimbarea de atitudine sa fi fost provocata de admiratia lui Pico pentru Savonarola, care, ca si Luther si Calvin, dar spre deosebire de Melanchton, privea astrologia ca pe o superstitie nedemna de crestini. in orice caz, a avut loc o redirectionare a interesului, careia ii datoram un lung tratat in douasprezece carti, ce ramâne nu doar unul dintre cele mai complete atacuri la adresa astrologiei, dar si unul dintre cele mai bine informate.

Cum aveau sa procedeze si altii dupa el, Pico si-a inceput Promium-ul prin a diferentia astrologia de ceea ce azi am numi astronomie:

 

Când spun astrologie nu ma refer la masurarea matematica a marimilor (moles) si miscarilor stelelor, care este o arta exacta si nobila … ci la citirea din stele a evenimentelor viitoare, care este o inselatorie a unor mincinosi venali, interzisa si de biserica si de lege, mentinuta de curiozitatea omeneasca, batjocorita de filozofi, cultivata de vânzatorii ambulanti si suspecta pentru barbatii cei mai buni si mai prudenti; ai carei practicieni erau numiti “caldeeni” dupa natie (genticilio vocabulo), sau “zodieri” dupa meseria lor.

 

Aceasta astrologie este

 

Cea mai infectioasa dintre toate fraudele, caci, asa cum vom arata, corupe toata filozofia, falsifica medicina, slabeste religia, nastere sau intareste superstitia, incurajeaza idolatria, distruge prudenta, murdareste morala, defaimeaza raiul si ii face pe oameni nefericiti, necajiti si nelinistiti; in loc de liberi, servili si lipsiti de succes in aproape tot ceea ce intreprind.

 

in cele douasprezece carti care urmeaza, aceste acuzatii sunt sprijinite cu pasiune si patrundere. Nu era usor, desi unii au facut-o totusi câteodata, sa il invinuiesti pe Pico, cum s-a intâmplat atât de des cu adversarii de mai târziu ai doctrinei, ca nu isi cunostea subiectul.

Cum unei opere atât de dense si de extinse nu se i poate face dreptate decât intr-un volum separat, nu putem lua in considerare aici decât unele dintre argumente. intr-o epoca in care citarea autoritatii cântarea mult in orice demonstratie, era normal ca prima carte sa aiba drept scop dovedirea faptului ca Pico nu era primul sceptic. imparatii Romei (care se temeau mai ales de prevestirile propriilor morti) au dat legi impotriva astrologiei; profetii Scripturii au condamnat-o, papii au interzis-o, cei mai piosi oameni si-au ridicat vocile impotriva ei, filozofii si matematicienii i s-au impotrivit. Printre filozofii care nu credeau in ea se numarau Pitagora, Favorinus, Panaetius, Seneca, Cicero, Carneades, Bion, Epicur, Platon si Aristotel – care nu au pomenit-o niciodata – Ocellus, Plotin, Origines Adamantius, Eudoxus, Averroës si Avicenna. Cei mai multi filozofi “au dispretuit-o, mai degraba decât s-o combata”. Mai apoi, “Merita observat ca astronomii insisi au respins-o”. Dar, Veniamus ad neotericos, “Sa ajungem la moderni”. Urmeaza o alta lista, mai scurta, cuprinzându-l chiar si pe Ficino, care, sfatuindu-i pe oameni despre sanatate (in De vita triplici), mai degraba spera decât era convins de sosirea iminenta a ca ajutorului celest: “Pot depune chiar eu marturie adevarata despre starea lui de spirit.”. Imperativul renascentist de a nega originalitatea era acum la fel de puternic ca si dorinta ca aceasta sa fie recunoscuta. Dupa ce demonstrase ca pe drept nu putea fi banuit de inovatie, Pico era gata sa continue cu argumente mai substantiale.

in primul capitol al Cartii a doua, el isi propune sa arate ca atât respectiva arta, cât si bazele sale sunt nesigure. Ptolemeu insusi recunostea ca “slabiciunea noastra este prea mare ca sa ne putem ridica la inaltimea unei opere atât de marete”. Filozofii arabi si evrei stiau ca s-ar puteau ca prezicerile sa nu se adevereasca, fie pentru ca respectiva chestiune nu era potrivita pentru a recepta influenta, fie pentru ca liberul arbitru putea inteveni, ori planul divin ar putea “orândui lucrurile altfel decât le-ar indeplini revolutia de zi cu zi a cerurilor”. in orice caz, prevestirile cunoscute sub numele de alegeri sunt inutile. Un astrolog ne spune când sa ne continuam planurile si când sa ne oprim, declara el in capitolul urmator. Dar a fi norocos consta exact din a fi influentat de catre ceruri pentru a face lucrurile la momentul potrivit, cum era de acord Aristotel, spunând ca un om norocos nu are nevoie de sfaturi. Cel mult, o astfel de persoana ar putea fi convinsa sa renunte la ceea ce ar fi urmat sa intreprinda spre folosul sau. Sunt mult mai norocosi aceia care, “respingând aceste superstitii, folosesc ca ghizi doar capacitatea de a alege si prudenta”, asa cum a facut Francesco Sforza. Daca astrologia (continua el) te sfatuieste sa faci un lucru recomandat si pe alte temeiuri, unde este câstigul? Daca iti spune sa faci un lucru ce pare nesabuit, in ce sa ai incredere, in stele, sau in propriile simturi si ratiune?

Astrologia nu este folositoare nici religiei, desi Roger Bacon si Pierre d’Ailly sustineau ca prin ea se poate confirma cronologia biblica si se poate arata ca evenimentele prevestite de profeti au coincis cu fenomene astrologice importante. Totusi, amândoi s-au facut vinovati de greseli flagrante in calcule, iar apostolul Paul ne invata ca profetiile lui David au beneficiat de inspiratie divina. De fapt, nu exista un dusman mai mare al religiei decât astrologia, care duce la lipsa pietatii, erori ale credintei (malam religionem), erezii, superstitii, moravuri disperate si rau ireparabil. Miracolele divine sunt puse pe seama stelelor; “intr-adevar, nu am citit nici un astrolog dintre cei de seama -care sa nu subordoneze constelatiilor religia, toate legile si alte treburi omenesti”, ca atunci când Bacon a declara ca si crestinii ar trebui sa se opreasca din lucru in ziua lui Saturn, precum evreii, deoarece este de rau augur. Dar aceasta inseamna a-l cobori pe Moise la rangul de astrolog.

Urmeaza si alte argumente. Parerile astrologilor difera mult. Ptolemeu i-a atacat pe egipteni; iar indienii, caldeenii, egiptenii si persii se contrazic flagrant. Chiar si printre greci, Dorotheus accepta ceea ce respinge Ptolemeu: alii alii sentiunt et opinatur, dar toti invoca sprijinul experientei. Astrologii moderni sufera de o ignoranta inspaimântatoare. Daca nu ar fi intentionat sa dezminta intreaga arta, Pico ar putea sa arate sase sute de erori de care se faceau vinovati practicienii din timpurile recente. Modernii sunt de asemenea lenesi si, deoarece se multumesc sa lucreze cu un almnah sau o efemerida, cred ca o planeta se afla intr-un punct cardinal atunci când ea este altundeva si iau in considerare doar ascendentul, fara a remarca diferentele determinate de descendent, care sunt adesea suficiente pentru a modifica horoscopul intr-o masura semnificativa. in orice caz, prezicerile se adevereau rar – nici macar in legatura cu vremea, Pico descoperind ca acestea sunt corecte pentru nu mai multe decât 6 sau 7 din cele 130 de zile comparate de el. Pino Ordelafii, print de Forli si cumnatul lui Pico, a murit in acelasi an in care i se prezisese o viata sigura si lunga. Daca se pot uneori invoca oarecare succese, explicatia este, in parte, ca nici o arta divinatorie nu greseste intotdeauna, in parte ca “nu exista nici un horoscop in care sa nu apara o dispozitie complexa a stelelor (multiplex constellatio), care are semnificatii atât benefice, cât si adverse”, in parte ca multe dintre lucrurile prezise nu pot fi impiedicate sa se intâmple si in parte ca prevestirile sunt ambigue.

Desi am rezumat atât de mult pentru a sugera energia si intinderea actului combativ initiat de Pico, trebuie sa ne indreptam acum atentia catre detalii. Ca primul dintre mai multe pasaje ilustrative, sa aruncam o privire asupra comentariilor sale despre casele astrologice, acele loci sau domus.

Problema este abordata prin observatia ca “Evenimentele din viitorul indepartat nu pot fi cauzate de o configuratie prezenta”. Astrologii prezic influenta asupra primei parti a vietii a unei planete aflate in est si a unei planete din vest asupra anilor din urma; si asa mai departe, trecându-se prin multe rafinari. Aceasta, totusi, inseamna a spune ca o forta cereasca este mai puternica atunci când nu exista decât atunci când exista. Fortele care trebuie sa produca un lucru in viitor il produc cu atât mai puternic in prezent. Cu siguranta, un sugar nu poate deveni imediat rege sau filozof, dar astrologii declara ca influenta inceteaza in timpul unui numar de ani egal cu numarul de parti ale semnelor prin care planeta este separata de ascendent. Iar Pico gaseste aceasta teorie inacceptabila.

Se revine la acest subiect in Cartea a X-a, de aceasta data anume in privinta caselor. Pico nu va admite nici o semnificatie a spatiului ca atare, dincolo de aceea a determinarii unghiului in care ne ating razele. Zonele goale ale cerului nu poseda nici o “virtute” inerenta. Aceasta le este impusa, totusi, de catre doctrina caselor, pe care el incepe sa o critice in detaliu. Dintre cele cinci tipuri de argumente ajutatoare pe care intentioneaza sa le respinga, vom lua in considerare doar doua.

Primul defineste casele ab ordine numerorum, conform principiului ca in succesiune diferite de numere, primul numar dintr-o serie ii corespunde primului din alta si asa mai departe pâna la sfârsit. Astfel, exista douasprezece semne si douasprezece case; de vreme ce Gemenii reprezinta al treilea semn, cea de a treia casa trebuie sa aiba de a face cu fratii, iar deoarece Jupiter este a doua planeta, dupa Saturn, si este legat de bogatii, a doua casa este locul averii (divitias in loc de mai comunul lucrum.) acest principiu duce la absurditati: de exemplu, Saturn este prima dintre planete, iar focul primul dintre elemente, dar Saturn este rece. Iar cu cât sunt cautate mai multe echivalente, cu atât sunt descoperite mai multe contradictii.

A doua justificare se bazeaza pe parabolica similitudo, sau analogia figurativa; iar discutând-o Pico ajunge aproape de a intelege ca orice analiza analogica, de care era patrunsa gândirea renascentista, este periculoasa. “Tatal isi iubeste fiii, iar casa a cincea este legata de ascendent print-un unghi trigonal, deci benefic; prin urmare, casa a cincea inseamna fii.” Prima casa este aceea a nativitatii, deoarece de tenebris prodit in lucem, din intuneric iese la lumina; si deoarece parcurge o distanta scurta pentru a face acest lucru, aceeasi casa este legata de calatoriile scurte, ca dintr-o parte a orasului intr-alta. in mod similar, casa a doua are de a face cu bogatiile “deoarece, se spune, nimic nu este mai apropiat de un om decât bogatiile sale”, iar a doua casa se afla chiar lânga prima. De fapt, multe lucruri sunt mai apropiate: darurile mintii si ale sufletului, intelepciunea si sanatatea(desi acestea sunt atribuite caselor a noua si a sasea), parintii, sotia, prietenii si gloria. Casa a treia este atribuita fratilor, deoarece aspectul sextil este de asemenea benefic, dar mai putin decât cel trigonal; ne iubim fiii mai mult decât fratii. Dintr-un motiv asemanator, casa a unsprezecea, aflata de asemenea in sextil, este atribuita prietenilor; dar cea de a noua, care este in trigon cu prima, nu le este data fiilor, deoarece se afla in cadere. Casa a patra, aflat in cvadratura, aspect malefic, fata de prima, este a parintilor; de ce, daca relatia dintre nativ si fiii lui este de prietenie? Nu vom urmari expunerea pâna la sfârsit, ci vom trece imediat la concluzie: “in acest fel orice poate fi foarte usor dovedit, de vreme ce nu exista nimic despre care sa nu se poata crede, printr-un astfel de argument, ca este cumva similar sau nesimilar cu altceva”. A pune accentul pe astfel de asemanari aduce cu a pretinde apa este ca focul deoarece este la fel de rece cât este focul de cald.

Aceeasi atitudine practica in ceea ce priveste imprudenta analogiei apare si in alte parti. Despre corespondenta clara sugerata de Ptolemeu intre cele patru anotimpuri si fazele lunii, Pico remarca: “Aceasta este mai degraba foarte frumoasa, decât naturala si adevarata”. Uneori, dupa parerea lui, corespondentele sunt absurde prin chiar termenii lor, el aratând, de pilda, ca sângele, cea mai rapida dintre cele patru umori corporale, ii este atribuit lui Jupiter, aproape cea mai lenta planeta, iar bila galbena ii este asociata lui Marte, care are un ciclu relativ scurt, desi ea este mai inceata decât bila neagra, atribuita lui Saturn. Bineinteles, metodele de rationalizare nu sunt intotdeauna moderne. Pico accepta credinta traditionala conform careia cercul este figura perfecta – o idee care, pâna in epoca lui Kepler, va impiedica descoperirea faptului ca planetele au orbite eliptice; nega ideea ca luna cauzeaza mareele; si credea ca soarele are o putere mai mare in regiunile estice ale lumii, deoarece pietrele pretioase, parfumurile, leii, tigrii si elefantii, care erau stimulati de caldura, se gaseau in Orient. Totusi, el a inaintat surprinzator de departe pe calea ce avea sa duca de la modelele de gândire mitologice la cele stiintifice, asa cum se poate vedea din modul pozitiv de gândire in ceea ce priveste cerul si inca si mai mult din lucrarile sale anterioare, Conclusiones si Heptaplus.

Principiul aflat la baza celor mai multe dintre argumentele sale este ca planetele si stelele actioneaza asupra fiintelor umane doar prin intermediul luminii si al miscarii si nu au nici un fel de alte influente secrete (occultiores afflatus). Trasaturile speciale nu au origine astrologica, ci isi au sursa in “natura particulara a lucrurilor insele si in cauzele apropiate si inrudite”. Mai mult, lumina, impreuna cu caldura pe care o contine si impreuna cu miscarile astrelor, carora el le atribuie, in alta parte, efectele explicate astazi prin gravitate, actioneaza universal si nu pot fi facuta raspunzatoare pentru diferentele individuale dintre fiintele umane. Leii, spune el cu bun simt, se nasc din lei sub orice semn zodiacal, iar oriunde se nasc copii ei sunt fiii si fiicele parintilor lor. in sfârsit, “in afara de soare si de luna, celelalte corpuri ceresti nu actioneaza deloc asupra noastra, sau, cel mult, foarte putin.” Pentru epoca lui, aceste idei erau exceptionale.

Deoarece instaurarea acestei viziuni pozitiviste necesita negarea unor credinte populare, cea mai mare parte a lucrarii lui Pico este dedicata oferirii de argumente contrarii. De exemplu, razele sunt cele mai puternice atunci când vin chiar de deasupra capului, cele mai slabe de la orizont si non-existente atunci când sursa se afla in afara liniei vederii. Chiar si astrologii admit influenta slaba a corpurilor din casa a douasprezecea (situata cu putin deasupra orizontului estic), numindu-le torpides et cessatrices et imbecillas; dar afirma, incoerent, ca, stelele (un termen care, trebuie amintit, include adesea planetele, participiul ce le caracterizeaza, errantes, fiind eliminat) aflate chiar dedesubtul Pamântului “au multa putere si eficacitate”. Se spune ca o stea are o influenta mai mare atunci când se gaseste in conjunctie cu Luna; dar de fapt are mai putina, asa cum ne arata faptul ca lumina soarelui paleste atunci când luna ajunge intre acesta si pamânt. in ceea ce priveste “amestecul” razelor, illud asseveramus: radios omnes miscere semper, toate razele sunt amestecate mereu, dar asa nu, cum se pretinde, in functie de aspecte. Dincolo de astfel de radiatii, ce provin intotdeauna de la cerul vizibil si variaza doar prin unghiul din care ajung, doctrina astrologica este vana prorsus et irrationabilis: casele, aspectele, semnele zodiacale si tot restul.

E limpede in ce directie se indreapta aceste idei. Unui univers ordonat, conceput la modul animist, in care planetele “se bucurau” si “se intristau”, “se uitau” una la alta cu sentimente prietenesti sau neprietenesti si treceau in atitudinile fata de oameni de la “bunavointa” la “rea-vointa”, Pico voia sa ii substituie unul in care corpurile ceresti isi indeplineau impasibile si lipsite de constiinta rolurile, atribuite lor la inceputuri, de catre un Dumnezeu-Creator, care a permis raului provocat de oameni sa produca suferinta, dar nu a asezat in cer forte ce i-ar determina sa actioneze in bine sau in rau. Si sua cuique sideri et propria vis concedatur, esse tamen illam universalem: daca oricare stea are propria sa forta, influenta ei actioneaza universal, nu selectiv. Ca exemplu, sa ne gândim la Aristotel. Sufletul lui nu venea de la stele, deoarece, asa cum a dovedit el insusi, acesta era nemuritor si imaterial. Corpul lui, adecvat pentru a sluji sufletul, nu venea din cer, nisi tanquam a communi causa, ci de la parintii sai. Ca urmare a puterii de a opta inerente mintii si corpului lui, a ales sa faca filozofie. Progresul realizat de el se datoreaza planurilor si harniciei sale, iar faptul ca acesta a fost unul remarcabil reprezinta urmarea doctrinei maestrului sau si a norocului de a se fi nascut intr-o epoca in care inceputurile fusesera bune, iar materialul necesar pentru a aduce filozofia la perfectiune era la indemâna. El le era superior discipolilor si contemporanilor pentru ca avea nu o stea mai buna, ci un geniu mai mare, ce venea de la Dumnezeu. La fel, cel mai mare dintre toti filozofii, Socrate, isi explica intelepciunea nu prin ajutorul vreunui astru, ci al unui zeu sau daemon care il insotea (assistenti numini).

Aceasta esenta intregului tratat. Sunt adaugate si alte argumente graitoare. Astrologii considera adesea drept cauza ceea ce este posterior efectului, ca atunci cind atribuie sexul, care a fost determinat cu mult inainte, momentului nasterii. Se ridiculizeaza alegerile. Cum ar putea o ora norocoasa pentru a incepe o calatorie sa faca drumul moale pentru picioare, sa alunge tâlharii, sa indeparteze norii si sa insenineze cerul?

Cum poate influenta unui moment anumit sa ramâna activa tot timpul? Ni se spune ca un oras a carui constructie a fost inceputa sub razele pline de cruzime ale lui Marte isi va pierde multi regi prin taisul sabiei: in ce fel isi pastreaza pietrele fundatiei influenta malefica si o proiecteaza asupra urmatorilor conducatori? Din când in când Pico acorda credit punctelor de plecare ale astrologilor si continua prin a cerceta legitimitatea inferentelor facute de ei. Din nou, el critica sistemul din exterior, ca in câteva dintre fragmentele de mai sus, sau ca atunci când neaga ideea ca miracolele sunt fie cauzate, fie prevestite de catre cer si afirma ca ele sunt pur si simplu miraculoase, asa cum evenimentele naturale sunt naturale. Spre final, el revine la o problema fundamentala. Este respinsa afirmatia ca, oricât de uimitoare ar putea parea, prezicerile se bucura de sprijinul experientei. Conform astrologilor insisi, conteaza numai configuratia totala, iar aceasta nu se repeta niciodata, sau se repeta doar post multa milia saeculorum, iar astfel verificarea empirica devine imposibila. Nu este credibila nici ideea ca astrologia a fost revelata direct. Cui i-a fost acordata revelatia – caldeenilor? egiptenilor? evreilor? lui Ptolemeu? arabilor? Dumnezeul crestin nu poate fi sursa, deoarece Scripturile interzic astrologia; daca e Diavolul, nu avem voie sa ne incredem in tatal minciunilor (nulla fides daemoni, quaem mendacii patrem Deus appelavit). Caldeenii si egiptenii, care inainteaza cele mai intemeiate pretentii de a fi fost descoperitorii astrologiei, erau superstitiosi, se ocupau la fel de mult cu idolatria ca si cu matematica si aveau putine inclinatii spre intelepciune. Adevaratele surse sunt mai degraba matematica (care era plina de misticism numerologic) si analogiile figurative, pe lânga care nu exista nimic mai iluzoriu.

 

III. Scrieri pro-astrologice

Prima replica directa a fost data de acelasi Bellanti despre care se spune ca prezisese moartea lui Pico. A sa Liber de astrologica veritate (1498, 1502, 1554) incepe cu un apologetic Ad Lectorem unde, pe lânga faptul ca isi marturiseste admiratia fata de talentele adversarului sau si ca ne da de inteles ca, daca ar mai fi trait, Pico i-ar fi ars cartea, autorul admite defecte in folosirea limbii latine si se scuza pentru a fi trebuit sa se grabeasca cu tiparirea demonstratiei sale. Replica in sine merita atentie pentru maniera directa in care sunt reproduse obiectiile lui Pico. Prima pagina si jumatate, de exemplu, ar putea fi citata, fara schimbari, in scopul de a pune bazele artei sub semnul intrebarii. Trecem de acestea, pentru a ajunge direct la aparare, care se deschide, semnificativ, cu propozitia “Dar multi oameni intelepti si marturia adusa de autoritate si de experienta se pronunta impotriva.” Autoritatea este luata in considerare inaintea experientei, dupa cum se obisnuia in disputele scolastice, iar prima autoritate citata este Aristotel, fondatorul fizicii vremii.

Intelectul, cum spunea Aristotel in De anima, iii, nu ar putea intelege corpul daca nu s-ar deosebi de acesta, dupa cum prezenta culorii in pupila ochiului stânjeneste judecarea culorilor. Doar caracterul sau spiritual ii permite mintii sa transceanda substanta si calitatile corporale destul de mult pentru a le putea intelege. Prevederea viitorului este divina; prin urmare, intelectul uman cuprinde mai usor cauzele celeste ale evenimentelor viitoare decât pe cele pamântesti. Daca suntem in stare de a afla ceva despre Dumnezeu, care este foarte indepartat de simturile noastre, inseamna ca putem identifica cel putin la fel de usor fortele celeste. intr-adevar, cum cauzele ceresti sunt mai apropiate de natura mintii decât materia fizica sau chiar decât miscarea, care presupune deplasarea materiei prin spatiu, ele sunt mai usor de cunoscut decât traiectoriile stelelor.

Acest argument este suficient de complex pentru a permite unei scurte treceri in revista sa dea roade. Ca o prima observatie, subiectul este transportat inapoi in aceeasi ambianta intelectuala din care Pico incercase in mod repetat, chiar daca nu si consecvent, sa il scoata. Bellani sugereaza ca, deoarece intelectul se afla “mai presus” de materie, el se misca, la modul ideal, in regiunea conceptelor pure; astfel, fortele (vires) de natura cvasi-mistica constituie un obiect mai potrivit de contemplatie decât, de exemplu, epiciclurile, iar qualitates sunt mai importante decât substantiae. Aceasta atitudine provenea din traditia unei epoci in care, cu exceptia razboiului, vânatorii si câtorva altor activitati, mânuirea obiectelor fizice sau orice alt fel de preocupari tehnice fata de ele era treaba sclavilor, deci “vulgara”. Consecinta era limitarea interesului la abstractiile inalte, care impiedicau observatia meticuloasa a detaliilor. Bellanti, ca astrolog, lucra desigur cu fenomene ceresti, fie observându-le direct, fie, mai probabil, calculându-le din tabele sau o efemerida. Totusi, in timpul controversei, el socoteste mai potrivit sa situeze discutia intr-un un plan din care contemplarea superioara a unei forte oarecare sa para mai nobila decât determinarea mijloacelor fizice prin care actioneaza aceasta. Mijloacele tineau de inferiora, puterea insasi de superiora.

Merita atentie si o alta trasatura a fragmentului. Atunci când Pico nu reuseste sa convinga, motivul este adesea ca punctele sale de plecare sunt acum depasite (orbitele planetare trebuie sa fie circulare), sau ca baza sa de date empirice era inadecvata. Spre deosebire de el, argumentarea lui Bellanti este atât de autosuficienta, incât consistenta sa interna trebuie examinata. El incepuse prin a spune ca intelectul poate intelege corpul deoarece cele doua se deosebesc, asa cum gândirea se deosebeste de materie, dar ajunge la concluzia ca fortele astrologice sunt intelese mai usor decât cauzele fizice pentru motivul ca ele seamana mai mult cu mintea. Ca toti reprezentantii scolasticii, ii place sa “dovedeasca” corectitudinea opiniilor sale prin rationamente atât de conceptuale, incât o idee trebuie evaluata mai degraba in functie de celelalte, decât in functie de vreo realitate extraverbala. Se simte atât de putin in largul sau când vine vorba de argumente materiale, incât, chiar daca vorbeste despre experienta, ramâne in continuare mai mult in zona conceptelor.

Un exemplu ni-l ofera modul de a lua in discutie increderea pe care o putem acorda doctrinelor astrologice antice. Nu detinem, se obiecteaza, rationamentul prin care erau demonstrate vechile credinte. “Cine poate arata de ce Mercur, aflat in miscare retrograda, ii face pe oameni sa devina buni muzicieni? Sau de ce Racul este rece, iar Sagetatorul, cald? Sau pentru care motiv casa a opta inseamna moarte, mai degraba decât altceva?” O stiinta adevarata ar trebui sa fie limpede si generala, in timp ce astrologia este confusum et indistinctum si de asemenea particulara.

Ca si in alte parti, problema este pusa cinstit, stârnindu-ne interesul fata raspunsurile ce urmeaza a fi date unor asemenea intrebari specializate.

Bellanti incepe prin tipicul apel la autorii mai vechi: “Dar autoritatea si experienta unor oameni desavârsiti ne spun contrariul.” Primii astrologi si-au lasat mostenire in carti canoanele si comentariile, oricare “experimentator” sârguincios putând vedea cu proprii ochi ce ii impresionase. Se pare ca experimentatorul poate la fel de bine sa citeasca despre experiente, sau sa le efectueze chiar el. Crestinii zelosi, continua Bellanti, sunt derutati de vechile greseli: convingerea ca vointa se supune in intregime divinitatii, sau ca lumea este eterna si nu a avut o cauza eficienta, sau ca nimic nu poate fi creat din nimic, sau ca Dumnezeu nu se ingrijeste de cele lumesti. Pe de alta parte, adversarul poate intelege gresit declaratiile papale. Daca un papa ne spune ca trebuie sa ocolim pericolul, trebuie sa luam aceasta afirmatie in acelasi mod in care i-am intelege avertismentul de a nu ne ruga impreuna cu o femeie frumoasa, când el nu vrea sa spuna sa nu ne rugam deloc. Persoanele care aduc asemenea obiectii vor adeseori sa para invatate, când sunt de fapt incapabile de a intelege doctrinele. Vointa nu poate fi constrânsa, decât per accidens, ca urmare a influentei celeste exercitate asupra unor inclinatii preexistente. Aici urmeaza o alta lista de autoritati: Aquino, Damascenus, Aristotel, Ptolemeu, Duns Scotus si altii. De exemplu, Aquino spune ca cerul actioneaza (influant) asupra corpului per se, asupra mintii per accidens. Cât despre increderea meritata de doctrinele primite de la inaintasi, anticii, de indata ce dobândisera o intelegere tulbure a puterii cerului, au inceput, iubind adevarul, sa studieze miscarile astrelor, depunând mari eforturi si multa sârguinta, cu mult mai presus decât aceia ce studiau insusirile albinelor sau ale altor animale si, având succese peste asteptari, au descoperit puteri tot mai numeroase, mai mari si mai uimitoare, pâna când si-au dat in sfârsit seama ca lumea de jos este guvernata de lumea de sus. Astfel, Albumasar, (secolul al noualea) a inteles ca Luna controleaza mareele. Chiar daca ei au ajuns la unele concluzii gresite, trebuie sa ne amintim de avertismentul dat de Aristotel in Metafizica, ca le datoram recunostinta nu doar celor care descopera adevarurile, ci si celor ce nasc indoieli. Ceea ce echivaleaza cu o profesiune generala de credinta, temperata de admiterea posibilitatii de a exista câteva erori ocazionale. Est igitur dicendum: astrologiam esse scientiam cunctas habens conditiones ad scientiam requisitas. Ne putem lasa deoparte indoielile, acceptând ideea ca astrologia intruneste toate conditiile unei stiinte adevarate.

Dependenta de modelele de gândire scolastice este caracteristica intregului tratat, dar se vede mai clar in anumite puncte, ca, de pilda, testarea silogistica a teoriei conform careia Socrate avea darul vorbirii datorita faptului ca, la nastere, Mercur se gasea in casa lui Marte. O persoana la nasterea careia Mercur se afla in aceasta pozitie va avea calitatile cutare si cutare; Socrate s-a nascut când Mercur era in acea pozitie; prin urmare Socrate avea acele calitati. Dându-si poate seama ca argumentul nu este chiar decisiv, Bellanti arata ca astrologia face parte dintre acele ramuri ale cunoasterii ce nu stau la indemâna tuturor, ci doar a unor sapientibus, pe opiniile carora, ne da el de inteles, ne putem baza. Concluzia sa nu se ocupa de probleme specifice privindu-l pe Mercur, Racul si Sagetatorul, ci de acuzatiile potrivit carora astrologia nu este o adevarata stiinta: “in chestiuni particulare, abstractia nu este necesara, desi ramâne posibila; iar elementele particulare nesupuse schimbarii pot fi cunoscute.” Ultimul stadiu in pregatirea acestui principiu a fost acela de a afirma ca nu trebuie sa contestam efectele fortelor astrologice doar pentru ca noi nu stim cum actioneaza ele. O stiinta (scientia, mai bine spus “ramura a cunoasterii”) se poate ocupa de ce, fara a-i pasa prea mult de cum, iar ce-ul insusi nu are nevoie de verificari ca atare, ci este de obicei acceptat pe baza autoritatilor. Când Bellanti emite familiara declaratie ca “Nimeni nu poate nega ca (Luna) intensifica umezeala in toate corpurile atunci când se afla in crestere si o micsoreaza când descreste”, nu este probabil ca vreun cititor sa si-l imagineze feliind tulpini, in toate stadiile Lunii, in scopul de a verifica traditia. Pentru Bellanti, ca si pentru cei mai multi carturai ai epocii, “experienta” insemna adesea “relatare transmisa”, asa cum inca mai inseamna pentru marele public. Aceasta atitudine era atât de adânc inradacinata, incât atunci când Paracelsus pornea de la ideea ca experienta era mai demna de crezare decât doctrina traditionala, pentru a aduce inovatii radicale in medicina, el inlocuia de fapt remediile populare si povestile babesti cu farmacopeea si fiziologia imprumutata de la autoritati. Inductia nu a fost o disciplina usor de inventat.

in 1512 a aparut o alta reactie timpurie la Pico, in Cartea a XII-a a volumului De rebus coelestibus libri XIIIII, o lucrare postuma a lui Giovanni Pontano (?1422-1503), unul dintre cei mai prolifici scriitori ai secolului al cincisprezecelea si poate cel mai elegant stilist al acestuia. Pontano incepe prin a-si exprima stima pentru Pico, deplângând apoi cruzimea atacului celui din urma. ai altii, in Antichitate si in timpurile moderne, au mai incercat sa rastoarne opinii pe care le credeau gresite, fara a dori sa distruga intreaga disciplina. Ce e de mirare in existenta unor pareri diferite, când natura insasi este atât de variata? Exista dispute in legatura cu filozofia, stiintele naturii, medicina, guvernare, chiar si navigatie si razboi; este oare uimitor ca astrologii gândesc in diverse moduri? Printre cei ce au avut dispute pe tema fizicii se numara Democrit, Empedocle, Aristotel si Platon; printre cei ce se deosebeau in ceea ce priveste vindecarea bolilor, Herisistratus, Hipocrate, Asclepiades, Galen si Avicenna. Totusi in ambele domenii exista principii general acceptate si ambele se bazeaza pe maiestrie si disciplina. Pontano isi interzice sa pomeneasca si dezacordurile teologice. in fiecare dintre aceste discipline, erorile pot fi puse pe seama complexitatii obiectului de studiu. Cine poate cunoste mersul specific al stelelor, când chiar si cele pamântesti ne pun in incurcatura? “Amestecurile de cauze si lucruri sunt infinite si la fel sunt si puterile si efectele stelelor.” Pâna aici, e greu de adus obiectii; s-ar parea insa ca se merge prea departe cu concesiile. Daca nu se poate sti ce efffectiones au stelele, stiinta astrologica devine imposibila.

in cele ce urmeaza, se ajunge treptat, acceptându-se din ce in ce mai multe lucruri, la afirmatii pozitive. Desigur, stelele nu construiesc nave, nu aduc securile cu care se pedepsesc criminalii, nu intemeiaza regate ori autoritati, toate aceste activitati fiind apanajul oamenilor. Miscarile cerului fermenteaza insa excretiile necesare zamislirii. Ele actioneaza astfel asupra amestecului de umori si prin aceasta asupra reactiilor fata de senzatii, astfel incât exercita o anumita presiune asupra intregului caracter si asupra uzului facultatilor mentale. Aceasta are loc, cu cea mai mare siguranta, in cazul in care circumstantele exterioare sunt favorabile – regiunea, legile, institutiile, resursele parintilor si altele asemenea. Daca mediul este foarte nefavorabil, predispozitiile innascute vor disparea, ca si indemânarea unui sculptor caruia ii lipsesc materialele pe care sa lucreze. Daca se naste intr-un tinut lipsit de rafinament, un om cu inclinatii literare se indreapta catre pasunat sau agricultura; daca se naste cu rang inalt, el poate deveni magistrat. Dependenta de circumstante apare cu claritate in formele variate imbracate de o prevestire astrologica. Prevestirea unei morti violente se poate descrie ca pedeapsa prin decapitare intr-o anumita tara, ori ca pedeapsa prin crucificare sau aruncare cu pietre in altele. La fel, prezicerea mortii prin naufragiu sau sufocare pentru locuitorul al unui tinut arid, poate indica zapada, grindina, ploaia, sau chiar excesul de bautura ori o inundatie a creierului (cerebri exundatione) drept cauze ale sufocarii. in zilele noastre, sultanul le interzice sirienilor si asirenilor sa devina soldati; daca stele anunta o cariera militara pentru un locuitor al Alexandriei, vom spune ca acestea mint? Poate un om dintr-o tara unde nu exista nici lâna, nici in, sa devina tesator, sau poate un egiptean, care, ca mahomedan, trebuie sa dispretuiasca studiul sau literatura, sa devina carturar? Se da de inteles astfel ca erorile puse pe seama teoriei astrologice au de multe ori alta sursa. in doctrinele fundamentale putem avea incredere.

Acesta este esentialul argumentarii lui Pontano, plauzibila si chiar eleganta in sine, dar neglijând sarcina de a face plauzibile si presupunerile astrologiei. Restul acestui lung tratat, explicativ, nu apologetic, scoate in evidenta cu o deosebita limpezime judecata analogica impotriva careia protestase Pico: un gen de gândire ce, inainte de nasterea metodelor moderne de cercetare, proiecta asupra naturii, aproape cu necesitate, structuri si procese umane, cunoscute oamenilor prin intermediul experientelor psihice.

Un bun exemplu apare in primele pagini. Aristotel, cel mai priceput cercetator al naturii, ne-a invatat ca inceputurile noastre decurg de la ceruri, care, spre deosebire de lucrurile de jos, sunt sempiterna. Superiora actioneaza, inferiora suporta actiunea, ca si cum rolurile celor doua ordine ar fi masculin si feminin. Paralela este dezvoltata destul de amanuntit. Miscarea isi este propria sursa, deci, ca orice progenitor, este masculina. Relatia sa cu cele pamântesti seamana cu cea dintre constructor si nava. Astfel, cerurile procreeaza si revarsa caldura, ce face posibila creatia si, in acelasi timp, prin intermediul digestiei, transforma hrana in sânge, de la care oamenii isi trag inclinatiile, interesele (studia) si obiceiurile. Asa cum un metal brut este prelucrat si format prin ciocaniturile fierarului, in procesul de procreare miscarea cerurilor joaca rolul principal, iar lucrurile pamântesti joaca rolul feminin; ori, alt exemplu, dupa cum samânta masculina patrunde in sângele menstrual al femeii, influentându-l si plamadindu-l treptat, soarele se strecoara in interiorul corpului uman prin mijlocirea razelor, miscarilor si caldurii sale, formeaza corpul, il incalzeste si ii ofera un suflet. intr-adevar, se poate spune ca pamântul, acoperit fiind de ape, reprezinta pântecul lumii, in interiorul caruia sunt trezite si produse, prin caldura solara, secretiile necesare creatiei. impreuna cu luna, care furnizeaza materia pentru concepere si, prin umezire, o pregateste, soarele se asemeana cu unul dintre cele doua vase de sânge principale din care izvorasc cele mai mici, ce duc la uter.

Dupa argument, asteptam autoritatea. Este citat de doua ori Virgiliu, dar Ponatona se afla acum in culmea carierei si nu se poate opri prea mult pentru citate coroboratorii. Daca pamântul este Parinte si Datator de Hrana, marea are functia de a patrunde fatul de simturile prin care va fi condus trupul animal. Mai departe, dupa cum inima foloseste apoi tractul digestiv pe care chiar ea il creeaza (officio utitur operáque praecordium, ab seipso autore ac magistro constitutorum), soarele foloseste serviciile planetelor pentru a influenta si a modifica proprietatile lucrurilor de jos, in functie de nevoia de a le intari si a le proteja impotriva pieirii. Dupa cum inceputurile noastre se trag de la sânge si inima, dispozitiile, inclinatiile si interesele ne vor fi determinate de proprietatile sângelui, a caror combinatie au stabilit-o la inceput Soarele si stelele. Prin urmare, restul tratatului se va ocupa cu explicarea modalitatilor de a cunoaste actiunile si puterile cerului, stiinta numita de greci astrologia, deoarece ea este si nobila, si folositoare. Daca anticipam evenimentele viitoare, putem evita nenorocirile sau ne putem pregati sufleteste pentru ele, sau, daca ele ne vor fi favorabile, le putem ajuta, asa cum un fermier cultiva intens un teren pe care il stie fertil. Atât cât e posibil, Pontano va oferi prezenta cauzele naturale ale semnificatiilor cerului. Din pacate, despre aceasta arta s-au pastrat putine carti antice in latina, cu exceptia unor parti din Julius Maternus. “Daca le-am avea pe toate, as indrazni sa spun ca nu ar lipsi mult din aceasta stiinta pentru a avea o cunoastere completa a semnificatiilor insele.” Este de crezut ca anticii erau mai intelepti decât noi, dar vom incerca sa facem tot ce putem.

Nici un cititor nu poate sa nu perceapa structura de tipul “Asa cum…., si… ” din paragrafele precedente. Se dau comparatii cu sexualitatea umana, constructia navelor, olarit, prelucrarea metalului, pântecele matern, vasele de sânge, ingrijitul copiilor, tractul digestiv si agricultura. Un cititor premodern, condus in acest fel de la cunoscut la necunoscut si negasind discontinuitati evidente intre acestea, s-ar putea simti luminat. Pentru cei analfabeti, procesul de rationare inca mai consta in mare parte din stabilirea analogiilor. Fusese cazul lui Socrate, intr-o masura demna de luat remarcat, continuând sa fie si cazul lui Pontano.

O alta trasatura caracteristica a gândirii lui Pontano – impartasita si ea de multi contemporani – apare in explicatia data ideii ca zodiacul “incepe” cu Berbecul. Dintre cele patru puncte cardinale ale traiectoriei soarelui, ne spune el, solstitiul de vara este prea fierbinte pentru a face creatia posibila, solstitiul de iarna este prea rece si uscat, iar echinoctiul de toamna, “de vrem ce se trece de la uscaciune catre raceala, pare a privi mai degraba catre moarte decât catre nastere.” Acceptând echivalenta implicita dintre “inceputuri” si “nastere”, el isi limiteaza cercetarea la un domeniu prea restrâns pentru a putea contine raspunsul corect, care ar fi in cazul nostru acela ca un cordon continuu, ca zodiacul, nu are inceput, dar, pentru a usura munca, noi ne imaginam inceputul anului odata cu echinoctiul de primavara, care coincide in mare (in emisfera nordica) cu trezirea la viata a plantelor. in plus, el ia in considerare doar cardines, aparent fara a-si da seama de posibilitatea, cel putin teoretica, de a selecta un punct aflat intre acestea.

Asa se intâmpla si in alte parti ale tratatului: adesea se aduc argumente in favoarea unor inferente extrase din premise arhaice. De vreme ce focul, aerul, apa si pamântul rerum sunt principia, trebuie sa existe in cer o forta care sa le nasca si sa le multiplice. Aceasta a fost descoperita in semnele zodiacale, despre care s-a gasit ca sunt dominate de foc, de apa si asa mai departe, pâna când observarea indelungata ne-a invatat calitatile detinute toate douasprezece. Rationamentul a fost sprijinit printr-o alta observatie: când s-a perceput o anumita ordine in marea varietate a lucrurilor si s-au cercetat cauzele acesteia, s-a gasit ca ele au aceleasi origini (principes). in cele din urma investigatiile medicilor au stabilit distributia racelii, caldurii, uscaciunii si umezelii, despre care experienta ne spune ca exista, tot asa cum ne spune ca un magnet atrage fierul. “Cei care le neaga neaga si simturile vederii si pipaitului.” in cer, aceste proprietati trebuie sa existe separat, dupa cum albul si negrul nu pot coexista in acelasi loc. Putem acorda deplina incredere concluziilor traditiei, caci le “confirma observarea zilnica a evenimentelor ce au mereu loc.” Ni se dau astfel asigurari in privinta unei parti din intreaga doctrina; indelungatul proces observare intreprins de antici pare sa fie mai degraba presupus ca atare, decât studiat iar alegerea pamântului, apei, aerului si focului ca “elemente” fusese facuta cu prea mult timp in urma pentru a mai permite vreo intrebare.

Credulitatea lui Pontano nu este nicidecum infinita. De pilda, el se arata sceptic in privinta explicatiei data de obicei ideii ca Luna este un corp umed. Daca, asa cum se spune, Luna si-ar trage umezeala de la pamânt, ne-am putea astepta ca aceasta sa se raceasca si sa cada inapoi, in forma de ploaie. Despre Soare insa nu spunem ca isi trage caldura, nici din sfera focului, nici din exalatiile fierbinti ridicate de la pamânt. De ce nu putem decide pur si simplu ca “umezeala este o proprietate a lunii”? si ele de asemenea calde, reci, umede si uscate, la modul mai degraba “esential”, decât “material”. ai in alte locuri, Pontano transforma in idei mai subtile credintele mostenite, fara a le distruge; dar increderea fata de acestea i se potriveste mai bine decât indoiala. El explica doctrina aspectelor declarând ca razele ce vin din directii opuse se intâlnesc cap la cap, cele in cvadratura intra in coliziune din lateral, asa cum fac uneori vânturile, dar cele trigonale si sextile “se amesteca prieteneste si inainteaza impreuna, ca si cum ar converge intr-un punct unic”, “cu atât mai mult cu cât semnele trigonale si sextile au acelasi gen, in timp ce semnele aflate in cvadratura au genuri opuse” Modul in care discuta casele, desi gratios si atractiv, este de asemenea plauzibil doar la suprafata. Prima casa este atribuita “pe drept” (iure) copilului abia nascut, deoarece ea se inalta de sub Pamânt si patrunde in regiunea luminata. A doua, aflata lânga aceasta, are de a face cu lucrum, deoarece “trupul nu isi poate indeplini datoria fara provizii”: bani, mobila si obiecte domestice in general. Quid autem accomodatius? Casa a treia, fratres, este numita astfel datorita faptului ca, in calitate de animal social, omul poarta in sine o dorinta innascuta de a se intovarasi; iar tovarasia fratilor si a surorilor este mai veche si in acelasi timp mai puternica decât aceea a prietenilor (a caror casa va fi a cincea, imediat dupa parentes). Rationamentul, tipic pentru argumentarea favorabila (sau pentru explicatie; cele doua nu se prea disting) date de regula doctrinei caselor, reprezinta cu fidelitate genul de parabolica similitudo impotriva careia protestase Pico.

La fel se intâmpla si cu restul acestui lung tratat. Nu se contracareaza nici una dintre obiectiile pe care le-ar putea aduce un sceptic modern si se imagineaza doar câteva posibile. Trebuie sa ne amintim, ca, bineinteles, cu exceptia Cartii a XII-a, intentia lui Pontano este de a informa. El nu a prevazut nevoia de a da un raspuns eventualelor contestari; dar, tocmai din acest motiv, lucrarea pune limpede in lumina obiceiurile intelectuale care au usurat asimilarea credintelor astrologice.

Desi aceste reactii timpurii la atacul initiat de Pico erau semnate de autori italieni, o alta replica, data de “matematicianul si fizicianul” Jakob Schonheitz, publicata in in 1502, arata ca tratatul lui Pico a trecut Alpii destul de rapid. Daca obiceiurile mentale etalate de Apologia astrologiae ramân lipsite de distinctie, ele sunt poate reprezentative si pentru alti practicieni, care cunosteau lucrarea lui Pico, dar nu binevoiau sa raspunda. Cartea lui Schonheitz are un ton furios, iar metoda de argumentare e reprezentata de citarea autoritatilor, in special a celor scripturale. Se intentioneaza, pare-se, aducerea unei contributii la o cercetare de importanta majora, ci punerea la adapost a unei activitati pretuite.

Nimeni, ni se spune la inceput, nu a mai scris impotriva astrologiei cu mai multa forta, cu mai multa invatatura, sau cu energie si inversunare mai mari decât Pico, ale carui muscaturi si latraturi merita aceasta dojana. Qui dicit quod vult, audit quod non vult. Afla, cititorule, ca astrologia este folositoare si necesara rasei umane, deoarece isi inalta adeptii catre ceruri si ii invata despre cele de sus. Faptul ca ignorantii cu pretentii de carturari (indocti clericuli), abia capabili de a atinge coaja scripturilor, indraznesc sa le sfâsie maruntaiele, e un semn al decaderii vremurilor. (Atât de repede inceteaza Pico de a mai fi “invatat”). Ei varsa afara orice le ajunge la gura, chiar daca vine din gâtlej, doar pentru ca nici o persoana cu greutate nu le-a intrerupt vorbaria. E limpede ca Schonheintz intentioneaza sa remedieze chiar el aceasta scapare.

Argumentarea propriu-zisa incepe prin a lauda astrologia, ca cea mai inaltatoare dintre artele omenesti, obiectul sau de studiu fiind cel mai puternic si cel mai putin coruptibil dintre lucrurile create, considerat divin in Antichitate si având de a face cu atrium-ul sau curtea din fata a lui Dumnezeu. Numele cerului insusi, caelum, vine, dupa cum ne spune Pliniu, de la caelatura, “arta de a grava”. Naso (adica Ovidiu) ne-a invatat in cântecele sale ca noi ne-am nascut pentru a-l studia; Crissipus si Posidonius i-au adus laude, ca partii dintâi a universului. Dupa acest exordium, trecem la amanunte. Initiatorul atacului – din acest moment Disputationes si autorul lor nu mai sunt identificati – ne-a cerut “Nu mergeti la magi”, fara a adauga “doar daca nu, urmând o stea trecatoare, nu il veti gasi pe poate Dumnezeul ce a creat stelele, nascut si adapostit intr-o iesle”. Nici un om care e rudis & illustrium artium ignarus nu poate distinge intre superstitios si natural. Adevaratul mag este druidul galic, profetul egiptean, gimnozoful indian, “zodierul” asirian, filozoful grec, inteleptul latin (sapiens); dar mai ales el este cineva capabil de a prezice viitorul cu ajutorul stelelor si al altor mijloace, asa cum e de acord si Ieronim. Urmeaza apoi definitiile date “astronomiei”, “astrologiei” si “matematicianului”, peste care trec; dar aceste discipline sunt toate honestissimae si, ca arte matematice, sunt mai demne de incredere decât restul, certiores reliquis. Septuaginta respinge acuzatia ca ele ar presupune contacte cu demonii. Schoheintz trece apoi la ceea ce el numeste primele trei concluzii ale adversarului. Nu vom urmari substanta argumentatiei date, pentru a ne concentra asupra procedeelor. Acestea constau, in mare parte, din acumulari de citate ale autoritatilor: Ovidiu, Iuvenal, Petosiris, Savonarola, Virgil, Ecleziastul, Sfântul Toma din Aquino, Pliniu, Cato, Varro, Columella, Palladio, Seneca, Vincentius, Augustin, Albertus Magnus, Bernardinus de Senis, Bonaventura, Antoninus, Ptolemeu, Cicero si Isidor, apar pe doar câteva pagini. Desi se face o oarecare deosebire intre autorii crestini si cei pagâni – de exemplu, Georgicele lui Virgil sunt citate ca dovada a aplicatiilor agricole ale astrologiei – se tinde in general spre tratarea respectuoasa a oricarei surse antice. Daca Schonheitz se simte scandalizat pe de o parte din pricina insultei aduse profesiunii sale, un alt motiv consta din indignarea provocata de ceea ce ii pare nerusinare.

Nu este insa foarte probabil ca unui autor capabil de a tinti spre o reputatie de nivel european scriind in latina sa ii lipseasca de tot ascutimea mintii, iar Schonheitz are uneori si idei bune, de pilda atunci când vorbeste despre liberul arbitru. Desi se ni intâmpla adesea sa deliberam asupra intrebarii cât este de intelept sa ne lasam in voia sentimentelor, anumite acte, cauzate ex primis motibus animi, nu lasa loc pentru alegere, ci o preceda, asa cum ne arata principiul legal potrivit caruia impulsurile nu se pedepsesc. Alte predispozitii sunt foarte puternice, planetele carora le corespund afectele trupesti fiind motores spiritum. in general, insa, chiar mai mult decât Bellanti si Pontano, Schonheitz nu reuseste sa isi concentreze atentia asupra intrebarilor “de ce?” si “cum?” si se simte in largul sau doar când contrazice prin multiple citate anumite afirmatii. Prin aceasta tendinta, el este probabil reprezentativ pentru traditia astrologica, caci tratatele tipice ale epocii rezolvau disputele acordând preferinta unei autoritati, sau unui set sau altul de autoritati.

Dupa toate aparentele, de-a lungul intregii perioade de aprinsa controversa, astrologii si-au vazut linistiti de treaba lor. Cum pe noi ne intereseaza procesele gândirii, nu doar modurile de argumentare, vom examina câteva documente al caror scop nu era in principal apologetic. incepem cu o scurta privire asupra a doua carti de Girolamo Cardano, o persoana inzestrata cu talente iesite din comun.

Cardan se numara printre cei mai straluciti si mai originali din secolul sau – medic, astrolog, matematician si om de stiinta – si este de asteptat ca in cartea ce i-a adus celebritatea sa apara partea lui cea mai buna. Libelli duo: Unus, de supplemento almanach, alter, De restitutione temporum & motuum coelestium contine, in ciuda titlului, o a treia sectiune, prezenta pe pagina de titlu cu numele Item geniturae LXVII. insignes casibus & fortuna, cum expositione. Primele doua parti, in ciuda faptului ca nu reusesc sa puna sub punctele de plecare ale astrologiei semnul intrebarii, se apropie, prin modul de a discuta fenomenelor celeste, de adevarata stiinta, chiar mai mult decât Pico.

Supplementum almanach se imparte intre astronomie si astrologie. in cea mai mare parte se discuta, in termeni matematici sofisticati, probleme ca determinarea polilor terestri si zodiacali, cercurile de intersectie ale sferelor celeste, anumite constelatii, folosirea instrumentelor de observatie, numele si magnitudinile a optzeci si opt de stelele; se descrie influenta stelelor verticale – stele de la zenit – asupra obiceiurilor si se cerceteaza norocul si preschimbarile lui in functie de loc. De restitutione este predominant astrologica. Se acorda o atentie considerabila lungimii reale a anului, care se stabilita in final la 365 de zile, 5 ore, 48 de min. 41 sec. 47 ter. 38 quar. 43 quin. 10 sex. se mai discuta motivul pentru care Ptolemeu credea ca soarele are o absida fixa, de ce gresea acesta in privinta miscarii Lunii, ca si traiectoriile reale ale lui Saturn, Marte si Lunii. Impresia generala este ca, desi s-a nascut prea devreme pentru a deveni o figura majora in procesul de dezvoltare a stiintei inductive, Cardan se misca macar in directia cea buna.

Ajungem astfel la Geniturae, cu care ne vedem transportati inapoi in atmosfera cvasi-mitologica. Din horoscopul lui Petrarca aflam ca eleganta poeziei acestuia se datora prezentei lui Jupiter in casa lui Mercur, care se gasea in cvadratura (ceea ce este ciudat) cu Venus; despre Pico, ni se spune ca prezenta Lunii in casa a opta i-a dat o minte tulburata si ca ii lipsea puterea de judecare, Luna fiind in cvadratura (quia radiatio quadrata est); despre Cardan insusi, ca era condamnat la a indura un slabiciunea stomacului si a creierului, comploturi, dusmani, pierderi ale averii, abuzuri, primejdii extreme si o reputatie proasta in rândurile publicului. in final, lasam deoparte cartea, cu sentimente amestecate de admiratie si exasperare, nelamuriti in privinta unui tip de inteligenta ce ii permitea lui Cardan sa isi asume libertatea de a-i corecta pe antici, dar si sa acorde credit câtorva dintre cele mai indoielnice idei ale acestora. Dupa cât se pare, Cardan stia de existenta atacului initiat de Pico, dar este posibil sa nu fi catadicsit sa il citeasca.

Tractatus astrologicus al lui Henricus Ranzovius, o lucrare aparuta mai târziu, ne permite sa intrevedem existenta unui anumit scepticism, dar a fost menit ca manual la indemâna tuturor. atiinta astrologica este fundamentata empiric; desi se poate uneori dovedi ca prevestirile fusesera gresite, astrologia “tinde cel mai adesea sa fie adevarata, cu conditia sa se cunoasca momentul real al nasterii, iar zodierii sa fie priceputi. Caci ea s-a repetat timp de multe secole, in care nenumarate evenimente s-au desfasurat la fel si au fost precedate de aceeasi combinatie ale semnelor, astfel incât arta s-a intemeiat pe observatia frecventa si inregistrarea tuturor datelor.” Astrologia este insa atât de complexa, incât pâna acum nimeni nu a explicat-o in intregime intr-o singura carte; ceea ce incearca Ranzovius, pentru a-si scuti cititorii de efort si cheltuiala. Partile respective ale discutiei sale se ocupa de cinci moduri de a realiza horoscopul, cele douasprezece case, semnele zodiacale, planete, stelele fixe, preziceri si câteva probleme speciale. Totul este clar, detaliat si practic, dar nu defensiv. Daca Ranzovius stia de provocarea lansata de Pico, probabil considera ca i se daduse de mult raspunsul potrivit.

Mai apareau din când in când si alte tratate practice: de exemplu, Astrologia gallica de Jean-Baptiste Morin de Villefranche, publicata postum in 1661. Morin a fost ultimul astrolog oficial al Frantei si este privit cu multa stima de catre Jean Hieroz, un activ promotor modern, care considera lucrarea “mai degraba cea mai timpurie abordare stiintifica a astrologiei, decât ultima reprezentanta a astrologiei traditionale”. Nu am citit toata lucrarea, intinsa pe mai multe volume, dar partile pe care le-am vazut nu adeveresc aceasta descriere. Morin poate fi descris ca un traditionalist avansat care accepta postulatele fundamentale – asa cum trebuie sa procedeze orice astrolog – dar le aducea modificari, in lumina a ceea ce considera drept date astronomice mai exacte, cum facuse Cardan. Astfel, el acopera cu dispret incercarile lui Firmicus Maternus de a realiza horoscoapele lui Alexandru cel Mare, Homer si Ahile si defineste lungimea anului “pe baza ideilor lui Tycho, revizuit de Kepler”. Chiar si in 1717, Henry de Boullainvillier, in al sau Traté d’astrologie, mai scria cam cu acelasi scop. Asemenea lucrari, reprezentative pentru o intreaga clasa, intereseaza prin modul in care conceptele traditionale sunt transformate si rafinate. De exemplu, de Boullainvillier are o sectiune denumita “Des positions héliocentriques”. Dar acesti autori nici nu ataca, nici nu apara radacinile astrologiei, punctul ei cel mai vulnerabil. Ultima lucrare din perioada respectiva care sa incerce acest lucru pare sa fi fost Universa astrosophia naturalis a lui Antonio Francesco de Bonatti (1687), asupra careia ne vom opri inainte de a ne intoarce spre alte atacuri ce i-au urmat lui Pico.

Bonatti, foarte onest, intentiona sa prezinte cazul astrologiei in Cartea I prin ratiune si in Cartea a II-a prin experientia. El studiase acest subiect din frageda tinerete, dar a descoperit ca atâtea erori si superstitii il innegureaza, incât aliquid veritatis radius vix apparuerit, nu patrunde aproape nici o raza de lumina. Totusi, in cele din urma el a hotarât ca, in ciuda intelegerii inexacte a multor cauze si efecte si a miscarilor celeste, “s-ar putea discerne intotdeauna ceva ce e adevarat si stiintific”. El a procedat prin urmare ca si agricultorul care smulge cu grija plantele otravitoare de pe câmpuri, ca sa nu le dauneze celor folositoare. Cu siguranta, este nevoie de intre 200 si 300 de ani de observatie pentru a accepta probabilitatea unor rationamente; dar noi ne aflam in posesia unor observatii exacte ramase din secolele precedente, adnotate si interpretate in tabele, iar Cardan le foloseste pe acestea pentru a exemplifica niste cazuri de preziceri corecte ale mortii. in rest, abordeaza astrologia ca pe o stiinta naturala, care inalta mintea spre contemplarea lui Dumnezeu. Cei ce cred ca el le acorda stelelor o putere prea mica trebuie sa afle ca, desi cerurile detin un anumit control asupra pasiunilor, libertatea umana ramâne intacta, ratiunea neputând fi depasita in vreun fel de ceea ce este sensibil sau fizic. Acest principiu, care nu a mai fost inca pus in lumina, era foarte reprezentativ in rândurile credinciosilor si necesar reconcilierii dintre astrologie si teologie. Fara el, cartea lui Bonatti nu ar fi putut obtine aprobarea Inchizitiei, ca necontinând nici o idee opusa credintei, principiilor sau bunurilor obiceiuri catolice.

Dovedirea prin rationament si invocarea autoritatii contine multe idei deja familiare, dar si admiterea faptului ca astrologia este luata in derâdere de cei mai multi filozofi ai timpului. Atât de mult se schimbasera lucrurile pâna in 1687. Cu toate acestea, Bonatti observa ca oamenii obisnuiti sunt nerabdatori sa cunoasca viitorul si ca exista un “recurs universal” la ghicitorii ambulanti si circarii cu reputatie dubioasa (circulatores … infames praestigiatores). El emite din nou afirmatia comuna ca astrologia isi are originile la caldeeni si egipteni si accepta opinia potrivit careia cei trei Crai veniti de la Rasarit pentru a-l venera pe copilul Cristos erau sapientes seu magos. imparatul Hadrian era un priceput astrolog, care si-a prezis propria moarte; Diocletian era un amator care a prevestit in fata Senatului ca il va urma fiul sau, sau nu il va urma nimeni; iar printre cei ce credeau se numarau si regi moderni, ca Mathias al Ungariei si imparatul Frederick.

Dupa alte astfel de citate si exemple, autorul trece la rationes si declara mai intâi ca, daca nu ar exista stele pe cer, iar Soarele nu ar straluci, lumea ar fi foarte diferita. Faptul ca purtam haine diverse arata ca simtim schimbarile temperaturii; si se continua prin a relationa anotimpurile cu miscarile soarelui de la un semn zodiacal la altul. Daca schimbarile ar fi lasate in intregime pe seama Soarelui, obiectia evidenta este ca nu toate primaverile sunt fertile, sau toate iernile reci. Pe fundalul regularitatilor generale exista diferente, cauzate de planete. Astfel, o conjunctie intre Marte, Mercur si Jupiter – trei planete fierbinti – intr-un anumit aspect cu soarele da o iarna calda. O alta dovada o constituie diferentele dintre oameni, dintre care unii sunt iuti si isteti, altii religiosi, unii patrunzatori, unii stersi. Nu urmeaza oare ca vitezele variate ale planetelor au vreun efect? Iar acesta nu este intâmplator, ceea ce ar insemna negarea providentei divine. Mai mult, se stie ca mareele sunt controlate de luna. Toate aceste “motive” sunt sustinute prin obisnuita serie de nume prestigioase: de data aceasta, Julius Firmicus, Ptolemeu, Manilius, Cicero, Fracastorius, Aquino si Du Hamel. Parerea ca influentele celeste actioneaza in mod necesar asupra fiintelor omenesti trebuie condamnata la fel de ferm ca si nebunia de a crede ca ele nu au nici o putere. Totusi, de vreme ce ele afecteaza pasiunile, fara a le constrânge in intregime, astrologul crestin nu trebuie sa prezica evenimente particulare, ut Cardanus testatur, iar astfel va putea evita conflictul cu Sfânta Biserica si cu Parintii. Bonatti citeaza din Scriptura un pasaj preferat al aparatorilor astrologiei pentru a veni in sprijinul ideii ca ne este permis sa citim in stele: “Cerul vadeste slava lui Dumnezeu, iar bolta ii arata lucrarea”.

Aici incepe o argumentatie orientata in contra a treizeci de obiectii aduse stiintei respective. Replicile sunt uneori comune, ca atunci când Bonatti repeta argumentul des intâlnit ca, daca stelele nu ar avea nici o treaba de facut, inseamna ca Dumnezeu le-a creat degeaba. El se ocupa mult de familiarul argument al contrastelor dintre gemeni; printre exemplele favorite se numara cazul biblic al lui Iacob si Esau. Combatându-l, el adauga argumentelor obisnuite, potrivit carora de regula momentele nasterii difera, prin intervale variind intre treizeci de minute si doua ore, alte sugestii, mai mult ingenioase decât convingatoare: nu se primeste in acelasi timp in pântec toata samânta barbateasca si, cum cele doua inimi sunt separate orizonturile lor astrologice sunt diferite. Confruntat cu un alt contra-argument conventional, spunând ca dintre doi copii nascuti in acelasi loc si in acelasi timp, unul poate deveni rege si celalalt plugar, el il citeaza pe Junctius, pentru a demonstra ca nu exista asemenea nasteri si ca, oricum, stelele opereaza secundum materiam subiectam, in functie de materia receptoare si ca sortile similare vor parea diferite la oameni situati diferit. Obiectia potrivit careia numele animale date semnelor zodiacale sunt absurde este contracarata prin afirmatia, din nou imprumutata de la Junctius, ca prima oara au fost determinate influentele astrelor, iar numele potrivite au fost alese dupa aceea. Ne lipseste insa spatiul necesar pentru a trece in revista toate raspunsurile, dintre care multe devenisera deja standardizate; trebuie sa trecem acum la seria de ideilor admise, introdusa de titlul “Ce sa urmam si ce sa respingem din astrologie.” Ceea ce urmeaza dezvaluie urmele lasate asupra credintei in astrologie de aproape doua secole de disputa.

Erorile din practica astrologica, spune Bonatti, se datoreaza mai multor cauze: ignoranta, avaritia, un mod ascuns sau obscur de a scrie, transformarea sensului prin traducerile din caldeeana in araba si de acolo in greaca si latina, pierderea unor documente valoroase si coruperii textelor. in plus, pozitiile stelelor s-au schimbat fata de epoca lui Ptolemeu, iar arabii, stând cu gândul la bani, au inventat horoscopul selenar si fortunam partes. Nodurile sunt puncte imaginare si nu au vreo importanta ca atare. Capul Balaurului nu contine vreun antidot pentru otrava varsata de coada acestuia. Concesia urmatoare surprinde: “prin urmare, alegerile sunt nesabuite, (nugae), iar dominatia planetelor asupra orelor reprezinta mai degraba o inventie a artei magice decât a astrologilor.”

Trebuie sa ne oprim putin asupra acestui punct. O parte a intregii teorii, pâna acum ramasa neexplicata, are de a face cu dominatia planetelor asupra fiecarei parti din noapte si zi. Perioada dintre rasaritul si apusul soarelui, indiferent cât de lunga sau scurta ar fi fost, era impartita in doisprezece parti, ca si perioada dintre apus si rasarit. Acestea reprezentau “orele inegale”. prima ora de dupa rasarit era guvernata de planeta tutelara a zilei (Soarele duminica, Luna luni, Marte martea, Mercur miercurea, Jupiter joia, Venus vinerea si Saturn sâmbata), iar orele urmatoare erau guvernate de celelalte planete, in ordinea Soare – Venus – Mercur – Luna – Saturn – Jupiter – Marte, pâna când seria se incheia si incepea din nou. Astfel, Soarele guverna prima, a opta, a cincisprezecea si a douazeci si doua ora din ziua de duminica, iar lunea, fiecare a opta ora, incepând cu a cincea. Luna guverna orele a patra, a unsprezecea si a optsprezecea din duminica si prima din propria sa zi, luni. ai asa mai departe in restul saptamânii, cum se poate vedea prin calcularea pâna la sfârsit a sistemului. Deci “alegerile”, sau gasirea zilelor si orelor potrivite pentru a incepe sau a evita anumite activitati depindea foarte mult de acest sistem. De exemplu, o propunere de amor putea fi facuta cel mai bine in ziua lui Venus si in orele dominate de aceasta, cu conditia ca pozitiile celorlalte corpuri ceresti sa nu fie ostile. Hotarând ca influenta depindea exclusiv de pozitie si ca razele bat cu cea mai mare forta de la zenit – o idee frecventa, ce contrazicea viziunea potrivit careia cele mai puternice erau planetele si stelele ascendente – Bonatti nu respingea doar intreaga traditie a orelor planetare, ci impreuna cu aceasta renunta curajos si la sfaturile despre alegeri, sfaturi ce formau partea cea mai importanta a rechizitelor si meseriei astrologului profesionist si aducea cel mai mare venit. Faptul ca era dispus sa mearga atât de departe ilustreaza intruziunea treptata in judecata de tip mitologic si analogic a modalitatilor de gândire ce anunta fizica moderna.

in alte parti, el este mai putin indraznet. Desi pune la indoiala caracterul “prietenos” sau “ostil” al aspectelor, nu le exclude din propriile horoscoape. Da crezare, dar pastrând anumite rezerve, ideii domiciliilor planetare (non omnino fabulosae sunt) si “slavei” si “demnitatii” planetelor, dar numai pentru ca gaseste o justificare fizica pentru acestea. isi da seama ca miscarile retrograde ale planetelor sunt doar aparente. Nu putem insa sa staruim prea mult asupra acestei sectiuni, ci trebuie sa aruncam o scurta privire la cele 329 pagini de horoscoape, menite sa ofere o justificare experimentala adevarurilor astrologice. Aceasta parte a doua a cartii se apropie, mai mult decât orice alt lucru cunoscut mie, de a anticipa tentativele lui Choisnard, Jung si ale altor cercetatori moderni, de a fundamenta o autentica verificare inductiva. Rezultatele sprijina convingerea lui Bonatti ca vietile oamenilor sunt influnetate de stele pentru ca lumea de sus se leaga de cea de jos ca un microcosmos de macrocosmosul din care a provenit.

Horoscoapele sunt grupate pe sectiuni, dupa cum persoanele respective au murit de timpuriu, dupa nastere, sau in prima copilarie, au avut o moarte violenta prin sabie, foc, apa, sau caderi, au avut de infruntat primejdii, dar au supravietuit si, in final, câteva seturi de gemeni. Ni se precizeaza ca nu au fost acceptate decât momentele nasterii certificate de registrele publice (a mortuorum matriculis) sau de prieteni demni de incredere, toate putând fi verificate cu usurinta. Rezultatele sunt interesante si i-ar putea impresiona pe unii cititori. Apare o sursa obisnuita de posibile erori: cum Bonatti este foarte sceptic in privinta exactitudinii ceasurilor (Incertitudo igitur omnis, ex Horologium fallacia emanat) si, mai mult, banuieste ca, de cele mai multe ori, nu ne putem baza pe ceea ce ni se spune despre timp, el a “rectificat” in felul obisnuit momentele nasterii. Realizându-si propriul horoscop, el a trebuit sa introduca o schimbare de 44 de minute pentru a aduce luna intr-o pozitie care sa usureze nasterea (Luminare impulsum mei origini dedisse). Salutam hotarârea lui Bonatti de a nu interveni in privinta orelor, spre deosebire de minute, fara a ramâne convinsi ca a ales momentele corecte; iar eventualele schimbari au fost, in mod inevitabil, in favoarea pozitiilor si configuratiilor care corespundeau cel mai mult unor fapte de viata cunoscute. Totusi, masurile de precautie erau neobisnuite pentru acea perioada, iar dintre toate argumentele in sprijinul astrologiei scrise in timpul Renasterii, nici unul nu ajunge sa il impresioneze atât de mult pe scepticul modern.

 

 

IV. Alte atacuri

Cu acest document incheiem exemplificarea scrierilor pro-astrologice si ne intoarcem la atacuri, care au urmat intrucâtva aparitiei lucrarii Disputationes a lui Pico. Prima, in termeni temporali, pare sa fi fost Contra L’astrologia diuinatrice (1497) a prietenului lui Pico, Girolamo Savonarola, despre a carui influenta posibila asupra acestuia s-a vorbit deja. Conexiunile sunt clare: intr-un “Prohemio”, Savonarola lauda Disputationes si afirma ca scopul lui este de a face accesibil publicului nescolit ceea ce demonstrase Pico pentru publicul invatat: ca astrologia divinatorie este in intregime falsa si superstitioasa. El va arata mai intâi ca astrologia divinatorie este condamnata de doctrina crestina, apoi ca este contrara filozofiei naturale si in sfârsit ca este in sine vana si inselatoare.

Prima sectiune este argumentata intr-un mod convingator, dar nu foarte original. Numai Dumnezeu, pentru care viitorul este o parte a prezentului etern, poate prevedea acele evenimentele viitoare ce nu constituie urmarile unor cauze necesare. Scripturile ii dau adesea in vileag pe falsii profeti si ghicitori, iar putinta de a prezice a lui Dumnezeu ii dovedeste divinitatea, care nu ar mai fi la fel de mare, daca pretentiile astrologului, cum ca poate vedea viitorul, ar fi intemeiate. Dumnezeu a acoperit cu dispret mândria babilonienilor pentru astrologia lor, spunând prin gura lui Isaia (47: 10):”intelepciunea si stiinta ta te-au amagit”. O mentiune a lui Ieremia 10 se refera probabil la versetul 2: “Nu va luati dupa felul de vietuire al neamurilor si nu va temeti de semnele cerului”.. Ideea ca Avraam i-a invatat pe egipteni astrologia, sau ca Moise era astrolog, poate fi negata la fel de usor cum poate fi afirmata. in plus, Augustin se opune astrologiei, care spune ca astrologii prevestesc corect doar daca ii ajuta demonii si ca apelul la horoscoapele copiilor este o mare greseala si o si mai mare nesabuinta; i se opun si Sf. Ieronim, Sf. Vasile, Sf. Ambrozie, Sf. Ioan Chrisostomul, Origen, Sf. Grigore si Aquino. Sectiunea se incheie cu citarea unor condamnari pronuntate de Biserica si de legea romana, din timpul lui Tiberiu pâna in epocile lui Theodosius si Iustinian.

Partea a doua incepe prin a nega ideea ca la Aristotel, Platon, Pitagora, sau Democrit se poate gasi ceva care vine in sprijinul astrologiei. Plotin a scris despre acest subiect, dar a decis in final ca astrologia era plina de desertaciune si minciuni. Apuleius a luat-o in derâdere; Averroës a sfâsiat-o (la lacera); intr-un fragment grecesc din Centiloquim absent din toate traducerile, Ptolemeu a recunoscut ca evenimentele particulare pot fi prezise doar de catre cei carora li s-a daruit lumina divina. Pe scurt, in ciuda punerii mincinoase a unor lucrari astrologice pe seama lui Aristotel si a Albertus Magnus, “nu gasim nicaieri ca vreun carturar a practicat aceasta astrologie”. Cei ce credeau in ea erau persoane cu judecata putina si mai degraba barbari decât intelepti. Cât despre autoritatea antica prima, Ptolemeu, Savonarola arata in diverse moduri ca acesta detinea poca philosophia.

De la autoritati, Savonarola trece la rationament. Cognitia, afirma el, incepe cu senzatia si trece, prin imaginatie, catre intelect; dar evenimentele viitoare, neaccesibile simturilor, pot fi ghicite doar pe baza experientei trecute, de pilda, atunci când spunem ca un copac uscat va inflori si va face fructe. in plus, in treburile umane liberul arbitru permite diverse desfasurari, dupa cum ramura unui copac poate fi transformata intr-o masa, o usa, sau un stâlp. Prin urmare, exista o deosebire clara intre, sa spunem, prezicerea unei eclipse, care este sigura, si cea a unui eveniment care i se va intâmpla unei fiinte omenesti. Acolo unde conexiunea dintre cauza si efect nu este necesara, ci per accidens, nu poate exista siguranta; iar de vreme ce astrologia se ocupa mereu de accidente, ea este lipsita de sens. Sa presupunem, de exemplu, ca un astrolog l-ar declara pe cineva predispus sa devina capitan de soldati. Realizarea acestei prevestiri poate fi impiedicata de boala, convingere, sau destrabalarea simturilor, sau de moartea de mâna altcuiva, sau de lipsa prilejului, sau de ranirea prin cadere si asa mai departe, la nesfârsit. Chiar daca acceptam, totusi, ca toate evenimentele sunt scrise in stele, asa cum sunt scrise in Mintea Divina, noi nu le-am putea citi corect, deoarece cunoasterea cerurilor ne este limitata la ceea ce vine printr-un singur simt, acela al vederii, care nu ne poate spune nimic despre proprietati ca uscaciunea si caldura. Pe de alta parte, cum poate fi deosebita influenta stelelor de alte forte? Chiar daca razele stelelor ar cobori asupra noastra in linie dreapta, pâna la sosire ele se raspândesc peste tot, asa cum vedem ca fac razele Soarelui, astfel incât este imposibil sa le izolam.

Savonarola adauga multe alte motive pentru scepticism pe lânga acestea. Semnele zodiacale sunt fictiuni inventate de om. Leul se putea numi la fel de bine si câine si ne-am putea imagina cele douasprezece zodii ca niste case, castele sau copaci. Pe lânga a fi nesabuite, horoscoapele sunt si inexacte, deoarece astrologii nu stau sa astepte momentul nasterii, cu astrolabele in mâna si având mereu cerul senin deasupra lor, pentru a putea fi observat. Chiar daca ar fi asa, astrolabele sunt imperfecte iar razele pot fi refractate de aburi; cât despre efemeride, ele sunt adesea eronate. in orice caz, de ce nu ar fi considerat drept critic momentul conceptiunii, sau, si mai bine, cel in care Dumnezeu introduce in fat sufletul inteligent (anima intelletiua)? Liberul arbitru poate face ca previziunile sa nu se adevereasca; ori, daca libertatea nu exista, ce importanta mai poate avea vizita la astrolog? E mai bine sa urmam sfatul capriciilor sau al imaginatiei (phantasia), decât pe cel al unui cautator in stele. Cezar, care dispretuia astrologia, a fost norocos, iar Iulian Apostatul, care nu o dispretuia, a fost nenorocos. Cât e de natâng sa alegi momente astrologice favorabile pentru a incaleca un cal, sau a urca pe o nava, sau a pune prima piatra a unei cladiri, sau a imbraca un strai nou! Sa presupunem ca in cursul calatoriei trebuie sa coborâm de pe cal; trebuie sa consultam astrologul si pentru momentul potrivit ca sa facem asta? Raul nu vine de la ceruri, ci dintr-o dispozitie nefavorabila a materiei, sau din reaua-vointa a fiintelor omenesti. Miracolele divine nu sunt produse de conjunctii favorabile, ci prin slava Sfântului Duh. Pretinsa stiinta este combatuta si prin esecul previziunilor. Conform lui Albumasar, crestinatatea avea sa dureze doar 1460 de ani, desi ne aflam in 1497; Abraham Evreul (Habraam iudeo) a prezis venirea lui Mesia in 1444 sau 1464, când, in schimb, evreii au fost alungati din Spania si au avut mai multe de suferit decât in orice epoca, de la distrugerea Ierusalimului pâna astazi. Arnaldo din Spania a prezis venirea Anticristului in 1345. S-a tins catre a se tine minte doar succesele astrologiei, care sunt adesea produse ale intâmplarii, si catre a se uita esecurile. Se mentioneaza in treacat si dificultatea de a acorda incredere gândirii analogice: se face o legatura intre Mercur si crestinism deoarece miscarile lui sunt greu de inteles, asa cum dogmele crestine sunt dificile; nu s-ar putea spune la fel de bine ca Mercur se opune crestinismului, laquale non e volubile come Mercurio? in termeni proprii, micul tratat este argumentat cu forta.

Gian-Francesco Pico, care a editat si a publicat volumul de Disputationes a mai celebrului sau unchi, a atacat el insusi astrologia in Cartea a V-a din De rerum praenotione (1506), lucrare indreptata si impotriva altor practici divinatorii, ca geomantia (Cartea a VI-a) si magia (Cartea a VII-a). Ideea fundamentala de la care porneste, ca si celalalt Pico, este ca “Revelatia divina provine doar de la ingerii buni si de la Dumnezeu si in nici vreun alt fel, nici de la ingerii rai, nici de la natura.” Desi scopul lui principal era de a extinde la domenii mai largi argumentul unchiului sau, a cincea carte contine douasprezece capitole, corespunzând mai mult sau mai putin celor douasprezece carti din Disputationes, repetând sau variind uneori argumentele unchiului, dar amestecând si alte materiale si observatii proprii. Primul capitol de dupa introducere enumera sase motive date de astrologi in sprijinul disciplinei lor. Primul, provenit de la Aristotel, este combatut in capitolul al treilea, iar al doilea, bazat pe influenta clara a soarelui si a lunii, este abordat in capitolul patru. Capitolele urmatoare au de a face cu dispretul matematicienilor fata de astrologie, cu dezaprobarea aratata de legile divine si civile, zadarnicia alegerilor, incertitudinile in privinta numarului de ceruri si de stele si alte dezacorduri intre autori si principii. Discutia nu e deloc simplista sau neglijabila, dar, cum corespunde in mare cu Disputationes, nu e nevoie sa ne oprim asupra ei. Vom incheia cercetarea tratatelor selectate, prin luarea in considerare a trei documente, scrise de un teolog, un medic-teolog si un umanist cu interese variate.

Primul dintre acestea este o lucrare scurta a lui Jean Calvin, Traité ou Avertissement contre l’astrologie qu’on appelle judiciaire et autres curiosités qui regnent aujourd’hui au monde (1549). Cunostintele lui Calvin, atât despre astrologie, cât si despre astronomie, nu erau perfecte: de exemplu, credea ca luna este plina atunci când “se apropie” de soare. De asemenea, el se arata dispus sa accepte destul de multe. Medicii, spune el, isi folosesc bine cunostintele despre cer când aleg momentul oportun pentru a lua sânge sau pentru doza pilulele si leacurile, caci trebuie sa marturisim ca exista quelque convenance intre astre si trupurile noastre. Temperamentele noastre, de asemenea, fie datoreaza ceva stelelor, fie le corespund cumva; cerul poate cauza nu doar furtuni si tornade, dar si sterilitate si boala; iar fermierii afla când sa cultive plantele privind cerul. Unele dintre obiectii – de exemplu, ca influenta incepe sa se exercite nu de la nastere, ci din momentul procrearii – pot deja parea obositoare, la mijlocul secolului, dar Calvin scria, ca si Savonarola, pour les simples et non lettrés. in rest, el aduce argumente energice impotriva astrologiei divinatorii, care, crede el, dezvaluie o “curiozitate natânga in privinta viitorului”, si in favoarea interventiei directe a divinitatii.

Multe dintre argumentele lui Calvin ne sunt deja pe deplin familiare: de exemplu, cel al diferentei dintre gemeni, cu toate ca este insotit de afirmatia explicita ca ereditatea este de o suta de ori mai puternica decât influentele astrologice. in aceeasi situatie se gaseste, desi noi nu am mai pomenit-o, intrebarea daca, din 60.000 de oameni ce participa la o singura batalie, toti mortii au acelasi horoscop. Se preia obiectia lui Savonarola cu privire la alegerea unui moment favorabil pentru inceperea unei calatorii: dispunerea cerului in momentul sosirii nu va avea nici un fel de efect? Daca unul din calatori e sfetnicul regelui, se vor pune vreodata de acord horoscoapele celor douazeci de insotitori ai sai in privinta clipei favorabile? insa in loc de a rezuma intregul argument vom urmari doar doua linii de gândire, nici una in intregime noua, dar amândoua sustinute cu o eficienta considerabila.

Prima o constituie implicarea in orice horoscop si a altor persoane decât nativul respectiv. Astrologii

 

vor spune unui barbat câte sotii va avea. Da – dar gasesc ei in steaua acestuia horoscopul primei sotii, ca sa stie cât va trai ea? Prin acest proces se va ajunge ca sotiile sa nu aiba un horoscop propriu … Pe scurt, dupa acest rationament horoscopul fiecarui individ va include o judecare a intregii situatii a unei tari, de vreme ce (astrologii) se lauda ca pot afla daca un om va fi fericit in casatorie, daca va avea intâlniri norocoase sau nenorocoase cu alti oameni pe câmp, in ce primejdii ar putea cadea, daca va fi ucis sau va muri de vreo boala. Gânditi-va cu câti oameni intram in contact in timpul vietilor noastre.

 

Daca o dezvoltam, aceasta conceptie duce la perceperea unor dificultati reale. Trebuie ca un barbat al carui horoscop al nasterii promite o casatorie fericita si relatii bune cu copiii sai sa fie atras de o femeie pe care stelele au sortit-o sa-i impartaseasca fericita nenorocirile si sa ii dea fii si fiice ascultatoare? La rândul lor, vor fi sortiti toti copii sa se nasca in momente care sa le garanteze inceputuri de viata compatibile cu sperantele lui? Aproape orice prezicere implica o relatie cu alti oameni, astfel incât masura in care stelele constrâng, in loc de a predispune doar, intreaga lume a experientei umane, trebuie sa reprezinte o retea infinit de complexa de evenimente inevitabile. Daca un om e predestinat sa piara la un moment dat prin taisul fierului, el trebuie sa il intâlneasca pe ucigasul obligat sa il omoare; la rândul lui, ucigasul trebuie sa aiba prilejul, un motiv adecvat si o arma la indemâna; sotia victimei – daca il iubeste sau daca depinde de el pentru a se intretine – trebuie sa aiba o prevestire nenorocoasa despre ziua respectiva, asa cum trebuie sa aiba si toti prietenii lui, iar dusmanii – unele norocoase; si asa mai departe la infinit. Daca stelele predispun doar, in loc de a obliga, situatia nu se imbunatateste prea mult, deoarece hotarârea de a nu ucide luata de posibilul asasin trebuie sa modifice horoscoapele victimei, sotiei, prietenilor si dusmanilor, fara a le permite si lor sa aleaga dupa plac. Toate acestea sunt implicite in comentariul lui Calvin.

Celalalt argument eficient, foarte comun, dar sustinut aici, deloc surprinzator, cu o elocventa speciala, apartine teologiei. Astrologia e o superstitie diabolica prin care oamenii sunt quasi ensorcelés. Uneori, Dumnezeu poate folosi harul care anuleaza influenta cerului, iar experienta convertirii preschimba adesea oamenii in persoane noi. Multe din cele ce i se intâmpla unui om git en la volonté ou conditions d’autres que de lui: o afirmatie destul de conventionala, dar care era de asteptat de la Calvin, ca si remarca urmatoare, cum ca David a “ales” ciuma dintre cele trei flageluri posibile trimise de Dumnezeu. Foametea din vremea lui Ilie a fost o minune, nu a fost cauzata de stele; dintr-o astfel de pedeapsa divina, toute constellation est exclue. La fel, Dumnezeu a secat Marea Rosie si Iordanul intr-o clipita, nu cu ajutorul pozitiilor stelelor si al unghiurilor socotite cu mult timp inainte. Obisnuitele dovezi luate din anumite texte ale Scripturii se adauga unor astfel de afirmatii. Dumnezeu i-a dojenit pe caldeeni, spunând ca schimbarile si caderile imparatiilor nu pot fi citite in stele. Daca Geneza spune ca stelele au fost asezate ca semne pe cer, sensul pe care trebuie sa il intelegem este ca ele sunt folositoare agricultorilor si medicilor. Interpretarea horoscoapelor este fata de toate acestea ca betia fata de vin – un exces, un abuz. Profetia belsugului si foametei, facuta de Iosif in fata faraonului, a venit prin revelatie, iar Moise, desi cunoscator al intregii intelepciuni egiptene, nu a consultat cerul când s-a ales momentul de a-i conduce pe evrei din robie. Steaua care i-a condus pe magi la iesle a fost dressé … par miracle. Este o mârsavie sa pui pe seama stelelor raspândirea mahomedanismului; inflorirea acestuia reprezinta o pedeapsa dreapta pentru nerecunostinta omului. in Deuteronom, 18, Moise ii condamna pe ghicitori, pe cei ce cerceteaza zilele – adica pe cei ce fac alegerile astrologice – si pe alti vrajitori si magicieni. Locuitorii Efesului, dedati la folles curiosités, si-au ars cartile, ce pretuiau pâna la 5000 de franci, dupa convertirea la crestinism, asa cum ne spune Sfântul Luca in Fapte, iar Simon Magul a fost uimit de faptul ca Hristos nu gasea vreun rost in indeletnicirile lui. Toata lumea sa regarde a quoi il este appelé, pour s’appliquer a ce qui sera son office, iar carturarul sa inlocuiasca lucrurile frivole cu studii bune si folositoare. Este destul de probabil ca credinciosii din popor, pentru care aceasta discutie era menita, sa o considere convingatoare.

O colectie de scrisori apartinând lui Thomas Erastus, medic de profesie, dar care si-a imprumutat numele unei erezii, e interesanta nu atât prin continut, care e luminat si plin de bun simt, cât prin prilejul si tonul sau. Chemat inapoi dupa noua ani de studii in Italia pentru a practica medicina la Schleusingen, Erastus a aflat, spre marea sa suparare, ca pacientii sai credeau in almanahuri care le spuneau zilele norocoase sau nenorocoase pentru fertilizare, intarcatul copiilor, taiatul unghiilor si al parului, aplicarea ventuzelor si a purgativelor, lasatul sângelui, prescrierea lictarelor sau a pastilelor, plecarea in calatorie, imbracatul unor haine noi, mutatul in alta casa, târguitul si asa mai departe. Desi cunoscuse existenta unor asemenea publicatii, nu stiuse ca ele erau luate in serios. El a aflat cu necaz ca aceste calendare constituiau o piedica in calea tratamentelor sale: de exemplu, un pacient putea refuza sa i se ia sânge deoarece Luna era in Scorpion. Când nu era nici o primejdie, Erastus ceda uneori in fata superstitiilor, insa alteori lupta pentru demnitatea stiintei deprinse de la cei mai buni dascali si practicate cu succes. Cu ajutorul unei carti italiene, scrise de Savonarola, pe care o transpusese intr-o germana simpla, el reusise sa ii abata pe unii din calea superstitiilor; dar, desi cei culti erau de acord cu cartea respectiva, ignorantii o condamnau, ca si pe autorul ei, de obicei fara a da argumente. Unele persoane oferisera totusi argumente, iar deoarece acestea meritau un raspuns, va publica o corespondenta care aparuse deja intr-o versiune neautorizata, cu atât mai mult cu cât ciuma il alungase din scoala si din oras si are timp la indemâna. (Nu ne-am astepta de la un doctor sa ramâna in oras?)

Evolutia corespondentei, din care cunoastem doar contributia lui Erastus, este ciudata. Pentru mult timp, subiectul il constituie opiniile lui Hipocrate si ale lui Galen in legatura cu astrologia si in special o lucrarea a celui din urma despre zilele critice. Strathmion – fara indoiala un pseudonim – insista ca textul demonstreaza interesul lui Galen pentru medicina astrologica, iar Erastus ca Galen incerca doar sa explice de ce a treia zi critica a lunii selenare nu era douazeci si unu, ci douazeci. Ceea ce stârneste cel mai mult interesul este incapacitatea lui Strathmion de a se concentra asupra afirmatiilor lui Erastus. “Când m-am intors acasa ieri din Turingia,”, incepe o scrisoare a lui Erastus, “mi-au dat scrisoarea ta. Vazând ca era lunga (longisculas), am simtit o placere considerabila, deoarece banuiam ca voi ma voi lumina intrucâtva. Dar când am inceput sa citesc am inteles ca spuneai acelasi lucru ca intotdeauna.” in scrisoarea urmatoare, el se intoarce la aceeasi tema: “Pari a scrie fara sa citesti cu atentie scrisoarea mea.” in scrisoarea ce urmeaza el se plânge de acelasi lucru: “Am primit scrisoarea sa, in care ramâi tu insuti (tuas reperi literas, in quibus tui simile es). Ma mir ca te poti multumi cu a raspunde de doua ori repetând fara rost aceleasi argumente.” ai inca o data: “Scrisoarea pe care am primit-o pe 15 martie nu continea nimic la care nu am raspuns deja.” Desi rabdarea incepe sa i se apropie de capat, si il citeaza pe Galen declarând ca “Parerile gresite fac ca mintile celor care le detin sa fie surde si oarbe, astfel incât ei nici nu aud, nici nu vad nimic,” el incearca resemnat, inca o data, sa lamureasca lucrurile, de data aceasta deosebit de detaliat. Sarcina nu are sperante de reusita, iar scrisorile urmatoare se adreseaza altor corespondenti. intre timp, tonul lui Erastus devine acela de nerabdare intunecata si exasperata, ca, de pilda, atunci când un liberal modern se incapatâneaza sa poarte o discutie despre integrare cu un sudist in vârsta, ale carui convingeri au fost capatate atât de devreme, incât baza lor e prerationala. Faptul ca aceasta controversa implica persoane care nu erau capabile, ori dispuse, sa asculte nu este, desigur, surprinzator; remarcabil este ca adversarii pleaca atât de adesea de la aceleasi idei, ca, la inceputul cartii, in cazul lui Bellanti si al lui Pico. Cât priveste continutul scrisorilor ramase, e suficient sa se observe ca autoritatile ramâneau importante chiar si pentru un sceptic. Erastus nu se arata nicaieri dispus sa spuna ca parerile lui Galen si Hipocrate il intereseaza doar pe istoricul ideilor.

Ne putem incheia convenabil cercetarea comentând lucrarea Mantice, ou Discours de la verité de la diuination par l’astrologie (ed. a doua 1573), scrisa de Pontus de Tyard, lingvist, poet, om de stiinta, prelat, monarhist si, cel putin pentru un timp, sustinator al prisca theologia hermetice. Ea are marele avantaj ca prezinta raspunsurile date de catre un astrolog entuziast numit Mantice (Ghicitorul) unui atac impotriva astrologiei apartinând unui vorbitor numit Le Curieux, iar dialogul se termina prin decizia luata de autorul in persoana. Deoarece argumentele aduse de ambele parti reiau multe dintre ideile aparute timp de trei sferturi de secol de controversa, nu numai ca aceste exact o suta de pagini ofera un rezumat compact, ci se incheie prin a recomanda – oricât de timpurie este data – o concluzii care, in ciuda activitatii continue a astrologilor, va anticipa scepticismul stiintei responsabile.

Dezbaterea e precedata de respingerea oricaror practici divinatorii diferite de cele astrologice. Augurii, auspiciile, cercetarea maruntaielor si toate celelalte superstitii dezvoltate in Etruria au disparut; goëtia sau magia neagra a fost distrusa, impreuna cu alte relicve ale Egiptului; preotesele Pitiei si ventrilocii nu mai fac profetii; din piromantie si hidromantie – ghicitul prin foc si apa – nu mai ramân decât numele. Doar astrologia mai are aderenti. in cartea de fata, autorul va incerca sa reproduca o recenta aprinsa discutie pe aceasta tema. Prima data intra in scena antagonistul.

Dupa un preambul plin de citate, se ofera un rezumat dispretuitor al proprietatilor atribuite planetelor si semnelor. Nici o exhalatie a pamântului nu poate sa umezeasca Luna sau pe Venus, iar presupusul lor gen feminin este inferat din aceasta proprietate. De fapt, planetele sunt in realitate affranchies de noz sexes. Daca soarele este deosebit de fierbinte in Rac, de ce e considerat acesta rece si umed? ai de ce este Sagetatorul fierbinte si uscat, daca noi suferim de frig când soarele trece prin el? Orice asemenea afirmatii sunt mensonges monstrueuses si menteries ridicules & fables, deci profetiile facute pe aceste baze se adeveresc o data la o mie de prilejuri. Nici istoria acestei arte nu prezinta vreo distinctie. Cei vechi le-au ridicat statui sau le-au inaltat laude publice matematicienilor, arhitectilor, medicilor, imparatilor, soldatilor, filozofilor si poetilor, dar niciodata vreunuia dintre astrologi, care au fost condamnati la moarte, exilati, sau pedepsiti in alte feluri de catre Tiberiu, Vitellius, Diocletian, Maximilian, Constantin, Valentinian si Valens. Plotin, cel mai de seama dintre filozofii platonicieni, a scris impotriva astrologiei. Absurditatile ei sunt demonstrate de contradictiile din horoscopul unei familii; horoscopul sotiei poate prezice moartea sotului, iar soarta unui om nu poate depinde de propriile stele, daca este deja hotarâta de acelea ale tatalui si fratelui sau mai mare. De ce mai avem politie si laudam pe cei ce se poarta bine, daca faptele isi au cauza in ceruri? Zamislirea copilului sau inzestrarea lui cu suflet sunt la fel de importante ca si nasterea; si ce se va spune despre copilul care nu se naste pe loc, acum scotând un madular si apoi retragându-l, in timp ce subtilul ghicitor isi calculeaza mereu figura? Daca doi printi aleg o anumita zi pentru o batalie, aceasta trebuie sa se dovedeasca neprietenoasa pentru unul dintre ei – acela care, asa cum a marturisit chiar Guido Bonatti, este mai putin puternic sau are armata cea mai mica. Pot exista suficeinte constelatii pline de cruzime pentru a determina mortile a o mie de oameni ucisi intr-o batalie, sau chiar a trei sau patru, distrusi de o singura salva de tun? Adevaratele cunostinte astrologice ar necesita observarea empirica a unor efecte similare provenind din configuratii similare, dar aceasta este imposibila, deoarece intoarcerea corpurilor ceresti in situatii identice poate lua si 49.000 de ani. Pretentia babilonienilor de a fi realizat 470.000 de ani de observare este contrazisa de faptul ca au identificat doar 1.022, sau conform unei alte surse, 1.467 de stele. Putem crede ca toate celelalte sunt stériles, endormies, & paresseuses? Daca se afirma ca se repeta cel putin configuratiile planetare, replica potrivita este ca nu s-au produs aceleasi efecte; imperiile, obiceiurile, legile si religiile nu au renascut niciodata.

Contra-argumentarea continua in forta. Daca este adevarat ca planetele produc efecte fizice – paloarea lunii, culoarea rosie a lui Mercur, aspectul intunecat al lui Saturn – este o nesabuinta sa atribuim si trasaturi precum zgârcenia, melancolia, cruzimea, mândria si dorinta, mai ales ca acestea nu sunt determinate de materie, ci de pozitie. Relatia dintre pozitie si semnificatie nu poate depinde de locatie, de vreme ce fericirea lui Mercur inseamna tristetea lui Venus; ea nu se poate datora nici planetei, de vreme ce influenta e determinata de loc. Doctrina aspectelor este de asemenea inacceptabila. Pe lânga conjunctie si opozitie, de ce a luat in considerare Ptolemeu doar trigonul, cvadratura si sextilul, de vreme ce 360s se divid la fel de bine si prin 36, 40, 45 sau 72? De fapt nu poate conta decât apropierea. Comparatia dintre stele si oamenii ce dantuiesc in cerc, care pot vedea pe cineva aflat la o departare de doua sau trei locuri mai bine decât pe cei pe care ii tin de mâna, nu are nici un sens: comme l’Estoille este illustré d’vne rayonnante rondeur, autant luy sroit visible le ioiganant, que l’eslongné. intregul sistem este plin de sine si duce la profanarea lucrurilor sfinte, anuntarea sfârsitului pentru religie sau pentru stapânire, si la punerea pe seama stelelor a lipsei de pietate, a potopului, a trecerii din urma prin foc a lumii, a sfinteniei, minunilor, pacatului original si a intruparii. De fapt, putem vedea, din exemplul ciorilor si al cotofenelor, care, atât cât se poate spune, sunt identice, desi au iesit din ou in momente diferite, timp de cam o luna, ca diferentele dintre oameni se datoreaza diversitatii obiceiurilor si educatiei.

Acum se ridica pentru a vorbi Mantice, aparând pentru inceput traditia ca intemeiata de carturari si confirmata de experienta. in ce putem avea incredere cu privire la problemele importante, daca nu in autoritatea unei persoane faimoase? Este o lipsa de respect sa-i masuram pe cei mai mari folosind cotul cu care ne masuram propria noastra ignoranta. in plus, primii oameni au trait sute de ani si au avut avantajul de a nu fi supusi influentei stelelor dezradacinate sub care s-au nascut generatiile de mai târziu. Poezia antica e plina de intelepciune ascunsa: Orfeu a fost primul astronom grec; zborul lui Dedal a simbolizat cunoasterea stelelor; Bellerophon, Atlas, Phaëton, Titan, Castor si Pollux, Orion si multi altii apar in mituri astrologice. Saturn, Jupiter, Marte, Apolo, Venus, Mercur, si Diana erau “regi sau alte persoane studioase, care prin trudnica lor sârguinta au invatat traiectoriile si influentele planetelor, denumite de atunci dupa numele lor.” S-a spus despre Tiresias ca si-a schimbat sexul pentru ca el a identificat genurile planetelor. Legile romane impotriva astrologiei au fost motivate de dorinta de a tine poporul in starea de supunere nestiutoare; dar stiintei astrologice ii era acordat un loc de cinste in Babilonia, Teba, Etiopia si Egipt. Preotesele virgine de la Delfi serveau un oracol consacrat Fecioarei, iar pitonul de sub tripod era dominat de influenta constelatiei Draco. Se da in continuare exemplul unor conducatori care au luat aminte sau, ca Ariovistus, Pericle si Xerxes, au dispretuit cu consecinte dezastruoase prezicerile astrologice.

De la dovezile istorice, Mantice trece la cele naturale. atiind ca ziua a noua a lunii este nenorocoasa, furnica nu isi paraseste niciodata musuroiul atunci. Scarabeul, dupa ce face cocoloase din balegarul vacilor sau al magarilor, le ingroapa pret de douazeci si opt de zile in fiecare luna, iar apoi, in a douazeci si noua, le dezgroapa si le rostogoleste mai intâi de la est la vest, imitând bolta cereasca, apoi de la vest la est, imitând planetele, folosind, pentru a le face pe toate acestea, treizeci de picioare, care semnifica cele 30s ocupate de fiecare dintre semnele zodiacale. Cinocefalul mascul, sau maimuta cu cap de câine, intâmpina echinoxul urinând sau latrând ascutit la fiecare dintre cele doisprezece ore diurne. Din nou, daca marea, care este umoarea pamântului si seva plantelor si a copacilor sunt afectate de schimbari ale anotimpurilor, de ce nu si oamenii?

Urmeaza negarea argumentelor contrare. Sunt aparate ca potrivite din punct de vedere metaforic numele semnelor zodiacale; cele patru aspecte ptolemaice, impartite fiecare in trei parti, corespund celor patru anotimpuri cu perioadele de inceput, mijloc si sfârsit ale acestora; iar cele patru unghiuri astrologice sunt aparate prin intermediul unui misticism matematic a carui sursa ultima, asa cum am vazut, este Pitagora. Planetele aflate in opozitie sunt despartite de sase semne, cele in trigon, de patru, cele in cvadratura, de trei, cele in sextil, de doua; iar proportiile 6, 4, 3, 2 compun armonia universului. “Astfel pot fi date suficiente motive pentru fundamentele astrologiei … Nimic nu apare in ea fara niste motive, ordine si proportii demne de luat in seama.” Cât despre acuzatia de rautate adusa planetelor, aceasta este o greseala; fiintele omenesti fac maiestatea lui Saturn, bunavointa lui Venus si caldura lui Marte sa para malefice. Horoscoapele sunt realizate la nastere, nu vreun alt moment, deoarece atunci devine fatul cu adevarat omenesc si incepe atât sa primeasca razele celeste, cât si sa respire aerul afectat de acestea. Celor spuse despre ciori si cotofene li se poate raspunde zicând ca ele sunt toate create cam in acelasi timp, dar fara indoiala sunt la fel de diferite una fata de alta ca si oamenii, desi acestora le par la fel, asa cum poate si oamenii le par lor. in orice caz, deoarece omul are un statut mai inalt si potential mai mare, el este capabile de o individuatie mai mare. Presupusele greseli facute de astrologi nu justifica renuntarea la intreaga arta. Orice alt lucru in univers are o utilitate; oare doar cerul, cea mai mare si mai onorata parte a creatiei, sa nu aiba nici una? Urmând argumentul expus de Le Curieux, ar trebui sa respingem si intreaga medicina, toate legile, intreaga teologie, intreaga filozofie. Aici Mantice se opreste din vorbit, fata lui exprimând dispretul resimtit pentru rationamentul adversarului sau.

Desi discursul lui Mantice abunda in idei poetice, nu pare prea probabil ca un cititor modern sa fie surprins de faptul ca laurul ii e acordat lui Le Curieux. De Tyard recunoaste ca a fost cândva entuziast in privinta daemonilor si a spiritelor si ca mai apoi, dupa ce experimentele sale nu au avut mai mult succes decât l’espoir fumeux de l’Elixir aux Alchimistes, a trecut la astrologie, in privinta careia a ramas pentru mult timp impartit intre credinta si respingere. Astrologii pe care ii vedea lucrând nu cunosteau adevaratele miscari ale astrelor, deoarece oricine isi ridica ochii spre cer putea vedea ca efemeridele folosite de ei erau incorecte. Tabelele lui Jean Stade, calculate pe baza teoriilor lui Copernic si Erasmus Rheinhold, intra in conflict grav cu cele ale lui Alfonso, Blanchi, Pittate si altii, iar judecatile bazate pe astfel de lucruri incerte nu merita incredere. in plus, doctrinele concurente in privinta modului de a trasa cele douasprezece case duc la interpetari foarte diferite ale horoscopului, desi fiecare se bucura de sprijinul unor autoritati respectate. La fel de demoralizatoare este si intelegerea faptului ca precesiunea de echinoctii trebuie sa fi invalidat multe dintre practicile ptolemaice inca aplicate. in concluzie, desi de Tyard este incântat de contemplarea astronomica, el, “nu poate adera cu constiinta curata la astrologia divinatorie inainte ca miscarile sa fie cunoscute cu exactitate si ca o singura metoda de a construi casele sa fie demonstrata prin motive solide si experienta.” Cel mult, el poate marturisi ca stelele exercita intr-adevar o anumita influenta. Concluzia este modesta, dar, chiar daca ramâne mai putin radicala decât câteva dintre argumentele contrarii pomenite mai sus, ea ramâne totusi fundamental sceptica.

 

 

V. Concluzie

Pâna in acest moment, am urmarit suficiente documente pentru ca linia generala a controversei sa fie clara. Deja cele mai multe argumente ne-au devenit familiare si nu ar avea vreun sens sa prelungim cercetarea, care s-a limitat la documente ce se ocupau exclusiv de astrologie. Nu am incercat sa adun toate referintele intâmplatoare la acest subiect, oriunde s-ar gasi ele. Cei interesati de ideile si literatura englezesti vor gasi o valoare deosebita lucrarii lui Don Cameron Allen The Star-Crossed Renaissance: The Quarrel about Astrology and Its Influence in England (Renasterea tulburata de stele: cearta in legatura cu astrologia si influenta ei in Anglia) si celei a lui Paul Kocher, Science and Religion in Elizabethan England (atiinta si religie in Anglia elizabetana). Capitolul III al cartii lui A. J. Meadows, The High Firmament: A Survey of Astronomy in English Literature (Boltal inalta: o cercetare a astronomiei in literatura engleza) contine un mare numar de aluzii literare la astrologia din timpul Evului Mediu si al Renasterii. Un eseu al lui Sanford V. Larkey discuta pericolele provocate in primii ani ai domniei Elisabetei de profetiile lui Nostradamus si ale altora. ai au existat si alte studii, care sunt usor accesibile. Ne mai ramâne aici doar sa oferim un scurt rezumat menit a strânge laolalta firele unei pânze foarte complexe.

incurajarea astrologiei in Renasterea neo-platoniciana, inradacinata in gândirea lui Pletho si a lui Ficino, pare sa fi fost legata de Corpus Hermeticum, adus la Florenta cam prin 1460 si tradus in latina de catre Ficino, inainte de a intreprinde o transpunere latina a nou-accesibilelor dialoguri ale lui Platon. De vreme ce teologia hermetica constituie subiectul unui capitol separat, nu e necesar aici decât sa reamintim faptul ca aceasta isi imagina ca intregul univers este animat si patruns de influente daemonice. Ficino insusi, desi filozof, era – ca si Mantice a lui de Tyard, – genul de filozof atras de idei poetice, mai ales daca ele provocau mintea sa se inalte la empireu si sa contemple imaginile unor spirite stralucitoare. Prin urmare, pentru el, conceptia hermetica a unui daemon care sta pe fiecare stea si emite influenta se combina usor cu latura mistica a lui Platon, asa cum fusese aceasta dezvoltata de scoala neo-platonica a lui Plotin si a altora. Tratatul sau astrologic, De vita triplici, mai ales in partea numita De vita coelitus comparanda (“Despre a ne conduce viata dupa stele”) atragea atentia lumii carturaresti asupra unei discipline ce in timpul Evului Mediu fusese remarcata ocazional de catre filozofi, dar ii interesa in principal pe medici; iar influenta ei a fost intarita de cunostintele de invidiat ale lui Ficino in ceea ce priveste limba greaca, inca putin stiuta, dar constituind obiectul unui interes din ce in ce mai sporit, ca si de dominatia lui asupra Academiei din Florenta, aflata atunci in culmea stralucirii sale sub patronajul printului-negustor Cosimo di Medici.

O astfel de interpretare poate pacatui prin ingustimea limitelor, caci umanismul aflat pe cale de a se naste ar fi dus fara indoiala la redescoperirea importantei astrologiei antice si fara Ficino. in orice caz, astrologia a gasit in Pico un adversar putin probabil, care promitea la inceput sa il depaseasca in ezoterism pe Ficino, dar dus in cele din urma la prabusirea sistemului. in 1586 papa Sixtus al V-lea a condamnat astrologia divinatorie prin bula Coeli et terrae, sentinta confirmata, cu modificari, de papa Urban al VIII-lea in Inscrutabilis – iar aceasta in ciuda faptului ca Urban se aratase dispus sa ceara ajutorul lui Tommaso Campanella pentru contracara efectele rele ale eclipselor. in general, este corect sa spunem ca adversarii aduceau argumente mai convingatoare decât sustinatorii, deoarece se bazau mai putin pe analogie si invocarea autoritatilor. Pâna in 1700, batalia era in fapt câstigata, in ceea ce ii priveste pe eruditi, oameni de stiinta si filozofi, daca nu pentru marele public.

Mintea umana este totusi capabila de capricii stranii. Pe unul dintre acestea l-a remarcat Kocher, care a observat ca “dintre cele sase polemici lungi publicate in Anglia impotriva astrologiei in epoca elisabetana, cinci – cele apartinând lui William Fulke, John Calvin, William Perkins, John Chamber si George Carleton – au venit de la clerici.” Ca teologii se opun nu doar ideii ca faptele umane sunt determinate, ci uneori si ca sunt predispuse de catre stele este usor de inteles. Conceptul de liber arbitru e nu se poate separa logic de distribuirea laudei si a vinei. Mai neasteptat este ceea ce urmeaza.

 

ai cine, de cealalta parte, a vorbit in favoarea astrologiei? Spre mirarea analistului modern, in principal cei mai importanti oameni de stiinta ai epocii … un front aproape compact format din medici, astronomi si alti filozofi ai naturii, renumiti pentru realizarile lor.

 

Am amintit exemplul lui Cardan. Judecarea altor astronomi e mai problematica. Se stie ca Kepler realiza horoscoape si probabil nu, asa cum s-a afirmat uneori, doar pentru a câstiga bani. Totusi, polemica sa cu Robert Fludd este uneori pe atât de realista pe cât ne-am pute dori: de exemplu, spune el, “Fludd preia intr-un mod confuz si inexact ceea ce a primit de la o traditie compusa din opinii contradictorii; eu insa inaintez dupa ordinea naturala, astfel incât totul sa poata fi corectat de legile naturii si confuzia sa fie evitata.” Pozitia altor oameni de stiinta este la fel de echivoca. in general, tendinta remarcata de Kocher in Anglia este probabil mai putin pronuntata pe continent – cu exceptia poate a medicilor, printre care folosirea astrologiei avea o lunga istorie. Totusi, se poate aprecia fara dificultate de ce oamenii de stiinta aveau adesea prejudecati deterministe. Nu a fost niciodata usor pentru cineva concentrat asupra descoperirii de legi sa admita interferente ale vointei umane; iar marea importanta a ereditatii si a mediului era inca rar, daca era vreodata, recunoscuta. Daca era necesar sa se opteze, cauza putea, in cele din urma, fi pusa mai bine pe seama razelor fizice emanate de planete si stele, care cel putin se pretau observatiei, decât pe seama numerelor mistice, a formulelor verbale cabalistice si a diavolilor.