Argument

În timp ce finalizam sumarul acestui număr, l-am auzit la o lansare de carte pe unul dintre prestigioşii profesori de istorie contemporană din Cluj, spunând că atenţia care se acordă anilor ’50-’60 în ultima vreme la noi este, moralmente şi ştiinţific vorbind, ambiguă: ce altceva fac oameni ca Lavinia Betea, cu interviurile ei – îşi întreba el încruntat auditoriul –,  decât să cauţioneze retroactiv timpurile de atunci, ridicând osanale conducătorilor totalitarismului românesc?

Întrebarea, trebuie s-o recunoaştem, nu e izolată: ea reflectă, în unele cazuri, o stare de spirit punitivă, sintetizată în concepţia că despre timpurile de atunci nu se cuvine să scriem decât justiţiar, ca un rechizitoriu, pe când în alte cazuri ea indică un pact de neagresiune cu trecutul, fiindcă dacă ducem logica interogaţiei până la limitele sale extreme, ajungem la concluzia că justiţialismul maximal în cazul de faţă este acela de a nu te ocupa deloc de atrocităţile de atunci, lăsându-le să cadă neconsemnate în praful indecent al istoriei. Să ne imaginăm că un asemenea consemn al tăcerii ar avea drept ţintă Securitatea, culisele Revoluţiei din decembrie 1989, sau – să spunem – ea s-ar aplica la funcţionarii literari din anii purpurii sau la autorii care au declanşat şi întreţinut isteria antieuropeană, păguboasă a protocronismului: n-ar fi în acest caz liniştea autoimpusă tocmai atitudinea pe care protagoniştii acestor devianţe o aşteaptă, pentru a trăi liniştiţi până la sfârşitul vieţii, reuşind – unii dintre ei – să-şi şi cosmetizeze strategic biografia, pentru a intra altfel decât stigmatizaţi pe porţile morţii?

În altă ordine de idei, suntem şi azi, în bună măsură, tributarii unui dialog confrontaţional, pasional şi exacerbat cu trecutul, care ne împiedică să judecăm lucid şi să cumpănim fără patimă un domeniu de studiu. Numărul de revistă pe care cititorul îl are acum în mână reprezintă, în primul rând, o invitaţie la participare. El nu reprezintă – o spunem din capul locului – o scotocire colbuită prin arhive, ci o decantare obiectivă a unor cercetări în marea lor majoritate subiective, realizate în biblioteci lacunare de către oameni decomplexaţi, unii foarte tineri, convinşi de faptul că anii imaginarul politic ostil şi sintaxa ideologic-culturală a ’50 reprezintă în primul rând un spaţiu bine definit de implicare intelectuală, un perimetru de lucru, şi doar în subsidiar un prilej de ironie grotescă şi de ridiculizare.

Facultatea de Litere din Cluj, care iniţiază majoritatea studiilor de caz pe care le veţi întâlni în volumul de faţă (Festivalul Mondial al Tineretului din 1953, care a avut loc la Bucureşti; campania împotriva lui Tito de la sfârşitul deceniului 5 şi începutul celui următor) are privilegiul de a o avea în rândurile sale pe Sanda Cordoş, autoarea celei mai bune cărţi despre jdanovism din exegeza noastră postrevoluţionară, care marchează, prin ea însăşi, o garanţie de seriozitate şi de competenţă. Pe de altă parte, în Centrul de Cercetare de la Literele clujene, care editează şi Caietele Echinox, se strâng mănunchi fire de lucru depănate, în domeniul imaginarului social şi politic, de către Ruxandra Cesereanu sau Ovidiu Pecican, şi câteva proiecte personale ale redactorului acestui număr, unele derulate în trecut sub tutelajul Colegiului Noua Europă din Bucureşti. Avem certitudinea că aceste planuri de cercetare vor continua şi de acum înainte, în acelaşi climat al colaborării decomplexate între profesori şi studenţi sau masteranzi: am iniţiat deja o reconstituire a Festivalului „Cântarea României”, lucrăm pe subtilul manual de îndoctrinare politică ingenuă pe care a reprezentat-o ciclul Noi în anul 2000 din revista Cutezătorii şi pregătim, pentru o altă revistă, o reconstituire documentată, erudită, realizată exclusiv de către profesionişti, a protocronismului.

 Tot lucrând, cu speranţa realizării unor grupaje de sinteză, ne-am izbit de unele dificultăţi bizare, şi nu mă gândesc aici la arhivele şi bibliotecile incomplete sau la legislaţia lacunară privind decopertarea documentelor, la care am făcut referiri în textele introductive ale grupajelor. Cea mai şocantă bizarerie e legată de atomizarea circumspectă a cercetărilor personale sau de grup româneşti din domeniul imaginarului totalitar. Nu este un secret pentru nimeni că acest perimetru de studiu e foarte lucrativ în Occidentul academic, din cauza multiplelor burse pe care le oferă, motiv pentru care fiecare cercetător autohton ţine cu dinţii de feliuţa secretă pe care o are în mapa de studiu, temându-se ca dracul de tămâie să nu fie văzută de către ceilalţi. O transparentizare, o armonizare a cercetărilor s-ar impune, eventual chiar sub forma unor colocvii, volume colective sau sinteze parţiale postate pe Internet. Cu timpul, lucrurile strânse din varii locuri se vor articula într-un întreg, stimulând obiectivitatea ştiinţifică în cercetare, descurajând patimile.

Miza majoră o reprezintă, desigur, Internetul. Noi ne folosim de mai multă vreme de un excelent site dedicat literaturii sovietice (www.sovlit.com, cu imens de multe link-uri), în care se găseşte, practic, tot ceea ce interesează în domeniu, de la cuvântările lui Stalin şi ale lui Jdanov la – de pildă – excelentele decriptări hermeneutice şi simbolice (pagină cu pagină, cuvânt cu cuvânt) ale unor romane celebre, cum ar fi Maestrul şi Margareta. În prezenţa unor asemenea site-uri, orice amatorism exegetic încetează, aceleaşi inhibiţii generându-le site-urile de la Harvard sau de la Oxford dedicate realismului socialist. Accesându-le, ajungi la concluzia că cercetătorii de acolo ne cunosc mai bine decât ne ştim noi înşine: ne fac munca de bucătărie, ne construiesc arhivele referenţiale şi sintezele, aşteptând, fireşte, ca să ne măturăm şi noi propria ogradă, venind cu documentaţia pe care limitele lor de limbă o fac intruvabilă. Din păcate, noi n-o facem: noi ne războim vitejeşte cu trecutul, îl condamnăm zgomotos, îi trecem atrocităţile prin ciur şi prin dârmon, şi în acest fel îl falsificăm sau îi întârziem recuperarea nepărtinitoare.

Visez, aşadar, cu ochii deschişi, la un site complet dedicat literaturii române, mai vechi, moderne sau recente: la o adresă de Internet la care, dacă cineva doreşte, să poată afla toate detaliile legate de perioada purpurie a lui Mihail Sadoveanu, Dan Deşliu sau Ov. S. Crohmălniceanu, dar şi harta Bucureştilor prin care se plimbă Craii lui Mateiu Caragiale sau ecuaţiile matematice ale lui Ion Barbu. Să le găsească, aşa cum orice utilizator găseşte, pe deja amintitul sovlit.com, hărţile Ierusalimului şi ale Moscovei sau camerele fastuoase ale lui Woland din romanul lui Bulgakov.  

Ştefan Borbély