Ioana Goşman
24 martie 1953. Stenograme.
În miez de noapte, Consiliul de Miniştri pregăteşte
Festivalul Mondial al Tineretului („insolaţia este un lucru foarte serios”)
Motto: „Cum se arată, aceasta este o artă, tovarăşi”
În vara lui 1953, Bucureştii au găzduit două ample manifestări internaţionale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) şi al patrulea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor (2-14 august). Prezenţa miilor de tineri din întreaga lume la Bucureşti a însemnat, după multi ani, un prim contact al românilor cu străinii şi o reiterare a formulei : « să cântăm tinereşte ».
Date, imagini…
Pentru a oferi oaspeţilor veniţi din toată lumea o imagine cât mai elocventă a vieţii românilor în socialism, dar şi pentru a crea condiţii optime de desfăşurare acţiunilor culturale şi sportive din cadrul Festivalului, s-au făcut investiţii uriaşe. În perioada 1952-1953, absenţa alimentelor în capitală e pusă pe seama ” postului festivalului”.
S-au construit cu acel prilej – în mare parte prin munca voluntară a tineretului – Stadionul “23 August” (acum “Naţional”), cu o capacitate de 80 000 locuri, Teatrul de vară “23 August” (4300 locuri) şi s-a amenajat Parcul “23 August”, cu o suprafaţă de 54 hectare. A fost construit, de asemenea, Palatul Operei Române, cu o sală de 1200 locuri.
De stadiul pregătirilor pentru Festival se ocupă şi Biroul Culturii de pe Lângă Consiliul de Miniştri. În continuarea stenogramelor discuţiilor din acest Birou prezentate în nr. 8 (despre sport) şi nr. 9 (despre presă şi radio), iata, oferim cititorilor noştri, câteva fragmente din dezbaterile legate de stadiul pregătirii Festivalului, din şedinţa care a avut loc la 23 martie 1953, între orele 21. 00 şi 24.00.
Noaptea e un sfetnic bun…
Au participat la acele dezbateri din miez de noapte Miron Constantinescu, preşedintele Consiliului de Stat al Planificarii, Manole Bodnăraş, preşedintele Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport, Ghizela Wass, Secretar al Organizaţiei P.M.R. a Capitalei, Vasile Muşat, Paul Cornea, Cornelia Filipaş, secretari ai C.C. al U.T.C., Pompiliu Macovei, arhitectul şef al Capitalei s.a. Şedinta este condusă, ca de obicei, de Iosif Chisinevschi, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
Discuţiile se poartă pe marginea unui “desfăşurator” (“film”) în document al programului Festivalului, pe care participanţii l-au primit spre studiu din timp şi pe care l-au adnotat cu observaţiile lor.
Înainte de a urmări aceste intervenţii, să precizăm că stenograma se află în fondurile Arhivelor Naţionale ale României, din Bucureşti.
O sinteză a luărilor de cuvânt: […] Nu numai buciumaşi, există şi arheologi * Nu doar ce e primitiv este naţional * Să vină ambulanţa să culeagă pionierii? * Insolaţia este un lucru foarte serios * Bâlci şi iarmaroc la porţile şantierului * Noi respectăm pe cât este posibil sărbătorile legale * Mutre de burghezi umblă cu diverse minciuni * Miron Constantinescu numără arbuştii. Etc.
Intervenţii, in extenso:
– Iosif ChiŞinevschi: ” Pentru lămurirea mea şi legat de desfaşurarea Festivalului, s-a arătat că la ora 15.30, potrivit unui semnal dinainte stabilit, un grup de 50 de buciumaşi vor deschide Festivalul. Voi credeţi că acesta este specificul nostru naţional, ca să se deschidă numai cu buciumul? Este frumos, dar altceva nu avem? Pleacă oamenii din Bucureşti si-o să creadă că aceasta este muzica noastră. Am citit şi am rămas puţin nedumerit. Poate să fie şi bucium, dar ce v-a determinat la aceasta?”
– M. Bodnăraş: “Noi am socotit că acest aspect ar fi cel mai pitoresc.”
– Miron Constantinescu: “am apărut în costume naţionale, cu căciuli…”; „şi tractorul a devenit naţional la noi acum”.
– Iosif ChiŞinevschi: “În cântec se spune că şi buciumul cântă… dar nu numai buciumul, nu. Cred că ar trebui să fie ceva mai măreţ, mai puternic, cred că ar trebui să fie trompete, fanfare, să fie o forţă, o tehnică artistică”.
– Cu buciumaşii, este de acord şi M. BodnĂraŞ, “se poate revedea această chestiune, numai trebuieşte ansamblată proporţional”.
– “Să fie şi buciumaşi”, este de acord şi M. Constantinescu, “dar proporţional”.
– „Tovarăşul Bodnăraş trebuie să reţină că nu numai ce este primitiv este naţional, este românesc, mai sunt şi alte lucruri care sunt naţionale”.
– „Există, arată M. Bodnăraş, “cereri de la toate delegaţiile străine care vor să vadă folclorul nostru. Noi ştim că îndeosebi oamenilor le plac aceste lucruri”.
– „Aşa este”, dar “există şi în ramura arheologiei multiple lucruri naţionale”, completează Iosif Chişinevschi.
Se discută apoi despre modul în care şi cine anume să facă invitaţiile pentru participarea delegaţiilor străine, despre organizarea concursurilor sportive, despre colaborarea cu reprezentanţii Consiliului Mondial al Tineretului.
Căldură mare…
În ceea ce priveşte ora de deschidere a Festivalului, I. Chişinevschi admite că “noi putem fixa ora 5 dimineaţa. Suntem de acord cu oricare oră”.
“Noi vrem ora 5 după-masă”, solicita M. Bodnăraş. Festivităţile ar dura cca doua ore.
Trebuie însă chibzuit, intervine M. Constantinescu: “Voi v-aţi gândit la ora 5, dar să nu se facă prea târziu. Aceasta înseamnă că deschiderea şi demonstraţiile vor trebui să înceapă la ora 2, când este căldura cea mai mare şi o să ai leşinuri în tribună, acolo ai copii, pionieri. Ce, o să vii cu ambulanţa să culegi pionierii care cad de căldură?”
În consecinţă, VORBITORUL propune să se înceapă de dimineaţa, “la ora 9 şi să se termine la ora 1-2. De ce pe căldura aceea îngrozitoare, când zăduful este mai mare? Eu sunt pentru o oră de dimineaţă. Se scoală oamenii la 4 dimineaţa şi la ora 8 stadionul este plin. Să deschidem porţile stadionului la ora 4, iar la ora 8 sau la 9 începem deschiderea oficială, şi la ora 12, maxim 1, este gata cu festivitatea. Eu vă spun că insolaţia este un lucru foarte serios.”
Paradigme terminale… Nemulţumire… Bâlci…
În vederea festivalului, se construieşte, între altele, stadionul “23 August”. Ritmul lucrării însă nu este cel dorit. Cu o zi înainte, între orele 5 şi 5.30, M. Constantinescu vizitase şantierul. Nu se arată mulţumit de cele văzute. “Erau – arată el – nişte particulari care organizaseră un bâlci, un iarmaroc, cu tot felul de dansuri, de strigături şi diferite alte lucruri, care numai cinste nu ne fac.”
Aceste lucruri, continuă el, se petrec şi la marginea gropii Floreasca, la marginea Barierii Vergului, iar mii de oameni care umblă să vadă munca tineretului, politizarea acestui şantier, nu vedeau decât acest bâlci. Nu era o machetă, nu erau oamenii care să dea explicaţii, să popularizeze şantierul şi Festivalul; nu erau agitatori ai tineretului, deşi erau mii de cetăţeni curioşi să vadă cum merg lucrările. Mi s-a spus că în fiecare duminică vin mii de oameni să vadă cum se desfaşoară lucrările. Trebuie reglementată şi circulaţia acolo, trebuie să fie călăuze, machete, oamenii care să explice. În loc să fie acolo ansamblu de lăutari de cârciumă, să fie ansamblul tineretului de cântece şi dansuri, echipe culturale de dansuri, de cântece; pe linia agitaţiei, organizaţiile de partid trebuie să le sprijine, să dea demonstraţii”.
„Tinerii nu erau pe şantier, lucrările erau oprite, maşinile stăteau, deşi se putea lucra, cu toate că era duminică şi noi respectăm pe cât este posibil sărbătorile legale. Dar munca politică în jurul Festivalului era totalmente absentă”.
În schimb, remarcă M. Constantinescu, duşmanii erau prezenţi. Erau foarte multe mutre de burghezi care umblau printre oameni şi căutau cu diverse minciuni să-i influenţeze”.
Să nu risipim banii statului…
„Cât priveşte cheltuielile pentru Festival, continuă M. Constantinescu, am auzit cifra de 300 milioane lei, ceea ce înseamnă 6 miliarde lei vechi. Ca să facem o comparaţie, să luăm fabrica Vulcan din Bucureşti, o construieşti încă o dată, nouă, cu totul modern în ea”. Sumele alocate pentru delegaţi, precizează Ghizela Wass, sunt de 4 dolari pe zi pentru ţările de democraţie populară şi de 2,50 dolari pe zi pentru ţările capitaliste”.
Miron Constantinescu insistă totuşi asupra economisirii fondurilor. „Trebuie să nu risipim banii statului aşa, să zicem că are bani statul. Ce, sunt banii mei sau ai tov. Chişinevschi? Sunt bani proveniţi din munca poporului. Aici se pot foarte bine strecura elemente care să influenţeze în sensul de a se face risipă, de a arunca banii”.
Călăuze cu diplomă („Cum se arată, aceasta este o artă, tovarăşi”)
De asemenea, trebuie specializaţi o serie de tineri în anumite munci. De exemplu, de pe acum trebuie să specializăm oameni pentru călăuze, care să ştie ce să arate delegaţiilor străine. Cum se arată, aceasta este o artă, tovarăşi. În Uniunea Sovietică sunt calăuze oameni cu diplome universitare.
Ca-n sânul lui Avraam…
Recomandă să se stabilească din timp partea de aprovizionare alimentară. Am auzit, continuă el, ca tinerii români să vină cu pachete cu mâncare de acasă. Este foarte frumos, aceasta este o idee generoasă, dar ne vom pomeni cu mii de oameni nemâncaţi pe străzi. Noi trebuie să avem aici la Bucureşti resurse alimentare, să putem acoperi toate cerinţele. Pot veni ei cu mâncarea, nu-i opreşte nimeni, dar noi trebuie să avem ce ne trebuie”.
Locuri periculoase…
Mai reţinem din discuţii şi cele privind stabilirea sălii în care să-şi desfaşoare lucrările Congresul Mondial al Tineretului. Opţiunile merg spre sala Floreasca. Miron Constantinescu nu este însă de acord, din cauza vecinătăţii de acolo. Pe tineri nu poţi să-i izolezi, să-i împiedici ca oamenii să nu privească peste gard. Nu poti pune miliţie, că abia atunci o să atragi mai mult atenţia”.
Dacă ne amăgim, o să iasă prost…
Se mai discută şi despre plantarea pomilor în Parcul 23 August”. Reprezentantul Sfatului Popular al Capitalei, Boroneţ, arată ca din cei 50 000 pomi prevazuţi s-au plantat doar 4 500. Foarte puţin! “Luati mâine în mâna lucrurile”, îl avertizează ChiŞinevschi, “mobilizaţi forţele, chemaţi oamenii, luaţi specialişti şi peste o lună să fie gata”. ” Este just că am rămas cam în urmă”, recunoaşte Boroneţ. “Să privim realitatea în faţă”, îl îndeamnă M. Constantinescu, “pentru că dacă ne amăgim o să iasă prost”.
Drobul de sare…
Şi tot el continuă: “Noi suntem acum în 24 martie, mai avem o săptămână din luna martie şi luna aprilie. După socoteala matale, în intervalul acesta trebuie să pui 4 500 de copaci şi 21 000 de arbuşti. În total 25 500 pomi. Ţi se poate întâmpla un accident, ca o parte din copaci să nu se prindă. Fă mata socoteala, împarte numărul arbuştilor şi copacilor cu numărul zilelor şi va fi clar că dacă nu mergem cu 1 000 pomi pe zi, nu îndeplinim sarcina”.
Fără umbră, fără răcoreală…
Tot Miron Constantinescu: Sarcina este gata, “noi vă prevenim că trebuie s-o îndepliniţi, pentru că dacă n-o s-o îndepliniţi, stadionul acesta va arăta ca o piramidă în deşert. O să stea stadionul acesta în mijlocul unui câmp fără copaci, fără umbră, fără răcoreală şi o să aibă un efect negativ. Acolo trebuiesc copaci mari, care să ţină umbră, răcoare. Este o problemă foarte serioasă. Trebuie să ne mobilizăm cu toată seriozitatea, şi U.T.M.-ul, şi sindicatele trebuie să ajute, pentru că au o sarcină foarte grea, trebuie să meargă cu 1 000 de copaci pe zi şi ei merg doar cu câteva zeci. În sere sunteţi specializaţi, dar aici nu”.